sâmbătă, 31 martie 2012

Cuvântul sculptează!

31 Martie – Epitafuri

Trăia în Georgia un om foarte bătrân. Într-o zi a mers într-un cimitir ca să-şi aleagă un mormânt şi a putut vedea câteva pietre funerare cam ciudate pe care se putea citi: „Aici zace Boris, care a trăit douăsprezece minute”; „Ekaterina, care a trăit o oră şi două minute”…
Bătrânul vizită întregul cimitir şi văzu doar epitafuri care atribuiau puţine ore sau minute de viaţă. Surprins, se apropie de îngrijitorul cimitirului şi îl întrebă:
-Tovarăşe, cimitirul acesta este cumva un cimitir de copii?
-Nu – răspunse omul. Este un cimitir special. Măsurăm vieţile răposaţilor în funcţie de binele pe care l-au făcut celorlalţi. Unii au trăit mult timp, însă au dat puţin din el celorlalţi.
(Dintr-un articol din ziarul duminical ABC, din 16 noiembrie 1969).

Există zile pline, folosite la maximum şi zile goale, pierdute. Şi există, de asemenea, vieţi pline şi vieţi goale, sterile. Ceea ce umple o viaţă este iubirea faţă de Dumnezeu şi slujirea celorlalţi.
Se întâmplă cu oamenii acelaşi lucru care se petrece cu maşinile: în timp ce unele parcurg două sute de kilometri, altele nu ajung nici la cincizeci.
În cartea Înţelepciunii este lăudat omul sfânt: „Consummatus in brevi explevit tempora multa” (Atingând îndată perfecţiunea, a umplut mulţi ani) (Înţ. 4,13).
O temă bună pentru examenul de conştiinţă: Ce calitate au zilele mele? Ce „epitaf” merit astăzi?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 30 martie 2012

Cuvântul sculptează!

30 Martie – Filozofie greşită

Pe un student slab, care tocmai a dat foaia de examen goală, un coleg îl întreabă:
-Cum ţi-a mers la examen?
-Păi… putea să fie şi mai rău. Cel puţin nu am scris nici o nerozie.
-La câte întrebări ai răspuns?
-De răspuns… nu am răspuns la nici una, dar nici nu am greşit la nici una.
-Şi asta îţi dă speranţe?
-Normal! Cel puţin profesorul poate să vadă că ştiu că ceea ce ştiu nu răspunde la ceea ce el întreba, iar dacă ştiu ceea ce nu este, deja ştiu ceva legat de aceasta.

Foarte filozof băiatul. Dar şi foarte greşit.
Se spune că speranţa moare ultima. Atunci când această speranţă este întemeiată, când există un motiv pentru a spera, atunci aceasta se numeşte virtute. Însă dacă nu este întemeiată, este un viciu şi se numeşte prezumţie.
Există oameni care cred că Dumnezeu ar trebui să fie mulţumit pentru că nu fac nimic rău, la fel ca studentul convins că profesorul trebuie să-l treacă examenul doar pentru că nu a scris nici o nerozie la examen.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 29 martie 2012

Cuvântul sculptează!

29 Martie – Faimă proastă

La o clasă de elevi de paisprezece ani, profesorul căuta să-i stimuleze să muncească mai mult. Printre alte motive le spunea:
-Părinţii voştri lucrează de douăzeci de ori mai mult decât voi.
Unul dintre elevi ridică mâna şi spune, foarte serios:
-Tatăl meu, da, însă mama nu mişcă nici un deget.

Bietele mame! Munca femeilor casnice nu este bine văzută şi nu este văzută astfel, în primul rând printre înseşi femeile casnice.
Când fug de această muncă iar toată strădania lor se concentrează pe găsirea unul loc de muncă în afara căminului, atunci îi creează o faimă proastă.
Se caută alt fel de muncă pentru că este mai importantă sau pentru că este mai comodă?
Mi se pare că, de multe ori, se prezintă sub masca utilului sau importantului ceea ce ar trebui să fie numit comoditate.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 28 martie 2012

Cuvântul sculptează!

28 Martie – Există favoruri şi favoruri

Un judecător îl întreba pe acuzatul pe care-l avea în faţa sa:
-Care este profesia dumneavoastră?
-Gropar, încântat să vă servesc, domnule judecător.

Există favoruri şi favoruri. Cel pe care-l oferea acuzatul nu era prea de dorit.
Este bine să fie sprijinită şi dezvoltată strădania de a servi, de a sluji, însă nu este mai puţin bine să se afle felul în care doreşte cel servit să fie servit. Nu este vorba de a servi pe gustul meu, ci pe gustul celui căruia doresc să-i prestez un serviciu.
Acest lucru este aplicabil în orice tip de relaţii: cu Dumnezeu, cu familia, cu prietenii…
Caut ceea ce „le” place sau caut ceea ce „îmi” place?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 27 martie 2012

Cuvântul sculptează

27 Martie – Remediul mai rău decât boala

-Doamnă, de ce nu-i cântaţi copilului, poate nu mai plânge şi adoarme?
-Înainte îi cântam, însă vecinii spun că preferă să-l audă pe copil plângând.

Avem suficientă tendinţă de a căuta remedii care sunt mai rele decât boala. Aceasta se petrece atât la nivel social cât şi la nivel personal.
Există cutare viciu? „Să-l legalizăm!” Există familii care nu se înţeleg? „Divorţ la libera alegere!”
Nu sunt atent la Liturghie? Atunci nu mă mai duc: „dacă tot nu sunt atent”… Nu fac bine rugăciunea? Atunci renunţ: „decât să o fac rău”… Cu învăţatul stau prost? Renunţ: „decât să merg târâindu-mă”…
Nu se caută remediul care remediază dar, din contra, se caută cel care costă mai puţin, chiar dacă lucrurile se înrăutăţesc. În felul acesta boala nu se vindecă. Se închistează şi devine cronică. În definitiv este vorba de lene, mândrie şi laşitate.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 26 martie 2012

„Dacă mor”, o nouă aplicaţie Facebook

Mulţi dintre noi se gândesc la ce vor lăsa în urmă după ce nu vor mai fi. În era tehnologiei, opţiunile sunt multe şi ciudate. Aplicaţia „If I Die", de pe Facebook, te lasă să postezi mesaje şi videoclipuri, chiar şi după ce nu mai ai, teoretic, cum.


if i diePractic, poţi să programezi dinainte momentele la care mesajele vor fi publicate, de exemplu, un mesaj de la mulţi ani pentru cineva drag, în fiecare an. Decesul trebuie confirmat de către trei persoane, înainte ca aplicaţia să îţi dea voie să postezi post-mortem.


Deşi pare ciudat, impactul morţii asupra vieţii sociale online capătă din ce în ce mai multă atenţie. Deja există mai multe servicii, care se ocupă mai predominant cu transferarea controlului asupra bunurilor digitale către altcineva.


Aplicaţia de pe Facebook este disponibilă de anul trecut, dar a căpătat mai multă atenţie odată cu lansarea Timeline, o cronologie a vieţii digitale a fiecărui utilizator.

Sursa: Wired, Mashable http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/-Daca-mor---o-noua-aplicatie-Facebook-5066.html

Cum s-au schimbat regulile relațiilor în ultimii 50 de ani

În anii '50, dacă o femeie ajungea la 25, 26 de ani și nu era măritată, șansele de a se căsători scădeau dramatic. Astăzi, cea mai recomandată practică socială și culturală este amânarea căsătoriei. Ba chiar, pentru fiecare an cu care femeia își amână căsătoria, apropiindu-se de 30 de ani, riscul de a divorța scade.

Foto: whywereason.wordpress.comAceasta este doar una dintre diferențele dintre cele două epoci, evidențiate într-un articol de fond semnat de Stephanie Coontz în revista Christian Century. Articolul încearcă să explice de unde provine confuzia actuală cu privire la relațiile de cuplu.

Ipoteza materialului este că scenariile noastre legate de relații (extrase din povești, romane de dragoste, filme, din sfaturile părinților sau ale bunicilor) sunt bazate pe regulile vechi ale căsătoriei.

Intimitatea emoțională, compatibilitatea sexuală, egalitatea în decizie, interesele sau abilitățile comune erau deziderate nebagate în seamă acum 50 de ani, spune Coontz. Iar astăzi, egalitatea între partenerii cuplului este considerată valoaroasă, dar aplicarea ei este încă la nivel de experiment, iar consecințele sunt învăluite în ceață.

Dragostea a început să fie acceptată ca principal criteriu în alegerea unui partener de viață abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, continuă articolul. Și abia în secolul XX, satisfacția sexuală reciprocă a fost acceptată ca un obiectiv al vieții de familie.

În epoca anilor '70, o armată de psihiatri, sociologi și consilieri maritali susțineau că doar o femeie „deviantă" sau „nevrotică" și-ar putea dori să se folosească de drepturile ei. Femeia „normală", în accepțiunea psihiatrului Helene Deutsch, era aceea care renunță la toate aspirațiile personale, înțelegând că cea mai mare realizare a ei ar consta în a celebra reușitele soțului ei.

Pe vremea aceea, femeile erau învățate că este anormal și nefeminin să aibă orice alt interes și dorințe în afara bucătăriei, a dormitorului și a creșei. Mai mult, în dormitor, femeia „cu adevărat feminină" trebuia să fie întotdeauna disponibilă nevoilor sexuale ale soțului ei, însă trebuia în egală măsură să fie pasivă și să nu îi amenințe nicicum masculinitatea, gândindu-se la propriile nevoi sexuale.

La sfârșitul anilor '70 femeile au început să dobândească tot mai multe drepturi - precum cel de a vota, cel de a avea un salariu egal cu al bărbatului, cel de a nu fi excluse din diverse domenii de carieră, dreptul de a continua munca și după căsătorie sau nașterea primului copil, dreptul de a refuza un act sexual în timpul căsniciei.

Noutățile secolului

Lucrurile au evoluat mult față de acum 50-60 de ani, scrie Coontz. Femeile nu se mai simt obligate să își restrângă abilitățile ca să fie mai atractive în ochii bărbaților. Ele se simt perfect confortabil să exceleze în sport și să aspire la succes în carieră, lucruri care ar fi fost de negândit cu jumătate de secol în urmă.

De asemenea, ele au reușit să se debaraseze de standardele duble aplicate în viața sexuală, care favorizau bărbații și inhibau femeile. Însă unele inegalități mai persistă și azi.

Ce a apărut însă ca un produs rezidual al emancipării femeii, este hipersexualizarea ei, pe toate căile, de la moda în vestimentație, la versurile multor cântece în vogă. Autoarea își declară empatia cu cei dezgustați de această tendință dar crede că eliberarea sexuală a femeii are și părți bune, eliminând abuzurile din trecut (vezi mai sus).

Practica „prieteniilor cu beneficii", sau a sexului recreațional, fără angajamente, care îi șochează pe unii, sau „cuplarea", o tendință adoptată de tineri pentru a-și satisface nevoile emoționale și sexuale fără a ajunge la o căsătorie, sunt alte trei produse recente care au dezavantajele lor, crede autoarea, fără să le analizeze frontal. În schimb, preferă să le compare cu obiceiurile vechi precum „cuplarea” de către părinți, sau manipularea femeii pentru obținerea sexului, după care aceasta era părăsită de bărbat - obiceiuri considerate mai rele.

Articolul se îndreaptă astfel spre concluziile sale relativiste care pretind că noile condiții sociale cer reguli noi și că echilibrul nu a existat niciodată în istorie. ”Orice problemă rezolvată a creat loc pentru apariția altei probleme”. Totuși, crede Coontz, problemele pe care le avem acum, create de încercarea de a rezolva probleme mai vechi, sunt mai puțin periculoase decât cele precedente. Coontz nu spune și pe ce bază a tras o asemenea concluzie extrem de importantă pentru a așeza lucrurile în perspectivă.

În căutarea de răspunsuri la întrebările eterne legate de relații, e adevărat că oamenii găsesc răspunsuri adaptate timpului lor. Unele sunt bune, utile, altele nu, ba pot fi chiar periculoase. Deși este nevoie de o reevaluare a regulilor care guvernau viața de cuplu acum 50 de ani, este totuși imperios necesar ca noile răspunsuri să fie mai puțin periculoase. Iar nivelul de pericol trebuie măsurat pe o scară cât mai concretă și ușor verificabilă.

Sursa: Christian Century / http://www.semneletimpului.ro/stiri/Cum-s-au-schimbat-regulile-relatiilor-in-ultimii-50-de-ani-5110.html

Cuvântul sculptează

26 Martie – E vreme de odihnă

Într-una din primele nopţi pe care papa Sfântul Pius al X-lea (1835-1914) le-a petrecut în palatul Vaticanului a auzit pe coridor pe cineva care, în ritm cadenţat, mergea în sus şi-n jos încontinuu. Trezit de acea neîncetată mărşăluire, se ridică din pat, deschise uşa camerei şi dădu peste un soldat elveţian care făcea de gardă. Fără să se agite, îi spuse:
-Du-te şi te culcă, fiule, că este mai bine pentru tine şi aşa voi putea să dorm şi eu.

Asemenea tuturor oamenilor, Papa are şi el nevoie de odihnă. Sfinţii de asemenea.
Odihna este parte integrantă a muncii: ne odihnim pentru ca să putem munci. Odihna necesară este la fel de sfântă şi sfinţitoare precum munca necesară. Ambele sunt, în mod egal, voinţa lui Dumnezeu iar a face voinţa lui Dumnezeu este tocmai ceea ce ne sfinţeşte.
De aici rezultă că a se culca la momentul când trebuie este atât de necesar şi important precum a se trezi la momentul hotărât.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 25 martie 2012

Sf. Chiril de Ierusalim despre Postul Mare

Autor: Carl Sommer
Traducere: Ecaterina Hanganu

Sf. Chiril de Ierusalim

Sf. Chiril de Ierusalim

În primăvara anului 347, Chiril de Ierusalim a oferit o serie de învăţături catecumenilor din cetate. În introducere, Chiril a spus ascultătorilor: “Iată însărcinarea pe care v-o dau înainte ca Isus, Mirele sufletelor să vină… Vi s-a dat un lung răgaz: aveţi patruzeci de zile ca să vă căiţi” [1]. Din magnifica biserică a Sfântului Mormânt, nou construită, Chiril a chemat plin de ardoare la căinţă adevărată, la convertire şi la acceptarea unui mod cu totul nou de viaţă. “Chiar şi Simon Magul a venit odată la baptisteriu: s-a coborât, dar nu a fost iluminat; şi chiar dacă şi-a scufundat trupul în apă, nu şi-a luminat inima cu Duhul Sfânt; trupul s-a scufundat şi a ieşit la suprafaţă, dar sufletul lui nu s-a îngropat cu Cristos, nici nu a înviat cu El” [2], îi atenţiona Chiril pe catecumeni.

A fost, putem presupune, un moment de mare încărcătură emoţională pentru ascultători: aflându-se chiar în locul unde Cristos a petrecut trei zile în mormânt, apoi a înviat din morţi, vorbele sale pline de forţă le-au pătruns în inimă. Şi într-adevăr, cuvintele lui au şi astăzi aceeaşi putere, fiindcă citindu-le, îmi dau seama cât de slab mă pregătesc pentru Postul Mare şi cum mă împing ele spre adevărata convertire.

În prologul la Discursurile catehetice ale lui Chiril, cititorul modern poate găsi adevărata esenţă, sau, altfel spus, spiritul Bisericii primare în perceperea Postului Mare. Primul lucru de remarcat este că, în accepţiunea lui Chiril, Postul Mare este pentru credincioşi: cei care deja fuseseră botezaţi şi cei care se aflau în perioada finală a pregătirilor pentru Botez. La sfârşitul prologului, se menţionează: “Aceste discursuri catehetice (care sunt) pentru cei care vor fi luminaţi, pot fi oferite spre lectură candidaţilor la Botez şi credincioşilor care deja au fost botezaţi, dar nu tuturor, nici catecumenilor, nici celorlalţi care nu sunt creştini” [3]. Credinţa elementară în Cristos este condiţia necesară pentru un respect autentic al Postului Mare. Disciplinele Postului Mare nu au înţeles fără credinţă şi nici nu pot aduce fructe adevărate fără aceasta.

În al doilea rând se poate observa că pentru Chiril, chiar dacă impune credincioşilor o sarcini spirituale grele în timpul Postului Mare, el ştie că în cele din urma lucrarea pentru mântuire, procesul de desăvârşire a sufletelor, aparţine Lui: “Dumnezeu, care vă cunoaşte inimile şi vede cine este sincer şi cine este ipocrit, poate atât să îl păzească pe cel sincer cât şi să dea credinţă celui ipocrit: chiar şi unui necredincios Dumnezeu îi poate dărui credinţa, dacă îşi dăruie inima” [4]. Chiril era perfect convins de faptul că Dumnezeu poate să transforme eforturile noastre pline de poticniri şi nesincere în adevărata convertire şi credinţă. Chiril pune astfel problema: “Se poate ca voi să fi venit pentru un alt motiv. Poate un bărbat a venit aici ca să placă unei femei. La fel poate fi cazul pentru o femeie. O sclavă a venit poate ca să placă stăpânului ei, iar un prieten, prietenului lui. Accept momeala aceasta pentru cârlig şi eşti binevenit, fiindcă deşi ai în venit dintr-un scop greşit, vei fi salvat printr-o speranţă bună. [...] Ai ajuns în plasa de pescuit a Bisericii: eşti prins de viu, nu fugii: Isus te pescuieşte, nu ca să te ucidă, ci ca să te facă viu” [5].

A treia temă, poate cea mai importantă dintre toate, apare din lectura atentă a prologului. Chiril a înţeles că, pentru un creştin, convertirea iniţială şi Botezul reprezintă doar începutul. Atenţia constantă, căinţa constantă sunt absolut necesare pentru creştin ca să ajungă la ţărm în siguranţă: “Mare e Botezul care te aşteaptă… Dar există un şarpe pe drum aşteptându-i pe cei care trec: ai grijă să nu te muşte cu otrava necredinţei” [6]. Privite în această lumină, rugăciunea, postul şi pomana din Postul Mare dobândesc adevărata lor semnificaţie. Toate acestea îl pregătesc pe credincios, prin acte de auto-renunţare, să reziste tentaţiilor din viaţa de zi cu zi. Cel care mănâncă din proprie voinţă mâncăruri simple în timpul Postului Mare ca să poată oferi mai mult săracilor, va fi mai capabil să reziste tentaţiilor lăcomiei şi egoismului pe care le oferă lumea.

Acesta este contextul în care Chiril îi invită pe candidaţii la Botez să înceapă cele patruzeci de zile de renunţare: “Dacă veşmântul sufletului nostru e avariţia, să punem un alt veşmânt. Aruncaţi hainele vechi şi nu le mai luaţi înapoi. Vă implor, aruncaţi păcatul trupesc şi necurăţia şi puneţi veşmântul strălucitor al castităţii. Aceasta este însărcinarea pe care v-o dau, înainte ca Isus, Mirele sufletelor, să vină şi să vă vadă veşmintele. Vi s-a dat un lung răgaz; aveţi patruzeci de zile pentru pocăinţă: aveţi posibilitatea atât să aruncaţi şi să vă spălaţi, cât şi să vă îmbrăcaţi şi să intraţi” [7].

Conţinutul practic al catehezelor lui Chiril se relevă în primele două discursuri, care se referă la pocăinţă şi iertare. În primul discurs, după Isaia 1,16, “spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă; luaţi dinaintea ochilor mei faptele voastre rele pe care le-aţi făcut”, Chiril recomandă ascultătorilor lui să îşi mărturisească păcatele şi să îi ierte pe cei care au păcătuit împotriva lor: “Acum este timpul mărturisirii: mărturisiţi ceea ce aţi săvârşit cu cuvântul sau cu fapta… Dacă aveţi ceva împotriva cuiva, iertaţi-l: voi veniţi aici să cereţi iertare pentru păcatele voastre, aşa că şi voi trebuie să îl iertaţi pe cel care a păcătuit împotriva voastră” [8]. În al doilea discurs, Chiril susţine această învăţătură, vorbind despre binefacerile pe care le încearcă sufletul atunci când este eliberat de încărcătura păcatelor neiertate: “Păcatul este, aşa cum am spus, un rău de temut, dar nu incurabil; înspăimântător pentru cel care ajunge la el, dar uşor de vindecat pentru cel care, căindu-se, îl aruncă de la el. Să presupunem că un om ţine foc în mână; cât timp ţine cărbuni aprinşi, e sigur că o să se ardă; dar dacă pune deoparte cărbunii, atunci şi flacăra s-a dus odată cu ei” [9].

Din lectura acestor pasaje apare clar că există o mare diferenţă între modul în care Chiril şi contemporanii lui priveau Postul Mare şi felul în care e considerat astăzi. Poate că avem multe de învăţat de la Chiril. Poate că percepţia noastră e prea limitată. Avem tendinţa să ne păsuim viciile. Suntem mulţumiţi dacă timp de patruzeci de zile nu mâncăm ciocolată sau renunţăm la micile înjurături. Chiril nu ar fi fost niciodată mulţumit cu astfel de rezultate minore (oricât de lăudabile ar fi) şi nici nu ar fi permis adunării din faţa sa să se mulţumească numai cu atât.

Pentru Chiril, cele patruzeci de zile de pregătire pentru Botez erau destinate începerii unui proces profund de pocăinţă, care să schimbe viaţa, creând o fiinţă nouă. În inima catehezei baptismale a lui Chiril era ideea că aceia care ies din apa Botezului au murit pentru viaţa lor cea veche iar acum ies ca o fiinţă nouă. În cea de a treia lectură, el spune candidaţilor: “Murind pentru păcate, v-aţi ridicat repede întru dreptate. Fiindcă dacă v-aţi unit ‘într-o moarte asemănătoare cu a Lui’ (Romani 6,5), veţi fi consideraţi de asemenea demni de Învierea Lui” [10]. Dar acest Sacrament, subliniază Chiril, nu este asemenea ritualurilor magice păgâne. Fără lucrarea grea şi susţinută din partea celui care primeşte, harul poate fi primită în van: “nu este vorba ceva uşor, nici de o unire obişnuită şi fără discernământ după trup, ci alegerea Duhului a toate pătrunzător, potrivit credinţei” [11]. Aşa stând lucrurile, cele patruzeci de zile de pregătire, după Chiril, erau esenţiale, iar rugăciunea, postul şi pomana din Postul Mare erau necesare ca să pregătească sufletul pentru primirea adecvată a imensului dar al Botezului.

Chiril considera pomana drept cel mai clar semn al pocăinţei adevărate: “Ce trebuie să faci prin urmare? Şi care sunt fructele pocăinţei? ‘Cel care are două haine să împartă cu cel care nu are, iar cine are de mâncare, să facă la fel’ (Luca 3,11). Vrei să te bucuri de harul Duhului Sfânt şi totuşi îl consideri pe cel sărac nedemn de hrana pentru trup?” [12]. Pentru Chiril, pomana este un semn clar că omul se căieşte de lăcomia, egoismul şi împietrirea faţă de cel sărac, şi începe să îl vadă pe acesta ca pe o fiinţă omenească, demnă de respect, iubire şi ajutor.

Dar, dincolo de aceasta, dăruirea din bunurile noastre materiale serveşte aceluiaşi scop ca şi postul: ne detaşăm de bunurile lumeşti care ne îndepărtează de maiestatea, veneraţia şi infinita iubire a Lui Dumnezeu şi ne amintim că niciodată nu vom fi pe deplin mulţumiţi până când nu vom mânca din mâncarea îmbelşugată şi nu vom bea vinul minunat la masa escatologică a Lui Dumnezeu. Chiril atinge acest punct spre sfârşitul catehezelor sale baptismale. El le spune candidaţilor despre Botezul lor: “Îngerii vor dansa în jurul vostru şi vor spune ‘Cine e acesta care vine înveşmântat în alb, stând alături de preaiubitul său?’… Şi Dumnezeu va acorda acest dar tuturor, atunci când veţi fi sfârşit postul şi veţi aduce pe mai departe roade prin lucrările voastre bune: veţi putea sta fără prihană alături de Mirele spiritual” [14]. Şi astfel, în chiar inima severităţii sale pastorale, putem vedea inima lui Chiril, care îşi iubea turma atât de mult încât dorea să o vadă scăldată în lumina Mântuitorului ei.

Ce pot să înveţe cateheţii şi predicatorii de astăzi de la Chiril? Dacă Chiril ar fi azi printre noi, oare ce ne-ar spune? Poate că ne-ar provoca să acordăm mai multă profunzime devoţiunilor noastre din Postul Mare. Chiril nu era străin de provocările predicării Evangheliei într-o lume a abundenţei. Biserica trăia experienţa unui mare aflux de noi convertiţi, majoritatea sinceri. Dar mulţi dintre ei nu căutau decât avantaje politice şi economice sau poate încercau să fie pe placul viitoarei lor soţii. Chiril îi lua pe toţi cei care veneau şi îi provoca la acea convertire profundă şi de durată la care ne cheamă Cristos pe toţi – acel tip de convertire care duce la belşugul de fructe ale Duhului Sfânt. Oare azi nu putem face nici măcar atât?

Note:
1. Chiril de Ierusalim, Discursuri catehetice, Prolog 4.
2. Ibid, 2.
3. Ibid, 17.
4. Ibid, 17.
5. Ibid, 5.
6. Ibid, 16.
7. Ibid, 4.
8. Chiril de Ierusalim, Discursuri catehetice, 1.5-6.
9. Ibid, 2.1.
10. Ibid, 3.12.
11. Ibid, 3.1.
12. Ibid, 3.8.
13. Ibid, 3.16.

Sursa: http://lumea.catholica.ro/2012/03/sf-chiril-de-ierusalim-despre-postul-mare

Cuvântul sculptează

25 Martie – La ordinul dumneavoastră

Se povesteşte despre generalul Prim că, atunci când a fost numit preşedintele Consiliului de Miniştri, i-a spus ordonanţei sale predilecte:
-Spune-mi ce vrei să fii. Acum că pot, voi răsplăti cum se cuvine serviciile tale.
-Domnule – răspunse omul lui de serviciu – faceţi-mă colonel în rezervă.

„Jubilación” (pensionare) trebuie să derive de la „júbilo” iar „júbilo” este sinonim cu bucurie. Ar trebui să fie bucuria datoriei împlinite. Însă, de multe ori, este mai degrabă bucuria lungilor vacanţe care vin.
Atunci când cineva îşi iubeşte munca şi este mulţumit cu ea, pensionarea are un gust dulce-amar. Atunci când se aşteaptă pensionarea ca un premiu, o eliberare, o avansare, este semn că la serviciu se stătea cu forţa.
Este important să se lucreze cu plăcere. Reuşeşte să lucreze „plăcut” doar cel care lucrează „cu plăcere”.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 24 martie 2012

Cuvântul sculptează

24 Martie – Fără cârje

Odată i-au prezentat papei Inocenţiu al XI-lea (1611-1689) o listă de pretendenţi la diferite posturi vacante. Doar unul dintre nume nu era însoţit de nota persoanei care o recomanda.
-Pe acesta cine-l recomandă? – întrebă Pontiful.
-Nimeni – spuse cardinalul care îl informa.
-Bine – replică Papa. În cazul acesta îl recomand eu şi îl prefer celorlalţi.

Şchiopii, pentru ca să umble, de obicei au nevoie de cârje. S-a spus că recomandările sunt cârjele celor incompetenţi.
A căuta recomandări în viaţă presupune, de la sine, a recunoaşte propriul şchiopătat. Cel care merge bine nu se preocupă să caute sprijin.
Este mai sănătos şi salutar să cauţi să umbli bine decât să te prinzi de cârje. Mai normal şi mai sănătos, chiar dacă cere mai mult efort.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 23 martie 2012

Cuvântul sculptează

23 Martie – Eşec

Atunci când Napoleon planifica să invadeze Anglia (noiembrie 1803), unul dintre consilierii lui încerca să-l facă să se răzgândească în faţa dificultăţii operaţiunii. Unul dintre marele obstacole pe care le vedea consilierul era trecerea canalului Mânecii. Împăratul îi răspunse:
-Este o groapă peste care se trece, dacă există curaj pentru aceasta. Niciodată nu am face nimic dacă vrem să asigurăm dinainte reuşita acţiunii noastre.

Teama de eşec este foarte umană. În schimb, această teamă, ca de altfel toate temerile, este paralizantă. Cel mai rău eşec este acela de a nu face ceea ce trebuie să facem de teamă faţă de eşec.
Ne revine să punem din partea noastră toate mijloacele, umane şi supranaturale, pe care le putem pune. Rezultatul este un eşec? Dacă am făcut ceea ce puteam face, nu suntem responsabili de eşec nici în faţa lui Dumnezeu nici în faţa propriei noastre conştiinţe. Suntem responsabili de punerea mijloacelor, nu de rezultat.
Este bine să avem prezent acest adevăr la momentul acceptării unui angajament, la momentul încercării de a-i ajuta pe ceilalţi, la momentul când facem ceea ce trebuie să facem. Să nu eşuăm din teama de a eşua.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 22 martie 2012

Cuvântul sculptează

22 Martie – Minune nepotrivită

Despre toate profesiile s-au făcut şi se povestesc multe bancuri şi poante. Restaurantele şi ospătarii nu fac deloc excepţie. Ca acel ospătar care îl întreabă pe clientul său după ce acesta a mâncat:
-Cum aţi găsit biftecul, domnule?
-De minune, ştii? De minune!

Clientul ar fi preferat să găsească acel biftec natural şi nu „de minune”.
De prea multe ori „minunea” pare că este prezentă în viaţa noastră: „a scăpat ca prin minune”, „a luat examenul ca prin minune”, „a câştigat ca prin minune”… Ce există în spatele acestei expresii „de minune”, „ca prin minune”? O cârpăceală, o lucrare prost făcută care, „ca prin minune”, nu produce efectele dezastruoase care ar fi de aşteptat.
Soluţia ar fi să facem bine ceea ce facem. În felul acesta „minunea” va apărea ne-necesară. Este clar că a face lucrurile bine costă mai mult decât a aştepta „minunea”. Costă mai mult, însă este mai cinstit şi mai sigur.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 21 martie 2012

Cuvântul sculptează

21 Martie – Abundenţa

Un tânăr îl întreabă pe un prieten despre fratele său, mai mare decât ei:
-Ce face fratele tău, lucrează sau învaţă?
-Nu lucrează nici nu învaţă.
-Şi de ce nu lucrează?
-Spune că nu este de lucru.
-Cum nu este de lucru, când este muncă din abundenţă.
-Da, însă fratelui meu nu-i place abundenţa.

Există oameni care au nevoie să muncească; aceştia caută de muncă şi suferă pentru că nu găsesc. De asemenea există oameni care fug de muncă şi caută să trăiască – chiar dacă prost – pe seama muncii celorlalţi.
Acestora din urmă ar trebui să li se spună ceea ce Sfântul Paul le scria creştinilor din Tesalonic: „Şi atunci când eram printre voi vă dădeam acest îndemn: dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce” (Tes 3, 10).
Nu este deloc creştineşte a încerca să mănânci fără să munceşti. Nici a da de mâncare celui care nu vrea să se ajusteze muncii nu este deloc creştineşte.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 20 martie 2012

Cuvântul sculptează

20 Martie – Profesionalism

Un delincvent obişnuit, judecat în nenumărate rânduri pentru tâlhării şi furturi neîncetate, este adus pentru a nu ştiu câta oară în faţa comisiei, acuzat de faptele dintotdeauna. Funcţionarul îi pune întrebările „ritualului”: nume, prenume, starea, domiciliul şi, din rutina formulei:
-Profesia?
-Controlor de proprietăţi.
-Cum spui?
-Ceea ce auziţi: controlor de proprietăţi. Dacă aţi vedea dumneavoastră controalele minuţioase pe care le fac la domiciliile pe care le vizitez!

Pentru a fi un bun creştin trebuie să fii un om bun, iar a fi om bun presupune să fii un bun profesionist.
Însă nu este de ajuns să fii un bun profesionist. Trebuie ca şi profesia să fie bună. Iar bunătatea profesiei depinde de beneficiul pe care îl aduce societăţii.
La momentul alegerii şi al exercitării profesiei, un creştin trebuie să se întrebe, în primul rând, ce profit aduce acea ocupaţie societăţii. Nu întotdeauna ceea ce străluceşte mai tare este şi mai folositor.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 19 martie 2012

Cuvântul sculptează

19 Martie – Lemnar trândav

La un lemnar, care avea faimă de muncitor cam leneş, vine un client şi-l întreabă:
-Poţi să-mi faci o măsuţă de noapte?
-Da’ bine, omule – răspunde lemnarul – mi-e greu să lucrez de zi iar tu vrei să ţi-o fac de noapte?

A lucra fără chef este o adevărată tortură, însă problema, vina, nu este atât a muncii cât a muncitorului, a muncitorului rău.
A detesta propria muncă înseamnă a se condamna la o viaţă goală şi amară. Şi în acest caz este valabilă zicala: „Orice păcat poartă în sine penitenţa”.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 18 martie 2012

Cuvântul sculptează

18 Martie – Sforăieli periculoase

-Doctore – îi spune un pacient medicului său – am o mare problemă.
-Ce ai omule?
-Sforăiesc foarte tare atunci când dorm.
-Şi e limpede că soţia ta se supără, pentru că o trezeşti.
-Nu, nu e asta. Eu sunt necăsătorit şi dorm singur.
-Aha, atunci nu e nici o problemă.
-Nu e nici o problemă? Păi din cauza asta am fost dat afară deja de la cinci locuri de muncă.

Locul de munca nu este un loc potrivit pentru dormit, iar dacă se sforăie, pe lângă faptul că este nepotrivit, este şi riscant. Cu excepţia cazului când cineva este plătit pentru că sforăieşte.
A dormi la lucru este semn de slabă dăruire în muncă. Cu cât mai mică este dăruirea, mai mare este oboseala şi plictiseala pe care le produce.
Atunci când cineva visează la alt lucru pe care l-ar putea face şi nu pune suflet în ceea ce face, îşi amărăşte viaţa. Satisfacţia în muncă este, în mare parte, mai degrabă consecinţa dăruirii decât a tipului de muncă.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 17 martie 2012

Cuvântul sculptează

17 Martie – Preotul şi şoferul

Un preot, având bine-meritata faimă de plictisitor în predicile sale interminabile, călătorea într-un autobuz plin de călători. Şoferul conducea nebuneşte, tăind curbele şi depăşind în pante fără vizibilitate când, deodată, apare un camion în faţă. În urma manevrei bruşte pe care a făcut-o pentru ca să evite impactul, vehiculul cade într-o prăpastie şi mor şoferul şi preotul. Ajungând amândoi în Cer îi întâmpină sfântul Petru:
-Tu conduceai autobuzul? – întreabă el.
-Da, îmi pare rău – răspunde mâhnit omul.
-Bine, poţi să treci şi să te desfeţi cu Slava Domnului – spune sfântul Petru. Apoi se îndreaptă către preot şi îl întreabă:
-Dar tu cine eşti?
-Sunt preotul de la parohia Sfântul Pancraţiu de Matorroso.
-Hm… Ia-ţi lucrurile şi du-te în Purgatoriu.
-În Purgatoriu…?
-Da, şi mulţumeşte-te că nu te trimit direct în iad – îl apostrofează portarul ceresc.
-Bine, dar de ce îl primeşti în cer pe acest şofer iresponsabil şi mă trimiţi în Purgatoriu pe mine, care am fost un slujitor al lui Dumnezeu?
-Pentru că atunci când predicai tu, credincioşii dormeau, însă atunci când conducea el, călătorii îşi petreceau tot timpul rugându-se.

Nimeni nu are ca îndatorire din partea lui Dumnezeu să-i supere pe ceilalţi: nici plictisindu-i nici făcându-i să se teamă.
Cârpăceala e posibil să ajute la ceva. Normal e să dăuneze şi, desigur, nu va primi răsplată în Cer.
Nu este suficient să faci binele. Trebuie să înveţi să-l faci bine.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Anunț: 18.03.2012 – Prima Sfântă Liturghie publică a Preafericirii Sale Cardinal Lucian, în Catedrala Blajului

Duminică, 18. 03. 2012, Duminica a treia din Post, a Sfintei Cruci, Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian Cardinal Mureșan va prezida celebrarea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de la ora 10,00, din Catedrala Sfânta Treime din Blaj.Este prima Sfântă Liturghie celebrată public de Preafericirea Sa Lucian în noua demnitate de Cardinal al Bisericii Catolice. Evenimentul va fi transmis în direct de Televiziunea Română.
Biroul de presă al Mitropoliei Blaj

vineri, 16 martie 2012

Cuvântul sculptează

16 Martie – Contagiere

Un domn îşi duce soţia la medic pentru că aceasta nu se simte bine. Medicul, după ce o consultă în amănunţime, îi spune soţului:
-Singurul lucru pe care îl are soţia dumneavoastră este excesul de muncă.
Iar soţul, îngrijorat, îl întreabă:
-Şi acesta este contagios?

O casnică are pe umerii săi o muncă epuizantă: fără program şi fără timp liber.
Asta da, are un mare avantaj: lucrează pentru nişte „şefi” care sunt soţul şi copiii săi. A lucra pentru cine iubeşti din tot sufletul este foarte stimulator.
Cu toate acestea, nu ar fi rău deloc dacă soţul şi copiii ar pune şi ei umărul. Casa este a tuturor. Munca pe care o presupune, de asemenea ar trebui să fie a tuturor.
Ce bine ar fi dacă soţul şi copiii s-ar lăsa „contagiaţi”. Însă există soţi şi copii care par că sunt vaccinaţi împotriva acestei „contagieri”.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 15 martie 2012

Cuvântul sculptează

15 Martie – Ceas cu cuc

Margarita are patru ani. Într-o zi, fiind în casa unor prieteni de-ai părinţilor vede, pentru prima dată, un ceas cu cuc. Rămâne extaziată văzând cum iese afară cucul şi cântă la ore fixe.
Ajungând acasă, îl întreabă foarte curioasă pe tatăl său:
-Tată, cucii întotdeauna îşi fac cuibul în ceasuri?

Micuţa nu ştia că cucul nu-şi face cuib, dar „cuceşte”, cu viclenie se foloseşte de un cuib străin.
Oricum, ceasul nu pare să fie cel mai potrivit loc pentru ca o pasăre să-şi facă în el cuibul. Ceasul mai degrabă ne scoate din „cuib”, ne împinge şi ne trezeşte. Arătându-ne cu câtă iuţeală trec orele, ne îndeamnă să le fructificăm.
Pentru un creştin timpul înseamnă glorie, iar ceasul ne ajută să înţelegem gloria, măreţia pe care o câştigăm sau o pierdem.
Omul este singurul animal care foloseşte ceasul pentru a măsura timpul şi, curios, de asemenea este singurul care îl pierde.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 14 martie 2012

Știri...

Ce spun picioarele despre sănătate. Şapte semnale de alarmă (Evenimentul Zilei)

Previziunile incredibile ale unui american, în urmă cu 100 de ani. Ce s-a îndeplinit (Evenimentul Zilei)

Biblia este cartea cea mai vândută şi cea mai tradusă din istorie
Biblia este fără îndoială best-seller-ul din istorie, cu un total de vânzări de peste 4.000.000.000 (4 miliarde) de copii din 6.000.000.000 (şase miliarde) tipărite. De asemenea, are recordul pentru cea mai tradusă carte - mai mult de două mii de limbi şi dialecte traduse. (Știri creștine)

Experiment şocant: Cum arată cartofii de la McDonald's şi KFC după trei ani (Evenimentul)

EXPERIMENT spaniol: Cum arată cartofii prăjiţi de la McDonald's şi KFC după trei ani. Vezi şi EXPERIMENTUL ROMÂNESC (Gândul)

VIDEO Google crește gradul de personalizare al rezultatelor căutarii prin funcția Search plus your World (HotNews)

TRATAMENT ANTIFUMAT: plasturii şi guma cu nicotină sunt ineficiente pe termen lung - studiu (Gândul)

Diavolul: duşmanul sau slujitorul lui Dumnezeu?
În cartea sa "Satan: A Biography" autorul încearcă să schimbe imaginea negativă a Diavolului aşa cum e prezentată în Biblie cu o imagine pozitivă în calitate de "slujitor al lui Dumnezeu", şi spune că patriarhii Bisericii Catolice au "defăimată" imaginea Diavolului pentru a crea frică în oameni. (Știri creștine)

TRUCURI pentru părinţi: Ce să faci când copilul plânge (EVZ)

Soia: beneficii controversate (MedLive)

Egipt: Arheologii au descoperit mormantul cantaretei Nehmes Bastet, care a trait in urma cu aproape 3000 de ani (BBC)

20 de sfaturi pentru a nu-l inhiba pe copil (MedLive)

Cum combinăm alimentele pentru efecte benefice sporite (Mediafax)



Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta

Cuvântul sculptează

14 Martie – Cruci imaginare

Atunci când lordul Louis Mountbatten – comandant naval britanic – avea cinci ani, nu voia să doarmă cu lumina stinsă.
-Sunt lupi care vin să mă mănânce – îi spunea tatălui său.
-În casa asta nu sunt lupi – îi zicea atunci tatăl.
Însă puştiul, care avea idei foarte clare, insista:
-Uite care-i treaba tată: problema nu este că sunt lupi sau nu. Partea rea e că eu cred că sunt.

„Partea rea e că eu cred că sunt”.
Câte cruci şi greutăţi imaginare nu există în viaţa noastră! Iar cele imaginare nu ne fac să suferim mai puţin decât cele reale. Din contră, ne fac să suferim mai mult.
Imaginaţia este un foarte mare ajutor dacă învăţăm să o stăpânim şi să o întrebuinţăm. Însă dacă este lăsată liberă ea este în stare să ne distrugă.
Cea mai bună modalitate de a o întrebuinţa cu folos este să avem multe ocupaţii şi multe lucruri la care să ne gândim. Laboriozitatea, hărnicia facilitează sănătatea mintală.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 13 martie 2012

Cuvântul sculptează

13 Martie – O mică întârziere

Napoleon lucra câte şaisprezece ore şi-i obliga şi pe miniştrii săi să lucreze cu el până la ore târzii din noapte. Odată, un admirator de-al său, spuse:
-Dumnezeu l-a creat pe Bonaparte… şi apoi s-a odihnit.
Un bătrân regalist, din opoziţie, spuse indignat:
-Ar fi putut Dumnezeu să se odihnească înainte!

„Dumnezeu a vrut să-şi asume riscul libertăţii noastre” (Sfântul Josemaria Escirvá). Libertatea, dar al lui Dumnezeu, este unul dintre drepturile pe care le pretindem stăruitor. În schimb nu ne place să acceptăm consecinţele acestei libertăţi: responsabilitatea noastră.
Suntem responsabili în măsura în care suntem liberi. Şi nu ar trebui să fim liberi decât în măsura în care suntem responsabili. Cel care nu este dispus să-şi asume responsabilitatea, nu are dreptul de a-şi pretinde libertatea.
În fond, în noi toţi există dorinţa secretă ca Dumnezeu să ne scutească de eforturile şi relele care derivă din faptul că facem ceea ce ne place.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 12 martie 2012

Cuvântul sculptează

12 Martie – Personalitate dublă

Într-o fabrică, la ora prânzului, un muncitor deschide sufertaşul şi exclamă:
-O, nu! Iar sandvici cu brânză?
Ziua următoare se repetă aceeaşi scenă şi aceeaşi tânguire şi tot aşa, zi după zi până într-a patra sau a cincia când un tovarăş, care a fost martor la toate văicărelile sale, îi spune:
-Dar bine, omule! Mie, dacă nu mi-ar fi plăcut brânza, i-aş fi spus femeii să-mi pună altceva.
-Asta-i bună! Şi eu aş fi făcut la fel dacă aş fi fost căsătorit. Dar cum nu sunt căsătorit, trebuie să-mi fac eu singur sandviciurile.

Este o iluzie deşartă şi puerilă a pretinde să obţii foarte ieftin ceea ce costă mult: să semeni cu zgârcenie şi să aştepţi o recoltă bogată. Cu toate acestea, este un lucru foarte obişnuit ca atunci când facem ceva, să ne lăsăm purtaţi de legea efortului cel mai mic posibil, iar când vine momentul să ne bucurăm de ceea ce am făcut, să aşteptăm cea mai mare satisfacţie posibilă.
Acest lucru este valabil în toate aspectele vieţii.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 11 martie 2012

Cuvântul sculptează

11 Martie – Contabilitate dublă

Un mecanic auto moare şi, ajungând în cer, îşi exprimă nemulţumirea în faţa Sfântului Petru spunându-i:
-Nu-i drept ca eu să fi murit atât de tânăr!
-Tânăr? – întreabă Sfântul Petru. Dar câţi ani ai?
-Încă nu am împlinit patruzeci.
-Cum patruzeci, când orele pe care le-ai încasat clienţilor tăi însumează şaptezeci şi cinci?

Persoanele fizice şi întreprinderile ţin, uneori, o contabilitate dublă: una, cea reală, şi alta, cea măsluită, pentru a fi prezentată Fiscului.
Cu Dumnezeu nu merge o astfel de contabilitate. Lui nu-i poate fi prezentată altă contabilitate decât cea reală a vieţii noastre.
Ceea ce ne salvează pe noi şi trebuie să ne umple de încredere, este să ştim că Dumnezeu nu este un funcţionar al Fiscului. Dumnezeu este Tatăl meu iar eu pot să fiu şi să mă simt fiul său.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 10 martie 2012

Cuvântul sculptează

10 Martie – Nimeni nu a protestat

Primarul unei localităţi mici îl cheamă pe gropar pentru a-l mustra:
-Toţi sătenii se plâng: vii la înmormântări atunci când ai chef, mereu eşti beat, îi îngropi pe răposaţi în batjocură…
-Permiteţi-mi să vă întrerup, domnule primar. Aţi putea să-mi spuneţi câţi dintre clienţii mei au venit să se plângă?

Destinatarul muncii are influenţă asupra calităţii muncii. Preţuirea celui pentru care se munceşte este un stimulent pentru a face munca mai bine, pentru a-şi da toată silinţa: „Ţinând cont pentru cine este…”
Cât de mult ne-ar ajuta să ţinem cont de faptul că întotdeauna lucrăm pentru Dumnezeu, oricare ar fi destinatarul imediat! Acest gând – care, fie că vrem să acceptăm, fie că nu vrem, este realitatea pură – constituie un puternic stimulent.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 9 martie 2012

Lucrarea mea... Oradea 2012

UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ

DEPARTAMENTUL BLAJ


A fi sau a nu fi creștin azi?!?

Aceasta este întrebarea!


Teolog: Ciprian VESTEMEAN


ORADEA

2012


Cred că este o întrebare, ce devine tot mai firească într-o lume secularizată, în care tind să se nască valori care le înlocuiesc pe cele tradiționale.

Omul contemporan este ademenit să își îndrepte ochii tot mai frecvent spre lucrurile ce îi sunt folositoare sau de interes din punct de vedere trupesc. Dar nu se oprește aici, el își investește timpul și finanțele pentru a realiza proiecte din care să aducă și mai mult profit. Mulți vor spune: și unde văd eu răul în astfel de gânduri? Dar să continuăm cu personajul nostru „fictiv” (spun „fictiv” între ghilimele, deoarece nu mi-aș dori ca acesta să existe).

El realizează parteneriate și prietenii din interes. Începe să poarte o mască a duplicității pentru a ascunde adevăratele sale intenții. Devine atât de cuprins de febra banilor, încât își trădează și propria ființă realizând o căsătorie din interes cu o persoană bogată, puternică, influentă etc.

Fericirea nu o dobândește, bineînțeles, întemeindu-și o familie, așa că va continua să o caute pe tărâmul lumii dorind să adune cât mai multe avuturi fără a se gândi pentru un singur moment că fiecare clipă ce o respiră îl apropie tot mai mult de… mormânt. Nu are timp de astfel de filosofii, cu atât mai puțin de cele ce țin de spiritualitate.

Dar de ce omul nostru a ajuns să fie atât de avar? De ce nu-l mai caută pe Dumnezeu și să fie cumpătat? Iată cel puțin două întrebări iscoditoare. Unii vor spune, pe drept cuvânt, că omul s-a emancipat, s-a modernizat, s-a tehnologizat, deci nu mai poate crede în chestiuni ce țin de mitologie, legende și povești. Omul contemporan este rațional, crede doar în ceea ce vede, ceea ce poate fi demonstrat.

O anecdotă spune că atunci când Gagarin, primul cosmonaut, s-a întors din spațiu după 108 minute petrecute deasupra pământului pe data de 12 aprilie 1961, în timpul recepției, ar fi fost întrebat de către președinte: „Iuri, L-ai văzut pe Dumnezeu în spațiu?” Iar răspunsul cosmonautului a fost: „Da, domnule!” În replică, președintele l-a sfătuit în șoaptă: „Bine, să nu mai spui la nimeni”. Ca atare, Gagarin s-a conformat. Peste câteva minute a venit la el și patriarhul și l-a întrebat: „Fiule, L-ai văzut pe Dumnezeu în spațiu?” Iar cosmonautul a răspuns cum fusese sfătuit de președinte: „Nu, părinte!” În replică, patriarhul i-a spus tot în șoaptă: „Bine, să nu mai spui la nimeni”.

Lăsând gluma la o parte, deși se pare că este o legendă, prietenii lui Gagarin mărturisesc că el le-ar fi replicat ateilor care îl chestionau că: „Cine nu L-a întâlnit pe Dumnezeu pe pământ, nu are cum să-L vadă nici în spațiu”[1].

Întorcându-mă la omul nostru contemporan, ce se îngrijește mai mult de starea sa fizică decât de cea spirituală, trebuie să ne adâncim în cunoașterea acestuia pentru a găsi, în final, dacă se poate, și câteva moduri în care să-i atragem atenția, să-l motivăm să acorde mai multă importanță spiritului decât trupului.

Să fim totuși de la început înțeleși: și trupul este important! Până la urmă el a fost creat mai întâi și după, Domnul i-a suflat în nări suflare de viață: sufletul. Apoi să nu uităm că trupul este „templul Spiritului Sfânt” și suntem sfătuiți de către Sf. Ap. Pavel să ne îngrijim de el. Și fiindcă că este un cadou de la Dumnezeu, trebuie să-l păstrăm sănătos, să-l protejăm etc. Însă această îngrijire nu trebuie să fie excesivă, ci, până la urmă, doar atât cât să nu fie distrusă „ikoana”, „chipul” lui Dumnezeu. Dar, cu toate acestea, omul trebuie să fie mai preocupat de suflet având în vedere că acesta este nemuritor și că o dată se va rupe de trup pentru a se întoarce la Dumnezeu.

Problema este că nu mai există echilibru, că nu se mai simte „greutatea” sufletului, a mântuirii lui în timpurile noastre.

Pentru mine, sincer, subiectul acesta prezintă un mare interes și de aceea i-am acordat mult timp de gândire și cercetare, deoarece nu am putut înțelege cum, un neam ce se considera și se consideră creștin, a putut să decadă atât de mult. Și chiar dacă mă voi mărgini doar în granițele frumoasei noastre țări, tot ceea ce vreau să vă descopăr în continuare nu ne este particular, este un fenomen general. Ba chiar am ajuns să cred că l-am asimilat odată cu timpul petrecut în fostul regim și apoi cu marele exil din care ne-am întors mai săraci spiritual decât eram, tocmai pentru faptul că nu am fost plecați să ne întâlnim cu Dumnezeu în Țara Făgăduinței ci pentru a ne hrăni poftele trupului.

Cu toții știm că a fi creștini înseamnă, în primul rând, a crede în Dumnezeu și-L acepta ca Tată, Creator a toate etc. etc., nu vreau să intru în detalii. Timpurile de față ne pun în dilemă cu o altă problematică, pe care nu voi insista, și anume: cultul căruia îi aparținem, căci sunt multe, fiecare cu obiceiurile și învățăturile-i particulare. Ne vom orienta atenția spre chestiunile universale, care nu lipsesc niciunuia și anume: trăirea vieții după învățătura Domnului regăsită în Cartea Cărților, Biblia.

Așadar, în această Carte revelată de Dumnezeu, vom găsi normele după care dorește să trăim, și dacă vrem să simplificăm lucrurile, ne vom opri doar la cele 10 porunci, sau mai bine spus, îndemnuri[2], și veți vedea de ce afirm aceasta.

Logic vorbind, dacă acestea ar fi aplicate în viața tuturor, traiul pe pământ ar fi paradisiac, și toți ar fi fericiți. Dar spre nefericirea noastră, nu este așa, este tocmai contrar. Însă m-am întrebat mereu de ce este astfel, când logica arată clar că respectarea lor nu aduce decât bine societății, omului?!? Am căutat multă vreme răspunsuri și iată la ce concluzii am ajuns:

1. Omul contemporan nu mai are o cunoaștere adâncă despre aceste porunci, le vede chiar ca fiind depășite, expirate. Aceasta se datorează în primul rând părinților care nu l-au învățat pe copil să le trăiască și apoi, din cauza celorlalte sisteme ce ar trebui să îl încurajeze în a le practica.

2. Aceste legi fiind mai întâi puse în sufletul omului[3], ar trebui acceptate fără a se mai pune accent pe ele, dar datorită factorilor externi, orice ecou este stins înainte de a ajunge la suprafața conștiinței ce ar trebui să fie sănătoasă.

Apopos de această constatare, o întrebare a oamenilor de știință astăzi, neelucidată încă, sună cam așa: Moralitatea este înscrisă în creierul uman?[4]

3. Omul modern devine tot mai egoist, interesat de binele personal, așa că nu-L va accepta pe Dumnezeu tocmai pentru că El impune anumite reguli pe care le vede ca fiind o îngrădire a libertății contrare înclinațiilor sale trupești.

Aș vrea acum să ne adâncim puțin în lumea ultimei mele afirmații.

Observ tot mai des, mai ales în rândul tinerilor, o tendință spre agnosticism, filozofii zen, sau mai ales ateism și mă întreb cum pot cădea în asemenea „gropi”… cu atât mai mult în ultima. Ba chiar am auzit vorbindu-se despre elevi care au mers și au depus la secretariatul școlii de care aparțineau, o cerere prin care își exprimau dorința de a nu mai participa la cursurile de spiritualitate din programa școlară sub pretextul că sunt atei. Nu am putut rămâne indiferent și am căutat motivul. Unii spuneau că nu doresc să participe la asemenea cursuri plictisitoare sau că profesorii îi judecă pentru orientarea religioasă pe alți colegi. De aceea s-au și gândit mai marii noștri din învățământ că ar fi mai potrivite orele de istorie a religiilor. Părerea lor.

Pe alți elevi i-am auzit nemulțumiți de faptul că ba profesorii nu vin la cursuri, ori că îi trimit acasă, nu discută probleme interesante și nu li se răspund la întrebările ce îi macină. Că sunt obligați pentru o notă mai mare să facă prezența la Biserică duminica etc. etc. Acestea sunt doar câteva motive de nemulțumire ce pe unii îi fac să renunțe la a participa la astfel de cursuri.

Dar, după umila mea părere, cred că în spatele la toate aceste gânduri, cu ajutorul cărora caută să se motiveze de la cursurile de religie, stă o singură idee: dorința de a fi departe de Dumnezeu și regulile Lui ce îngrădesc libertatea personală. Sau cel puțin așa înțeleg ei aceste întemnuri dumnezeiești, cele 10 porunci.

Cuvântul „poruncă” pentru ei este sinonim cu „obligație”, iar asta nu le place, pentru că zilnic sunt obligați la a face anumite lucruri de către părinți, pofesori etc., și urăsc să mai audă porunci. Dacă ar fi lămuriți că aceste porunci nu sunt decât niște îndemnuri, că Dumnezeu din iubire pentru noi le-a dat spre a ne fi nouă bine, ca astfel să descoperim pacea și fericirea, armonia interioară, lucrurile ar sta altfel.

Gândindu-mă cum să le răspund, m-am gândit la un exemplu:

Un răufăcător, oricât și-ar plănui crima sa, tot are dubii că va reuși întrutotul, așa că în inima lui e mereu cu temeri. După ce a dus la bun sfârșit treaba lui murdară și a obținut ceea ce dorea, apar mustrările interioare, chiar dacă poate slabe, devenind un fugar cu temeri și întrebări multe: Dacă m-a văzut cineva? Dacă am lăsat urme? Oare mă urmărește cineva? Cine-o fi? Câți or fi? Dacă voi fi trădat? Voi fi oare prins? Câți ani voi lua? Unde pot să mă ascund, să fug de cei ce mă caută? Va începe să mintă pe toată lumea, să fie atent la fiecare pas și zgomot, să fie dezorientat (și asta se vede pe fața unui om oricâte măști ar purta!) să nu aibă somn și pace, ca până la urmă, disperat, agasat și stressat, să se predea autorităților sau să facă o grozăvie și mai mare: să îți frângă valoroasa viață. Și asta de ce? De unde a plecat? Dacă ar fi muncit cinstit pentru a obține ceea ce dorea, nu era mai bine? Mai fericit și în pace? Deci de aceea vrea Domnul să nu comitem anumite fapte, pentru că ne vrea fericiți[5].

Dacă vom medita cu sinceritate la aceste îndemnuri, și azi avem atât de multe materiale de spiritualitate ce ne pot fi de folos, nu putem ajunge decât la o singură concluzie: regulile sunt bune!

Iar în ceea ce ține de atei, nu pot să spun decât ceea ce spune proverbul conform căruia „Unii sunt atei doar pe vreme frumoasă”[6]. Înțelesul vă invit să-l descoperiți singuri…

Am observat că oricât s-ar chinui părinții să-și educe pruncii din punct de vedere moral și spiritual, tot nu li se poate garanta că atunci când aceștia vor ajunge asimilați de societate nu vor cădea în mrejele ei viclene. Căci văzând acea tânără făptură cum alții „se învârt” hoțește și devin vulpi pentru a dobândi pe nedrept ceea ce își doresc (impresii bune, rezultate înalte, burse, funcții etc.) dar fără a avea capacitățile cu care se laudă sau sunt lăudați, atunci ființa lui se zguduie din temelii și întristarea îl încorsetează întrebându-se firesc: Mai are rost să fiu bun și drept dacă cu asta pierd mereu? Dacă voi continua astfel nu voi fi niciodată apreciat pentru justa mea valoare! Ba mai mult voi fi luat de „prost”, fără inteligență, deoarece nu știu să mă folosesc de ocazii pentru a ajunge să dobândesc ceea ce aș merita pe drept.

Murdăria aceasta s-a instalat mai peste tot, văd și aud mereu că nu mai poți fi om drept, moral. Dacă vrei funcții, trebuie să te mânjești cu toate alifiile negre din lume. Retoric mă întreb: De ce nu ar putea ajunge un om drept, capabil, să fie un director, un politician, un conducător bun? Oare doar cu minciuna se poate face ceva azi?

O altă problematică interesantă pentru care mulți creștini nu își mai trăiesc viața spirituală cu adevărat în public, cum ar fi totuși firesc, pentru că numai prin fapte și vorbe am putea fi ucenici a-I Domnului, este teama de a nu fi desconsiderați pentru credința lor, de a nu fi luați în derâdere de către colegi, prieteni, familie…

Cristos și Biserica Sa ne invită să fim apostoli, fiecare dintre noi!

Mulți se eschivează de la această misiune sub pretextul că este absolut treaba preoților, a Bisericii. Bine, trebuie să fim deacord că pe de o parte au dreptate, Biserica și preoții ei sunt cei mai în măsură să predice Cuvântul lui Dumnezeu și să îi educe pe creștini. Dar oare Biserica și preoții pot ajunge peste tot? În fiecare colț al lumii sociale? Cu siguranță nu, chiar dacă s-ar folosi la maxim toate inovațiile tehnologice de care dispune lumea contemporană (televiziune, radio, internet etc.). Astfel că, fiecare creștin, fiind părtaș la preoția comună[7], educat corespunzător, este invitat, ca acolo unde merge, să ducă cu sine și pe Cristos și a Sa învățătură: la muncă, pe stradă, în familie etc. Prin vorbe și fapte, el trebuie să devină un model pentru fiecare om cu care se întâlnește oriunde și oricând.

Dacă noi nu suntem exemple, de ce am aștepta o schimbare venită din partea celorlalți? Până la urmă, precum vom fi noi, așa va fi și societatea!

Dar, în mod clar, ce putem face pentru a putea fi numiți creștini autentici astăzi?

Încercând să dau un răspuns, cu care să finalizez această scurtă lucrare, am găsit de cuviință că nu ne rămâne decât:

1. Să avem o viață spirituală deosebită, după cum o cere Dumnezeu.

2. Să ne rugăm mereu și să postim, participând cât mai des posibil la slujbele Bisericii, nu numai în duminici și sărbători.

3. Să participăm la cateheze de grup și să căutăm să descoperim ceea ce puteam face pentru Biserică, să avem un rol în sânul ei.

4. Să ne implicăm în educarea noilor generații în spiritul moral al Bibliei.

5. Să fim mai deschiși apostolatului particular.

Acestea fiind spuse, vă doresc să fiți creștini autentici într-o lume ce tinde înspre desacralizare, secularizare și crize spirituale, invitându-vă să vă rupeți de acest lanț pentru a deveni noile generații de modele și sfinți de care societatea contemporană are atât de multă nevoie!



[1] Cf. http://www.semneletimpului.ro/blog/L-a-vazut-sau-nu-Gagarin-pe-Dumnezeu-in-spatiu--3075.html

[2] Le mai putem numi și cele zece sugestii sau recomandări!

[3] Ceea ce se poate vedea în regulile principale și nescrise până și la cei care nu au auzit niciodată nimic despre Dumnezeu și credința creștină.

[4] Niall Edworthy, Petra Cramsie, Ghidul Optimistului, Ed. Nemira, București, 2009, p. 226. A se vedea și pagina web: www.sciencemag.org/sciext/125th

[5] Cf. Ciprian Vestemean, Cuvântul sculpteză, Ed. Anamarol, București, 2009, p, 15, nota 6.

[6] Niall Edworthy, Petra Cramsie, Op. cit., p. 219.

[7] Preoția împărătească (imperială, regală), baptismală sau de obște. Preoţia tuturor creştinilor este un „ius nativum”, un drept din naştere şi derivă din sacramentul Botezului. Participarea deplină, conştientă şi activă la celebrările liturgice, constituie, în virtutea Botezului, pentru poporul creştin, popor de preoţi, un drept şi o datorie […] Sfinţii Părinţi vorbesc la tot pasul despre poporul creştin ca fiind în întregime un popor preoţesc. Sfântul Irineu scria: „Toţi credincioşii au rang de preoţi”. Origene întreabă într-o predică: „Nu ştii tu că şi ţie, ca şi întregii Biserici şi întregului popor de credincioşi, îţi este conferită preoţia?” Sfântul Augustin: „După cum îi numim «unşi», adică «creştini», pe cei care au primit la Botez ungerea mistică, tot aşa trebuie să-i numim preoţi pe toţi aceia care sunt mădulare ale unicului Preot, Cristos”. Ex. biblice: „Voi sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi l-a dobândit ca să fie al lui” (1Petru 2, 9). Cristos „a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu Tatăl său” (Apocalips 1, 6). Sursa: http://www.profamilia.ro/omul.asp?idmis=10. A se vedea și articolul Preoția, un interviu realizat cu Pr. Ioan Mircea (http://www.ortho-logia.com/Romanian/Articole/preotia_interviu.htm).

Cuvântul sculptează

9 Martie – Lucru bun

Toñete, de şase ani, se chinuieşte cu temele la matematică. După ce se chinui o vreme, îi spuse mamei:
-Mamă, ajută-mă să fac temele la „mate”.
-Nu pot, Toñete.
-De ce nu poţi?
-Pentru că nu ştiu matematică.
-Nu ştii matematică?
-Nu, Toñete. Părinţii mei nu m-au dat la şcoală.
-Ce fain! Ce noroc! Ce părinţi buni ai avut!

Cu siguranţă că bunicii copilului erau buni, însă nu din motivul pentru care el credea că sunt buni.
Aici se află pericolul: în a măsura binele sau răul cu criterii subiective, în loc de a o face cu criterii obiective. Cu criterii subiective nu există posibilitate de înţelegere. Fiecare le va avea pe ale sale şi cu greu vor coincide cu cele ale celorlalţi.
Atunci când se folosesc aceste criterii, cu uşurinţă se confundă ceea ce este bun cu ceea ce este uşor sau plăcut, agreabil. Uneori ambele lucruri coincid, însă nu întotdeauna. Normal ar fi ca ceea ce este bun să coste.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 8 martie 2012

Cuvântul sculptează

8 Martie – A şti să vinzi

Jorge, de paisprezece ani, rămâne corigent aproape la toate materiile şi trebuie să repete clasa. Hotărât, vrea să „vândă” ştirea tatălui său:
-Tată, ai avut noroc.
-De ce spui asta? – întreabă tatăl.
-Pentru că la anul nu mai trebuie să-mi cumperi cărţi noi.

A nu trebui să cumpere cărţi noi pentru că fiul repetă clasa, nu cred că este nici un fel de consolare pentru tatăl său. Oricât de mult ar încerca fiul leneş să-i vândă ştirea, tatălui său îi va produce, fără îndoială, mai mult neplăceri decât bucurii iar, ca afacere, va fi una nerentabilă: noul an şcolar va fi mai scump decât cărţile.
Primul ajutor şi cea mai mare satisfacţie pe care fiii care învaţă le pot aduce părinţilor lor este, în mod logic, ca ei să studieze. Dacă nu este un bun ca student, nici după aceea nu va fi, oricare ar fi profesia pe care şi-ar alege-o.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 7 martie 2012

Cuvântul sculptează

7 Martie – Randament

Un măgăruş, încărcat cu doi saci de făină, se întorcea acasă. Dintr-o dată vede înaintea sa o furnică purtând în spate un bob de grâu. Între ambii se stabileşte un dialog interesant:
-Prietenă furnică – spune măgăruşul – cu cât mai mult mă uit la tine, cu atât mai mult te admir. Porţi pe umerii tăi o povară care te apasă şi este mult mai mare decât tine. Cu toate acestea, îţi urmezi drumul senină, bucuroasă şi cu toate forţele iar eu, care port doi saci mici de făină protestez mă supăr şi deseori mă opresc.
-Ei bine – spune furnicuţa – eu cred că motivul este simplu şi limpede. Cu siguranţă se datorează faptului că tu lucrezi pentru alţii.

A ne simţi beneficiarii propriei munci ne stimulează iar acest sentiment este foarte uman.
Atunci când se lucrează conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu, cu dorinţa de a face ceea ce-i este lui pe plac, întotdeauna suntem primii beneficiari ai lucrului pe care îl facem, întrucât ceea ce vrea Dumnezeu, înainte de toate, este binele nostru.
Dacă doreşti să ai o motivaţie care să te stimuleze cu adevărat în munca ta, atunci fă această muncă pentru un motiv supranatural.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Sesiunea de comunicari științifice - Oradea 2012

Dragi cititori,

cu voia lui Dumnezeu, aceste zile mă aflu în Oradea pentru un program deosebit:

ASCTO vă invită să participaţi la Sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor desfăşurată în perioada 8-10 martie 2012, în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic „Sfinţii Vasile, Grigore şi Ioan” din Oradea.

Tema sesiunii de comunicări ştiinţifice este:

„A fi creştin şi a trăi evanghelia azi”

În curând vă promit să dați lectură și materialului ce va fi susținut de mine!
Rămâneți aproape de Dumnezeu!

marți, 6 martie 2012

Cuvântul sculptează

6 Martie – Fii prezent cu totul în ceea ce faci

Napoleon avea o capacitate enormă de muncă şi o rezistenţă ieşită din comun. El explica motivul ambelor spunând:
-Diferitele lucruri şi sarcini pe care le am sunt aşezate în capul meu ca într-un dulap. Atunci când vreau să întrerup un lucru, închid sertarul lui şi deschid un altul. În felul acesta nu se amestecă nici nu mă deranjează un lucru din cauza altuia.

Domnul ne spune „ajunge fiecărei zile truda sa”. Atunci când făcând un lucru ne gândim la cel pe care-l avem de făcut după aceea sau la cel pe care l-am făcut înainte, ne supraîncărcăm, ne suprasolicităm. Această povară oboseşte şi devine foarte greu de purtat.
Fiecare moment îşi are încărcătura, sarcina, atribuţia sa. Ceea ce este străin de aceasta, slăbeşte forţele. Dumnezeu ne cere în fiecare clipă ceea ce pune în mâinile noastre în acel moment.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 5 martie 2012

Cuvântul sculptează!

5 Martie – Mai bine să nu te atingi de el

D. Gregorio Marañón povesteşte în cartea sa „El Conde Duque de Olivares” (Contele Duce de Olivares) că pe vremea Contelui Duce s-a încercat canalizarea râurilor Tajo şi Manzanares. A fost numită o comisie însărcinată cu studiul respectivului proiect. Avizul doctei comisii a fost emis în următorii termeni:

-„Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca ambele râuri să fie navigabile, cu un singur fiat ar fi realizat aceasta. Ar fi un atentat la adresa drepturilor Providenţei să încerci să ameliorezi ceea ce ea, din motive de nepătruns pentru mintea noastră, Ea a dorit să rămână imperfect”.

„Stăpâniţi pământul…”. Aceasta a fost una dintre primele sarcini pe care Dumnezeu le-a dat omului.

A-l stăpâni, a-l întrebuinţa – nu a-l distruge – nu înseamnă a atenta la adresa Domnului ci a i se supune, a asculta de el. Ceea ce nu este folositor Providenţei divine este lenea noastră şi chiulul. Providenţa contează pe noi şi pe efortul nostru. Dumnezeu procură hrană fiecărei păsări, însă nu i-o duce la cuib.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Haina care schimbă vieți: 20.000, pentru început

Totul a pornit de la o studentă la design din Detroit, Veronika Scott, care marcată de numărul în creștere al oamenilor străzii care suferă din pricina iernii, a hotărât că trebuie să facă ceva pentru ei.

veronika_scott_coat3_400La cei 21 de ani ai ei, Veronika a creat The Detroit Empowerment Plan, hotărâtă să le ofere căldură celor 20.000 de oameni ai străzii din Detroit, printr-o soluție pe care ea o putea gândi și realiza.

Și așa a făcut. Veronika a conceput „Element S” - o haină impermeabilă, care se autoîncălzește, şi care noaptea se transformă în sac de dormit.

Mai mult decât atât, Veronika realizează hainele de acest tip cu ajutorul femeilor străzii cărora le plătește un salariu minim și le asigură hrana și cazarea. Ținta planului studentei de 21 de ani este dublu: să ofere o slujbă acelor femei de pe stradă care o doresc și să producă în același timp haine speciale pentru a le oferi gratis celor care au nevoie de ele.

Banii necesari startului unui asemenea proiect au fost obținuți în urma mediatizării ideii geniale a studentei în presa locală. Apoi, spune Veronika, „am putut continua datorită ajutorului primit de la alții. Am fost înconjurată de oameni mai inteligenți ca mine, care se pricep la ceea ce fac și știu lucruri pe care eu nu le știu.”

Pe 1 martie 2012, Veronika a prezentat pe blogul personal noul model de haină, care datorită îmbunătățirilor aduse oferă și mai multă căldură. În plus, este mai practică, datorită culorii sale închise.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Haina-care-schimba-vieti:-20-000--pentru-inceput-5536.html

duminică, 4 martie 2012

Cuvântul sculptează!

4 Martie – Câmpuri sterile

Un european vizitează un sat de pe un alt continent, în care lumea trăia în destulă sărăcie şi mizerie. Îl surprinde faptul să vadă mari întinderi de pământ necultivat şi fără vreo altă utilitate. Surprins, îi întreabă pe câţiva dintre locuitorii acelui sat:

-Auziţi! Dar aceste câmpuri nu produc nimic?

-Nu, nimic – răspund aceştia cu un aer de resemnare.

-Bine, dar nu dau nici o recoltă?

-Nu, niciuna, continuă să afirme aceştia.

-Dar dacă s-ar cultiva?

-Ei bine, dacă s-ar cultiva, sigură că da!

Câte roade nu se pierd din lipsa de cultivare! Aceasta se întâmplă nu doar în câmpurile sud-americane ci şi în viaţa personală a fiecăruia dintre noi.

În viaţa mea, ce posibilităţi părăginite, necultivate există? Ce talanţi îngropaţi am?

Dumnezeu nu ne cere tuturora acelaşi rezultat: cel care a primit doi talanţi a încredinţat alţi doi şi a primit aceeaşi recompensă ca cel care a încredinţat cinci pentru că primise alţi cinci. Însă tuturora ne cere acelaşi efort pentru a face să dea randament până şi ultimul talant primit. „Celui care i s-a dat mult, mult i se va cere şi celui care i-au fost încredinţate multe, şi mai mult i se va cere” (Lc 12,48).

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 3 martie 2012

Cuvântul sculptează!

3 Martie – Calea imediată

Doi copii, de vreo zece ani, discută despre accidentul suferit de către tatăl unuia dintre colegii de clasă:

-Ştii ce-a păţit tatăl lui Alex?

-Ce-a păţit?

-A căzut de la etajul zece.

-Nu mai spune! Şi cum se simte acum?

-Acum este deja în cer.

-Ce fain! Halal ricoşeu!

În cer nu se ajunge nici sărind nici ricoşând, nici prin salturi nici prin ricoşeuri. În mod curios, la cer se merge razant cu pământul: strâns legaţi de datoria de fiecare zi.

„Există ceva sfânt, divin, ascuns în situaţiile cele mai obişnuite, care îi revine fiecăruia dintre voi să fie descoperit” (Sfântul Josemaria Escriva: Amar al mundo apasionadamente – A iubi lumea cu pasiune).

În aceasta constă voinţa lui Dumnezeu, dorinţa sa în ceea ce-i priveşte pe fiecare dintre fiii săi. Împlinirea fidelă a voinţei divine este cheia Împărăţiei cerurilor (Mt 7,21).

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 2 martie 2012

Cuvântul sculptează!

2 Martie – O eroare a dicţionarului

Un ziarist l-a întrebat pe Vidal Sassoon, coafor şi estetician faimos, care era secretul succesului său.

-Munca – răspunse Sassoon. Singurul loc în care cuvântul succes precede munca este în dicţionar (în spaniolă cuvântul succes = exito, cuvântul muncă = trabajo).

Succesul facil este foarte ademenitor. Însă este fals. Orice progres, orice triumf, este costisitor. Lucrurile care valorează, costă.

Nu trebuie să ne încredem în ceea ce ni se oferă ieftin. Pentru ca să câştigi un meci trebuie să uzi tricoul de transpiraţie.

Succesul cere muncă şi vine după aceasta. Ordinea se schimbă doar în dicţionar. În viaţă nu este astfel.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 1 martie 2012

Cuvântul sculptează!

1 Martie – Pedagogi sau palavragii?

Răspunsul elevului: 6 + 7 = 18.

Comentariu de evaluare:

1. Caligrafia numărului şase este total corectă.

2. Acelaşi lucru se poate spune şi despre cifra şapte.

3. Semnul plus ne spune că este vorba de o adunare.

4. În privinţa rezultatului vedem că unu este corect. Al doilea număr, efectiv nu este opt. Ei bine, dacă îl tăiem în două de sus în jos, observăm că elevul a scris doi de trei simetrici. Îl alegem pe cel bun, pentru că vedem că intenţia lui a fost bună.

Evaluare: Ansamblul acestor observaţii scoate în evidenţă faptul că:

a) Atitudinea elevului este pozitivă (a încercat).

b) Procedeele sunt corecte (elementele sunt ordonate corect).

c) A greşit în ceea ce priveşte conceptele în mod parţial, într-unul din cele şase elemente care formează exerciţiul. Asta înseamnă foarte bine.

În consecinţă: „Bine” şi „Progresează în mod corespunzător”.

„A învăţa prin joc”. Ce mare invenţie!

Părinţi şi profesori: Scutiţi-i pe copiii voştri de orice fel de eforturi! Destule eforturi vor avea de făcut atunci când vor fi mari.

Partea rea e că nu vor şti să le facă, pentru că nu i-aţi învăţat să se sforţeze, să se străduiască atunci când erau copii.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro