miercuri, 30 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

30 Noiembrie – Cei drepţi

Două bătrâne discută la sfârşitul Liturghiei de duminică:

-«Sunt foarte îngrijorată» – spune una dintre ele. «Toată viaţa am luptat şi i-am cerut Domnului să mă ducă în Cer iar acum, după cum spune parohul, văd că este imposibil.»

-«De ce să fie imposibil, femeie?» – întrebă cealaltă.

-«Este imposibil pentru că este deja plin; nu mai încape nimeni. Nu ai auzit că a spus parohul că în Cer se află deja cei drepţi?»

În legătură cu aceşti drepţi, nu este vorba de cantitate, ci de calitate. Este drept cel care împlineşte cu fidelitate voinţa divină, cel care împlineşte planul lui Dumnezeu cu el: dă cu măsura cea dreaptă.

Este drept şi cel care greşeşte, o recunoaşte, se căieşte şi cere iertare Domnului. Dumnezeu îl iartă iar el rămâne îndreptăţit.

Sfântul Iosif este „dreptul”, după cum spune Evanghelia (Matei 1,19), pentru că nu a devia niciodată. Sfântul Petru şi el este drept, pentru că păcătuind, s-a căit.

Întotdeauna, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem şi trebuie să fim în rândul celor drepţi: ori în stilul Sfântului Iosif ori, cel mai probabil, în stilul Sfântului Petru.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 29 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

29 Noiembrie – O voce de dincolo de mormânt

În ziua de 14 noiembrie 2005, presa difuza următoarea ştire:

Un irlandez s-a speriat de moarte în timp ce se ruga în faţa cavoului unei rude întrucât din mormântul vecin începu să sune un celular.

Din câte se vede „creşte numărul irlandezilor care cer să fie îngropaţi cu tot cu celularul lor”.

Într-adevăr există preferinţe curioase. La popoarele antice, morţii erau îngropaţi cu bijuterii şi alimente. Pe irlandezi pare că-i preocupă mai mult comunicarea decât alimentaţia.

Credinţa noastră ne învaţă că, într-adevăr, comunicarea cu fiinţele noastre dragi nu încetează odată cu moartea: credem „în împărtăşirea sfinţilor”. E clar că această comuniune nu se stabileşte prin intermediul celularului, a cărui baterie se termină repede.

Însă dacă răposaţii noştri se află în Purgatoriu au nevoie de ajutorul nostru şi noi putem să-i ajutăm. Tot binele pe care-l facem putem să-l oferim Domnului pentru a-i ajuta pe cei care se purifică. Iar, dacă se află în Cer, ei ne ajută pe noi. „Este o faptă pioasă şi sfântă a ne ruga pentru cei morţi pentru ca să fie eliberaţi de păcatele lor” (2 Macabei 12,46).

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 28 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

28 Noiembrie – Pentru ceea ce este

Un copil intră într-un magazin de cosmetice şi-i ceru vânzătoarei:

-«Îmi daţi, vă rog, un tub de pastă de dinţi?»

-«Ce marcă? – întreabă vânzătoarea.»

-«Nu ştiu…»

-«Uite, asta întăreşte gingiile, asta parfumează gura, asta răcoreşte gura, asta are un premiu…»

Copilul o întrerupe pentru a-i spune:

-«Mama mea mi-a spus să-i duc o pastă care curăţă dinţii.»

Atunci când suntem la cumpărături şi, mai mult, atunci când trebuie să facem ceva, trebuie să avem foarte clar ceea ce pretindem să obţinem.

E necesar să ne fixăm un scop în viaţă: ce vreau să ating? Iar apoi să pune mijloacele adecvate: cele care folosesc la atingerea acestui scop.

Dar nu este de folos orice scop. Cel care ne-a plăsmuit, Dumnezeu, ne-a marcat unul: Gloria. A căuta un altul care să nu fie acesta, va fi întotdeauna o mare greşeală. Iar ceea ce nu este de folos pentru Glorie, nu este de folos la nimic; este un obstacol.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 27 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

27 Noiembrie – Avariţie şi viclenie

Un orb ascunsese o anumită cantitate de bani la poalele unui copac, într-un ogor proprietate a unui ţăran bogat. Se întoarse la puţin timp după aceea pentru a se asigura că era acolo dar găsi locul gol.

Simulând o întâlnire întâmplătoare, orbul îi spuse bogatului:

-«Vreau să-ţi cer un sfat. Am o cantitate de bani ascunsă într-un loc sigur. Acum am adunat o altă cantitate la fel de mare şi sunt în cumpănă: să-i ascund împreună cu ceilalţi sau într-un loc diferit. Ce mă sfătuieşti?»

-«Dacă locul cel dintâi este aşa de sigur» – răspunse bogatul – «ar fi mai chibzuit să pui acolo toţi banii tăi.»

Abia s-au despărţit că ţăranul bogat alergă şi puse înapoi banii în locul de unei îi furase. Apoi sosi orbul şi-şi recuperă ceea ce era al său.

Viclenia orbului faţă în faţă cu avariţia bogatului.

Dacă am fi atât de vicleni şi sârguincioşi cu bunurile veşnice după cum suntem cu bunurile vremelnice am fi sfinţi. Mântuitorul, îndurerat, spune plângându-se: „Fiii acestei lumi sunt mai înţelepţi decât fiii luminii” (Luca 16,8).

Este bine să nu uităm că bunurile Cerului valorează mai mult decât cele ale pământului. Cum mă îngrijesc de ele? Câtă atenţie le dedic?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

26 Noiembrie – Întâlnindu-l pe Dumnezeu

Un bătrân rabin evreu moare şi, întâlnindu-l pe Dumnezeu în paradis, îi povesteşte viaţa sa.

-«Cel mai mare rău care mi s-a întâmplat a fost că fiul meu s-a convertit la creştinism iar eu a trebuit să-l dezmoştenesc.»

-«Da, te înţeleg perfect, întrucât şi mie mi s-a întâmplat la fel» – răspunse Dumnezeu.

-«Şi ce-ai făcut? Îl întreabă evreul.»

-«La fel ca tine: un nou testament…»

Moştenirea bătrânului evreu, fără dubiu, trebuia să fie limitată. „Moştenirea” lui Dumnezeu este Dumnezeu însuşi şi, ca atare, infinită. Rabinul nu putea să-i lase unuia ceea ce-i lăsa altuia. Trebuia să-l dezmoştenească pe primul pentru ca să-l facă moştenitor pe cel de-al doilea. Dumnezeu nu are trebuinţă nici nu vrea să dezmoştenească pe nimeni. Noul Testament este şi pentru poporul iudeu, destinatarii celui Vechi.

Ceea ce face Noul Testament este să deschidă această „moştenire divină”, Slava, tuturor oamenilor. „Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului” (1 Timotei 2,4).

Ca această dorinţă a lui Dumnezeu să se realizeze, depinde de tine şi de mine: Dumnezeu respectă libertatea ta şi a mea. Eu am norocul de a cunoaşte aceste planuri ale lui Dumnezeu. Ce anume fac pentru ca să se împlinească?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 25 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

25 Noiembrie – Călău şi victimă

Regina Franţei, Maria Antoaneta, soţia lui Luis al XVI-lea, mergea spre ghilotină privind fix, din trăsura care o transporta, către feţele oamenilor care strigau la dânsa. Când urcă pe eşafod, îşi fixă privirea asupra unui grup de femei care insultau cu sălbăticie, privi cu milă spre călău şi, văzând cât de mult se bucurau cu toţii de nenorocirea ei, spuse cu seninătate şi cu mare stăpânire de sine:

-«Răul pentru mine este pe punctul de a se termina. Al vostru, însă, abia începe.»

Chiar dacă el crede contrariul, este mai demn de milă călăul decât victima. Răul victimei se termină, al călăului este veşnic.

Cea mai mare satisfacţie în viaţă este liniştea conştiinţei. Conştiinţa este un martor greu de redus la tăcere atunci când îi este dat un motiv ca să acuze şi să provoace remuşcare.

Răutatea nu produce fericire. Ar putea să producă putere, bani şi plăcere, dar nu fericire.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 24 noiembrie 2011

Stephen Hawking avertizează că omenirea nu poate evita o catastrofă în următorii 100 de ani şi că este nevoie de colonizarea spaţiului cosmic (HotNews)

Săptămâna financiară, Fin.ro, Magazin şi Felicia vor apărea doar online (Mediafax)

VIDEO Un film șocant afectează din nou imaginea McDonald's. „The rottent truth about Egg McMuffins" (Le Figaro)

Nu trataţi răcelile cu antibiotice! (EVZ)

Sursa: www.semneletimpului.ro/stirescurta

Cuvântul sculptează!

24 Noiembrie – Priveşte scopul

Filosoful grec Diogene, în piaţa din Atena, a instalat un cort cu această inscripţie: „Aici se vinde înţelepciune”.

Un bogat, căutând să-l ia în râs, îl puse pe unul dintre argaţii săi să-l întrebe:

-«Câtă înţelepciune îmi dai pentru trei sesterţi?»

Diogene luă banii şi-i dădu un bilet cu această frază, care mai apoi a devenit celebră: „În tot ceea ce faci, priveşte la scop”.

Oricine vede acest lucru logic, întrucât este de simţ comun ca, întreprinzând o acţiune, să ne gândim la scopul pe care pretindem să-l atingem. Altfel ar însemna să acţionăm orbeşte.

Dacă pentru fiecare pas al vieţii noastre este raţională şi necesară această abordare, mult mai mult trebuie să fie pentru tot ansamblul. Ce pretind cu viaţa mea? Pentru ce trăiesc? Ce vreau să obţin?

Răspunsul la aceste întrebări trebuie să fie foarte clar. Contrariul ar fi o viaţă iraţională şi fără sens.

„Potriveşte-ţi viaţa în aşa măsură

Încât, la sfârşitul ei,

Să scoţi din moarte viaţă (Cer)

Şi nu din viaţă moarte (Iad)”.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 23 noiembrie 2011

Gaudeamus 2011

Scris de Andreea Chebac

Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, ediţia a 18-a se va desfăşura în perioada 23 - 27 noiembrie la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti. Iată ce vă pregătesc principalele edituri:

La standul Editurii Humanitas vor avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, lansările cărților „Răspuns criticilor mei și neprietenilor lui Negru Vodă”, de Neagu Djuvara și „Eminescu. Visul chimeric”, de Mircea Cărtărescu. Iar duminică, 27 noiembrie, va fi lansat volumul „Întâlnire în jurul unei palme Zen”, de Gabriel Liiceanu și Gabriel Cercel.

Curtea Veche Publishing vă așteaptă cu reduceri de prețuri de până la 50%. Printre lansările de la această ediție se numără cea dedicată volumului "Biletul de ieșire din criză" scris de consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, și cea dedicată volumului "Epoca de aur a incertitudinii" de Adrian Cioroianu. Dr. Mihaela Bilic își va prezenta ghidul complet de nutriție pentru familie, "Sănătatea are gust".

Cele mai importante noutăți editoriale de la Editura Trei sunt: „Înainte să adorm”, de S.J. Watson, „Pact cu diavolul”, de Lars Kepler, „Evanghelia după Iuda”, de Adam Blake și „Tridentul lui Neptun”, de Fred Vargas.

Polirom vă pregătește noi volume semnate de Orhan Pamuk, Jeffrey Eugenides, Cristian Tudor Popescu, Alex. Leo Șerban sau Marta Petreu și 15-20% reducere pentru toate titlurile, plus o promoţie specială: peste 200 de titluri (literatură română şi universală) la preţul de 9,99 lei.

Editura Tritonic va lansa la târg o serie de cărți de autori români: „Politica user friendly”, de autorii Florența Toader, Cătălina Grigorași, Sofia Frunză, cu o prefață de Dorina Guțu (vineri, 25 noiembrie, ora 18:00), „România captivă”, de Bogdan Ficeac (sâmbătă, 26 noiembrie, ora 12:00) și „Îmi ies din minți”, de Stelian Țurlea.

Litera dedică întreaga zi de dumincă copiilor. De la ora 12:00 va fi pusă în scenă acțiunea cărții „Aventurile spiridușului Valentin”. La ora 14:00 va avea loc lansarea cărții „Circul Bambini”, iar de la ora 16:00 sărbătorile de iarnă vor fi întâmpinate prin lansarea cărții „Moș Crăciun pribeag sosește”, poezii citite de Raluca Moianu și colindele corului Bravissimo.

Corint, Corint Junior și Leda au pregătit reduceri între 25% - 70%, pachete promoţionale şi preţuri unice (5 lei, 9 lei, 10 lei, 15 lei şi 25 lei); în plus, miercuri, joi şi vineri, primii 100 de cumpărători primesc o carte cadou. Titlurile lansate cu această ocazie sunt: „Mânia și orgoliul” de Oriana Fallaci, „Întâlniri pe muchie de cuțit”, de Oana Orlea și alte numeroase titluri pentru copii.

La standul Editurii Nemira, pe lângă reducerea generală de 25%, vizitatorii vor beneficia de oferta 2+1 cadou şi cărţi la 5 şi 10 lei. Joi, 24 noiembrie, începând cu ora 17.00, Mihai Găinuşă va acorda autografe vizitatorilor cu ocazia apariţiei noii sale cărţi „Jurnal din viitor”. Iar vineri, 25 noiembrie, începând cu ora 16.00, Iulian Tănase va fi prezent pentru a acorda autografe pe cel mai nou roman al său, „Oase migratoare”.

Editura Art va găzdui în cadrul târgului următoarele evenimente: sesiune de autografe cu autorul Lorenzo Mattotti, cu ocazia lansării volumului „Stigmata”, în standul Ambasadei Franţei, miercuri, 23 noiembrie, în intervalul 17:00 - 17:30; sesiune de autografe Pierre Assouline, autorul unui text din volumul „Noile Mitologii”, miercuri, 23 noiembrie, în intervalul 17:30 - 18:30; lansare colectivă a volumelor „Jurnalul unui puşti 4. Căldură mare”, de Jeff Kinney, şi „Însemnările unei puştoaice”, de Rachel Renee Russell, vineri, 25 noiembrie, ora 17:00. Lansarea va avea loc, în acelaşi timp, în mai mult de 35 de librării din întreaga ţară.

Noutățile pregătite de Editura All sunt: „Departe de Kensington”, de Muriel Spark , „Întoarcerea”, de Viorel Zaicu, „Școală pentru proști”, de Saşa Sokolov, „Anticarul”, de Julian Sanchez, „O educație costisitoare”, de Nick McDonell şi „Sanctus”, de Simon Toyne. Simon Toyne, autorul bestsellerului „Sanctus”, va acorda autografe la standul editurii sâmbătă, 26 noiembrie, între orele 11.00 – 15.00.

Sursa: http://www.bookblog.ro/stire/gaudeamus-2011-2


Cuvântul sculptează!

23 Noiembrie – Plata de aici

La 17 februarie 1673 a murit dramaturgul francez care a făcut faimos pseudonimul de Moliere. Avea cincizeci şi unu de ani. Preotul din parohia lui a refuzat să-l înmormânteze la biserică. Văduva a apelat la regele Luis al XIV-lea, întrucât în timpul vieţii îi oferise protecţie. Însă regelui nu i-a păsat de problemă şi a poftit-o să plece repede spunându-i:

-«M-a făcut să râd mult câtă vreme trăia, dar acum, mort, nu mă amuză deloc.»

Dacă rodul vieţii se limitează la lumea aceasta, afacerea rezultă destul de săracă. „Mort – şi cald încă – nu mă amuză deloc”. A murit şi gata.

A trăi pentru ceea ce se termină este un preţ prea mic. Atunci când se trăieşte „cu vibraţie de veşnicie” totul se schimbă: viaţa dobândeşte o importanţă pasionantă. Această viziune reevaluează toţi şi fiecare în parte din paşii vieţii noastre.

Dumnezeu nu pretinde să micşoreze nobilele noastre aspiraţii. Ceea ce vrea este să le amplifice.

Nu te conforma cu puţin, atunci când poţi să ai totul.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 22 noiembrie 2011

VIDEO Cum ne protejăm împotriva gripei sezoniere? (HotNews)

Tu știi câți ani au plămânii tăi? Spirometrii gratuite între 14 și 25 noiembrie (MedLive)

STUDIU. Persoanele din jurul tău pot afla în 20 de secunde cât de sociabil eşti (Gândul)

Cea mai mică Biblie din lume a fost tipărită în România
O editură din judeţul Buzău se poate mân­dri cu o creaţie demnă de Cartea Recordu­rilor: o Biblie cât o cutie de chibrituri care poate fi citită numai cu ajutorul unei lupe speciale. (Știri creștine)

Ce mănâncă românii care vor să ţină post şi cât îi costă (EVZ)

Produsele de post, mai periculoase decât cele de dulce (EVZ)

Studiu: Ce efecte au contraceptivele luate de femei asupra bărbaţilor (Gândul)

Criza generaţiilor (Adevărul)

Google intră pe piaţa muzicii online (Adevărul)

Hackerul care a spart serverele NASA, arestat la Cluj. Prejudiciul adus agenţiei americane, estimat la 500.000 de dolari (Jurnalul Național)

„Primul om care va vedea o ființă extraterestră va fi un speolog." TEDx Bucharest 2011, sub semnul aventurii (HotNews)

Aproape 25.000 de plante şi animale pe cale de dispariţie (Agerpres)

VIDEO: 3 motive să nu mai pui zahăr în ceai sau în cafea (Adevărul)

Sursa: www.semneletimpului.ro/stirescurta

Cuvântul sculptează!

22 Noiembrie – Motiv

Un tânăr, chipeş şi prezentabil, dar sărac, era acuzat că s-a căsătorit din interes, întrucât soţia era urâtă şi bătrână, dar foarte bogată. Obosit de atâtea critici, spuse în cele din urmă:

-«Eu nu m-am căsătorit pentru bani. Ea, însă, da, s-a căsătorit pentru bani; pentru că dacă nu i-ar fi avut, nu s-ar fi căsătorit niciodată.»

Ea se căsătoreşte pentru că are bani iar el se căsătoreşte pentru că nu-i are. În fond, şi în unul şi în celălalt, determinant este banul. În amândoi joacă un rol decisiv. „Cavaler puternic este domnul ban”. (spune o vorbă spaniolă: „Poderoso caballero es don dinero”). Puternic, da; cavaler, mai puţin.

Dorinţa de a strânge este îngrozitoare. Banul este văzut ca sinonim al fericirii, însă nu întotdeauna o aduce, uneori o ruinează.

Banul, mijloacele materiale, sunt necesare, însă sunt aceasta: mijloace pentru a trăi. Câtă lume nu le transformă în scopuri: trăiesc pentru a avea! „Viaţa nu constă în avuţii!” (Lc 12,15).

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 21 noiembrie 2011

Episcopul Curiei

Părintele Claudiu Lucian POP s-a născut în data de 22 iulie 1972 în localitatea Pișcolt din judeţul Satu-Mare. Ambii părinţi, profesori de limba şi literatura română, și în mod special bunicul matern, preotul greco-catolic Vancu Victor, care își trăia clandestinitatea celebrând în fiecare dimineaţă Sf. Liturghie cu uşile închise, au contribuit în mod activ la formarea religioasă și umană a părintelui Claudiu.

Părintele Claudiu a urmat Școala Generală în oraşul Jibou, fiind apoi absolvent al Liceului din localitate, cu profilul chimie-biologie.

În anul 1990 a susținut cu succes examenul de admitere la Facultatea de Chimie din Bucureşti. După un an în capitală, vocaţia la preoţie se concretizează în mod definitiv. Abandonează chimia pentru a începe pregătirea teologică. Prin bunăvoinţa și încrederea Preasfinţitului Vasile Hossu, episcop de Oradea-Mare, în anul 1991 a obținut o bursă de studii la Roma.
Între anii 1991-1999 a fost student al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma. A studiat Filozofia la Universitatea Pontificala Urbaniana, iar apoi Teologia la Universitatea Pontificală Gregoriana, obţinând Licența în Teologie Spirituala (1998) și Doctoratul în anul 2006.

Este hirotonit preot la 23 iulie 1995; între anii 1997-1999 este responsabil, sub îndrumarea părintelui Jacques Raquez, de biserica greco-catolică din Roma, Santissimo Salvatore alle Coppelle.

Între anii 1999 – 2001 a fost vicerector la Misiunea Greco-Catolică din Paris, iar între 2001 și decembrie 2007, Rector al aceleiaşi instituţii.

În 12 decembrie 2007, la cererea Arhiepiscopului Major și a Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice Române, a fost numit de către Congregaţia pentru Bisericile Orientale Rector al Colegiului Pontifical ”Pio Romeno” din Roma.

A participat la diferite conferinte si sesiuni de comunicari din ţară şi din străinătate, dintre care amintim:

2000-2007 Conferinţe pentru medici oncologi în cadrul Institutului Francez din Bucureşti, pe tema “Anunțul diagnosticului în cazul bolnavilor terminali” și “Îngrijirile paleative”.

2001-2008 Colaborator, ca și Rector al Misiunii greco-catolice romane din Paris, al Asociaţiei culturale romane “Maison roumaine”. Printre personalităţile marcante care au conferenţiat în cadrul Misiunii greco-catolice din Paris pentru aceasta asociaţie: Horia-Roman PATAPIEVICI, Neagu DJUVARA, Lucian BOIA, Stéphane COURTOIS, etc.

2005 Exerciţii spirituale pentru studenţii Colegiului Pontifical ”Pio Romeno”: “Viața spirituală – o reîntoarcere în noi înşine”.

2006 Exerciţii spirituale pentru preoţii Eparhiei de Lugoj, organizate de Preasfinţia Sa Alexandru MESIAN, episcop de Lugoj: “Prezența lui Dumnezeu, prin Maica Sfântă, în lupta văzută și nevazută a creştinului”.

2007 Conferinţa de pregătire pentru întâlnirea ecumenică de la Sibiu, la invitaţia Arhiepiscopului de Dijon, Mgr Roland MINNERATH (Dijon- ianuarie 2007)

2007 Conferinţa pentru aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Colegiului Pontifical ”Pio Romeno”: “L’icona e la paternita spirituale”.

1996 Cursuri de vară pentru preoţii Bisericii omâne Unită cu Roma, Greco-Catolică – Teologie spirituala (Cluj-Napoca).

Ca rector al Colegiului Pontifical „Pio Romeno” organizează seria de conferinţe cu titlul “Semne ale timpului, semne ale Spiritului”, cu participarea unor personalități de excepţie în domeniul teologic, bioetic, psihologic, etc. Coordonează în acelaşi timp colecţia “Caietele Pio Romeno”, publicând volumele “Jurnalul unui preot exorcist” si “Papa Ioan Paul al II-lea vorbeşte Bisericii Romane Unite”. Colecţia, iniţiată de predecesorul său la conducerea Colegiului, PS. Mihai Frățilă, mai are în pregătire câteva lucrări deosebite.

În şedinţa sinodală ordinară din perioada 8-10 iunie 2011, desfăşurată la Blaj, Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, l-a ales episcop auxiliar al Curiei Arhiepiscopiei Majore, iar Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea și Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian l-au proclamat Episcop al Bisericii Catolice, ca Episcop titular de Mariamme, la 21 noiembrie 2011.

Sursa: http://www.bru.ro/curie/episcopul-curiei/

Comunicat: Noul Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore

BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ

SINODUL EPISCOPILOR

NOTARUL

Nr. 46/21.11.2011

COMUNICAT

Întrunit în şedinţă sinodală ordinară la Blaj în perioada 8-10 iunie 2011, Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și-a exprimat consensul conform can. 85 § 2, 20 pentru transferul Preasfinției Sale Vasile, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore, Episcop titular de Appiaria, la sediul vacant al Eparhiei de Maramureș.

Cu această ocazie, Sinodul Episcopilor a procedat canonic la alegerea unui nou Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore în persoana

Preaonoratului

Pr. Dr. CLAUDIU LUCIAN POP,

Rector al Colegiului Pontifical “Pio Romeno” din Roma,

căruia anterior i s-a acordat din partea Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-lea “assensus” pentru alegerea episcopală, conform normei canoanelor Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium.

După ce candidatul la episcopat a exprimat acceptarea acestei noi misiuni în Biserică, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea și Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian l-au proclamat Episcop al Bisericii Catolice, azi 21 noiembrie, Sărbătoarea Intrării în Templu a Maicii Domnului, ca Episcop titular de Mariamme.

Preaonoratul Pr. Dr. Pop Claudiu Lucian urmează să primească hirotonirea episcopală la o dată care va fi comunicată ulterior.

Invocând plinătate de haruri asupra noului Episcop, îl încredințăm grijii părintești a lui Cristos, Veșnicul Arhiereu, precum și rugăciunilor tuturor credincioșilor noștri.

Blaj, 21 noiembrie 2011,
Intrarea în Templu a Maicii Domnului.

Pr. William A. Bleiziffer

Notar al Sinodului Episcopilor


Sursa: http://www.bru.ro/blaj/comunicat-noul-episcop-al-curiei-arhiepiscopiei-majore/

Cuvântul sculptează!

21 Noiembrie – Drumul

În frumoasa carte a lui Lewis Carroll, „Alice în ţara minunilor”, în capitolul al VI-lea, apare următorul dialog curios între Alice şi Motan:

-«Motănel din Cheshire» – începu, oleacă timid, întrucât nu ştia dacă îi plăcea să fie numit astfel; însă Motanului i se lărgi surâsul. „Ei, pe moment pare încântat”, se gândi Alice, şi continuă: «Ai vrea să-mi spui, te rog, în ce direcţie trebuie să o iau acum?»

-«Asta depinde, în mare măsură, de unde vrei să mergi» – răspunse Motanul.

-«Nu mă interesează mult unde…» – spuse Alice.

-«Atunci, e totuna direcţia» – spuse Motanul.

-«Numai să ajungi undeva» – adăugă Alice ca o explicaţie.

-«Ah, fii sigură că vei ajunge» – spuse Motanul – «dacă mergi îndeajuns.»

„Asta depinde, în mare măsură, de unde vrei să mergi” Interesant răspuns. Unde vrei să mergi cu viaţa ta? Te-ai întrebat vreodată, la modul serios?

De răspunsul pe care îl dăm fiecare dintre noi, depinde totul. Drumul care duce către Cer este diferit de cel care ne îndepărtează de el. Către Cer ne poartă drumul care duce la Dumnezeu.

Dostoievski spunea: „Secretul existenţei nu constă doar în a trăi, ci şi în a şti pentru ce se trăieşte”. E nevoie de două lucruri: a alege bine drumul şi, apoi, a-l parcurge.

Drumul pe care eu îl urmez, încotro mă duce?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 20 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

20 Noiembrie – Marş funebru

Un bătrân îşi întocmea testamentul în faţa notarului.

La sfârşit îi spuse:

-«Şi în încheiere, ultima mea dorinţă este aceea de a fi înmormântat cu muzică.»

La care notarul îi răspunse:

-«Nici o problemă, domnule Sánchez. Numai să-mi spuneţi un lucru: cu atare prilej, ce fel de muzică v-ar plăcea să ascultaţi?»

În această împrejurare, răposatului îi este valabilă orice fel de muzică, mai puţin imnul naţional, pentru că trebuie să fie ascultat stând în picioare.

Câte ofrande pentru morţi nu sunt decât spre consolarea şi, inclusiv, fala celor vii! Dacă vrem, într-adevăr, să-i ajutăm pe răposaţii noştri, în loc să-i oferim lui Dumnezeu ceea ce ne este nouă pe plac, trebuie să căutăm să-i oferim ceea ce-i place Lui. Dacă nu trăim de acord cu voinţa Domnului, dacă suntem în păcat, la puţin va folosi recomandarea noastră.

O spovadă bună, întoarcerea la prietenia cu Dumnezeu este, aproape întotdeauna, cel mai bun şi cel mai valoros sufragiu pe care putem să-l oferim pentru scumpii noştri răposaţi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

19 Noiembrie – Porunci

Un negustor necinstit şi ipocrit, se consideră dator să-i spună într-o zi lui Mark Twain:

-«Înainte de moartea mea mă gândesc să fac un pelerinaj în Ţara Sfântă; vreau să urc pe muntele Sinai şi să citesc cu glas tare Cele Zece Porunci.»

-«Aţi putea să faceţi un lucru şi mai bun – îi replică Mark Twain: să rămâneţi în casa dumneavoastră din Boston şi să le împliniţi.»

Nu mă îndoiesc de faptul că este emoţionant să citeşti Cele Zece Porunci pe vârful Muntelui Sinai. Iar dacă se citesc în ebraică, limba originală, este şi mai emoţionant. Însă acest lucru nu mântuieşte.

Ceea ce ne mântuieşte este a le medita şi a le împlini. Isus ne-a spus-o destul de clar, răspunzând acelui tânăr care îl întrebă: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac pentru ca să dobândesc viaţa veşnică? El răspunse: De ce mă numeşti bun. Unul singur este bun. Dacă vrei să intri în Viaţa veşnică, păzeşte poruncile” (Mt 19,16-17).

Aceasta este ruta şi nu este aglomeraţie deloc. Nici către Sinai.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 18 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

18 Noiembrie – Problemă de spaţiu

La sfârşitul unei înmormântări, la care preotul vorbise pe larg despre învierea morţilor, unul dintre cei prezenţi nu se arăta convins deloc. Îi prezentă prietenului său un argument care, în opinia sa, era indiscutabil şi convingător, total împotriva doctrinei pe care o expusese preotul:

-«Unde va încăpea toată această lume dacă inclusiv morţii ar ieşi din morminte? Abia am găsit loc de parcare. Imaginează-ţi ce ar fi dacă înaintaşii noştri ar veni cu trăsurile lor.»

Habar nu avea de ce vor fi – şi deja sunt – trupurile înviate. Isus, la asfinţitul zilei învierii sale, intră în Cenacol fără nevoia de a bate la uşă. Trupurile înviate nici nu ocupă spaţiu nici nu vor avea nevoie de „trăsuri”. Ca să întrezărim calităţile lor trebuie să privim la Isus după învierea sa. Aceasta este prototipul şi indicatorul a ceea ce Dumnezeu vrea pentru fiecare om, pentru tine şi pentru mine.

Şi trupul nostru, nu doar sufletul, este chemat să se bucure de fericirea divină de care deja se bucură trupul Domnului nostru Isus Cristos şi al Mamei sale, Sfânta Fecioară Maria.

Niciodată materia nu a visat să zboare atât de sus. Planurile lui Dumnezeu depăşesc orice imaginaţie omenească.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 17 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

17 Noiembrie – Fără ţintă

Un tânăr gonea cu viteză mare prin oraş pe o motocicletă puternică şi trebui să frâneze brusc din cauza unui bătrân care tocmai traversa strada. Au căzut cu toţii la pământ: motocicleta, bătrânul şi băiatul. Nimeni, însă, nu a păţit nimic grav. Când s-au ridicat de la pământ, persoana în vârstă îl întrebă pe tânăr:

-«Băiete, unde mergi?»

Iar acesta, cu nevinovăţie şi oarecum derutat, răspunse:

-«Nu ştiu, dar mă grăbesc tare.»

Încotro mergem, încotro merg? Câtă lume nu ştie încotro merge! De multe ori graba este o încercare de a umple golul pe care îl creează o viaţă fără ţintă, fără sens.

Uneori este foarte sănătoasă şi utilă palma – căderea de pe motocicletă – pentru a te opri şi a-ţi pune cea mai importantă întrebare: încotro merg?

Dacă nu este clară ţinta, cum voi putea alege drumul? Dacă nu am prezent în minte încotro vreau să merg, cum voi putea să ştiu ceea ce trebuie să fac?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 16 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

16 Noiembrie – Relativ

Un om visă că ajunse în cer şi îl întreabă pe Dumnezeu:

-«Doamne, cât înseamnă pentru tine o mie de ani?»

Dumnezeu îi răspunde:

-«Fiul meu, asta este pentru mine ca o secundă.»

Omul îl întreabă din nou:

-«Şi cât ar însemna pentru tine o mie de dolari?»

Dumnezeu răspunde:

-«Asta ar fi ca o centimă.»

Omul, gânditor, îi spune Domnului:

-«De ce nu-mi dăruieşti o centimă?»

Dumnezeu îi răspunde:

-«Da, cum să nu? Aşteaptă o secundă…»

Din perspectiva veşniciei valoarea şi durata lucrurilor se schimbă total: „o mie de ani sunt ca o zi”.

În faţa eternităţii, de asemenea, toate se schimbă. Multe lucruri care ne dezgustă şi neliniştesc, văzute în perspectiva lui Dumnezeu, sunt irelevante.

Suntem creaţi pentru veşnicie. Acesta trebuie să fie punctul de referinţă la fiecare pas al nostru. Veşnicia noastră se plăsmuieşte în timpul acestei vieţi.

Eu, ce veşnicie îmi pregătesc? „Ceea ce nu-i folositor pentru cer, nu foloseşte la nimic.”

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 15 noiembrie 2011

Românii nu cred în televiziune, dar continuă să se uite la TV

Trei din patru români sunt convinși că televiziunile ar difuza orice de dragul audienței. Circa 65% dintre ei cred că televiziunea manipulează. Cu toate acestea nu mai puțin de 83% din populația adultă a țării se uită zilnic la TV.

televizorAcesta este rezultatul unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), care a fost prezentat joi, la sediul CNA. Statisticile fac parte din cercetarea „Atitudini şi obiceiuri de consum media. Percepţii privind CNA", informează Mediafax.

Potrivit cercetării, 10% dintre români se uită la televizor de câteva ori pe săptămână, 3% - o dată pe săptămână, 1% - cel puţin o dată pe lună. Numai 0,4% dintre români spun că nu se uită niciodată la televizor.

„Este un procent mare, dar nu arată altceva decât că oamenii sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă şi de aici această nevoie de a urmări în număr foarte mare aceste programe", apreciază Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

Vasile Dâncu, preşedintele IRES, a evidențiat un „comportament excesiv de intens" privind televiziunea, precizând că persoanele cu studii superioare tind să se uite zilnic la televizor într-un procent mai mare (88,1%) decât cele cu studii medii (83,4%) şi cele cu studii elementare (77,8%). Explicația pe care o oferă expertul este că „indicatorii de nelinişte socială au crescut foarte mult", în timp ce „încrederea în instituţiile fundamentale ale statului a scăzut". „Suntem la un nivel pe care nu le-am mai întâlnit nicăieri în lume. Instituţiile noastre sunt la sub 20% încredere. Televiziunea îţi oferă iluzia certitudinii", a evaluat Vasile Dâncu.

Cel mai mare câștig pe care românii cred că îl au de pe urma vizionării programelor TV l-a constituit adâncirea înțelegerii privind problemele sociale cu care se confruntă România (78%), situaţia corupţiei din România (74%), situaţia României ca stat membru al UE (71%), situaţia economică din România (71%), situaţia politică internaţională (71%) şi situaţia politică din România (68%).

Majoritatea celor chestionaţi spun că se uită la TV din dorinţa de a afla ce se întâmplă (57%). Circa 8% caută divertismentul/ relaxarea. Alți 4% doresc să își ocupe cumva timpul liber, în timp ce 3% se uită la TV de plictiseală sau pentru că nu au altceva mai bun de făcut. Procentul românilor care se uită la TV pentru a-și dezvolta cultura generală este de 1%, similar cu cei care deschid televizorul doar pentru a viziona filme.

Acest lucru se reflectă și în creșterea audiențelor pentru programele informative. Aproximativ 81% dintre respondenţi au spus că urmăresc zilnic jurnale de ştiri la TV, 11% - de câteva ori pe săptămână, 3% - o dată pe săptămână şi doar 2% au mărturisit că nu urmăresc niciodată știrile.

Aproape o treime dintre români nu se uită niciodată la talk-show-uri cu tematică politică. Circa 16% dintre respondenți se uită, în schimb, zilnic la astfel de emisiuni. Alți 23% se uită de câteva ori pe săptămână, în timp ce 12% doar o dată pe săptămână.

Potrivit aceluiași raport, 26% dintre români urmăresc zilnic programe de muzică sau divertisment, iar emisiunile de tip reality show sunt urmărite zilnic de 9% dintre telespectatori. 36% dintre cei chestionați spun că nu se uită niciodată la astfel de programe.

Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 1.243 de persoane, de 18 ani şi peste această vârstă. Datele au fost culese pe 25 octombrie 2011, prin interviu telefonic.

(Foto: Dreamstime) Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Romanii-nu-cred-in-televiziune--dar-continua-sa-se-uite-la-TV-4575.html

Cuvântul sculptează!

15 Noiembrie – Fericire trecătoare

Umoristul grafician din Galicia, Alfonso R. Castelao, reprezintă într-unul din desenele sale un grajd cu o uşă în două foi suprapuse. Prin partea superioară deschisă îşi scoate capul un măgar.

În faţa grajdului se vede un porc scurmând şi tăvălindu-se în noroi. Măgarul, gânditor, comentează:

-«Nu-i viaţă rea, dac-ar dura.»

Fericirea, fără alt nivel în afara celui de pe pământ, trece repede. Aşa cum se petrece în cazul porcului: termină prin a fi doar o dietă de îngrăşare în vederea tăierii.

Ce diferit este, în schimb, atunci când se trăieşte cu faţa îndreptată spre veşnicie. Atunci când se trăieşte cu conştiinţa clară că nu se va termina niciodată. Dacă porcul ar fi conştient de soarta lui, cu câtă teroare nu ar trăi fiecare minut în aşteptarea „Ignatului” său.

La înmormântare se poate auzi un cântec deosebit de frumos:

„Nu m-am născut pentru pământ, care este locuinţa durerii. M-am născut pentru Cer, eu m-am născut pentru Dumnezeu”.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 14 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

14 Noiembrie – Cer îndepărtat

După ce a suferit un timp, o femeie muri. Fiica sa, o fetiţă micuţă, întrebă unde s-a dus mama. I s-a spus:

-«A mers în Cer.»

-«Şi este bine, nu mai este bolnavă?» Continuă să întrebe fetiţa.

-«Da, acum este foarte bine.»

-«Şi unde se află Cerul? Vreau să merg să o văd.»

La aceste cuvinte ale fetiţei, se petrecu o oarecare tulburare printre cei mari. În cele din urmă, căutând să o liniştească, spuseră:

-«Dacă eşti bună vei merge să o vezi şi vei fi pentru totdeauna cu ea. Însă nu acum! Mai târziu! Nu te grăbi.»

Curioasa contradicţie omenească: scopul, fericirea se află în Cer. Însă fără grabă, fără silinţa de a ajunge repede.

Până în ce punct sunt convins că Cerul este singurul lucru care merită? Ne agăţăm de pământ precum muşchiul de stâncă.

Suntem „cetăţeni ai Cerului” (Filipeni 3,20). Pe pământ suntem în trecere, în împrumut. Patria noastră este Gloria cerească. Suspinăm în a ne întoarce în patria noastră sau, mai degrabă, ne conformăm cu exilul?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 13 noiembrie 2011

Studiu: lumina de la capătul tunelului e o iluzie cerebrală

O cercetare bazată pe revizuirea mai multor studii privind experienţele psihice şi senzoriale din preajma morţii susţine că, cel mai probabil, viziunea „luminiţei de la capătul tunelului" sau senzaţia de extracorporalitate sunt iluzii ale creierului.

lumina de la capatul tuneluluiPotrivit oamenilor de ştiinţă de la universităţile din Edinburgh şi Cambridge, senzaţiile asociate cu experienţele din aproapierea morţii nu sunt altceva decât încercarea creierului de a aplica un sens procesului morţii, relatează Daily Mail.

Caroline Watt susţine că cea mai frecventă viziune - cea a luminii care atrage oamenii spre viaţa de apoi - este probabil produsă de moartea celulelor pe care le folosim pentru a procesa lumina percepută de ochi şi decodificată în imagini.

„Cea mai probabilă explicaţie este că nu călătoreşti într-un tărâm spiritual, ci pur şi simpu creierul încearcă să îşi explice experienţa neobişnuită prin care trece," menţionează dr. Watt, într-un material publicat de Trends in Cognitive Sciences.

Sentimentul că te afli în afara propriului corp poate fi şi el explicat prin activitatea cerebrală de la momentul respectiv, adaugă Watt. „Dacă îţi pui un set de căşti pentru realitate virtuală care prezintă o imagine cu tine, chiar în faţa ochilor tăi, îţi poţi păcăli creierul să creadă că tu chiar eşti acolo şi să simtă că eşti în afara corpului tău."

„Dovezile ştiinţifice sugerează faptul că toate aspectele legate de experienţele din preajma morţii au o bază biologică," rezumă cercetătorul.

Watt adaugă, ca exemplu, efectul noradrenalinei, hormonul eliberat atunci când suferim o traumă sau o leziune puternică şi spune că acesta s-ar putea afla în spatele sentimentelor de dragoste şi pace pe care multe persoane le simt în apropierea morţii.

Alţi oameni de ştiinţă susţin însă că cercetătorii nu ar trebui să se grăbească să reducă experienţele oamenilor la activitatea cerebrală.

Sam Parnia, de la Universitatea din Southampton, a subliniat ca posibilitatea de a identifica activitatea cerebrală din timpul unei experienţe nu înseamnă că experienţa nu e reală.

Dr. Parnia, care este aproape de finalizarea unui studiu de trei ani asupra experienţelor din preajma morţii trăite de pacienţi spitalizaţi, a declarat că „orice experienţă, fie ea una din apropierea morţii sau de altă natură - cum ar fi depresia, fericirea şi iubirea - este mediată de creier."

Crcetătorul a subliniat că „descoperirea zonelor cerebrale de mediere nu implică faptul că experienţa nu este reală." Parnia exemplifică spunând că „nu ne-am îndoi că dragostea, fericirea sau depresia sunt reale."

Cercetătorul a precizat şi că există persoane care povestesc că, în apropierea morţii, au „văzut" lucruri întâmplându-se, chiar şi într-un moment în care creierul nu funcţiona, de exemplu în timpul unui stop cardiac.

(Foto: Dreamstime) Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Studiu:-lumina-de-la-capatul-tunelului-e-o-iluzie-cerebrala-4501.html

Cuvântul sculptează!

13 Noiembrie – Să se odihnească în pace

Atunci când faimosul filosof iezuit Francisco Suárez agoniza, pacea şi seninătatea sa atrăgeau atenţia. Unul dintre cei care erau de faţă observă aceasta iar Suárez, cu o voce scăzută şi un surâs scurt, îi răspunse:

-«Învăţ ceva ce nu aş fi fost în stare să bănuiesc niciodată.»

Întrucât insistau să le spună despre ce era vorba, răspunse:

-«Este plăcut să mori, iar eu nu ştiam aceasta.»

„Preţioasă este în ochii Domnului moartea slujitorilor săi” (Ps. 116,15). Cu moartea celui drept, Dumnezeu îşi încoronează opera sa iar omul atinge gloria sa. Dumnezeu l-a făcut pe om, pe fiecare om, pentru Cer. Pentru aceasta, atunci când cel drept moare, Dumnezeu aduce la culme ceea ce a făcut atunci când l-a creat. Omul drept, murind, îşi atinge scopul său, raţiunea sa de a fi, deplina sa realizare, acel ceva pentru care s-a născut.

Astfel vede cel drept moartea sa: nu ca o pierdere a vieţii, ci ca o încununare şi o culminare a acesteia. Pentru aceasta moare în pace, cu seninătate, plăcut.

Însă pentru ca să mori în pace, trebuie să trăieşti în pace, cu tine însuţi şi cu Dumnezeu. Eu, acum, sunt în pace cu Dumnezeu?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Este posibil să crezi dar să nu fii practicant?

Este posibil să crezi dar să nu fii practicant? Această întrebare şi-a pus-o Mons. Murilo S. R. Krieger, SCJ, Arhiepiscop de Sao Salvador da Bahia, Brazilia, oprindu-se într-un articol asupra unei fraze care este repetată adesea: “Atunci când, într-o întâlnire între prieteni, conversaţia se învârte în jurul unor teme religioase, este des întâlnit să spună careva, cu naturaleţe şi siguranţă: ‘Cred dar nu sunt practicant!’ Este o afirmaţie ce pare atât de bine formulată, atât de logică, încât în general nimeni nu o contestă”.

“Mai mult decât o afirmaţie izolată, această idee conform căreia putem crede fără a pune în practică ceea ce credem este atât des întâlnită încât în multe ambiente a devenit deja o mentalitate”, a observat el. Pentru Mons. Krieger, “justificarea acestui comportament variază de la persoană la persoană”: “unii abandonează practica religioasă din cauza dezamăgirii provocate de un lider al comunităţii; alţii, fără a-şi da seama, au abandonat încetul cu încetul viaţa de credinţă – a trecut atâta timp de când nu au mai citit Cuvântul lui Dumnezeu, de când nu s-au mai rugat şi nu au mai mers la Liturghia duminicală încât, atunci când îşi dau seama de acest lucru, şi-au organizat propria viaţă astfel încât nu mai este loc pentru exprimările religioase”. Alte persoane, în schimb, “îşi cunosc atât de superficial propria religie încât au abandonat-o fără să îşi pună prea multe întrebări”, după cum sunt şi din aceia “care cer Botezul pentru copiii lor ca simplu act social”.

“Este posibil să crezi fără să fii practicant?”, a întrebat Arhiepiscopul brazilian. “Anumite persoane renunţă la practica religioasă afirmând că doresc să caute mai multă autenticitate. Spun că nu le plac normele şi riturile, că preferă o religie ‘mai spirituală’, fără structuri”. După părerea lui, aceste persoane “uită că suntem fiinţe umane, nu îngeri”. “Îngerii nu au nevoie de semne, gesturi şi cuvinte pentru a relaţiona între ei”. “Noi, dimpotrivă, folosim chiar trupul nostru ca mijloc de comunicare. Traducem sentimentele noastre printr-un surâs sau o strângere de mână, un cuvânt sau o palmă peste spate; dorim să ne reunim cu familia în zilele de sărbătoare şi telefonăm unui prieten pentru a-i face urări în ziua lui de naştere; dăruim un trandafir mamei noastre şi suntem încântaţi de gestul copilului care îşi deschide braţele pentru a-l întâmpina pe tatăl care vine acasă”.

“Cum putem atunci să relaţionăm cu Dumnezeu doar cu limbajul îngerilor, pe care nici măcar nu îl cunoaştem?”, s-a întrebat Arhiepiscopul. “Credinţa ne introduce în familia fiilor lui Dumnezeu”, a subliniat el. “În ea, este fundamentală practicarea iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Familia noastră creştină are o istorie, o tradiţie bogată şi celebrări foarte frumoase. Poate că unii nu le înţeleg. Înainte însă de a le ignora pur şi simplu, sau, mai rău, de a le dispreţui, nu ar fi mai productiv să încerce să le cunoască, să pătrundă semnificaţia lor şi să le descopere valoarea?”

Pentru Arhiepiscopul de Sao Salvador da Bahia, “nu se poate dori o credinţă fără gesturi cu scuza de a căuta mai multă autenticitate”. “Tatăl ceresc, atunci când a dorit să ne demonstreze iubirea Lui, a ţinut cont de modul nostru de a fi, de a gândi şi de a acţiona. Mai mult decât să îşi exprime ‘spiritual’ iubirea Lui, a concretizat-o: ni l-a trimis pe Fiul Său, care a locuit între noi”. “‘Cred dar nu sunt practicant’. Credinţa (‘cred’) şi viaţa (‘practica’) nu pot fi separate. Prin însăşi natura lor, trebuie să fie unite. O credinţă fără fapte este moartă; faptele, chiar şi cele de pietate, fără credinţă devin goale”, a concluzionat el.

Sursa: http://www.catholica.ro/2011/11/01/este-posibil-sa-crezi-dar-sa-nu-fii-practicant

Studiu: oamenii mulţumiţi şi fericiţi trăiesc mai mult

Oamenii care sunt fericiţi şi au o perspectivă pozitivă asupra vieţii trăiesc mai mult, susţin oamenii de ştiinţă de la University College of London (UCL), care spun că o stare generală pozitivă poate combate stresul şi boala.

happy_family_400Studiul UCL a durat cinci ani şi a colectat date de la aroape 4.000 de participanţi cu vârste între 52-79 de ani, informează Daily Mail. Cercetarea a revelat că cei care au declarat un grad mai ridicat de mulţumire, sunt şi cei care au întrgistrat un risc de moarte prematură cu 35% mai mic decât ceilalţi.

Participanţii implicaţi în studiu au fost rugati să îşi evalueze sentimentele de fericire sau de anxietate de patru ori pe parcursul unei zile. Cercetătorii au coroborat apoi aceste statistici cu numărul de decese înregistrate pe o perioadă de cinci ani.

După ce au luat în considerare vârsta, sexul, gradul de depresie şi incidenţa anumitor boli în rândul participanţilor la studiu, cercetătorii au concluzionat că cei care se declară mai fericiţi au un risc cu 35% mai scăzut de a muri prematur, faţă de cei care au mărturisit că sunt nefericiţi.

Cercetătorul care a coordonat studiul, profesorul Andrew Steptoe, a declarat că „rezultatele de faţă oferă un motiv în plus să ne fixăm ca obiectiv sporirea bunăstării persoanelor în vârstă."

Studiul publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, vine să întărească rezultatele unor studii anterioare care au arătat că abordarea optimistă a vieţii are numeroase beneficii pentru sănătate.

În martie, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Illinois au constatat că starea de spirit pozitivă reduce cantitatea de hormoni de stres produşi de organism şi întăreşte sistemul imunitar.

Într-o metaanaliză făcută asupra a 160 de studii făcute pe oameni şi animale, Prof Ed Diener si echipa sa ajuns la concluzia că fericirea „contribuie atât la longevitate, cât şi la o sănătate mai bună în rândul populaţiei sănătoase."

În acelaşi timp anxietatea, depresia şi pesimismul au fost corelate cu o incidenţă mai mare a bolilor şi cu o durată de viaţă mai scurtă.

În ciuda constatărilor studiului său, profesorul Steptoe spune că nu există încă o dovadă clară că sentimentele de fericire prelungesc viaţa, însă a subliniat importanţa bunăstării emotionale a persoanelor în vârstă.

(Foto: cc.byu.edu) Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Studiu:-oamenii-multumiti-si-fericiti-traiesc-mai-mult-4510.html

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

12 Noiembrie – Se moare aşa cum se trăieşte

Socrate se pregătea să bea otrava, împlinind sentinţa care îl condamnase la moarte. În acel moment, unul dintre discipolii săi îi oferi o mantie luxoasă şi bogată pentru ca să se acopere cu această ocazie atât de solemnă şi tragică.

-«Nu!» – reluă cu afecţiune Socrate. «Aduceţi-mi-o pe aceea pe care am purtat-o întotdeauna pe umerii mei. Dacă mi-a folosit ca să trăiesc onest, îmi va folosi şi ca să mor cu demnitate.»

Socrate a murit aşa cum a trăit: cu demnitate. Aici se află măreţia sa. Ceea ce i-a folosit pentru a trăi, i-a folosit pentru a muri. Normal este să mori aşa cum ai trăit. A ne gândi că în momentul morţii ne vom schimba şi că vom acţiona în mod diferit de cum am trăit este iluzoriu.

Ceea ce nu este de folos în ceasul morţii, cu atât mai puţin este de folos în timpul vieţii. Cum aş vrea să fiu în ceasul morţii mele? Aş vrea să fiu aşa cum trăiesc acum? Aceasta este lumina care trebuie să-mi călăuzească astăzi viaţa.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Şapte principii ale vieţii spirituale

Autor: pr. Thomas Bolin, OSB
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: PathsOfLove.com

Enumerarea exhaustivă a principiilor vieţii spirituale nu este posibilă, aşa cum nu poate exista o astfel de enumerare în nici o altă problemă practică, dar se pot stabili, totuşi, un număr de şapte principii de o importanţă cu totul deosebită. Iată-le:

  1. Să îl ai în minte tot timpul pe Dumnezeu.
  2. Să îţi pui încrederea în Dumnezeu.
  3. Să faci totul din iubire pentru Dumnezeu.
  4. Să nu îţi pui încrederea în tine însuţi.
  5. Să nu te preocupi de tine însuţi.
  6. Să faci totul cu bucurie.
  7. Să fii cât mai activ cu putinţă.[1]

Primul principiu: Să îl ai în minte tot timpul pe Dumnezeu

În primul rând, trebuie să îl avem în minte tot timpul pe Dumnezeu. Dumnezeu este scopul final al tuturor lucrurilor, şi în particular al vieţilor noastre. Ca să ne supunem cât mai perfect voinţei lui Dumnezeu, trebuie să ne gândim cât mai mult la El, fiindcă întotdeauna ne atingem mai bine un scop dacă în fiecare moment îl avem în minte ca pe un lucru real, decât dacă îl păstrăm doar ca intenţie, în mod virtual.

Al doilea principiu: Să îţi pui încrederea în Dumnezeu

În al doilea rând, trebuie să avem încredere perfectă în Dumnezeu. Dumnezeu este originea şi cauza eficientă a tuturor lucrurilor, inclusiv a acţiunilor noastre, prin urmare este necesar să ne încredem în El ca fiind cauza primă a tuturor. Încrederea este atitudinea fundamentală a Sfintei Tereza: “Ca să rămânem copii mici, trebuie să aşteptăm totul de la Bunul Dumnezeu, aşa cum un copil aşteaptă totul de la tatăl lui, fără să îşi facă griji pentru nimic”[2].

Aceasta implică acceptarea tuturor lucrurilor ca fiind manifestarea voinţei lui Dumnezeu şi, în consecinţă, a ne stăpâni orice de teamă, mânie, mâhnire etc., în măsura în care acestea reflectă nemulţumirea faţă de lume şi evenimentele care au loc. Orice se petrece în lume este dorit sau permis de Dumnezeu şi trebuie acceptat ca atare, iar afirmaţia se aplică atât pentru ceea ce se întâmplă cu noi, cât şi Bisericii şi lumii în general, fiindcă toate lucrurile sunt conduse în aceeaşi măsură de providenţa divină. Sf. Tereza scria: “Îl iubesc atât de mult, încât sunt întotdeauna mulţumită cu tot ce-mi trimite El”, şi mai departe: “Toată inima mea este plină de voinţa lui Dumnezeu, astfel încât orice s-ar adăuga, nici măcar nu ar mai putea intra în ea. În felul acesta rămân în pacea adâncă pe care nimic nu o poate tulbura”. Şi în continuare: “Singura fericire aici, jos, este să găsim totdeauna bucurie în tot ceea ce ne oferă Isus”.

Totuşi, aceasta nu înseamnă că nu este nevoie să ne căim şi să schimbăm ceea ce e greşit în viaţa noastră. Însă trebuie să facem acest lucru fără să ne îngrijorăm sau să ne simţim deprimaţi pentru greşelile noastre. Aşa cum sublinia Sf. Tereza, “dacă ne întoarcem mereu cu tristeţe asupra propriei imperfecţiuni, ne paralizăm sufletul”. Însăşi greşelile ei o făceau să crească în încredere: “Îi încredinţez lui Isus toate infidelităţile mele, fiindcă în abandonarea plină de încredere în El, cred că în acest fel voi dobândi o putere mai mare asupra Inimii Sale, şi voi atrage şi mai puternic iubirea Lui, a Celui care a venit să îi cheme nu pe cei drepţi, ci pe păcătoşi”.

Pe de altă parte, aceasta n-ar trebui să implice faptul că anumite ţeluri ar trebui abandonate, chiar dacă, pur şi simplu, Dumnezeu nu doreşte să le ducă la îndeplinire. Trebuie să ne străduim pentru împlinirea sarcinilor de care răspundem, fără să ne facem griji dacă le vom atinge sau nu, fiindcă împlinirea lor nu depinde de noi, ci numai de providenţa divină. Încrederea în providenţa Lui Dumnezeu care ne conduce viaţa înseamnă că nu trebuie să ne facem prea multe griji pentru opţiunile care nu sunt foarte importante şi nici nu trebuie să punem sub semnul întrebării alegerile pe care le-am făcut, atât timp cât nu apar situaţii noi, care să ne atragă atenţia că am făcut o alegere greşită.

Din nou, aceasta nu înseamnă că nu ar trebui să urmărim anumite scopuri, chiar dacă ştim că, spus simplu, Dumnezeu ar putea să nu dorească să atingem acele scopuri. Putem să urmărim ţelurile pentru care suntem responsabili fără a ne îngrijora dacă vom atinge cu adevărat aceste ţeluri, deoarece îndeplinirea lor depinde de providenţa divină. Punându-ne încrederea în providenţa lui Dumnezeu pentru a ne conduce vieţile, nu trebuie să fim prea preocupaţi de alegerile în probleme care nu sunt foarte importante. Nici nu ar trebui să punem repede la îndoială alegeri pe care le-am luat deja, decât dacă apar noi argumente care ne arată că am greşit în alegerea iniţială.

A ne pune încrederea în Dumnezeu nu înseamnă a ne resemna pur şi simplu în faţa la ceea ce se întâmplă, ci a avea o încredere pozitivă că Dumnezeu doreşte întotdeauna binele, şi că va realiza acel bine. În ceea ce ne priveşte, trebuie să avem încredere că ne doreşte binele şi îl va împlini dacă vom coopera cu El. Sf. Tereza spunea: “O, Isuse, lasă-mă să îţi spun, cu nesfârşită recunoştinţă, că iubirea Ta devine de-a dreptul nebună. În faţa unei asemenea nebunii, cum oare aş putea opri inima să zboare spre Tine? Cum oare aş putea pune hotare încrederii în Tine? Ce păcat că nu sunt în stare să arăt milostivirea Ta inefabilă tuturor sufletelor mici… Ştiu sigur că, dacă ai găsi un suflet care să fie mai slab şi mai lipsit de importanţă ca al meu – deşi lucrul acesta este imposibil – l-ai copleşi cu binecuvântări încă şi mai mari, cu condiţia ca acel suflet să se abandoneze cu absolută încredere infinitei Tale milostiviri”.

Nu trebuie nici să ne facem griji dacă vom colabora sau nu cu milostivirea lui Dumnezeu, fiindcă şi aceasta este tot lucrarea lui Dumnezeu – dar pe de altă parte nu înseamnă că nu trebuie să depunem nici un efort propriu. Astfel, Sf. Tereza nici nu se îngrijorează pentru propriul său progres: “Urmez calea pe care Isus a făurit-o pentru mine… Dorinţa Lui este să mă abandonez fără teamă, asemenea unui copil mic care nu se teme de ce ar face ceilalţi cu el… Încerc să nu mă mai preocup de nimic în ceea ce mă priveşte şi să mă abandonez Lui, orice ar vrea să împlinească El în sufletul meu”. Iar mai departe, scrie: “Nu ai nevoie să ştii ce anume împlineşte Bunul Dumnezeu în tine; eşti prea mic pentru aceasta”. La fel ca în cazul primului principiu, şi încrederea noastră în Dumnezeu trebuie să fie cât mai reală; cât mai des posibil, trebuie să vedem concret lucrarea providenţei divine în toate evenimentele vieţilor noastre, şi trebuie să avem în mod real încredere în această providenţă.

Al patrulea principiu, corolarul celui de al doilea

Al doilea principiu este strâns legat de al patrulea – şi anume că nu trebuie să ne punem încrederea în noi înşine. Întrucât încrederea noastră în Dumnezeu trebuie să fie totală, nu trebuie să ne încredem în nimic altceva. Prin urmare, să nu ne surprindă imperfecţiunile, deficienţele şi propriile greşeli – toate acestea sunt mai degrabă fireşti – şi să avem încredere că Dumnezeu le va folosi toate spre binele nostru. La fel, nu ar trebui să ne facem griji pentru succesele sau greşelile din trecut, sau dacă vom reuşi sau nu să ne atingem ţelurile viitoare, ci să lăsăm totul în mâinile lui Dumnezeu.

Şi nu ar trebui să ne propunem ţeluri care ne depăşesc în privinţa stării sau a posibilităţilor noastre. Aşa cum spunea Sf. Tereza, “să ne ocupăm cu umilinţă locul printre cei imperfecţi. Să ne considerăm mici şi să având nevoie de ajutorul lui Dumnezeu în fiecare clipă. Deîndată ce va vedea că suntem convinşi într-adevăr de nimicnicia noastră, El îşi va aşeza Mâna asupra noastră. Însă de îndată ce vom încerca să facem ceva măreţ noi înşine, chiar şi sub pretextul zelului religios, Bunul nostru Domn Isus ne va lăsa singuri”.

Nu ar trebui să ne punem încrederea nici în alţi oameni sau în lucrurile create, indiferent dacă este vorba de bani sau alte posesiuni materiale, sau de orice alt tip de bunuri. Fiindcă atunci când ne punem încrederea în toate acestea, le folosim ca pe nişte instrumente, şi de fapt ne punem încrederea în noi înşine urmărind să obţinem binele prin intermediul acestor instrumente.[3]

Al treilea principiu: Să faci totul din iubire pentru Dumnezeu

Trebuie să acţionăm explicit din iubire pentru Dumnezeu. Din nou, Dumnezeu este scopul nostru final, iar noi urmărim mai bine acest scop atunci când o facem mai explicit. De aceea spunea Sf. Tereza că “nu avem decât un singur lucru de făcut aici, pe pământ: să aruncăm la picioarele lui Isus florile micilor noastre sacrificii, să îl cucerim prin mângâierile noastre pline de iubire”.

Acest principiu se referă nu numai la “micile noastre sacrificii” despre care vorbea Sf. Tereza, ci la toate acţiunile noastre, în măsura în care pot fi dovada iubirii pe care o nutrim pentru Dumnezeu. Atât timp cât ceva poate fi considerat ca fiind voinţa lui Dumnezeu, ceva plăcut lui Dumnezeu, ceva care ne conduce pe noi şi pe ceilalţi la cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu, sau care ne ajută în slujirea lui Dumnezeu, sau care este legat în orice fel de Dumnezeu în calitate de scop final, atunci acel ceva poate fi făcut în mod explicit din iubire pentru Dumnezeu.

