marți, 15 noiembrie 2011

Românii nu cred în televiziune, dar continuă să se uite la TV

Trei din patru români sunt convinși că televiziunile ar difuza orice de dragul audienței. Circa 65% dintre ei cred că televiziunea manipulează. Cu toate acestea nu mai puțin de 83% din populația adultă a țării se uită zilnic la TV.

televizorAcesta este rezultatul unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), care a fost prezentat joi, la sediul CNA. Statisticile fac parte din cercetarea „Atitudini şi obiceiuri de consum media. Percepţii privind CNA", informează Mediafax.

Potrivit cercetării, 10% dintre români se uită la televizor de câteva ori pe săptămână, 3% - o dată pe săptămână, 1% - cel puţin o dată pe lună. Numai 0,4% dintre români spun că nu se uită niciodată la televizor.

„Este un procent mare, dar nu arată altceva decât că oamenii sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă şi de aici această nevoie de a urmări în număr foarte mare aceste programe", apreciază Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

Vasile Dâncu, preşedintele IRES, a evidențiat un „comportament excesiv de intens" privind televiziunea, precizând că persoanele cu studii superioare tind să se uite zilnic la televizor într-un procent mai mare (88,1%) decât cele cu studii medii (83,4%) şi cele cu studii elementare (77,8%). Explicația pe care o oferă expertul este că „indicatorii de nelinişte socială au crescut foarte mult", în timp ce „încrederea în instituţiile fundamentale ale statului a scăzut". „Suntem la un nivel pe care nu le-am mai întâlnit nicăieri în lume. Instituţiile noastre sunt la sub 20% încredere. Televiziunea îţi oferă iluzia certitudinii", a evaluat Vasile Dâncu.

Cel mai mare câștig pe care românii cred că îl au de pe urma vizionării programelor TV l-a constituit adâncirea înțelegerii privind problemele sociale cu care se confruntă România (78%), situaţia corupţiei din România (74%), situaţia României ca stat membru al UE (71%), situaţia economică din România (71%), situaţia politică internaţională (71%) şi situaţia politică din România (68%).

Majoritatea celor chestionaţi spun că se uită la TV din dorinţa de a afla ce se întâmplă (57%). Circa 8% caută divertismentul/ relaxarea. Alți 4% doresc să își ocupe cumva timpul liber, în timp ce 3% se uită la TV de plictiseală sau pentru că nu au altceva mai bun de făcut. Procentul românilor care se uită la TV pentru a-și dezvolta cultura generală este de 1%, similar cu cei care deschid televizorul doar pentru a viziona filme.

Acest lucru se reflectă și în creșterea audiențelor pentru programele informative. Aproximativ 81% dintre respondenţi au spus că urmăresc zilnic jurnale de ştiri la TV, 11% - de câteva ori pe săptămână, 3% - o dată pe săptămână şi doar 2% au mărturisit că nu urmăresc niciodată știrile.

Aproape o treime dintre români nu se uită niciodată la talk-show-uri cu tematică politică. Circa 16% dintre respondenți se uită, în schimb, zilnic la astfel de emisiuni. Alți 23% se uită de câteva ori pe săptămână, în timp ce 12% doar o dată pe săptămână.

Potrivit aceluiași raport, 26% dintre români urmăresc zilnic programe de muzică sau divertisment, iar emisiunile de tip reality show sunt urmărite zilnic de 9% dintre telespectatori. 36% dintre cei chestionați spun că nu se uită niciodată la astfel de programe.

Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 1.243 de persoane, de 18 ani şi peste această vârstă. Datele au fost culese pe 25 octombrie 2011, prin interviu telefonic.

(Foto: Dreamstime) Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Romanii-nu-cred-in-televiziune--dar-continua-sa-se-uite-la-TV-4575.html

Cuvântul sculptează!

15 Noiembrie – Fericire trecătoare

Umoristul grafician din Galicia, Alfonso R. Castelao, reprezintă într-unul din desenele sale un grajd cu o uşă în două foi suprapuse. Prin partea superioară deschisă îşi scoate capul un măgar.

În faţa grajdului se vede un porc scurmând şi tăvălindu-se în noroi. Măgarul, gânditor, comentează:

-«Nu-i viaţă rea, dac-ar dura.»

Fericirea, fără alt nivel în afara celui de pe pământ, trece repede. Aşa cum se petrece în cazul porcului: termină prin a fi doar o dietă de îngrăşare în vederea tăierii.

Ce diferit este, în schimb, atunci când se trăieşte cu faţa îndreptată spre veşnicie. Atunci când se trăieşte cu conştiinţa clară că nu se va termina niciodată. Dacă porcul ar fi conştient de soarta lui, cu câtă teroare nu ar trăi fiecare minut în aşteptarea „Ignatului” său.

La înmormântare se poate auzi un cântec deosebit de frumos:

„Nu m-am născut pentru pământ, care este locuinţa durerii. M-am născut pentru Cer, eu m-am născut pentru Dumnezeu”.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro