vineri, 11 februarie 2011

Program MOD, 12 februarie 2011

Redacția Revistei MOD are deosebita plăcere de a vă invita Sâmbătă,12 februarie 2011, începând cu ora 1800, la Centrul cultural „Iacob Mureșianu” din Blaj pentru a ne bucura împreună de o zi dedicată revistei voastre!

Din program

Serată muzicală!

Vor interpreta :

Jana Ștefancic ­ flaut

Alice Bacalu ­ vioară

Octavia Sărătean ­ chitară

Lucian Borcea ­ chitară

Prezentarea și lansarea

Revistei MOD Luna Februarie 2011

Lansare de carte!

„Vreau, se poate, voi reuși!”

de Ciprian Vestemean

Vernisaj Iulian Mezei și Nicolae Neag

Prezintă prof. Daniel Voina

Atelier de creație origami

de Cătălin Dânga.

Vă așteptăm cu drag pe toți, fiind pregătiți pentru voi, cu cărți și reviste!

Informații suplimentare :

revistamod@yahoo.com

http://cipriandeblaj.blogspot.com

0742217658

O micuţă carte cu mari resurse sufleteşti

În aceste vremuri tulburi, când valorile morale sunt aruncate peste bord, lăsând loc minciunilor şi corupţiei, a apărut cartea „Vreau, se poate, voi reuşi!” a studentului teolog şi scriitorului Ciprian Vestemean din Blaj, alăturându-se celor 6 volume ale sale publicate deja. În toate aceste cărţi ale autorului găsim o diversitate a spectacolului uman, la care este martor ocular, înregistrând cele mai mărunte aspecte, chiar şi titlurile date cărţilor ne vorbesc. Scriitorul dăruieşte cititorului mic sau mare un sfat, întru început: „Fiecare zi cu meditaţia ei” şi pentru ca „fiecare dintre noi să trăiască mai curat, frumos, în pace şi iubire cu Dumnezeu…”. Cartea însumează cugetări zilnice, „vitamine” pentru un an întreg, pentru ca omul să fie într-o continuă meditaţie. Mi-a plăcut ceea ce autorul spunea la data de 4 martie: „După cum anotimpurile se succed şi se repetă, tot aşa la sfârşitul iernii lumii acesteia va reveni Cristos pentru a reface tot frumosul ce s-a pierdut: va aduce cu Sine primăvara învierii la viaţa veşnică”. Şi exemplele ar putea continua.
Toate aceste percepte asupra vieţii cotidiene sunt mijloace de apărare, de educaţie, de credinţă şi în acelaşi timp de comunicare. Autorul ne invită alături de el să descoperim o seamă de lucruri, idei ce ne par vechi sau pline de înţelepciune, dar care, în ultimă instanţă, pot să descopere aspecte noi, răspunsuri neaşteptate, semnificative, trăiri interioare, să aducă la lumină noi resurse sufleteşti, nebănuite. De remarcat sunt şi cuvintele pr. dr. Ioan Mitrofan, care spune că aceste cugetări sunt scrise ca să „trezească interes pentru viaţa lăuntrică a noastră şi a lumii”. Cea care ridică şi mai mult valoarea acestei cărţi este arta grafică a profesorului blăjean Daniel Voina.
prof. Elena Moldovan, Blaj

Sursa: http://www.ziarulunirea.ro/2011/02/o-micuta-carte-cu-mari-resurse-sufletesti

Puterea Sfintei Cruci



Un tânăr dornic de aleasă învăţătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr:

- Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum trebuie să fie un creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri!
Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânăru­lui. Văzându-l mirat, i-a spus:
- Fiule, crucea este cea mai de seamă învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseam­nă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce ştie să-şi poarte crucea, poartă cu el, în acelaşi timp, harul şi iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruieşti celui drag, nu o faci cu tristeţe şi cu reţinere, ci cu bucurie şi entuziasm. – Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste.
Doreai o carte pe care să o citeşti cu ochii şi a cărei învăţătură să îţi lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea – o carte pe care o vei citi cu sufletul şi a cărei învăţătură îţi va lumina întreaga viaţă.

“Crucea, izvor de tămăduire, uşa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului meu.” (Acatistul Sfintei Cruci)

Sursa: http://sfantatreimebc.org/pictura/?cat=32&paged=8

Congregația Surorilor Maicii Domnului: 90 de ani de la înființare

La 2 februarie 1921 s-a înfiinţat Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, la Blaj, de către Mitropolitul de atunci al B.R.U., IPS dr. Vasile Suciu. Aşadar, în acest an, Congregaţia aniversează 90 de ani de existenţă. Acest eveniment important din viaţa Congregaţiei a fost marcat la Blaj, unde Biserica „şi-a deschis larg braţele pentru a-şi primi fiicele” venite din aproape toate comunităţile unde Surorile C.M.D. îşi desfăşoară apostolatul de rugăciune şi slujire.

Marţi, în 1 februarie, au avut loc in Catedrala Blajului două momente ale manifestărilor organizate cu prilejul acestei aniversări. Primul a fost celebrarea Vecernia cu litie a Sărbătorii Întâmpinării Domnului, prezidată de PS. Vasile Bizău, Episcop al Curiei Arhiepiscopale şi animată de Corul surorilor C.M.D..

A urmat apoi, prezentarea intitulată: „File din Istoria Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului”, menită să puncteze cele mai semnificative evenimente din viaţa acestei familii călugăreşti, începând cu întemeierea sa la Blaj şi începuturile anevoioase, dar pline de har, ale conturării primului nucleu de surori la Obreja. Relatarea evenimentelor s-a oprit la anii 1990-1993, anii „ieşirii la lumină” a Bisericii şi Congregaţiei.

Miercuri, 2 februarie, de la ora 10,00, a avut loc Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala „Sfânta Treime”, celebrant principal fiind PS. Vasile Bizău. Au concelebrat alţi 12 preoţi. Corul surorilor C.M.D. a dat răspunsurile la liturghie.

Au fost prezente şi câteva dintre surorile în vârstă ale Congregaţiei, mărturii vii ale acestei istorii pe care au trăit-o. La sfârşitul Sfintei Liturghii surorile prezente, reunite în jurul Arhiereului au făcut o poză de grup.

După amiază, surorile au făcut un scurt popas de rugăciune şi aducere aminte în „Capela Arhiereilor”, capela unde odinioară se ruga comunitatea surorilor care locuiau şi îşi desfăşurau apostolatul la Institutul Recunoştinţei.

În cripta acestei Capele au fost aduse acum doi ani, rămăşiţele pământeşti ale Mitropolitului dr. Vasile Suciu, Părintele Fondator al C.M.D., fiind aşezate la loc de cinste, alături de ceilalţi Mitropoliţi ai B.R.U.. Coborând în criptă, surorile s-au rugat şi au păstrat câteva momente de reculegere în semn de aducere-aminte şi cinstire adusă marelui Arhiereu Fondator, rugându-l să mijlocească pentru Congregaţie harurile necesare pentru ca surorile să poată să-şi ducă la îndeplinire misiunea încredinţată în B.R.U. şi în societatea românească actuală în conformitate cu voinţa Bunului Dumnezeu, citind semnele timpurilor cu „ochii lui Dumnezeu”.

Surorile s-au întors în comunităţile lor cu sufletele pline de bucuria întâlnirii cu Cristos, a comuniunii în rugăciune de laudă şi preamărire adusă lui Dumnezeu şi cu multă recunoştinţă pentru această sărbătoare încărcată de semnificaţii.

Citeste aici „File din istoria Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului”.

Sr. Letiţia, C.M.D.
Pr. Adin POP

Sursa: http://www.bru.ro/blaj/congregatia-surorilor-maicii-domnului-90ani

Mesajul Sfântului Părinte

Mesajul Sfântului Părinte pentru cea de-a XIX-a Zi Mondială a Bolnavului din 11 februarie 2011


„Prin rănile lui aţi fost vindecaţi" (1Pt 2,24)


Iubiţi fraţi şi surori!
În fiecare an, cu ocazia comemorării Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, care se celebrează la 11 februarie, Biserica propune Ziua Mondială a Bolnavului. Această circumstanţă, aşa cum a voit venerabilul Ioan Paul al II-lea, devine ocazie propice pentru a reflecta asupra misterului suferinţei şi, mai ales, pentru a face mai sensibile comunităţile noastre şi societatea civilă faţă de fraţii şi surorile care sunt bolnavi. Dacă fiecare om este fratele nostru, cu atât mai mult cel slab, cel suferind şi cel care are nevoie de îngrijire, trebuie să fie în centrul atenţiei noastre, pentru ca niciunul dintre ei să nu se simtă uitat sau marginalizat; de fapt, "măsura umanităţii se determină în mod esenţial în raport cu suferinţa şi cu cel suferind. Acest lucru este valabil atât pentru fiecare în parte, cât şi pentru societate. O societate care nu reuşeşte să-i accepte pe cei suferinzi şi nu este capabilă să contribuie prin compasiune pentru a face în aşa fel încât suferinţa să fie împărtăşită şi purtată şi în interior este o societate crudă şi inumană" (Scrisoarea enciclică Spe salvi, 38). Iniţiativele care vor fi promovate în fiecare dieceză cu ocazia acestei zile să fie stimulent pentru a face tot mai eficace grija faţă de cei suferinzi, şi în perspectiva celebrării în mod solemn, care va avea loc, în anul 2013, la sanctuarul marian din Altötting, în Germania.

1. Încă am în inimă momentul în care, în cursul vizitei pastorale la Torino, am putut să rămân în reflecţie şi rugăciune în faţa sfântului giulgiu, în faţa acelui chip suferind, care ne invită să medităm despre cel care a luat asupra sa pătimirea omului din orice timp şi din orice loc, precum şi suferinţele, dificultăţile şi păcatele noastre. Câţi credincioşi, în decursul istoriei, nu au trecut prin faţa acelui acoperământ de mormânt, care a înfăşat trupul unui om răstignit, care corespunde în toate cu ceea ce ne transmit evangheliile despre pătimirea şi moartea lui Isus! Contemplarea lui este o invitaţie de a reflecta despre ceea ce scrie sfântul Petru: "Prin rănile lui aţi fost vindecaţi" (1Pt 2,24). Fiul lui Dumnezeu a suferit, a murit, dar a înviat, şi tocmai pentru aceasta rănile acelea devin semnul răscumpărării noastre, al iertării şi al reconcilierii cu Tatăl; însă devin şi un banc de probă pentru credinţa discipolilor şi pentru credinţa noastră: de fiecare dată când Domnul vorbeşte despre pătimirea şi moartea sa, ei nu înţeleg, refuză, se opun. Pentru ei, ca şi pentru noi, suferinţa rămâne mereu încărcată de mister, greu de acceptat şi de purtat. Cei doi discipoli din Emaus merg trişti din cauza evenimentelor întâmplate în zilele acelea la Ierusalim şi numai atunci când Cel Înviat parcurge drumul cu ei se deschid la o nouă viziune (cf. Lc 24,13-31). Şi apostolul Toma arată greutatea de a crede în calea pătimirii răscumpărătoare: "Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede" (In 20,25). Însă în faţa lui Cristos care arată rănile sale, răspunsul lui se transformă într-o emoţionantă mărturisire de credinţă: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" (In 20,28). Ceea ce înainte era un obstacol insurmontabil, pentru că era semn al aparentului eşec al lui Isus, devine, în întâlnirea cu Cel Înviat, dovada unei iubiri victorioase: "Numai un Dumnezeu care ne iubeşte până acolo încât ia asupra sa rănile noastre şi durerea noastră, mai ales cea nevinovată, este vrednic de credinţă" (Mesaj Urbi et orbi, Paşte 2007).

2. Dragi bolnavi şi suferinzi, tocmai prin rănile lui Cristos noi putem vedea, cu ochi de speranţă, toate relele care chinuiesc omenirea. Înviind, Domnul nu a eliminat suferinţa şi răul din lume, ci le-a învins la rădăcină. Prepotenţei răului i-a opus atotputernicia iubirii sale. Aşadar, ne-a arătat că iubirea este calea păcii şi a bucuriei: "Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul" (In 13,34). Cristos, învingător al morţii, este viu în mijlocul nostru. Şi în timp ce spunem şi noi împreună cu sfântul Toma: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!", îl urmăm pe Învăţătorul nostru în disponibilitatea de a ne dedica viaţa pentru fraţii noştri (cf. 1In 3,16), devenind mesageri ai unei bucurii care nu se teme de durere, bucuria Învierii.

Sfântul Bernard afirmă: "Dumnezeu nu poate pătimi, dar poate compătimi". Dumnezeu, adevărul şi iubirea în persoană, a voit să sufere pentru noi şi cu noi; s-a făcut om pentru a putea com-pătimi cu omul, în mod real, în carne şi sânge. Aşadar, în orice suferinţa umană a intrat unul care împărtăşeşte suferinţa şi suportarea; în orice suferinţă se răspândeşte acea con-solatio, consolarea iubirii părtaşe a lui Dumnezeu pentru a face să răsară steaua speranţei (cf. Scrisoarea enciclică Spe salvi, 39).

Vouă, iubiţi fraţi şi surori, vă repet acest mesaj, ca să-i fiţi martori prin suferinţa, prin viaţa şi prin credinţa voastră.

3. Privind la întâlnirea de la Madrid, din august 2011, pentru Ziua Mondială a Tineretului, aş vrea să îndrept şi un gând deosebit către tineri, în special către cei care trăiesc experienţa bolii. Adesea pătimirea, crucea lui Isus provoacă frică, pentru că par să fie negare a vieţii. În realitate, este exact contrariul! Crucea este "da"-ul lui Dumnezeu spus omului, expresia cea mai înaltă şi mai intensă a iubirii sale şi izvorul din care curge viaţa veşnică. Din inima străpunsă a lui Isus a ţâşnit această viaţă divină. Numai el este capabil să elibereze lumea de rău şi să facă să crească împărăţia sa de dreptate, de pace şi de iubire la care cu toţii tânjim (cf. Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2011, 3). Dragi tineri, învăţaţi să-l "vedeţi" şi să-l "întâlniţi" pe Isus în Euharistie, unde este prezent în mod real pentru noi, până acolo încât se face hrană pentru drum, dar să ştiţi să-l recunoaşteţi şi să-l slujiţi şi în cei săraci, în cei bolnavi, în fraţii suferinzi şi în dificultate, care au nevoie de ajutorul vostru (cf. ibid., 4). Vouă tuturor tinerilor, bolnavi şi sănătoşi, vă repet invitaţia de a crea punţi de iubire şi solidaritate, pentru ca nimeni să nu se simtă singur, ci aproape de Dumnezeu şi parte din marea familie a fiilor săi (cf. Audienţa generală, 15 noiembrie 2006).

4. Contemplând rănile lui Isus, privirea noastră se îndreaptă spre inima lui preasfântă, în care se manifestă în cel mai mare grad iubirea lui Dumnezeu. Inima sfântă este Cristos răstignit, cu coasta deschisă de suliţă din care ţâşnesc sânge şi apă (cf. In 19,34), "simbol al sacramentelor Bisericii, pentru ca toţi oamenii, fiind atraşi de inima Mântuitorului, să scoată cu bucurie apă din izvoarele mântuirii" (Liturghierul roman, Prefaţa din solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus). În special voi, dragi bolnavi, să simţiţi apropierea acestei inimi încărcată de iubire şi să luaţi cu credinţă şi cu bucurie din acest izvor, rugându-vă: "Apa coastei lui Cristos, spală-mă! Patima lui Cristos, mântuieşte-mă! O bune Isuse, ascultă-mă! În rănile tale ascunde-mă!" (Rugăciunea sfântului Ignaţiu de Loyola).

5. La încheierea acestui mesaj al meu pentru Ziua Mondială a Bolnavului, doresc să exprim iubirea mea faţă de toţi şi faţă de fiecare, simţindu-mă părtaş de suferinţele şi de speranţele pe care le trăiţi zilnic în unire cu Cristos răstignit şi înviat, ca să vă dăruiască pacea şi vindecarea inimii. Împreună cu el să vegheze alături de voi Fecioara Maria, pe care o invocăm cu încredere Tămăduitoarea bolnavilor şi Mângâietoarea mâhniţilor. La picioarele crucii se realizează pentru ea profeţia lui Simeon: inima ei de mamă este străpunsă (cf. Lc 2,35). Din abisul durerii ei, participare la durerea Fiului, Maria este făcută capabilă să primească noua misiune: să devină Mamă a lui Cristos în mădularele sale. În ora crucii, Isus îl prezintă ei pe fiecare dintre discipolii săi spunându-i: "Iată fiul tău!" (cf. In 19,26-27). Compasiunea maternă faţă de Fiul devine compasiune maternă faţă de fiecare dintre noi în suferinţele noastre zilnice (cf. Omilia la Lourdes, 15 septembrie 2008).

Iubiţi fraţi şi surori, în această Zi Mondială a Bolnavului, invit şi autorităţile să investească tot mai multe energii în structurile sanitare care să fie de ajutor şi de sprijin pentru cei suferinzi, mai ales pentru cei mai săraci şi nevoiaşi, şi, îndreptând gândul meu spre toate diecezele, trimit un salut afectuos episcopilor, preoţilor, persoanelor consacrate, seminariştilor, lucrătorilor sanitari, voluntarilor şi tuturor celor care se dăruiesc cu iubire să îngrijească şi să uşureze rănile oricărui frate sau oricărei surori care sunt bolnavi, în spitale sau în case de îngrijire, în familii: în chipurile bolnavilor să ştiţi să vedeţi mereu chipul chipurilor: cel al lui Cristos.
Vă asigur pe toţi de amintirea mea în rugăciune, în timp ce împart fiecăruia o specială binecuvântare apostolică.
Vatican, 21 noiembrie 2010, sărbătoarea lui Cristos, Regele Universului.
Benedict al XVI-lea

© Libreria Editrice Vaticana
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Colecţia Mesaje, nr. 100
© Editura Presa Bună
Bd. Ştefan cel Mare, 26, RO-700064-Iaşi
tel.+ fax: 0232/211527, e-mail: editor@ercis.ro

Sursa: http://www.radiovaticana.org/rom/Articolo.asp?c=457994