Aceasta implică şi să acţionăm din iubire faţă de aproapele nostru, fiindcă tot ceea ce facem pentru aproapele nostru, facem pentru Dumnezeu – după cum spune Evanghelia: “ceea ce aţi făcut unuia din aceştia mici ai Mei, Mie mi-aţi făcut”. Aşadar, când acţionăm spre binele aproapelui, trebuie să considerăm că acţionăm pentru Dumnezeu. Ca regulă generală, dacă avem de ales între a acţiona pentru binele aproapelui sau al nostru propriu, este de preferat să acţionăm pentru binele aproapelui, fiindcă procedând în acest fel ne purificăm intenţiile, iar faptele noastre sunt orientate mai direct spre binele comun şi spre Dumnezeu.

În acelaşi timp, trebuie să ne străduim să răspundem cerinţelor autorităţilor legitime, oricare ar fi acestea. Dat fiind faptul că orice autoritate provine de la Dumnezeu, ascultarea poate fi considerată ca împlinind voinţa lui Dumnezeu. Sf. Tereza scria: “Ce mari şi numeroase sunt temerile de care ne eliberăm atunci când împlinim votul ascultării! Cât de fericiţi sunt simplii călugări! Singura lor preocupare este voinţa superiorilor lor; în consecinţă, sunt întotdeauna siguri că merg pe calea cea bună. Nu trebuie să se teamă de greşeli chiar şi atunci când pare cert că superiorii lor greşesc”.

La fel, trebui să ne străduim să îi ascultăm şi pe cei care nu sunt superiorii noştri: atunci când împlinim voinţa altuia şi nu a noastră, acţionăm din iubire faţă de aproapele, şi prin urmare din iubire faţă de Dumnezeu. Aşadar, cât mai des posibil, trebuie să împlinim mai degrabă voinţa altuia decât pe a noastră. Aşa cum scria Sf. Tereza: “Nu trebuie să refuzăm niciodată pe nimeni, chiar dacă aceasta înseamnă multă suferinţă pentru noi. Să ne gândim că Isus Însuşi ne cere să îi facem această favoare; cu câtă ardoare nu ne-am repezi atunci să o îndeplinim!”

În general, trebuie să avem o atitudine pozitivă, în măsura posibilului, faţă de suferinţele, umilinţele, durerile şi necazurile acestei vieţi. Deoarece acestea vin de la Dumnezeu într-un scop bun, trebuie să ne bucurăm că avem ocazia să ne dovedim iubirea faţă de El acceptându-le. Sf. Tereza spunea: “Dintre toate darurile pe care ni le oferă Dumnezeu, suferinţa este cel mai de preţ. Iar El o oferă numai prietenilor Lui aleşi”. Iată cum explica atitudinea ei faţă de suferinţă: “M-am străduit întotdeauna să iubesc suferinţa şi să o accept. Când sufăr mult, când mi se întâmplă lucruri dureroase sau neplăcute, în loc să arăt tristă, încerc să surâd. Nu am reuşit de la început, dar acum mi-a devenit un obicei. Am suferit mult de când sunt pe pământ… dar dacă în copilărie am suferit plină de tristeţe, acum sufăr cu bucurie şi pace. Sunt cu adevărat fericită să sufăr”.

A acţiona din iubire şi pentru slujirea lui Dumnezeu implică de asemenea să beneficiem de toate mijloacele concrete pe care ni le-a pus la dispoziţie pentru slujirea Lui, adică Biserica şi sacramentele, devoţiunea faţă de Preasfânta Fecioară şi faţă de sfinţi etc. Aceste mijloace nu vor fi discutate explicit aici, nu pentru că nu ar fi importante, ci tocmai pentru că sunt mai uşor de cunoscut de către toţi, fiind propuse explicit de Biserică.

Al cincilea principiu, corolar al celui de al treilea

În al cincilea rând, nu trebuie să ne preocupe propria persoană, altfel spus nu trebuie să ne considerăm pe noi şi binele nostru drept scop ultim. Aceasta se corelează cu al treilea principiu – că trebuie să acţionăm din iubire pentru Dumnezeu ca scop ultim. Împreună cu cel de-al patrulea principiu, principiul al cincilea implică a acţiona cu umilinţă şi detaşare de sine şi de tot ceea ce este creat în general.

Trebuie să acţionam cu umilinţă, întrucât mândria implică ataşamentul dezordonat faţă de sine, ceea ce implică, într-un fel sau altul, să devenim noi înşine propriul nostru scop suprem. În privinţa onoarei, de exemplu, trebuie să căutăm a-l onora pe Dumnezeu, nu pe noi înşine. Sf. Tereza mergea mai departe spunând: “Dacă ceilalţi te consideră imperfect, înseamnă că exact de aceasta ai nevoie. Şi este o adevărată binecuvântare, fiindcă poţi astfel practica umilinţa care constă nu numai în a gândi şi a afirma tu însuţi despre tine că eşti plin de păcate, ci şi în a te bucura pentru că ceilalţi gândesc şi spun acelaşi lucru despre tine”. Umilinţa devine perfectă nu numai în raport cu Dumnezeu, ci şi cu ceilalţi: trebuie să avem în vedere mai întâi slăbiciunea, păcatele şi nimicnicia noastră şi nu ale celorlalţi, după cum ar trebui să fim mai dispuşi să atribuim calităţi şi virtuţi celorlalţi decât nouă înşine.

Detaşarea de sine şi creaturi este necesară fiindcă în măsura în care inima noastră se ataşează de creaturi, care sunt mijloace, ne îndepărtăm de iubirea lui Dumnezeu, care este scopul suprem: “Adevărata iubire are la bază uitarea completă de sine, şi numai după ce ne vom desprinde complet de orice creatură, Îl vom găsi pe Isus”. Aşa cum nu trebuie să ne ataşăm de noi înşine şi de propriile bunuri, fie materiale fie spirituale, nu trebuie să ne ataşăm nici de alte fiinţe omeneşti: “Numai Isus; nimeni altcineva decât Isus…. Dacă am dori să aşezăm în inimă pe oricine alături de El, atunci nu ar mai fi loc pentru El”, spunea Sf. Tereza. A nu te preocupa de tine însuţi implică şi renunţarea la sine. Altfel spus, trebuie să ne străduim să renunţăm la acele lucruri către care suntem înclinaţi din iubire de sine, şi care nu sunt orientate în special către Dumnezeu sau către aproapele.

Al şaselea principiu: Să faci totul cu bucurie

În al şaselea rând, trebuie să fim plini de bucurie. Bucuria este atât cauza cât şi efectul unei vieţi bine trăite, indiferent de condiţii, şi aşa este în viaţa dedicată slujirii lui Dumnezeu. De aceea Sf. Tereza spunea: “Isus iubeşte inima plină de bucurie. Lui îi plac oamenii care surâd întotdeauna”. Orice lucru înfăptuit cu bucurie este făcut mai bine şi mai în conformitate cu iubirea faţă de Dumnezeu şi aproapele. Sunt numeroase căi prin care ne predispunem la bucurie. Aşa cum scria Sf. Tereza, surâsul şi râsul din inimă sunt modalităţi simple dar foarte importante pentru a o face. Ele nu numai că ne predispun la bucurie, ci sunt în acelaşi timp un act de iubire, fiindcă dăruiesc aproapelui aceeaşi bucurie.

O altă cale importantă este să priveşti totdeauna partea pozitivă a lucrurilor, atitudine care corespunde celui de al doilea principiu – încrederea în Dumnezeu. A vedea toate evenimentele ca fiind cauzate sau permise de Dumnezeu în scop bun înseamnă a avea o atitudine pozitivă faţă de ele. Sf. Tereza spunea: “Eu văd întotdeauna partea luminoasă a lucrurilor. Există însă oameni care privesc totul sub aspectul cel mai dureros posibil. Eu procedez exact invers. Dacă sunt pusă în faţa suferinţei pure sau dacă cerul este atât de întunecat încât nu se zăreşte nicăieri nici un sâmbure de lumină, atunci chiar din aceste lucruri fac un izvor de bucurie”. Chiar dacă nu am privi lucrurile prin prisma încrederii în Dumnezeu, un eveniment are întotdeauna mai multe faţete, şi este bine să avem în vedere mai degrabă aspectele pozitive decât pe cele negative, în măsura posibilului. Pe lângă iubire, acesta este un alt motiv pentru care trebuie să gândim de bine despre ceilalţi; aşa cum sublinia Sf. Tereza, “Nimic nu e mai dulce decât să te gândeşti de bine despre aproapele”.

Contemplaţia este de asemenea importantă în menţinerea bucuriei. Iată cum explica Sf. Toma modul în care putem rezista tentaţiei tristeţii privind bunurile spirituale (acedia)[4]. “Întotdeauna să fugi de păcat, dar tentaţia spre păcat se poate învinge uneori fugind, alteori împotrivindu-ne. Trebuie cucerită prin fugă atunci când gândul continuu devine stimulent pentru păcat, ca în cazul păcatului sexual, aşa cum se spune în 1Corinteni 6,18: “Fugiţi de desfrânare!” Şi trebuie cucerită împotrivindu-ne când gândul persistent ţine departe un stimul spre păcat care provine dintr-o uşoară teamă sau mâhnire. Aceasta se întâmplă în acedie, fiindcă în măsura în care ne gândim mai mult la bunurile spirituale, acestea devin din ce în ce mai plăcute pentru noi şi astfel acedia ne părăseşte” (ST. II-II q.35, a.1, ad. 4).

Al şaptelea principiu: Să fii cât mai activ cu putinţă

În al şaptelea rând, trebuie să fim cât mai activi posibil. Aceasta se referă la perfecţiunea unei acţiuni ca atare. Orice lucru înfăptuit cu o mai mare intensitate este mai aproape de perfecţiune. Practic este imposibil însă pentru fiinţa umană să acţioneze încontinuu cu cea mai mare intensitate; prin urmare, trebuie să reînnoim adesea în mod conştient intensitatea acţiunilor noastre, tot aşa cum un maratonist îşi intensifică în mod repetat ritmul alergării, pentru a evita încetinirea. Sf. Tereza afirma: “Mulţi acţionează în mod nepăsător; puţini sunt cei care îşi duc la îndeplinire sarcinile cât mai perfect posibil”. Perfecţiunea formală a propriilor acţiuni este foarte importantă, dar aceasta implică şi un anume nivel de perfecţiune materială, consecinţă a perfecţiunii formale. Cel căruia îi pasă de propriile acţiuni le va îndeplini mai aproape de perfecţiune, chiar şi sub aspect material, decât cel căruia nu îi pasă.

Cauzele naturale ale energiei cu care lucrăm sunt motivaţia proprie şi bucuria proprie în cursul respectivei activităţi, şi astfel principiul al treilea şi al şaselea se află în strânsă corelaţie cu acest al şaptelea. Este posibil şi de dorit ca, atunci când ne lipseşte energia, să reînnoim deliberat intensitatea acţiunilor noastre, înfăptuind totul din iubire pentru Dumnezeu şi plini de bucurie. Fără să excludem alte împrejurări şi oportunităţi, să ne amintim că ocaziile speciale pentru reînnoirea energiei pentru lucrurile spirituale sunt momentele de la trezire şi dinaintea culcării, atunci când ne facem examinarea conştiinţei, precum şi o formă de reculegere cel puţin o dată pe an. De un ajutor deosebit este, de asemenea, Spovada.

Dificultatea unei acţiuni reprezintă un impediment firesc pentru energie, dar Sf. Tereza sugerează să folosim tocmai dificultatea ca pe o oportunitate: “Ce mare har se revarsă asupra noastră când, dis-de-dimineaţă, ne trezim cu greu şi ne lipseşte şi curajul şi forţa să practicăm virtutea! Atunci este momentul ideal să tai răul de la rădăcină, deşi efortul poate dura câteva momente şi s-ar putea să nu mai fim atenţi la comorile pe care le-am dobândit. Acesta este momentul critic, pentru că suntem tentaţi să lăsăm totul baltă!” Considerând dificultatea însăşi ca o oportunitate pentru acţiuni meritorii şi ca o provocare de depăşit, dificultatea însăşi devine motivul creşterii intensităţii acţiunii noastre, la fel cum alergătorul îşi creşte ritmul atunci când îi vede pe ceilalţi că sunt gata să îl întreacă.

Un alt text al Sf. Tereza ilustrează această asociere cu principiul al treilea: “Sf. Tereza de Avila spune că trebuie să ţinem mereu aprins focul iubirii. Nu mai avem lemne atunci când suntem în stare de ariditate şi noapte spirituală, dar nu ar trebui să aruncăm măcar câteva paie? Cu siguranţă, Isus poate să întreţină singur acest foc! Cu toate acestea, îi place să ne vadă că ne străduim şi noi puţin. Aceasta îl umple de bucurie şi atunci El Însuşi pune multe lemne pe foc. Nu vedem aceasta, dar simţim cu siguranţă căldura puternică a iubirii. Am trăit eu însămi această experienţă: atunci când mă simt golită de orice sentiment, incapabilă să mă rog sau să practic virtutea, acesta este momentul când trebuie privesc în jur pentru a căuta mici ocazii, ‘nimicuri’ care îi plac lui Isus mai mult decât dacă i-aş oferi domnia asupra întregii lumi sau aş suferi martiriul; de exemplu un surâs, o vorbă bună, atunci când aş prefera să nu spun nimic sau să afişez o figură tristă… Şi dacă nu văd nici o astfel de ocazie, cel puţin îi repet mereu că îl iubesc. Chiar dacă mi se pare că focul iubirii s-a stins, tot doresc să arunc ceva în el, şi ştiu sigur că Isus îl va reînsufleţi”.

Rutina reprezintă o altă piedică firească în faţa energiei cu care lucrăm, fiindcă avem tendinţa să facem lucrurile pur şi simplu din obişnuinţă, fără prea mare intensitate şi fără să ne gândim la scop. La fel ca dificultatea însă, rutina poate fi folosită ca o oportunitate. Fiindcă dacă ne dăm seama facem o acţiune pur şi simplu din obişnuinţă, atunci să folosim această ocazie ca să reînnoim intenţia şi intensitatea acţiunii. Dacă însă nu am avea regularitate în propria viaţă, această ocazie s-ar putea să nu apară, pentru că dacă intensitatea cu care acţionăm scade, am putea fi tentaţi să abandonăm cu totul acţiunea respectivă. De aceea se spune că sihaştrii sunt în mod deosebit ispitiţi de acedie. Din acest motiv, Sf. Tereza subliniază importanţa efectuării cu regularitate a unor acţiuni. “Chiar dacă nu am reuşi deloc să urmăm regula, acesta nu ar fi un motiv suficient ca să ne justificăm pe noi înşine”. Şi mai departe: “O, dacă am cunoaşte valoarea regularităţii!” Ca un alt exemplu, iată ce spunea ea cu privire la timpul dedicat pentru lectio divina: “Orele stabilite de Constituţii sunt însuşi timpul lui Dumnezeu, şi nu este corect să i-l furăm”.

Sfaturi pentru punerea cât mai bună în practică a acestor principii

Toate cele şapte principii pot fi practicate de oricine, dar Sf. Toma sugerează că îndrumătorilor spirituali le revine sarcina să le pună în practică cel mai bine: “Chiar dacă perfecţiunea sfinţilor nu ne este accesibilă în această viaţă, trebuie să o imităm astfel încât să ajungem cât mai aproape de perfecţiune: şi în aceasta constă perfecţiunea acestei vieţi la care suntem chemaţi. Fiindcă se ştie că inima omului se îndreaptă mai intens spre ceva anume în măsura în care renunţă la cele multe. Astfel sufletul omului este orientat spre a-l iubi mai mult pe Dumnezeu în măsura în care se îndepărtează de afecţiunea faţă de lucrurile temporare… În felul acesta, orice sfat prin care suntem invitaţi către perfecţiune se referă la faptul că sufletul omului trebuie să se îndepărteze de afecţiunea pentru lucrurile temporare, astfel încât mintea să poată tinde în libertate spre Dumnezeu, contemplând, iubind şi împlinind voinţa Sa” (De Perfectione Spiritualis Vitae c. 6).

Primele trei principii se regăsesc în cuvintele: “astfel încât mintea să poată tinde în libertate spre Dumnezeu”. Principiile al patrulea şi al cincilea se referă la îndepărtarea afecţiunii faţă de lucrurile temporare. Al şaselea şi al şaptelea principiu se referă la comparaţia cu viaţa sfinţilor. În concluzie, trebuie să acţionăm cunoscându-l şi iubindu-l cu adevărat pe Dumnezeu, şi având cu adevărat încredere în El, controlându-ne în consecinţă încrederea dezordonată în sine şi iubirea de sine, cât mai constant, cu cât mai multă energie şi bucurie.

Chiar şi în timpul acestei vieţi trebuie să împărtăşim, în măsura posibilului, perfecţiunea cu care “creatura raţională îl iubeşte pe Dumnezeu cu toată inima, atunci când toate intenţiile sale sunt focalizate asupra lui Dumnezeu, în raport cu tot ceea ce gândeşte, iubeşte sau înfăptuieşte; cu toată mintea sa, când mintea este focalizată mereu asupra lui Dumnezeu, văzându-l întotdeauna şi toate lucrurile în El, şi judecând toate lucrurile în raport cu adevărul Lui; cu tot sufletul său, când toată afecţiunea sa este concentrată continuu asupra Dumnezeului iubitor, şi toate celelalte lucruri sunt iubite pentru El; cu toată puterea sa, atunci când toate acţiunile exterioare sunt iubire faţă de Dumnezeu” (De Perfectione Spiritualis Vitae c. 4).

Anexă: Clasificarea şi ordinea Principiilor

Având în vedere scopul practic al acestui eseu, nu vom prezenta pe larg clasificarea şi ordinea principiilor, probleme care sunt predominant de ordin teoretic. Cele şapte principii pot fi împărţite în două categorii şi anume: principii care se referă în special la Dumnezeu şi principii care se referă predominant la noi înşine. Principiile care se referă la Dumnezeu se împart în următoarele două categorii: primul principiu, a-l avea mereu în minte pe Dumnezeu, se referă la relaţia minţii noastre cu Dumnezeu, în timp ce al doilea şi al treilea principiu – la relaţia voinţei noastre cu Dumnezeu. Al doilea principiu, să îţi pui încrederea în Dumnezeu, se referă la relaţia noastră cu Dumnezeu ca şi cauză primordială a tuturor lucrurilor, iar al treia, a-l iubi pe Dumnezeu, priveşte relaţia noastră cu Dumnezeu ca scop final.

Principiile care se referă la noi înşine pot fi împărţite în trei categorii: principiul al patrulea, să nu îţi pui încrederea în tine însuţi, se referă la faptul că nu noi suntem cauza primară a lucrurilor. Al cincilea principiu, să nu te preocupi de tine însuţi, se referă la faptul că nu noi suntem scopul nostru final. Principiile al şaselea şi al şaptelea privesc perfecţiunea formală a acţiunilor noastre. Această perfecţiune formală are un aspect formal, bucuria, şi un aspect material, energia. Nu există un singur principiu general care să se coreleze cu perfecţiunea materială a acţiunilor noastre, fiindcă această perfecţiune implică ordonarea corectă a pasiunilor şi a acţiunilor noastre în detaliu, şi în felul acesta depăşeşte cadrul unui singur principiu. Rezultă de aici că ordinea principiilor este clară: primele trei principii, şi anume cunoaşterea, încrederea şi iubirea lui Dumnezeu, au cea mai mare importanţă. Principiile al patrulea şi al cincilea, umilinţa şi detaşarea de sine, sunt consecinţa încrederii şi iubirii lui Dumnezeu. În cele din urmă, trebuie să adăugăm bucuria şi energia, pentru a le duce pe celelalte la perfecţiune.

Note
[1] Pentru alcătuirea acestei liste, se cuvine recunoştinţă Sfintei Tereza a Pruncului Isus, Sfântului Toma de Aquino şi lui Joseph Bolin
[2] Citatele provin din “Complete Spiritual Doctrine of St. Therese of Lisieux”, de Rev. Francois Jamart, O.C.D.
[3] Acest al patrulea principiu nu intenţionează să nege faptul că trebuie să avem o justă încredere în sine, şi nici acela că putem avea încredere în prietenii noştri, într-un mod adecvat prieteniei, ci se referă la excesul care ne-ar îndepărta de la încrederea absolută pe care trebuie să o avem în Dumnezeu. Într-adevăr, punându-ne toată încrederea în Dumnezeu, ne este mult mai uşor să avem o justă încredere în noi înşine şi în prietenii noştri, fiindcă ne dăm seama că toţi suntem oameni şi că toţi greşim, dar că aceasta nu s-ar întâmpla dacă Dumnezeu nu ar permite-o.
[4] Acedia reprezintă tristeţea cu privire la lucrurile spirituale; a te împotrivi tentaţiei la acedie înseamnă a urmări să păstrezi bucuria cu privire la lucrurile spirituale.

Sursa: http://lumea.catholica.ro/2011/10/sapte-principii-ale-vietii-spirituale