joi, 25 august 2011

„Greva nașterilor” ar putea depopula România până în 3200

România este în pericol să rămână fără locuitori în jurul anului 3200 dacă se păstrează actuala rată de natalitate. De asemenea, Spania, Germania, Italia și Rusia vor fi depopulate înaintea intrării în noul mileniu, scrie The Economist.


natalitate romaniaDacă se păstrează trendul natalității, multe state vor rămâne nepopulate până la finele acestui mileniu. Multe femei din zonele prospere ale Asiei preferă să rămână singure toată viața decât să se căsătorească şi să aibă copii.


Această „grevă a căsătoriilor" face ca rata natalității în Asia și în alte 83 de țări să fie într-o puternică scădere deoarece femeile nu mai nasc suficiente fiice care să le înlocuiască. Potrivit datelor, dacă 1.000 de femei din Hong Kong dau naștere la doar 547 de fete, iar dacă trendul s-ar păstra ar urma ca aceste 547 de fiice să dea naștere la doar 299 de fete, iar numărul ar fi în descreștere. Acest declin ar dura însă doar 25 de generații, până în anul 2.798 când în Hong Kong se va naște ultima femeie.


Un calcul asemănător, aduce rezultate dramatice și în rândul altor state precum Spania, Italia, Germania Rusia și Japonia care nu vor prinde următorul mileniu. Ceva mai bine stau state precum China, care dacă păstrează ritmul actual, va rămâne nepopulată în 1.500 de ani, Canada în dreptul căreia calculele indică o rezistenţă până în anul 4.400-4.500 și Brazilia care va prinde chiar anul 5.000.


Aceste estimări iau în calcul rata natalității estimată de ONU pentru perioada 2010-2015.

(Foto: ziare-pe-net.ro) Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/-Greva-nasterilor--ar-putea-depopula-Romania-pana-in-3200-4073.html

Procesele de învăţare dificile stimulează creierul persoanelor în vârstă (Gândul)
Tajikistan: Copiii sub 18 ani nu au voie la biserică
O lege aprobată de preşedintele statului interzice participarea copiilor sub 18 ani la toate serviciile religioase, exceptând înmormântările. Măsura doreşte prevenirea prozelitismului extremist. (Mission News Network)

„Particula lui Dumnezeu” s-ar putea să nu existe

Pentru fizicienii care lucrează din martie 2010 la cel mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC), descoperirea bosonului Higgs pare să fie o Fata Morgana. După ce, în repetate rânduri, au anunţat că sunt tot mai aproape de a descoperi particula despre care se crede că ar fi generat apariţia masei particulelor elementare, cercetătorii au recunoscut luni că este foarte posibil ca această particulă să nu existe.


bosonul higgsLuna trecută oamenii de ştiinţă declarau că sunt cu un pas mai aproape de descoperirea bosonului Higgs, supranumit „particula lui Dumnezeu" deoarece, spun fizicienii, acesta ar sta la baza existenţei materiei. La începutul acestei săptămâni însă, cercetătorii s-au văzut nevoiţi să informeze că indiciile care păreau să ducă spre descoperirea bosonului au început să dispară şi că este totuşi posibil ca particula mult căutată să nu existe.

Anunţul a fost făcut de cercetătorii din cadrul Centrului European pentru Cercetări Nucleare (CERN), prezenţi luni la o conferinţă de specialitate din Mumbai (India), relatează Daily Mail.

„Oricare ar fi verdictul în privinţa bosonului Higgs, trăim într-un moment extraordinar pentru toţi cei care sunt implicaţi în punerea bazelor noii fizici," a declarat Guido Tonelli, unul dintre specialiştii care „vânează" bosonul în cadrul LHC. El s-a arătat optimist cu privire la avansul pe care „noua fizică" l-a luat în încercarea de a răspunde „de ce?"-ului privind existenţa vieţii.

Reprezentanţii CERN au spus că ultimele lor rezultate îi încurajează să creadă că „particula Higgs, dacă există, începe să rămână fără locuri în care să se ascundă." Sergio Bertolucci, directorul CERN, a declarat că şi dacă bosonul nu există, „absenţalui va direcţiona spre noua fizică."

Rivalul american al experimentului LHC, laboratorul american Fermilab sugera anul trecut că ar putea exista mai multe versiuni ale bosonului Higgs, motiv pentru care cercetătorii ar trebui să caute 5 particule, nu una.

Nu mai puţin de 10 miliarde de dolari au fost investiţi în proiectul LHC, în apropiere de Geneva, pentru ca fizicienii să identifice particula despre care se crede că ar sta la originea materiei. Coliderul se află într-un tunel circular, cu o circumferinţă de 27 km, aflat la o adâncime între 50-175 m sub pământ. LCH va opera la 14 trilioane de electronvolţi (TeV) pentru fiecare fascicul, până în 2013.

(Foto: renne.ro) Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/-Particula-lui-Dumnezeu--s-ar-putea-sa-nu-existe-4071.html

Cum fac americanii bani din Apocalipsă
Numeroase bloguri americane, cărţi şi obiecte care îi vor salva pe oameni de sfârşitul lumii din 2012, după cum susţin comercianţii, le aduc acestora profituri uriaşe. (Adevărul)

Citesc acum...

Copilul lui Noe

Scris de Silviu Man • 21 iulie 2008 • in categoria

1Autor: Eric-Emmanuel Schmitt


Rating: 5 stele - Eric-Emmanuel Schmitt - Copilul lui Noe rating - recenzii carti


Editura: Humanitas Fiction

Eric-Emmanuel Schmitt - Copilul lui Noe - recenzie cartiPentru aceia care au citit deja Oscar şi Tanti Roz, lucrurile ar putea părea evidente: Eric-Emmanuel Schmitt nu este decât un scriitor de succes, uzând de o reţetă sigură. Asemănările dintre cele două microromane sunt evidente. În ambele protagonistul este un copil (iar personajele-copii, nu-i aşa, dacă creatorul lor are o brumă de talent, sunt - de la Dickens sau Edmondo de Amicis citire - irezistibile). În ambele copilul (desigur, pentru un plus de seducţie), se află într-o situaţie limită: boala, respectiv războiul. În ambele, copilul (pentru încă un plus de seducţie), este lipsit de atenţia părinţilor săi - ba laşi sau insensibili, ba dispăruţi.

În ambele (pentru maximum de seducţie) apare câte un personaj ca de basm care nu numai că-l ajută pe copil în momentele cruciale, dar pune piatră de temelie la creşterea lui: Tanti Roz şi, respectiv, părintele Pons (cui nu i-ar plăcea o poveste cu mentori buni şi amuzanţi, care pun pietre de temelie la creşterea celor mici?). În ambele (pentru un plus de verdicitate, de astă dată), personajele negative sunt clar conturate, fie că sunt doctori sau soldaţi hitlerişti (uneori, nici nu ştii care sunt mai periculoşi). Şi în fine, ambele sunt cărţi mici şi dulci, cu învăţături morale parfumate de un umor delicat.



Copilul lui Noe este o istorioară alcătuită din pilde îngemănate, străluminate de mirările metaforei, dar construite pe o structură de rezistenţă cu aparenţă "realistă". Lui Schmitt îi place să lase impresia că povestirile lui sunt întrucâtva ancorate într-un sol sigur, însă este de observat că universul construit de el în culori "realiste" reprezintă, de fiecare dată, numai o anticameră (fie că această anticameră se numeşte malaxorul istoriei sau drama personală) - necesară decolării în viteză către transcendenţă.

Joseph este un copil evreu, în vârstă de şapte ani, foarte plăcut, născut din părinţi dacă nu campioni, măcar destul de interesanţi: un tată croitor şi o mamă care dă numele stelelor, fie ele brodate pe paltoane (acţiunea se petrece în Belgia ocupată de nazişti) sau înfipte ca nişte pietre preţioase în "bolta universală, catifeaua aceea adâncă". Pentru a nu fi expediat împreună cu ei în vreun lagăr de exterminare, Joseph intră, cu destul emoţii, sub protecţia părintelui Pons, într-un internat catolic. (De remarcat că la Eric-Emmanuel Schmitt se configurează mereu un spaţiu propice întâlnirii salvatoare. Proza lui abundă în îngeri păzitori care lucrează sub acoperire.)

De la început, pentru a supravieţui, Joseph este nevoit să-şi schimbe numele, să-şi ascundă vârsta, să-şi renege biografia şi apartenenţa etnică şi religioasă. Îşi suspendă aşadar, tot ce-i poate articula identitatea înaintea celorlalţi, dobândind în schimb, prin mijlocirea părintelui Pons, ceva extraordinar de important - sentimentul participării la o luptă milenară:

"La urma urmei, era vorba despre strămoşii mei, Moise, Abraham, David, Ioan Botezătorul sau Iisus! În vinele mele curgea neîndoielnic sângele unuia dintre ei. Şi apoi, vieţile lor nu erau fade, cum nu era nici a mea: se bătuseră, strigaseră, plânseseră, cântaseră, riscaseră să moară în fiecare clipă."

Cred că acesta este zăcământul cel mai preţios oferit de Copilul lui Noe: reechilibrarea identitară prin reabilitarea strămoşilor, a neamului, ca reper ontologic. Iată de ce - apropo de "reţetă" - romanul nu se încheie cu reîntâlnirea grandioasă a lui Joseph cu părinţii săi (urmată, eventual, de trecerea lor ţinându-se de mână dincolo de linia orizontului). Aceasta s-ar fi întâmplat dacă scopul lui Schmitt ar fi fost să scrie doar o poveste optimistă. Spre surprinderea noastră, atunci când ne credem aproape de deznodământ - pe care-l anticipăm cu teamă ca fiind garnisit de pupături, mici istericale şi eventual leşinuri, ca toate happy-end-urile din poveştile de război - asistăm la primul puseu identitar major al lui Joseph (fireşte, contradictoriu şi greu de elucidat): vrea să devină catolic. De abia de aici încolo, scriitorul se poate axa pe ceea ce credem că alcătuieşte de fapt scopul principal al cărţii: portretizarea în tuşe fine a unei deveniri.

Cu mult mai plin de taine decât Joseph ni se pare însă acest bizar părinte Pons, în jurul căruia se structurează miezul de înţelesuri al romanului. Beneficiarul unui trup "imaterial, înveşmântat într-un fel de stofă lipsită de relief, o robă neagră la fel de plată de parcă ar fi fost agăţată de un umeraş", părintele Pons emite senin judecăţi plate (de tipul: "Voi [evreii] nu aveţi nici un merit şi nici un defect deosebit") sau enunţuri fără o prea mare acurateţe (precum acela conform căruia Noe a presimţit venirea potopului), replici surprinzătoare pentru un personaj care, deşi bântuit de oarecare tristeţi deiste şi nostalgii iudaice, îşi dovedeşte puţin mai jos simţul pentru paradox, esenţial în creştinism, atunci când le solicită copiilor să-i mintă pe cei de la Gestapo, chiar în numele lui Hristos, sau când îi spune lui Joseph, spre încurajare: "Vieţile voastre nu sunt doar vieţile voastre, ele sunt purtătoare ale unui mesaj".

Părintele Pons este conştiinţa vremurilor sale. El adulmecă cu o sensibilitate de seismograf pe ce căi se strecoară moartea în lume şi apără cu disperare valorile ameninţate de ea. Subsolul capelei sale este o Arcă a lui Noe în continuă actualizare. Sub capelă şi-au găsit adăpostul, în vremea Holocaustului, filoanele sacre ale spiritului evreiesc: "un sul al Torei, un pergament lung acoperit cu scrierea sacră ["] cărţi de rugăciune, poeme mistice, comentarii ale unor rabini, sfeşnice cu şapte sau nouă braţe". După război, se vor ascunde acolo, ca într-un seif al Memoriei, operele poeţilor disidenţi din URSS, semne pure ale sufletului rus, "o colecţie despre indienii din America, o alta vietnameză, colecţia călugărilor tibetani"... Cel mai sublim moment al romanului este, fără îndoială, acela în care Joseph, de-acum trecut prin viaţă, după ce desparte două bande rivale de copii palestinieni şi evrei care se luptau lângă ruinele unei case palestiniene distruse de un tanc, se apleacă şi culege de pe jos două obiecte pierdute de micii combatanţi - o kippa şi un şal palestinian:

"Am vârât-o pe una în buzunarul drept, pe celălalt în buzunarul stâng.

- Ce faci? mă întrebă Rudy.


- Încep o colecţie.
"

Abia în acestă clipă, Joseph conştientizează cu acuitate nemaipomenita lecţie primită în copilărie. Abia din acest moment înţelege necesitatea uluitoare a acestor "colecţii", prin care lumea se păstrează neştirbită; de aici încolo, sămânţa îngropată în sufletul lui Joseph devine vlăstar - el se descoperă pe sine ca purtător al unui mesaj şi al unui scop, ca om superior, de necuprins în termeni sociali sau istorici: responsabil pentru semenii săi.

Scrisă de Silviu Man


Citesc acum...

Dragi cititori ce lecturați acest blog, vă anunț că de astăzi voi posta, pe cât îmi va sta în putință, o nouă pagină de informare numită Citesc acum... în care voi pune la dispoziția dumneavoastră o recenzie a cărții în curs de lectură.
Lectură plăcută și vouă!!!
Ţi-e greu să iei decizii? Află de ce! (România liberă)
Cât de naturale sunt unele sucuri de fructe vândute în România (Gândul)
Numărul femeilor care fumează s-a dublat în România în ultimii 20 de ani (Gândul)

Cuvântul sculptează!

25 August – Întrebări şi răspunsuri

Un copil îl întrebă pe tatăl său:

-«Tati, părinţii sunt mai inteligenţi decât copiii?»

Tatăl îi răspunse:

-«Da.»

După ceva timp, copilul îl întrebă din nou:

-«Tati, cine a descoperit telefonul?»

Tatăl îi răspunse:

-«Alexander Graham Bell, fiule.»

-«Atunci, dacă părinţii sunt mai inteligenţi decât copiii, de ce nu l-a descoperit tatăl lui Alexander Graham Bell?»

Copilul are dreptul la a pune întrebări absurde. Tatăl, însă, nu are dreptul de a da răspunsuri absurde.

Copilului trebuie să-i răspunzi întotdeauna cu adevărul, adevărul pe măsura capacităţii sale, fără a pretinde să epuizezi toată informaţia. Copilul nu trebuie înşelat. Nici nu trebuie să nu i se satisfacă curiozitatea. Niciodată să nu se spună minciuni nici să se dea răspunsuri care să nu răspundă la ceea ce întreabă.

La fel se întâmplă cu adevărurile credinţei noastre. Important este ca el să le cunoască chiar dacă, pentru moment, nu poate să înţeleagă întreaga bogăţie pe care aceasta o cuprinde. De-a lungul vieţii sale va aprofunda şi va descoperi conţinutul acelor cunoştinţe pe care le-a dobândit în copilăria sa.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Cum vede Roubini, profetul crizei, viitorul lumii (Realitatea.net)
Papa a primit un tricou cu semnăturile tuturor jucătorilor de la Real Madrid
Reprezentaţii grupării Real Madrid au dus tricoul destinat Papei, sâmbătă, la Nunţiatura din Madrid. (Mediafax)