miercuri, 11 mai 2011

Sfinţenia trebuie să devină ceva comun

Sfinţenia trebuie să fie un cuvânt comun, ceva care să descrie viaţa de zi cu zi, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea. Afirmaţia a fost făcută într-un mesaj trimis Acţiunii Catolice cu ocazia celei de-a XIV-a Adunări Generale, desfăşurată săptămâna trecută, de vineri până duminică. Tema întâlnirii a fost “Trăirea credinţei, trăirea iubirii: Angajamentul educaţional al Acţiunii Catolice”. La întâlnire au participat şi reprezentanţi din România ai Federaţiei Acţiunii Catolice.

Sfântul Părinte a afirmat: “Acţiunea Catolică poate să ajute Italia să răspundă vocaţiei ei specifice, la răscruce de culturi, aspiraţii şi tensiuni ce cheamă la o mai mare tărie în comuniune, solidaritate şi generozitate. Italia a oferit mereu popoarelor apropiate şi îndepărtate din bogăţia propriei culturi şi credinţe, a artei şi gândirii proprii. Astăzi voi, creştinii laici, sunteţi chemaţi să oferiţi cu convingere frumuseţea culturii voastre şi raţiunea credinţei voastre, dincolo de solidaritatea fraternă, pentru ca Europa să fie la înălţimea sarcinii provocărilor actuale ale vremurilor.” Pontiful a indicat apoi câteva modele pentru Acţiunea Catolică Italiană, dintre care unii au fost beatificaţi. Le-a spus tinerilor că au în faţa lor “exemplul unor bărbaţi şi femei care sunt fericiţi cu credinţa lor, care doresc să sprijine noile generaţii cu iubire, cu înţelepciune şi cu credinţă.” Aceste modele doresc să răspundă celor mai urgente probleme ale zilei, inclusiv apărarea vieţii şi acceptarea săracilor.

Episcopul Romei a subliniat câteva puncte concrete ce ar trebui să fie prioritare pentru Acţiunea Catolică. A subliniat educaţia şi formarea pentru politică. Dar de asemenea i-a îndemnat să fie sfinţi. “Trebuie să facem din termenul ‘sfinţenie’ un cuvânt obişnuit, nu excepţional, unul care să nu se refere doar la starea eroică de viaţă creştină, ci care să indice realitatea de fiecare zi, un răspuns decisiv şi o deschidere faţă de acţiunea Duhului Sfânt.” I-a chemat pe tineri să fie “comunicatori ai frumuseţii credinţei” şi a vorbit apoi despre cei care au nevoie de pâine, muncă, dreptate şi pace: “Ei au nevoie de credinţă, iar noi îi putem ajuta, respectându-le convingerile religioase, printr-un schimb liber şi senin, oferind cu simplitate, sinceritate şi zel credinţa noastră în Isus Cristos”.

Sursa: http://www.catholica.ro/2011/05/11/sfintenia-trebuie-sa-devina-ceva-comun

Sfinţenia trebuie să devină ceva comun

Sfinţenia trebuie să fie un cuvânt comun, ceva care să descrie viaţa de zi cu zi, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea. Afirmaţia a fost făcută într-un mesaj trimis Acţiunii Catolice cu ocazia celei de-a XIV-a Adunări Generale, desfăşurată săptămâna trecută, de vineri până duminică. Tema întâlnirii a fost “Trăirea credinţei, trăirea iubirii: Angajamentul educaţional al Acţiunii Catolice”. La întâlnire au participat şi reprezentanţi din România ai Federaţiei Acţiunii Catolice.

Sfântul Părinte a afirmat: “Acţiunea Catolică poate să ajute Italia să răspundă vocaţiei ei specifice, la răscruce de culturi, aspiraţii şi tensiuni ce cheamă la o mai mare tărie în comuniune, solidaritate şi generozitate. Italia a oferit mereu popoarelor apropiate şi îndepărtate din bogăţia propriei culturi şi credinţe, a artei şi gândirii proprii. Astăzi voi, creştinii laici, sunteţi chemaţi să oferiţi cu convingere frumuseţea culturii voastre şi raţiunea credinţei voastre, dincolo de solidaritatea fraternă, pentru ca Europa să fie la înălţimea sarcinii provocărilor actuale ale vremurilor.” Pontiful a indicat apoi câteva modele pentru Acţiunea Catolică Italiană, dintre care unii au fost beatificaţi. Le-a spus tinerilor că au în faţa lor “exemplul unor bărbaţi şi femei care sunt fericiţi cu credinţa lor, care doresc să sprijine noile generaţii cu iubire, cu înţelepciune şi cu credinţă.” Aceste modele doresc să răspundă celor mai urgente probleme ale zilei, inclusiv apărarea vieţii şi acceptarea săracilor.

Episcopul Romei a subliniat câteva puncte concrete ce ar trebui să fie prioritare pentru Acţiunea Catolică. A subliniat educaţia şi formarea pentru politică. Dar de asemenea i-a îndemnat să fie sfinţi. “Trebuie să facem din termenul ‘sfinţenie’ un cuvânt obişnuit, nu excepţional, unul care să nu se refere doar la starea eroică de viaţă creştină, ci care să indice realitatea de fiecare zi, un răspuns decisiv şi o deschidere faţă de acţiunea Duhului Sfânt.” I-a chemat pe tineri să fie “comunicatori ai frumuseţii credinţei” şi a vorbit apoi despre cei care au nevoie de pâine, muncă, dreptate şi pace: “Ei au nevoie de credinţă, iar noi îi putem ajuta, respectându-le convingerile religioase, printr-un schimb liber şi senin, oferind cu simplitate, sinceritate şi zel credinţa noastră în Isus Cristos”.

Sursa: http://www.catholica.ro/2011/05/11/sfintenia-trebuie-sa-devina-ceva-comun

IPS George Guţiu – scurtă biografie

S-a născut la 30 martie 1924, în satul Vaidei, comuna Ogra, judeţul Mureş. În anul 1944 a absolvit Liceul “Titu Maiorescu” din Aiud, în acelaşi an începându-şi studiile la Academia de Teologie Română Unită “Sfânta Treime” din Blaj, încheiate în iunie 1948 cu examenul de licenţă. Deşi în 1 decembrie 1948 a fost publicat Decretul nr. 358 de trecere a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în ilegalitate, la 8 decembrie 1948 a fost hirotonit preot de către Arhiepiscopul şi Mitropolitul romano-catolic de Bucureşti, Alexandru Cisar. Între anii 1948-1949 a ajutat ordinarius-ul arhidiecezan, mai întâi pe pr. George Dănilă, fostul său rector la Academia de Teologie, şi apoi pe dr. Alexandru Todea, protopop de Reghin.

În perioada de clandestinitate a Bisericii Greco-Catolice a călătorit prin Arhidieceză şi a cules date din parohii şi protopopiate despre preoţii, călugării, călugăriţele şi credincioşii rămaşi pe baricada rezistenţei, netrecuţi la Ortodoxie, şi despre cei întemniţaţi, reuşind să comunice aceste date Sfântului Scaun, Papei Pius al XII-lea. A fost şi îndrumătorul spiritual al Surorilor din Congregaţia Maicii Domnului până în 30 ianuarie 1951, când a fost arestat la Reghin şi anchetat la Ministerul de Interne din Bucureşti. La 15 februarie 1952 a fost trimis în judecată şi a fost condamnat de către Tribunalul Militar la muncă silnică pe viaţă. Între anii 1952-1964 a fost închis în penitenciarele din Jilava, Aiud, Piteşti, Dej şi Gherla. La 4 august 1964 a fost eliberat în baza Decretului de graţiere a tuturor deţinuţilor politici, în acelaşi an stabilindu-se la Târnăveni, ca muncitor la IGCL şi apoi ca economist. În anul 1986 a fost pensionat, la împlinirea vârstei de 62 de ani.

În activitatea bisericească s-a distins în calitate de colaborator al Mitropolitului dr. Alexandru Todea, lucrând un timp ca şi Vicar general arhidiecezan, numit de Înalt Preasfinţia Sa. În data de 14 martie 1990 a fost numit de Papa Ioan Paul al II-lea Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla. A fost consacrat în 17 iunie 1990, prin punerea mâinilor Mitropolitului dr. Alexandru Todea, asistat de Episcopii sufragani Vasile Hossu de Oradea şi Lucian Mureşan al Maramureşului, precum şi de PS Jan Martyniak, delegat din partea Sfântului Scaun. Hirotonirea a avut loc pe Stadionul Municipal din Cluj-Napoca. În luna septembrie 1992, Episcopul de Cluj-Gherla, George Guţiu, a fost numit la conducerea Arhieparhiei Greco-Catolice de Alba Iulia şi Făgăraş, ca Administrator Apostolic al întregii Provincii Mitropolitane.

Episcopului George Guţiu i-a revenit dificila misiune de a reorganiza structurile Eparhiei de Cluj-Gherla la reintrarea în legalitate. A desfăşurat o bogată activitate de pastoraţie, a deschis căile dialogului pentru retrocedarea bisericilor şi a sprijinit construirea de noi lăcaşuri de cult. Împreună cu Vicarul general, Mons. Tertulian Langa, au ctitorit Catedrala din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca. Totodată a binecuvântat şi a consacrat numeroase biserici, a hirotonit primii preoţi pentru Eparhia de Cluj-Gherla după anul 1989. În 15 martie 1998, după redobândirea prin sentinţă judecătorească şi luarea în posesie a Catedralei Schimbarea la Faţă, IPS George Guţiu a celebrat prima Sfântă Liturghie arhierească greco-catolică în Catedrala episcopală, după anul 1948.

Împreună cu întregul cor episcopal greco-catolic, la 28 iunie 1991, a participat la Consistoriul în cadrul căruia a fost creat Cardinal Mitropolitul Alexandru Todea. Între 7-9 mai 1999, a participat la celebrările liturgice ocazionate de prima vizită în România a Suveranului Pontif, iar în anul 2000 a participat la numeroase manifestări ale Anului Jubiliar, atât la Roma, cât şi în Eparhia de Cluj-Gherla. În 9 mai 2000, IPS George a celebrat, alături de ceilalţi Episcopi, Sfânta Liturghie a Ierarhilor greco-catolici, în rit bizantin, în limba română, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la Unirea cu Biserica Romei, în Bazilica San Pietro din Vatican, în prezenţa Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. Tot în anul 2000, Arhiepiscopul George a fost decorat cu Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce de către Preşedintele României.

Sub păstorirea Înalt Preasfinţiei Sale s-a reluat tradiţia pelerinajelor greco-catolice la Nicula în Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. S-a redeschis şi reamenajat, la Sediul Episcopal de pe str. Moţilor, nr. 26-28, Seminarul Teologic “Sfântul Ioan Evanghelistul”, precum şi Liceul “Inocenţiu Micu”, s-a deschis Facultatea de Teologie Didactică din cadrul Universităţii “Babeş Bolyai”, s-a deschis Grădiniţa “Sfânta Ana”, deschis orfelinate de copii, şi s-a început activitatea catehetică în şcoli.

În semn de recunoaştere a meritelor deosebite din timpul persecuţiei comuniste, în anul 1994, Papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit titlul de Arhiepiscop “ad personam”. În iulie 2002, Sfântul Părinte a acceptat cererea de retragere a IPS George Guţiu. În urma unei insuficienţe cardio-respiratorii, consecinţă a mai multor afecţiuni ce l-au marcat în ultima perioadă a vieţii, după ce vreme îndelungată a purtat în trup semnele suferinţelor celor aproape 14 ani de detenţie în închisorile comuniste, s-a stins din viaţă la 8 mai 2011 la Clinica Medicală I din Cluj-Napoca.

Sursa: BRU.ro http://www.catholica.ro/2011/05/09/ips-george-gutiu-scurta-biografie

Cuvântul sculptează!

11 Mai – Sexul slab

Conrad al III-lea, regele Germaniei, asedia cu succes în secolul al XII-lea o cetate aparţinând ducelui de Bavaria. Întrucât consecinţele acelui asediu se făceau simţite asupra tuturor locuitorilor, femeile începură să protesteze spunând că ele nu aveau nimic în comun cu bătăliile şi, prin urmare, cereau să li se dea voie să părăsească cetatea luând cu ele câte ceva din bunurile personale.

Fiindu-i adusă la cunoştinţă dorinţa lor, regele acceptă numaidecât, dar cu o condiţie: nimeni să nu ia cu sine mai mult decât poate duce.

Aşa se făcu, însă nu mică i-a fost mirarea lui Conrad când văzu cum femeile ieşeau rând pe rând din cetatea asediată, ducând în spate pe copiii sau pe soţii lor.

În faţa unui asemenea spectacol, nemaiavând cum să dea înapoi, Conrad exclamă:

- «O, de aş avea în armata mea o mie de femei ca acestea!»

În ceasul durerii, la picioarele crucii lui Cristos, se aflau mai multe femei. Dintre apostoli, era doar Ioan. „Mai tenace femeia decât bărbatul şi mai credincioasă, în ceasul durerii. – Maria Magdalena şi Maria a lui Cleopa şi Salome!” (Drum, 982).

Acolo se afla, în prim plan, Maria. Alături de crucile noastre de fiecare zi, de asemenea se află alături de noi. Şi, dacă este nevoie, ne va lua în braţe, aşa cum făceau mamele noastre atunci când eram mici.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Papii şi îngerii (II)

Îngerii sunt o invenţie umană pentru a asigura persoanele sau realităţi concrete care intervin în istoria fiecăruia? La această întrebare şi la altele încearcă să răspundă cartea părintelui Marcello Stanzione cu titlul “Papii şi îngerii” (Gribaudi editore). Autor a numeroase volume despre această temă, părintele Stanzione organizează în fiecare an o întâlnire anuală despre îngeri. În cartea amintită, care a fost prezentată de dr. Angelo Scelzo, subsecretar la Consiliul Pontifical al Comunicaţiilor Sociale şi Nerea de Giovanni, preşedinte internaţional al criticilor literari, vineri 6 mai, la Roma, la librăria “Paul al VI-lea”, pr. Marcello trasează un portret original al Pontifilor şi al raportului lor cu îngerii.

Lucrarea prezintă o scurtă biografie a fiecărui Pontif, analiza personalităţii, scrierile şi mai ales experienţa îngerului păzitor care i-a călăuzit paşii. Pentru a cunoaşte anecdotele şi devoţiunea pe care Papii au nutrit-o faţă de îngeri, agenţia Zenit l-a intervievat pe pr. Marcello Stanzione. Acest interviu a apărut publicat pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătraşcu. Continuăm cu răspunsul la ultima întrebare din interviu.

- Care au fost Pontifii care au nutrit o evlavie mai profundă faţă de Îngeri şi care este semnificaţia teologică a prezenţei Îngerilor în istoria şi în doctrina catolică?

- Şi Papa Ioan al XXIII-lea (Angelo Roncalli, 1959-1963), al cărui nume de botez era dedicat Duhurilor fericite, era foarte evlavios faţă de Îngerul Păzitor. Mons. Loris Capovilla, secretarul său particular, a prezentat un episod foarte semnificativ în această privinţă. Papa Ioan al XXIII-lea începuse duminica să recite din balconul palatului apostolic rugăciunea Angelus, urmată de invocaţia către Îngerul Păzitor şi de “Odihna veşnică” pentru cei răposaţi. Secretarul îşi aminteşte că un prelat i-a spus Papei că poate că ar fi bine să nu facă invocaţia către Înger, deoarece încredinţarea fiecărei fiinţe umane unui duh ceresc nu era o dogmă definită de doctrina catolică. La această observaţie, Papa Ioan, cu o nuanţă de umor, a comentat: “E bun acest teolog – pentru a-i face lui pe plac eu ar trebui să provoc o neplăcere Îngerului meu Păzitor”. La optsprezece ani, viitorul Papă, în jurnalul său de seminarist, a scris: “Un Înger din cer nici mai mult nici mai puţin, stă mereu lângă mine şi în acelaşi timp este răpit într-un continuu extaz iubitor cu Dumnezeul său. Ce deliciu numai şi să mă gândesc la asta! Aşadar eu sunt mereu sub ochii unui Înger care mă priveşte, care se roagă pentru mine, care veghează lângă patul meu în timp ce eu dorm…”

Mons. Roncalli, când era Nunţiu în Franţa, într-o scrisoare adresată nepoatei care era soră i-a destăinuit iubirea sa faţă de Duhurile cereşti: “Ce consolare să îl simţim foarte aproape pe acest gardian ceresc, pe această călăuză a paşilor noştri, pe acest martor chiar şi al celor mai intime acţiuni. Eu recit ‘Angele Dei’ cel puţin de cinci ori pe zi şi adesea conversez în mod spiritual cu el, însă mereu cu calm şi în pace. Atunci când trebuie să vizitez vreun personaj important pentru a trata problemele Sfântului Scaun, îl angajez să se pună de acord cu Îngerul păzitor al acestei persoane suspuse, pentru ca să influenţeze asupra dispoziţiilor sale. Este o mică devoţiune care mi-a învăţat-o de mai multe ori Sfântul Părinte Pius al XI-lea”. În cinci ani de pontificat, “Papa cel bun” a comentat, nu mai puţin de 40 de ori, îndatoririle Îngerilor păzitori, recomandând mereu devoţiunea faţă de ei. Papa Ioan a rămas în istorie pentru că a convocat Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican; ei bine, într-o destăinuire făcută unui Episcop canadian, Papa a atribuit ideea despre Conciliu unei inspiraţii pe care Dumnezeu i-a dat-o în rugăciune, prin intermediul Îngerului său păzitor.

Paul al VI-lea (G.B. Montini, 1963-1978) a fost Papa care a dus înainte şi a încheiat fazele Conciliului. Referitor la faptul că Vatican II a vorbit puţin despre Îngeri şi despre diavoli, acest lucru s-a întâmplat pentru că scopul său era mai ales ecleziologic pastoral şi nu dogmatic; oricum, Conciliul îi menţionează pe Îngeri pentru că sunt veneraţi de creştini (Lumen gentium, 50); amintind că Duhurile cereşti vor fi cu Cristos atunci când el se va întoarce în glorie (Lumen gentium, 49) şi lasă să se întrevadă că Sfânta Fecioară Maria a fost înălţată mai presus de ele (Lumen gentium, 61).

Trebuie să facem o observaţie de punere în context istoric deoarece, în timpul anilor Conciliului, în ambientul teologic catolic problema despre Îngeri şi diavoli nu era aşa de actuală aşa cum va fi după aceea după 1966-1967. În declaraţia despre “Noul Catehism Olandez”, comisia de Cardinali, numită în anul 1967 de Papa Paul al VI-lea, afirma că existenţa Îngerilor este un adevăr de credinţă: “Este nevoie ca în Catehism să se declare că Dumnezeu a creat, în afară de lumea sensibilă în care trăim, şi împărăţia Duhurilor curate pe care le numim Îngeri”. Membrii comisiei vaticane făceau trimitere la capitolul I din constituţia Dei Filius a Conciliului I din Vatican şi la numerele 49 şi 50 din constituţia Lumen gentium a Conciliului al II-lea din Vatican. Papa Paul al VI-lea, într-o faimoasă scrisoare adresată Cardinalului Alfring, primat al Olandei, a semnalat printre indispensabilele adăugiri care trebuie introduse în Catehismul olandez, doctrina despre existenţa Îngerilor întemeiată pe Evanghelie şi pe Tradiţia Bisericii.

În “Mărturisirea de credinţă” din 30 iunie 1968, pentru încheierea anului credinţei, Papa i-a numit în două rânduri pe Îngeri, la început: “Noi credem într-un singur Dumnezeu, Tată, Fiu, Duh Sfânt, Creator al celor văzute şi al celor nevăzute care sunt duhurile curate, numite de asemenea Îngeri”. La sfârşitul mărturisirii, Suveranul Pontif evocă sufletele care îl contemplă pe Dumnezeu în cer unde, în grade diferite, sunt: “Asociate Îngerilor Sfinţi în conducerea divină”. Pontificatul Papei Montini a fost foarte frământat datorită contestaţiilor din partea unor teologi aduse doctrinei tradiţionale a Bisericii, însă Papa în faimoasa alocuţiune din 15 noiembrie 1972, referitor la Îngeri a afirmat în mod decis: “Iese din cadrul învăţăturii biblice şi ecleziastice acela care refuză să îi recunoască semnificativi pentru înţelegerea istoriei mântuirii umane, deci existenţi în sensul înţeles de tradiţia Bisericii”.

Papa Ioan Paul I (Albino Luciani, 1978) a condus Biserica numai 33 de zile (a murit în noaptea de 28 spre 29 septembrie, sărbătoarea celor trei Arhangheli), dar, atunci când era Patriarh de Veneţia a afirmat că Îngerii sunt: “Marii necunoscuţi ai timpului nostru” şi a adăugat: “În schimb ar fi oportun să-i amintim mai des ca slujitori ai providenţei în conducerea oamenilor”. Papa Ioan Paul al II-lea este Pontiful care, în istoria bimilenară a Bisericii, a vorbit mai mult decât toţi ceilalţi Papi despre Îngeri, cărora le-a dedicat un ciclu din catehezele de miercuri din vara anului 1986. Pentru acest motiv Papa Ioan Paul al II-lea va fi citat de mai multe ori. Papa polonez a afirmat: “Astăzi, ca şi în timpurile trecute, se discută cu înţelepciune mai mare sau mai mică despre aceste fiinţe spirituale. Trebuie recunoscut că uneori confuzia este mare, cu riscul respectiv de a considera drept credinţă a Bisericii despre Îngeri ceea ce nu aparţine credinţei, sau viceversa, de a neglija vreun aspect important al adevărului revelat”. Papa Ioan Paul al II-lea a intervenit apoi pentru a spune adevărul autentic despre Îngeri pentru că, în felul acesta, Biserica “crede că aduce o mare slujire omului. Omul nutreşte convingerea că în Cristos, Om-Dumnezeu, El (şi nu Îngerii) se află în centrul revelaţiei divine. Ei bine, întâlnirea religioasă cu lumea fiinţelor pur spirituale, devine revelare preţioasă a faptului că el este nu numai trup ci şi spirit, şi a apartenenţei sale la un proiect de mântuire cu adevărat mare şi eficace în cadrul unei comunităţi de fiinţe personale care pentru om şi împreună cu omul slujesc planul providenţial al lui Dumnezeu”.

Sursa: Ercis.ro http://www.catholica.ro/2011/05/08/papii-si-ingerii-ii