marți, 8 noiembrie 2011

Cuvântul sculptează!

8 Noiembrie – Lăcomie

Trei hoţi au comis un jaf şi s-au întâlnit după aceea într-un loc stabilit pentru a-şi împărţi prada. Pentru ca să sărbătorească reuşita, doi dintre ei îi cerură celui de-al treilea să meargă să cumpere câteva sticle de vin. Aşa a făcut. În timp ce se întorcea la motel se gândi că ar fi extraordinar ca el să rămână cu întreaga pradă, lucru pe care l-ar fi putut obţine otrăvind cu arsenic sticlele. Spus şi făcut.

Odată ajuns în încăpere cei doi tovarăşi, car se gândiseră că ar fi fost un lucru simplu să-l elimine şi să rămână ei cu partea lui, îl uciseră. Îndată s-au pus pe cinstit bând amândouă sticlele.

Două zile după aceea, poliţia îi află pe toţi trei hoţii morţi în acea cameră de motel, cu toţi banii pe masă.

Câtă lume, pentru bani, îşi pierde viaţa! Atunci când se trăieşte pentru a avea, se dă viaţa pentru lucruri. Şi când cineva trăieşte pentru „lucruri” ajunge să fie „lucru”: din persoană se transformă în lucruri şi-i transformă şi pe ceilalţi în lucruri.

Pe de altă parte, dacă noi nu suntem capabili să lepădăm lucrurile, lucrurile vor sfârşi prin a ne lepăda pe noi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro