duminică, 22 mai 2011

Predica de Duminică!!!

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a după Paşti
Hristos cheamă la mântuire pe toţi oamenii

Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencii)

Ioan 4, 5-42

'În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, căci ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, deci, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti Prooroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia Care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristos? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.'


† DANIEL,
Patriarhul Bisericii, Ortodoxe Române

Sfânta Evanghelie din Duminica Femeii Samarinence este plină de înţelesuri duhovniceşti, care arată de ce această Evanghelie se citeşte acum, în Duminica a V-a după Sfintele Paşti, ce legătură are această Evanghelie cu taina Învierii Domnului, cu taina Înălţării Domnului la cer, şi mai ales cu taina Pogorârii Duhului Sfânt, care încheie perioada pascală numită şi a Penticostarului.

Iisus Hristos este izvorul harului

Iisus spune femeii din Samaria, la fântâna lui Iacov, aproape de cetatea Sichem sau oraşul Sihar că: 'Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie' (Ioan 4, 10). Deci, în primul rând, Evanghelia de astăzi ne arată că Iisus Hristos nu este doar tămăduitor sau vindecător de boli, ci Iisus Hristos este şi Izvorul harului şi al adevărului (cf. Ioan 1, 17). Sfântul Apostol Pavel numeşte har lucrarea mântuitoare a lui Hristos. De aceea el salută pe creştinii din Corint cu această binecuvântare: 'harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi' (II Corinteni 13, 13), binecuvântare preluată de Biserică în Sfânta Liturghie.

Aşadar, harul pe care ni-l descoperă şi ni-l dăruieşte Hristos Domnul conţine în el dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh. Harul este însăşi iubirea Preasfintei Treimi împărtăşită oamenilor de către Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi şi înălţat la ceruri, prin Duhul Sfânt Care coboară în lume pentru a uni pe oameni duhovniceşte cu Hristos Cel preaslăvit şi pentru a dărui oamenilor viaţă veşnică.

Între iudei şi samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios şi cultural

Învăţătura centrală a Evangheliei de astăzi este faptul că Iisus Hristos dăruieşte lumii harul mântuitor, numit 'apa cea vie'. Însă El vorbeşte despre această realitate dumnezeiască sau cerească pornind de la viaţa pământească. Mai întâi Iisus cere femeii samarinence apă obişnuită din fântână mai mult pentru a intra în dialog cu această femeie. Iisus Hristos cere femeii samarinence apă şi ca să vadă dispoziţia sufletului persoanei necunoscute, mai ales că între iudei şi samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios şi cultural, astfel încât între ei domnea o duşmănie veche. Se dispreţuiau reciproc şi se evitau reciproc. Ţinutul Samariei se afla între Galileea din nordul Ţării Sfinte şi Iudeea din sudul acesteia. Iudeii, ca să nu se întâlnească cu samarinenii, ocoleau distanţe mari, deoarece samarinenii erau oameni de alt neam şi de altă credinţă. Credinţa lor mozaică era amestecată cu foarte multe împrumuturi din religii păgâne, politeiste. Samarinenii erau consideraţi de iudei ca fiind inferiori şi trădători, adică de alt neam şi de altă credinţă decât cea mozaică, o credinţă pervertită prin influenţe păgâne. De aceea, când iudeii mergeau în Galileea, ocoleau Samaria, adică o evitau.

Prin desfiinţarea barierelor mentale şi a complexelor de superioritate, Mântuitorul Iisus Hristos prefigurează taina Bisericii sau comuniunea persoanelor în iubirea Preasfintei Treimi

Mântuitorul Iisus Hristos este iudeul care nu ocoleşte Samaria. Mai mult, El vorbeşte cu o femeie din Samaria, rupând astfel, prin dialog, barierele mentale ale ostilităţii, create de diferenţele religioase şi culturale. El trece peste complexul superiorităţii iudeilor faţă de samarineni şi peste complexul inferiorităţii samarinenilor faţă de iudei. Iar faţă de această femeie, deşi de neam păgân şi de credinţă diferită, manifestă respect, întrucât şi ea este fiinţă umană creată după chipul lui Dumnezeu şi chemată la mântuire. Prin aceasta se vede că Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos nu este destinată numai evreilor, ci tuturor popoarelor. Prin ruperea barierelor mentale şi prin vindecarea celor ce suferă de complexul de superioritate, Mântuitorul Iisus Hristos prefigurează deja taina Bisericii Sale care se va constitui nu numai din iudei, ci şi din alte etnii, adică din toate popoarele care vor crede în El.

Evanghelia ne mai spune că ucenicii lui Iisus, care plecaseră să cumpere ceva de mâncare, când se reîntorc şi văd că El vorbeşte cu o femeie, se miră. De ce se miră? Pentru că El, bărbat iudeu, acordă atenţie unei femei de alt neam. Dar ucenicii Săi

n-au îndrăznit să-L întrebe despre ce vorbeşte cu ea. Vedem aici o altă barieră mentală pe care Mântuitorul o demolează, şi anume complexul superiorităţii bărbatului faţă de femeie. În lumea antică păgână, femeia era considerată ca fiind doar un obiect util. Bărbatul era stăpân asupra ei şi putea dispune de viaţa şi moartea ei. Putea fi omorâtă fără ca lui să i se întâmple ceva. Poligamia era în floare, iar femeia era umilită şi dispreţuită. Deşi în societatea iudaică femeia se bucura de o anumită consideraţie, totuşi exista o mare diferenţă de valoare între bărbat şi femeie. Atunci nu se putea spune că femeia este egală cu bărbatul în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Însă, prin însuşi faptul că Iisus vorbeşte cu o femeie de altă credinţă şi de alt neam, vedem că El cheamă la sfinţenie şi mântuire nu numai bărbaţi, ci şi femei. De aceea, în Biserica lui Hristos vor exista multe femei sfinte, după cum se poate vedea şi în calendar.

Apa cea vie este harul care vindecă pe om de păcat şi îi sfinţeşte viaţa

În convorbirea Sa cu femeia samarineancă, Iisus porneşte de la apa zilnică pe care o bea omul pentru a-şi întreţine viaţa trecătoare a trupului. Însă, repede Mântuitorul Iisus trece de la apa care are izvorul ei în pământ la o altă apă, şi anume la apa care-şi are izvorul în ceruri, la apa cea vie, care este harul lui Dumnezeu. El îi spune femeii samarinence: 'Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie'. (Ioan 4, 10).

Când femeia şi-a dat seama că Iisus vorbeşte de altă apă decât apa obişnuită care astâmpără setea trupului pentru o vreme, I-a zis: 'Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin să scot' (Ioan 4, 15). Dar Hristos Domnul trece îndată pe un alt plan al dialogului, şi anume la starea vieţii personale intime sau afective a femeii samarinence. El îi spune acesteia: 'Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici', iar ea, surprinsă de aceste cuvinte, zice: 'Nu am bărbat', iar Mântuitorul îi spune: 'Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat' (Ioan 4, 16-18). Deci, foarte discret, cu tact pastoral, fără să-i reproşeze că este imorală sau nestatornică în iubire, Mântuitorul Iisus Hristos arată totuşi acestei femei că El cunoaşte viaţa sa şi că numai apa cea vie sau harul vindecă pe om de păcate, îi schimbă viaţa şi îi transformă dorinţa lui de fericire trecătoare, momentană şi fragmentată în dorinţa de fericire veşnică. În clipa aceea, femeia samarineancă şi-a dat seama că în faţa ei se află un profet sau prooroc, care are în el harul lui Dumnezeu şi cunoaşte viaţa omului, adică starea sufletului şi faptele lui. Îndată femeia a lăsat găleata jos lângă fântână şi a alergat în cetate, iar acolo în cetate a spus tuturor: Iată, am întâlnit un prooroc, pe Mesia, pe Care îl aşteaptă iudeii şi pe Care îl aşteptăm şi noi, samarinenii. Auzind aceste cuvinte, locuitorii cetăţii au devenit foarte atenţi şi curioşi, întrucât femeia le-a spus că El cunoştea toată viaţa ei. În realitate, Mântuitorul nu i-a spus femeii toate câte a făcut, ci i-a spus doar că a avut cinci bărbaţi, iar cel pe care îl are acum nu este soţul ei legitim. În scurt timp, o mulţime de oameni a ieşit din cetate şi a venit la Iisus ca să-L vadă. Apoi ei L-au invitat pe Iisus să intre în cetatea lor. Evanghelia ne spune că Iisus Domnul a rămas în cetate timp de două zile. Unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii interpretează cele două zile ca fiind zile în care Iisus a predicat, în formă concentrată, Vechiul şi Noul Testament, sau a învăţat pe samarineni cele două porunci ale iubirii, adică iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de semeni. Drept urmare, mulţi samarineni au crezut în El.

Adevărata închinare adusă lui Dumnezeu: de la Templul din Ierusalim la bisericile din toată lumea

În Evanghelia de astăzi, Hristos-Domnul vorbeşte cu femeia samarineană şi despre adevărata închinare adusă lui Dumnezeu, afirmând că adevăraţii închinători ai Tatălui sunt închinătorii în duh şi în adevăr, adică în stare de rugăciune şi de credinţă adevărată care rodesc în viaţă sfântă şi fapte bune. Duhul şi adevărul înseamnă aici viaţă de comuniune a omului cu Dumnezeu, realizată prin rugăciune luminată de Duhul Sfânt şi prin mărturisirea dreptei credinţe. Această învăţătură, potrivit căreia adevăraţii închinători ai Tatălui sunt închinătorii 'în duh şi în adevăr', înseamnă şi că ei sunt închinători ai Preasfintei Treimi, deoarece Duhul Sfânt îndeamnă şi ajută deplin pe om să se roage lui Dumnezeu Tatăl şi să mărturisească pe Fiul Său, Iisus Hristos, Cel ce a zis: 'Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa' (Ioan 14, 6).

Deci Mântuitorul Iisus Hristos spune că adevărata credinţă va fi una spirituală şi universală. Ca atare, El a prevestit vremea în care iudeii nu se vor mai închina numai în Ierusalim, nici samarinenii numai în muntele lor, Garizim, ci se vor închina lui Dumnezeu pretutindeni, deoarece nu contează atât de mult locul, cât contează starea în care oamenii trăiesc credinţa cea adevărată în iubirea lui Dumnezeu Tatăl, în adevărul vieţii veşnice descoperit de Hristos şi în lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, El spune că va veni vremea când oamenii se vor închina nu numai în Ierusalim, ci pretutindeni, mai precis în fiecare biserică în care este preamărit Tatăl, împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, şi astfel fiecare biserică devine un 'Ierusalim', oriunde s-ar afla pe pământ, devine o poartă deschisă spre Ierusalimul ceresc (cf. Apocalipsa 21, 2).

Femeia samarineancă prefigurează Biserica alcătuită din neamuri diferite

Femeia samarineancă, deşi are o credinţă confuză (sincretistă) şi o viaţă morală dezordonată, totuşi se schimbă în bine când doreşte să primească apa cea vie, harul divin ca iubire sfântă nesfârşită, o iubire netrecătoare şi neînşelătoare. Dintr-o femeie păcătoasă ea devine o femeie mărturisitoare a lui Hristos, o misionară care aduce la Hristos o cetate întreagă, şi-L duce pe Hristos în cetatea Siharului, ca să schimbe şi viaţa altora. Vedem cum Iisus, pornind de la o convorbire cu o femeie păcătoasă despre apa naturală sau pământească şi trecând la o convorbire despre apa cea vie sau viaţa veşnică, în scurt timp converteşte această femeie păcătoasă, iar prin ea se converteşte apoi o mulţime de oameni. Fericitul Augustin spune că această femeie samarineancă reprezintă Biserica provenită dintre alte neamuri decât poporul evreu. Biserica lui Hristos este compusă din iudeii care au crezut în El, dar şi din toate popoarele de religii diferite, de culturi diferite care s-au convertit, adică au crezut în Hristos. Vedem aici că femeia samarineancă reprezintă tainic viitorul Bisericii. De unde ştim că această interpretare a Fericitului Augustin este adevărată? Din Evanghelia care s-a citit astăzi, pentru că Mântuitorul spune: 'Priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş' (Ioan 4, 35), deşi nu era atunci timpul secerişului. El se referă simbolic la mulţimile de oameni care vor intra în 'hambarul' Împărăţiei cerurilor prin lucrarea harului lui Dumnezeu. Deci harul lui Dumnezeu trezeşte în om dorul de viaţă veşnică şi de mântuire, schimbă viaţa omului din viaţă păcătoasă în viaţă duhovnicească virtuoasă, în comuniunea veşnică a lui Dumnezeu Tatăl, a lui Dumnezeu Fiul şi a Duhului Sfânt. Mântuitorul Iisus Hristos le spune ucenicilor Săi: voi seceraţi unde alţii au semănat, adică unde au semănat patriarhii şi proorocii Vechiului Testament, dar voi aveţi acum privilegiul de a vedea cum vin popoarele la Hristos pe Care L-au prevestit cu mult timp înainte patriarhii şi proorocii.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înţelegem că, de fapt, Evanghelia de astăzi este şi o pregătire a credincioşilor pentru sărbătoarea Înălţării Domnului, deoarece, prin Înălţarea Sa la cer, Hristos Domnul vrea să ne înalţe la apa cea vie, la viaţa cea veşnică a Preasfintei Treimi, iar prin Pogorârea Duhului Sfânt, serbată în Duminica a opta după Paşti, ni se dăruieşte apa cea vie, adică harul Duhului Sfânt, pe Care L-am primit mai întâi la Botez, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!

* Text revizuit de autor în anul 2011

Sursa: http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/predica_preafericitului_parinte_patriarh_daniel_la_duminica_a_v_a_dupa_pasti_6293.html

Predica de Duminică!!!

Duminica Samarinencei

Despre har


Este îndeobste recunoscut ca, numai în câteva decenii, lumea a luat o înfatisare atât de surprinzatoare, încât nici închipuirea cea mai întraripata nu si-ar fi imaginat. Plasmuiri de domeniul basmului au devenit realitate. Stiinta si tehnica au pus la dispozitia omului tot confortul si toate mijloacele de informare si de distractie spre a-l face pe om fericit. Dar toate la un loc: vehicule terestre ultra rapide, nave cosmice supersonice, zboruri interplanetare, comunicarea prin radio si televiziune, care îi aduce în camin o întreaga lume necunoscuta, toate aceste nascociri ale mintii în necontenita cautare dupa fericire au reusit oare sa-l faca pe omul zilelor noastre mai fericit decât era omul veacurilor trecute? Hotarât, nu! Niciodata, poate, nu a fost în lume mai multa ura si egoism, mascate în lozinci ce propovaduiesc generozitatea, iubirea dezinteresata si pacea; niciodata mai multa plângere împotriva omului ca azi, în acest veac al automatizarii si al performantelor tehnice; iar aceasta deoarece în vreme ce tehnica s-a perfectionat, fiinta umana - ca spiritualitate, ca moralitate -, a ramas mult în urma acesteia, lasându-se înrobita instinctelor primare si dispretuind cele mai elementare legi si virtuti morale sadite în însasi firea lui. Idealul, telul vietii, a devenit placerea; dupa vechea deviza hedonista: "Manânca, bea si te veseleste, caci dupa moarte nimic nu-i", aici e totul, iad si rai. Si, astfel, omul trupesc soarbe zilnic cupa placerii, dar, la fundul ei, dupa trecerea orgiei, gusta scârba, amaraciunea golului din suflet, unde arsura unei însetari chinuitoare începe din nou sa-i mistuie fiinta. Este setea nepotolita dupa supranatural, ce nu poate fi astâmparata decât cu supranatural, cu Dumnezeu. Este glasul lui Isus care îi vorbeste fiecarui suflet, ca astazi femeii samarinence, la fântâna lui Iacob.
Aceasta femeie nu a fost nici ea straina de experienta trista a sufletului ce îsi cauta fericirea acolo unde nu poate fi gasita. Ne-o putem închipui cum din copilarie batuse zilnic cu urciorul la brat cararea ce ducea la fântâna lui Iacob, de lânga Sihar. Acum, în puterea vârstei fiind, îi încolteste în minte un gând înca nedeslusit. O coplesea viata de pâna acum cu cei cinci barbati ce se perindasera, si acum cel de-al saselea, care îi era concubin, adica nelegiuit, îi amara si mai mult sufletul. Ce folos - îsi spunea -, am carat de aici atâta apa si totusi mi-e sete. Ce minunat ar fi sa am o apa care sa-mi astâmpere setea pentru totdeauna, ca sa nu trebuiasca sa vin mereu aici!
Framântata de astfel de gânduri, cu sufletul gol si uscat, zareste de departe un calator ce se odihnea pe ghizdul fântânii. Acel strain stia ca o sa vina, caci el o chemase printr-un glas tainic al inimii ei, fara sa-si dea seama. Ajunsa la fântâna, o agrai: "Femeie da-mi sa beau". Lui Isus - caci El era strainul - îi era sete nu atât de apa cât de sufletul ei pierdut, caci, la riposta femeii indignata de a-i fi vorbit un evreu, Isus îi replica: "Daca ai sti harul lui Dumnezeu si cine îti zice: Da-mi sa beau, ai fi cerut tu de la El si ti-ar fi dat apa vie". Si, la nedumerirea femeii, Isus continua: "Tot cel ce va bea din apa aceasta va înseta iarasi, însa cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, ci apa pe care i-o voi da va fi izvor de apa curgatoare în viata de veci".
- "Doamne, exclama femeia, da-mi aceasta apa (...)"
- "Mergi de cheama pe barbatul tau si vino aici!"
- "N-am barbat."
- "Bine ai zis ca nu ai barbat, pentru ca cinci barbati ai avut, iar acela pe care îl ai acum nu-ti este barbat (...)".
- "Doamne, vad ca esti proroc (...)". Si, la întrebarea femeii asupra locului unde trebuia sa se închine lui Dumnezeu, Isus îi raspunde: "Vine vremea, si acum este, când închinatorii adevarati se vor închina Tatalui în spirit si adevar" - adica din inima si cu tot sufletul -, caci si Tatal astfel de închinatori cauta. Spirit este Dumnezeu si cel ce I se închina trebuie sa I se închine în spirit si adevar". Femeia simte cum i se umezeste sufletul de apa cea vie.
- "Stim ca va veni Mesia (care se cheama Cristos); când va veni acela ne va spune toate".
