duminică, 25 septembrie 2011

Cuvântul sculptează!

25 Septembrie – Da, ştiu

Într-un oraş existau două săli de cinema. Un băiat de vreo paisprezece ani merse la una dintre ele. Se întâmplă că în acea zi proiectau un film realizat de compania Metro. Când începu proiecţia, apăru pe ecran logotipul casei de producţie: leul. Văzându-l, băiatul spuse foarte convins:

-«Am văzut deja filmul ăsta!»

Se ridică şi se duse să vadă filmul care rula în cealaltă sală.

De multe ori reacţionăm în felul acesta la teme legate de credinţa noastră. Întrucât ne sună cumva, întrucât am auzit vorbindu-se despre…, credem că deja ştim totul.

Băiatul, pentru primul minut al filmului, a pierdut tot ceea ce venea după aceea.

Ceea ce Domnul ne-a revelat, adevărurile credinţei noastre, poartă în sine o bogăţie inepuizabilă. Oricât de mult ar şti cineva, mereu rămâne loc de a cunoaşte şi de a înţelege mai mult şi mai bine.

Mulţi au pierdut foamea după formare pentru că au crezut că ştiu deja. Cei care într-adevăr ştiu, aspiră să ştie mai mult. Cu cât se ştie mai puţin, cu atât se crede că se ştie mai mult şi există mai puţină dorinţă de a cunoaşte în profunzime. Şi cu cât se ştie mai puţin despre un lucru, mai puţin se preţuieşte. Aceasta se petrece în mod foarte clar cu Religia.

Interesul faţă de a învăţa şi a şti reflectă măsura a ceea ce ştim.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro