luni, 9 mai 2011

Te salut din inimă Mică Roma - 9 Mai 2011

Pentru cei ce doresc să asculte emisiunea de la Radio Blaj

Cuvântul sculptează!

9 Mai – Ea nu te părăseşte

Există o localitate portugheză numită Óbidos, situată destul de aproape de Fatima. Este un sătuc înconjurat de ziduri, precum Avila sau Lugo, în Spania. La intrare, deasupra unui arc, se află o statuie a Maicii Domnului, surâzătoare şi foarte frumoasă.

După ce parcurgi incinta – sătucul – la ieşire se vede, în partea posterioară a statuii, o inscripţie încurajatoare şi mângâietoare. Conţine nişte cuvinte afectuoase, ca şi cum ar fi rostite de însăşi Fecioara Maria:

- «Opreşte-ţi paşii, fiul meu. Fără mine nu ajungi departe. Dacă ai nevoie de mine, cheamă-mă!”»

Paşii care ne îndepărtează de Maria nu ne duc într-o direcţie bună. Este normal ca Ea, Mama noastră, să ne avertizeze. Trebuie să călătorim cu Ea, să o prindem pe Ea de mână ca să ne ducă la Fiul său.

Isus est singura cale pe care o avem ca să ajungem la Dumnezeu: „Eu sunt Calea,… nimeni nu ajunge la Tatăl decât prin mine.” (In 14,6)

Calea pentru a merge la Isus este Maria. Isus a venit la noi prin Ea, iar noi nu avem altă cale pentru a merge la El decât cea pe care El a deschis-o pentru a veni la noi: „La Isus şi de la Isus întotdeauna se merge şi se vine prin Maria” (Camino, 495).

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

IPS George Guţiu a trecut la cele veşnice (comunicat)

IPS George Gutiu

09.05.2011, Cluj (Catholica) - Hristos a înviat! Cu tristeţe şi durere în suflet, dar şi cu încrederea în mila şi iubirea lui Dumnezeu, Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Cluj-Gherla anunţă că în ziua de 8 mai 2011, Duminica a III-a după Paşti, la orele 23.30, Părintele nostru Arhiepiscopul ad personam George GUŢIU, în vârstă de 87 de ani, şi-a încheiat călătoria pământească, îndreptându-se spre împărăţia Tatălui Ceresc. Decesul a survenit la Clinica Medicală I din Cluj-Napoca, în urma unei insuficienţe cardio-respiratorii, consecinţă a mai multor afecţiuni ce l-au marcat în ultima perioadă a vieţii, după ce vreme îndelungată a purtat în trup semnele suferinţelor celor aproape 14 ani de detenţie în închisorile comuniste.

Trupul Înalt Preasfinţitului George, Episcop de Cluj-Gherla între anii 1990-2002, va fi depus în Catedrala episcopală “Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, unde toţi cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu şi prinos de rugăciune şi recunoştinţă. Sfânta Liturghie şi slujba Înmormântării vor avea loc joi, 12 mai 2011, la orele 11.00, în Catedrala episcopală “Schimbarea la Faţă”, fiind oficiate de către Preafericitul Lucian MUREŞAN, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică, împreună cu un sobor de arhierei şi preoţi.

În aceste zile de doliu, clerul, persoanele consacrate şi credincioşii Bisericii noastre sunt chemaţi să înalţe rugăciuni pentru odihna sufletului Părintelui nostru Arhiereu George, pentru ca el să fie primit în comuniunea slujitorilor la Altarul Ceresc, alături de martirii şi mărturisitorii Bisericii Greco-Catolice. Pilda sa de credinţă şi fidelitate faţă de Biserica Catolică şi urmaşul Sfântului Petru, Sfântul Părinte Papa, ne sunt fiecăruia dintre noi temelie de trăire spirituală şi îndemn pentru slujirea Bisericii cu mai mult zel apostolic. Dumnezeu, Părintele îndurărilor şi Izvorâtorul Vieţii, să îi facă parte cu aleşii Săi în bucuria Învierii lui Hristos. Odihna veşnică dă-i-o lui, Doamne! (+ Florentin CRIHĂLMEANU, Episcop eparhial de Cluj-Gherla)

Sursa: BRU.ro http://www.catholica.ro/2011/05/09/ips-george-gutiu-a-trecut-la-cele-vesnice-comunicat