- "Eu sunt, cel ce graiesc cu tine", îi zice Isus. În acea clipa, un torent de apa vie se revarsa în sufletul femeii, purificând-o si umplând-o de o nespusa pace si bucurie. Nu mai avea nici o dorinta, caci bause din apa ce se transformase în ea în izvorul de apa curgatoare în viata de veci.
Fericita, lasa totul si alerga într-un suflet sa-si spuna lumii fericirea neasteptata, harul primit: "Veniti si vedeti pe omul care mi-a spus tot ce am facut; oare nu El este Cristos?". Nu ca ea s-ar fi îndoit de adevar, ci voia doar sa crute slabiciunea concetatenilor ei. Paraseste viata pacatoasa, pentru Cristos; nu o mai intereseaza decât sa traiasca viata cea noua primita de la El, devenind o adoratoare a Domnului, venerata de Biserica sub numele de Sfânta Fotina, adica Sfânta Luminii.
E usor de înteles ca apa cea vie, care a purificat-o si a sfintit-o pe Samarineanca, este harul sfintitor sau habitual care, cum spune Sfântul Vasile cel Mare, este o accidenta creata, foarte apropiata de esenta divina, prin care se comunica sufletului viata divina, îndumnezeind toata fiinta omului, dând valoare vesnica întregii lui activitati, precum seva altoiului nobil înnobileaza fructele produse de portaltoiul pe care el se grefeaza. "Eu sunt Vita" - ne spune Isus - "voi mladitele. Cel ce ramâne în Mine si Eu în el aduce rod mult, caci fara de Mine nu puteti face nimic" (Ioan XV, 5). Sufletul mort prin pacatul de moarte, adica lipsit de seva vietii lui Cristos, nu poate face nimic vrednic de rasplata vesnica. Aceasta viata divina, cum stim, o primim în Sfântul Botez prin care devenim fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai cerului; ne-o sporim în Sfânta Taina a Mirului; ne-o reînnoim în Sfânta Spovedanie si ne-o alimentam prin împartasirea cu Isus Euharisticul, Pâinea Vietii, prin care biruim ispitele si ne asiguram viata vesnica.
Harul sfintitor, dimpreuna cu harurile ajutatoare sau actuale, sunt pentru suflet ceea ce este soarele pentru viata de pe pamânt. Precum lumina si caldura solara face ca samânta sa încolteasca si sa aduca rod, tot astfel prin lumina si caldura harului divin sufletul primeste viata supranaturala si putere ca sa-si stapâneasca instinctele, mentinându-le în cadrul legilor morale, spre a aduce astfel roadele asteptate de Dumnezeu: credinta, speranta, iubirea, blândetea, curatia, bunatatea, îndelunga rabdare - cu un cuvânt întreg buchetul virtutilor ce trebuie sa împodobeasca sufletul crestinului adevarat.
Dar, cum Dumnezeu care "ne-a creat fara de noi nu ne poate mântui fara de noi" (Sfântul Augustin), pentru ca harul sau sa-si poata produce în noi aceste roade, El ne cere conlucrarea, caci precum planta nu poate rodi daca pe lânga soare si ploaie nu este îngrijita, sapata si plivita de buruieni, tot asa nici harul divin nu poate patrunde si rodi într-un suflet care respinge lumina si caldura Soarelui Cristos, nu-si înfrâneaza instinctele si nu pliveste buruienile pacatelor. El, care vrea "ca toti oamenii sa se mântuiasca si sa ajunga la cunoasterea adevarului" (I Timotei 2,4) îti da si tie în fiecare moment al vietii harul corespunzator situatiei în care te afli. Fiecare împrejurare data este o întâlnire cu Isus. Cum raspunzi întâlnirii? Este nevoie sa-ti spuna, ca Samarinencei: "Dac-ai sti darul lui Dumnezeu"? Oare nu L-ai primit în copilarie, apoi, mai târziu, în Euharistie, L-ai cunoscut si primit personal, pe acela pe care Îl primisesi prin har în Botez? El îti vorbeste în predici, lecturi spirituale; te asteapta la fiecare cotitura a vietii: "Da-Mi sa beau, da-Mi gândurile tale, faptele tale, îndoielile si temerile tale, sperantele tale; da-Mi pacatele tale, da-Mi viata ta toata, ca s-o curat, s-o sfintesc cu apa cea vie izvorâta din coasta Mea pe Cruce, da-Mi toata iubirea ta". El te asteapta zi si noapte, te interpeleaza, iar tu ramâi în tagada si refuz. Te complaci în minciuna si duplicitate, în bârfeli si calomnii ce ucid sufletul tau si prestigiul semenului, adica fiinta lui sociala; înseli buna-credinta celor onesti prin fatarnicia cu care te strecori în institutii prestigioase tainuindu-ti legaturile imorale în care traiesti, ca sot ori sotie.
Isus te asteapta. Deschide-ti sufletul, ca Samarineanca, sa ti-l lumineze si spele cu apa cea vie a harului, ca sa devii si tu printre semenii tai, ca Fotina, un lampadofor - un purtator de lumina. Amin.

Sursa: http://www.greco-catolic.ro/predici.asp?autor=neamtiu&id=33

Ecclesia de Eucharistia III

CAPITOLUL II

EUHARISTIA EDIFICĂ BISERICA

21. Conciliul al II-lea din Vatican a amintit faptul că celebrarea euharistică este în centrul procesului de creştere a Bisericii. Într-adevăr, după ce a spus că "Biserica, împărăţia lui Cristos prezentă deja în mister, creşte vizibil în lume prin puterea lui Dumnezeu"35, ca şi cum ar fi voit să răspundă la întrebarea: "Cum creşte?", adaugă: "Ori de câte ori se celebrează pe altar jertfa crucii, în care Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit (1Cor 5,7), se împlineşte opera răscumpărării noastre. Totodată, prin sacramentul pâinii euharistice, este reprezentată şi realizată unitatea credincioşilor, care formează un singur trup în Cristos (cf. 1Cor 10,17)"36.

La începuturile Bisericii, există o influenţă cauzală a Euharistiei. Evangheliştii precizează că cei doisprezece, apostolii, sunt cei care s-au adunat în jurul lui Isus, la ultima Cină (cf. Mt 26,20; Mc 14,17; Lc 22,14). Acesta e un punct special foarte important, fiindcă apostolii "au fost seminţele noului Israel şi, în acelaşi timp, originea ierarhiei sacre"37. Oferind trupul şi sângele său ca hrană, Cristos îi uneşte în mod tainic cu jertfa sa, care trebuia să se consume pe Calvar la puţin timp după aceea. Prin analogie cu legământul de pe Sinai, încheiat prin jertfa şi stropirea sângelui38, gesturile şi cuvintele lui Isus de la Cina de pe urmă puneau temeliile noii comunităţi mesianice, poporul noului legământ.

Acceptând în cenacol invitaţia lui Isus: "Luaţi şi mâncaţi... Beţi din acesta toţi..." (Mt 26,26-27), apostolii au intrat, pentru prima dată, în comuniune sacramentală cu el. Începând din acel moment şi până la sfârşitul timpurilor, Biserica se construieşte prin mijlocirea împărtăşirii sacramentale cu Fiul lui Dumnezeu jertfit pentru noi: "Faceţi aceasta în amintirea mea... Faceţi aceasta ori de câte ori beţi în amintirea mea" (1Cor 11,24-25; cf. Lc 22,19).

22. Unirea cu Cristos, realizată prin Botez, se reînnoieşte şi se întăreşte mereu prin participarea la jertfa euharistică, mai ales prin participarea deplină care are loc în împărtăşirea sacramentală. Putem spune nu doar că fiecare dintre noi îl primeşte pe Cristos, ci că şi Cristos îl primeşte pe fiecare dintre noi. El întăreşte prietenia cu noi: "Voi sunteţi prietenii mei" (In 15,14). În ce ne priveşte, trăim datorită lui: "Acela care mă mănâncă va trăi prin mine" (In 6,57). Pentru Cristos şi ucenicul lui, a rămâne unul în celălalt se realizează într-un fel sublim în împărtăşirea euharistică: "Rămâneţi în mine şi eu în voi" (In 15,4).

Unindu-se cu Cristos, poporul noului legământ, departe de a se închide în sine, devine "sacrament" pentru omenire39, semn şi instrument al mântuirii pe care a înfăptuit-o Cristos, lumina lumii şi sarea pământului (cf. Mt 5,13-16), spre răscumpărarea tuturor40. Misiunea Bisericii este în prelungirea misiunii lui Cristos: "Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi" (In 20,21). De aceea, din perpetuarea jertfei lui Cristos în Euharistie şi din împărtăşirea cu trupul şi sângele său, Biserica primeşte puterile spirituale necesare împlinirii misiunii sale. Astfel, Euharistia apare, în acelaşi timp, ca izvorul şi apogeul întregii evanghelizări, pentru că finalitatea sa este împărtăşirea tuturor oamenilor cu Cristos şi, în el, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt41.

23. Prin împărtăşirea euharistică, Biserica este totodată consolidată în unitatea sa de trup al lui Cristos. Sfântul Paul se referă la această eficacitate unificatoare a participării la ospăţul euharistic când le scrie credincioşilor din Corint: "Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşirea cu trupul lui Cristos? Pentru că este o singură pâine, noi, cei mulţi, suntem un singur trup, căci toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine" (1Cor 10,16-17). Comentariul sfântului Ioan Gură de Aur este punctual şi adânc: "Ce este, aşadar, această pâine? Este trupul lui Cristos. Ce devin aceia care îl primesc? Trupul lui Cristos: nu mai multe trupuri, ci un singur trup. Într-adevăr, după cum pâinea este una singură, deşi este făcută din multe boabe de grâu care, deşi nu sunt vizibile, se găsesc în ea, astfel încât diferenţa lor dispare din cauza unirii lor desăvârşite, la fel suntem noi uniţi unii cu alţii şi suntem uniţi toţi împreună în Cristos"42. Argumentarea este convingătoare: unirea noastră cu Cristos, care este un dar şi un har pentru fiecare, face ca în el să fim asociaţi şi unităţii trupului său care este Biserica. Euharistia întăreşte unirea cu Cristos, ce se realizează prin Botez prin darul Duhului Sfânt (cf. 1Cor 12,13.27).

Lucrarea împreună şi inseparabilă a Fiului şi a Duhului Sfânt, care se află la începuturile Bisericii, ale formării şi stabilităţii sale, este activă în Euharistie. Autorul Liturghiei sfântului Iacob este îndeajuns de conştient de lucrul acesta: în epicleza anaforei, este rugat Dumnezeu Tatăl să-l trimită pe Duhul Sfânt asupra credincioşilor şi asupra darurilor, pentru ca trupul şi sângele lui Cristos "să le fie de ajutor tuturor celor care iau parte... pentru sfinţirea sufletelor şi trupurilor"43. Biserica este întărită de Mângâietorul divin prin sfinţirea euharistică a credincioşilor.

24. Darul lui Cristos şi al Duhului său, pe care le primim în împărtăşirea euharistică, împlineşte cu o plinătate îmbelşugată dorinţele de unitate fraternă din inimile oamenilor; la fel, înalţă experienţa fraternă, inerentă participării comune la aceeaşi masă euharistică, până la nivelul la care întrece experienţa simplă a unui ospăţ uman. Prin împărtăşirea cu trupul lui Cristos, Biserica realizează tot mai adânc identitatea sa: ea "este în Cristos ca un sacrament, adică semn şi instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc"44.

La seminţele de dezbinare dintre oameni care, aşa cum arată experienţa cotidiană, sunt atât de înrădăcinate în omenire din cauza păcatului, se opune forţa generatoare de unitate a trupului lui Cristos. Făcând Biserica, tocmai de aceea, Euharistia creează comunitate între oameni.

25. Cultul adus Euharistiei în afara Liturghiei are o valoare inestimabilă în viaţa Bisericii. Acest cult este strâns legat de celebrarea jertfei euharistice. Prezenţa lui Cristos sub speciile sfinte păstrate după Liturghie - prezenţă care durează cât subzistă speciile pâinii şi vinului45 - rezultă din celebrarea jertfei şi tinde către împărtăşirea sacramentală şi spirituală46. Le revine păstorilor să încurajeze, şi prin mărturie personală, cultul euharistic, în special expunerile sfântului sacrament, ca şi adoraţia înaintea lui Cristos prezent sub speciile euharistice47.

E bine să stăm de vorbă cu el şi, rezemaţi pe pieptul lui asemenea ucenicului pe care îl iubea Isus (cf. In 13,25), să fim atinşi de iubirea infinită a inimii sale. Dacă, în timpurile noastre, creştinismul trebuie să se facă remarcat îndeosebi prin "arta rugăciunii"48, cum să nu simţim nevoia reînnoită de a rămâne mai mult timp, în conversaţie spirituală, în adoraţie tăcută, într-o atitudine de iubire, înaintea lui Cristos prezent în sfântul sacrament? De multe ori, dragi fraţi şi surori, am făcut această experienţă şi am primit putere, mângâiere şi ajutor!

Numeroşi sfinţi ne-au dat exemplul acestei practici de multe ori lăudată şi recomandată de către magisteriu49. Sfântul Alfons Maria de Liguori se remarcă în special în acest domeniu, el care a scris: "Între toate devoţiunile, adoraţia lui Isus în sfântul sacrament este prima ce vine după sacramente, şi este cea mai dragă lui Dumnezeu şi cea mai utilă pentru noi"50. Euharistia este o comoară inestimabilă: a o celebra, dar şi a rămâne în adoraţie înaintea ei în afara Liturghiei, ne permite să ajungem până la izvorul însuşi al harului. O comunitate creştină care vrea să fie mai capabilă să contemple chipul lui Cristos, în spiritul a ceea ce spuneam în scrisorile apostolice Novo millennio ineunte şi Rosarium Virginis Mariae, nu poate să nu dezvolte şi acest aspect al cultului euharistic, în care se prelungesc şi se înmulţesc roadele împărtăşirii cu trupul şi sângele Domnului.

__________________________

Note:

35CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium, 3.

36CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium, 3.

37CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Decretul despre activitatea misionară a Bisericii Ad gentes, 5.

38 "Atunci, Moise a luat sângele şi a stropit poporul, zicând: Iată sângele legământului pe care Domnul l-a încheiat cu voi în baza tuturor aceste cuvinte!" (Ex 24,8).

39 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium, 1.

40 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium, 9.

41 Cf. CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Decretul despre slujirea şi viaţa preoţească Presbyterorum ordinis, 5. Acelaşi decret spune la nr. 6: "Nici o comunitate creştină nu se poate zidi dacă nu are drept rădăcină şi centru de greutate celebrarea sfintei Euharistii".

42 Omilii la Scrisoarea către Corinteni, 24, 2: PG 61, 200. Cf. Didahia, IX, 4: F.X. FUNK, I, 22; SF. CIPRIAN, Ep. LXIII, 13: PL 4, 384.

43 PO 26, 206.

44CONCILIUL AL II-LEA DIN VATICAN, Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium, 1.

45 Cf. CONCILIUL TRIDENTIN, Sesiunea a XIII-a, Decretum de sanctissima Eucharistia, can. 4: DS 1654.

46 Cf. Rituale romanum: De sacra communione et de cultu mysterii eucharistici extra Missam, 36 (nr. 80).

47 Cf. Rituale romanum: De sacra communione et de cultu mysterii eucharistici extra Missam, 38-39 (nr. 86-90).

48IOAN PAUL AL II-LEA, Scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte (6 ianuarie 2001), 32: AAS 93 (2001) 288.

49 "În timpul zilei, credincioşii să nu omită să facă vizita la sfântul sacrament, care trebuie să fie ţinut într-un loc deosebit şi cinstit în gradul cel mai ridicat în biserici, în conformitate cu legile liturgice, pentru că vizita este dovada recunoştinţei, semnul iubirii şi datoria de recunoştinţă faţă de Cristos Domnul acolo prezent", PAUL AL VI-LEA, Scrisoarea enciclică Mysterium fidei (3 septembrie 1965): AAS 57 (1965) 771.

50 Visite al ss. sacramento ed a Maria santissima, Introduzione: Opere ascetiche, Avellino 2000, 295.

Scrisoarea Papei către Patriarhul Daniel

Ziarul Lumina a făcut publică, în data de joi, 19 mai 2011, scrisoarea Papei Benedict al XVI-lea adresată Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului în acest an. “Sărbătoarea Paştilor este victoria luminii asupra întunericului, a vieţii asupra morţii, o victorie pe care creştinii o sărbătoresc de aproape două mii de ani, în ciuda oricărui lucru, chiar şi atunci când întunericul pare să prevaleze”, a spus Pontiful în scrisoarea sa. “Creştinii Îl cântă pe Dumnezeu Cel Înviat chiar şi acolo unde, şi în zilele noastre, se pare că nu mai există loc pentru speranţă, că violenţa, războiul, moartea continuă să domine lumea. Cântări de slăvire a Domnului se înalţă chiar şi printre creştinii persecutaţi în diverse religii ale pământului, aceşti creştini care, dacă ar privi situaţia doar cu ochii lor omeneşti, ar trebui să creadă că Dumnezeu i-a abandonat şi uitat, pierduţi în întuneric, fără cea mai mică rază de lumină”.

“Preafericirea Voastră, cu bucurie şi recunoştinţă, putem afirma că, deşi ştim că suntem încă divizaţi, credinţa în Învierea Domnului nostru Isus Cristos, singurul Mântuitor al lumii, continuă să ne unească. Numai înrădăcinaţi în credinţa noastră putem, fără teamă, să ne deschidem dialogului între creştini, alături de credincioşii celorlalte tradiţii religioase şi toţi oamenii cu bunăvoinţă, pentru a parcurge împreună calea dreptăţii şi a păcii. Cu aceste sentimente… voi adresa în curând Preafericirii Voastre invitaţia de a lua parte la Ziua de Reflecţie, Dialog şi Rugăciune pentru Pace şi Dreptate, organizată la 27 octombrie la Assisi, ziua celei de-a 25-a aniversări a întâlnirii istorice care a avut loc la Assisi pe 27 octombrie 1986, la cererea Papei Ioan Paul al II-lea. Ne vom întâlni cu toţii la Assisi, creştini şi reprezentanţi ai altor tradiţii religioase din lume, credincioşi şi necredincioşi, pentru a efectua împreună un pelerinaj care, fără a renunţa la propria noastră identitate sau a ceda unor forme de sincretism, exprimă în mod simbolic parcursul tuturor celor care caută cu stăruinţă adevărul şi se străduiesc în mod concret să facă faptele cele întru dreptate şi pace. Acest drum împărtăşit va reprezenta un semn de mare speranţă pentru toţi oamenii şi în mod deosebit pentru cei care, chiar în aceste zile, cunosc suferinţa războiului şi a violenţei”.

Sursa: vedeţi aici http://www.catholica.ro/2011/05/20/scrisoarea-papei-catre-patriarhul-daniel/

Cuvântul sculptează!

22 Mai – Alcoolul şi memoria

Un copil îl întrebă pe tatăl său, pe jumătate ameţit:

-«Tată, de ce bei?»

-«Ca să uit, fiule, ca să uit.»

-«Şi ce anume vrei să uiţi?»

-«Nu-mi mai amintesc.»

Ca să justificăm ceea ce ne place, ne este de ajuns orice fel de scuză. Pentru ca să ne apucăm să facem ceea ce ne vine greu să facem, avem nevoie de motive cât o catedrală de mari.

A căuta să rezolvi o problemă cu ceva care, în loc să o rezolve o complică şi mai mult, este o atitudine destul de frecventă. De câte ori remediul ales nu este mai rău decât boala însăşi?

În faţa unei probleme, ceea ce este corect este a o pune în mod clar şi a vedea, cu sinceritate, care este soluţia. A ne droga pentru ca să nu simţim acea problemă, nu o rezolvă. Această atitudine se numeşte laşitate.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro