Blog-ul lui Ciprian Vestemean cu gânduri, realizări, cărți, publicații... /./ Citiți ceea ce citesc și eu... /./ De prin lume adunate și la lume iarăși date! Urmăriți zilnic sau... cât voi mai trăi!
duminică, 30 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
sâmbătă, 29 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
vineri, 28 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
joi, 27 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
miercuri, 26 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
marți, 25 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
luni, 24 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
duminică, 23 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
sâmbătă, 22 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
vineri, 21 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
joi, 20 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
miercuri, 19 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
marți, 18 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
luni, 17 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
duminică, 16 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
sâmbătă, 15 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
vineri, 14 septembrie 2012
Cuvântul sculptează
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
joi, 13 septembrie 2012
Cuvântul sculptează!
13 Septembrie – Bostanul lui Ioan al XXIII-lea
Fiind copil mic, viitorul Ioan al XXIII-lea într-o zi a furat un bostan. Era atât de mare încât abia îl putea duce. Când ajunse acasă cu trofeul se întâlni cu unchiul său Severo. Acesta îi reproşă comportamentul său şi căută să-l convingă de faptul că făcuse o faptă rea.
-«Ce trebuie să fac acum» – întrebă copilul plângând.
-«Să-l înapoiezi, Angelo, să-l duci înapoi de unde l-ai luat.»
Angelo, căit, încărcă din nou bostanul şi-l duse la locul de unde-l smulsese. Ajungând acolo se întâlni cu stăpânul. Acesta îl întrebă ce se întâmplase. Copilul, cu toată simplitatea, îi povesti totul. Stăpânul, fără să agite îi spuse:
-«Vezi, unchiul tău este un om cinstit şi te-a învăţat să respecţi ceea ce nu este al tău.»
Când un fiu face ceva care este rău, poţi să reacţionezi în diferite feluri:
Să râzi de poznele lui.
Să-l pedepseşti.
Să-i ceri şi să-i arăţi cum să remedieze răul pe care l-a făcut.
Prima reacţie, destul de frecventă, este nefastă. A doua, poate să aibă loc, însă nu merită vreo calificare. A treia este înţeleaptă, pedagogică şi foarte potrivită. Aceasta, în timp, dă roade excelente.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
miercuri, 12 septembrie 2012
Cuvântul sculptează!
12 Septembrie – Viaţă dublă
Un deţinut în vârstă de vreo patruzeci şi cinci de ani, discuta cu colegul său de celulă. În scurt timp deveniseră buni prieteni. Îi spunea că revizuindu-şi viaţa a putut afla ceea ce el considera a fi începutul greşelilor sale: „Să fi avut vreo nouă ani. Într-o după-amiază au venit la noi în vizită doi veri de-ai mei, mult mai mici decât mine, împreună cu părinţii lor. Mama m-a trimis să mă joc cu ei şi să-i însoţesc. Eu nu voiam pentru că trebuia să-mi fac temele la şcoală pentru ziua următoare. Părinţii mei, însă, au insistat.
Am petrecut după-amiaza jucându-mă cu ei. Seara, am început să plâng pentru că nu aveam temele făcute. Mama mi-a spus să-i zic profesorului că m-a durut capul.
-«Însă nu-i adevărat», i-am răspuns eu. «Nu mă va crede.»
-«Nu-ţi fă griji», mi-a spus. «O rezolvăm noi.»
Ziua următoare, tatăl meu mi-a dat un bilet pentru profesor. Spunea: „Fiul meu nu a putut să-şi facă temele, pentru că l-a durut capul foarte tare.” Şi semna nota respectivă.
În ziua aceea am început să trăiesc o „viaţă dublă”, au început minciunile şi înşelătoriile mele: mai întâi faţă de profesori, apoi faţă de părinţii mei şi mai târziu, faţă de oricine-mi stătea împotrivă”.
Personalitatea se forjează, în mod fundamental, în primii ani de viaţă.
Transcendenţa a ceea ce primeşte copilul în timpul acestor ani de viaţă este impresionantă. Responsabilitatea părinţilor şi a educatorilor, de asemenea.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
marți, 11 septembrie 2012
Cuvântul sculptează!
11 Septembrie – Seamănă vânt şi…
O femeie împreună cu fiul ei de cinci ani aşteaptă autobuzul în staţie. Mama îl sfătuieşte pe copil:
-«Juanin, spune-i şoferului că ai patru ani, ca să nu plăteşti biletul şi să călătoreşti gratuit.»
Urcă în autobuz iar şoferul îl întreabă pe micuţ:
-«Câţi ani ai?»
-«Am patru», răspunse el.
-«Şi când împlineşti cinci?»
-«Când cobor din autobuz.»
Economisirea de acum înseamnă foarte puţin lucru. În schimb sămânţa pe care mama a semănat-o în inima copilului poate fi nefastă.
După aceasta va înşela nu pe şoferul autobuzului ci pe propriii lui părinţi. Atunci se vor lamenta.
Ceea ce aude şi mai ales ceea ce vede la părinţii săi îl modelează pe fiu şi va fi un factor foarte important în felul său de a fi şi de a se comporta de-a lungul vieţii sale. Asemănarea fiilor cu părinţii are, fără îndoială, un aspect genetic, însă are de asemenea o importantă componentă de contagiere.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
luni, 10 septembrie 2012
Cuvântul sculptează!
10 Septembrie – Într-un balon
Un grup de turişti făcea odată excursie cu balonul. După o bună bucată de drum, ceaţa deveni atât de deasă încât nu era chip să se orienteze. Era imposibil să continue, aşa că hotărâră să coboare pe pământ.
Aterizând, întâlniră un om care şedea şi trăgea liniştit din pipă. Se apropiară de el şi îl întrebară:
-«Domnule, nu vă supăraţi, aţi putea spune unde ne aflăm?»
Omul rămase puţin pe gânduri, după care, cu mult calm, răspunse:
-«Vă aflaţi într-un balon.»
În faţa unui atare răspuns, unul dintre turişti comentă:
-«Omul acesta este matematician. O spun din trei motive:
Primul: s-a gândit mult la răspuns.
Doi: ceea ce ne-a spus este adevărat.
Şi trei: acest adevăr nu ne este de nici un folos.»
În călătoria noastră spre Dumnezeu, spre Cer, apar, de asemenea, ceţuri şi nori întunecaţi. Avem nevoie de un ghid care să ne ajute să ascultăm glasul lui Dumnezeu şi să descoperim voinţa sa.
Ghidul trebuie să fie un om care să aibă experienţă de Dumnezeu şi care să fie expert în drumul care duce la El. trebuie să aibă inima în Cer, dar să fie cu picioarele pe pământ. Trebuie să fie foarte divin şi, pentru aceasta, e nevoie să fie foarte uman.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
duminică, 9 septembrie 2012
Cuvântul sculptează!
9 Septembrie – Bumerang
Mama lui Jaimito îi spune într-o zi fiului său:
-«Jaimito, fii cuminte. Fiecare poznă de-a ta îmi scoate numai peri albi!»
-«Vai, mamă, cum a trebuit să fii tu când erai mică, de vreme ce biata bunica arată în halul în care este.»
Motivele neghioabe folosesc doar pentru neghiobi.
Este foarte important ca părinţii să ştie să dea copiilor lor motive pentru credinţa şi speranţa lor (1Petru 3,15).
O parte fundamentală din reuşita educaţiei se sprijină pe aceasta: a insufla în copii motive serioase pentru ca să ia viaţa în serios.
Iar pentru ca să le dai, trebuie mai întâi să le ai.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
sâmbătă, 8 septembrie 2012
Cuvântul sculptează!
8 Septembrie – Dublu sens
Într-o sală de clasă – cu elevi de doisprezece-treisprezece ani – apăru scris pe tablă: „Profesorul este un prost”.
Intrând, profesorul descoperi insulta şi întrebă:
-«Cine a scris aceasta?»
Un elev se ridică şi mărturisi cu umilinţă:
-«Eu am fost, domnule profesor.»
Profesorul, foarte înţelegător, îi spuse:
-«Nu te pedepsesc, pentru că ai spus adevărul.»
Bănuitorii se vor întreba îndată: Ce este adevărat, ceea ce a spus elevul sau ceea ce a scris?
A educa nu este un lucru uşor, nici pentru părinţi, nici pentru profesori. La anumite vârste ale copilului, greutatea creşte simţitor.
În munca de educaţie este nevoie de multă dragoste, suficient simţ comun, un anumit simţ al umorului şi o mare doză de răbdare.
Isus ne-a poruncit: „Învăţaţi-i să păstreze toate câte vi le-am poruncit vouă”. Însă atunci când ne-a impus aceasta ne-a promis de asemenea: „Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,19-20). Este mai bine pentru noi să ne încredem în promisiunea sa şi să contăm mai mult pe ajutorul său.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
vineri, 7 septembrie 2012
Cuvântul sculptează!
7 Septembrie – Medicină ca la carte
Mama îl întreabă pe fiul ei de patru ani:
-«Chiar nu te simţi bine, Carlito?»
-«Da, mamă, sunt bolnav. Însă nu e nevoie să chemi medicul. Dacă nu mă trimiţi la grădiniţă, poate că am să mă fac bine.»
Copilul inventează boala ca pretext pentru lenea sa. De câte ori nu spunem „nu pot” când, de fapt, ar trebui să spunem „nu vreau”!
Toţi trebuie să facem în viaţă, în fiecare zi, lucruri care nu ne sunt pe plac; trebuie să ne confruntăm cu cheful sau cu lipsa de chef. Este foarte important să învăţăm cât mai devreme – deja din copilărie – să dominăm cheful sau lipsa de chef. Aici nu există alternativă: ori dominăm ori suntem dominaţi.
De puţin folos ne va fi în viaţă dacă suntem dominaţi de stările sufleteşti. Fără curăţare, fără efort, nu există fruct.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
joi, 6 septembrie 2012
Cuvântul sculptează!
6 Septembrie – Datorii părinteşti
O profesoară le dă elevilor săi, de opt ani, un exerciţiu de redactare. Subiectul era următorul: „Datoriile părinţilor”.
Unul dintre elevi scrie, printre altele: „Tatăl meu trebuie să-mi facă temele la Matematică iar mama pe cele de la Literatură”.
Fără îndoială, prima dorinţă a copilului este ca părinţii săi să-i facă „temele sale”. Părinţii cad deseori în această ispită: să-i facă copilului lor economie de efort, să-l scutească de sudorile pe care ei, la timpul lor, au trebuit să le suporte.
Este o atitudine de înţeles, foarte omenească, însă puţin pedagogică şi deloc benefică pentru copil.
Viaţa îi va oferi tot felul de greutăţi. Dacă nu este pregătit pentru ele din copilărie, niciodată nu va fi pregătit.
Va sosi momentul în care părinţii nu vor putea să-i rezolve ceea ce trebuie să rezolve el. Cu cât mai devreme va învăţa să o facă, cu atât mai bine.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
miercuri, 5 septembrie 2012
Cuvântul sculptează!
5 Septembrie – Rufus
Winston Churchill iubea câinii aproape la fel de mult cât îşi ura propriul ginere. Pentru câinelui său, Rufus, ţinea rezervat un fotoliu special, alături de al său. Atunci când la televizor apăreau scene care puteau să fie neplăcute pentru câinele său, îi acoperea ochii şi-i spunea:
-Nu te uita, Rufus. Am să-ţi povestesc eu mâine.
Astăzi întâlnim mulţi părinţi care îi tratează pe copiii lor mai rău decât Churchill pe câinele său Rufus: nu-i interesează ceea ce fiii lor văd sau nu văd.
Televizorul a fost calificat drept „cutia toantă”. Un profesor de psihiatrie îl numea „abrutizantul naţional”.
Se educă sau se strică educaţia mai mult prin ochi decât prin auz. A permite ca fiii să se ghiftuiască cu televizorul este cea mai bună cale pentru a-i transforma în „naivi îndobitociţi”
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
marți, 4 septembrie 2012
Cuvântul sculptează!
4 Septembrie – Cizmarul şi cerşetorul
„Cizmarul şi cerşetorul” este o poveste de Crăciun de-a lui Leon Tolstoi: Cizmarul întâlneşte pe stradă un amărât în ajunul Crăciunului. Făcându-i-se milă de el îl invită să petreacă sărbătorile cu familia sa. Soţiei sale nu-i place deloc aceasta şi-l priveşte cu dispreţ, servindu-l cu gesturi brutale.
De fiecare dată când ea acţiona astfel, cerşetorul se micşora. Atunci când cizmarul era atent cu el, creştea din nou… De fapt, cerşetorul era un înger care creştea odată cu bunătatea şi descreştea odată cu răutatea.
Dragostea şi încrederea sunt ingredientele cel mai de trebuinţă în educaţie. Încrederea face să se dezvolte personalitatea. Neîncrederea, atitudinea brutală, exigentă, fără afecţiune, o sărăceşte şi o micşorează.
Acest lucru se întâmplă nu doar cu copiii ci şi cu cei mari. Încrederea în persoane le facilitează munca. Încrederea în prieten este obligatorie într-o prietenie.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
luni, 3 septembrie 2012
Cuvântul sculptează!
3 Septembrie – Inelul de logodnă
Un băiat intră cu pas hotărât într-un magazin de bijuterii şi ceru să-i fie arătat cel mai bun inel de logodnă pe care îl aveau. Bijutierul îi arătă unul. Băiatul privi inelul şi, surâzând, făcu un gest de aprobare. Întrebă care este preţul şi se pregăti să-l plătească.
-«Vă căsătoriţi în curând?» întrebă bijutierul.
-«Nu. Nici măcar nu am logodnică», răspunse acesta.
Surprinderea bijutierului îl amuză pe băiat.
-«Este pentru mama mea. Când m-am născut eu, ea era singură. Cineva a sfătuit-o să mă ucidă înainte de a mă naşte, în felul acesta se evitau o serie de obligaţii şi probleme. Însă ea a refuzat şi mi-a oferit darul vieţii. Şi a avut multe probleme, o mulţime. A fost tată şi mamă pentru mine, a fost prietenă şi soră şi a fost şi învăţătoare. M-a făcut să fiu ceea ce sunt. Acum, fiindcă pot, îi cumpăr acest inel de logodnă. Ea nu a avut niciodată un astfel de inel. I-l ofer ca o promisiune că dacă ea a făcut totul pentru mine, acum eu voi face totul pentru ea. Poate că după aceea voi oferi cuiva un alt inel de logodnă, însă acela va fi al doilea. Primul este pentru mama mea.»
Bijutierul nu spuse nimic, în schimb ordonă casierei sale să-i facă băiatului acea reducere care se făcea doar clienţilor speciali.
Câte femei nu-şi sărăcesc şi nu-şi întinează viaţa ucigând în propriul sân inima unui copil!
Şi câte mame, slavă Domnului, îmbrăţişează din tot sufletul angajamentul pe care şi l-au luat atunci când au conceput copilul pe care-l poartă în pântece!
Toate inelele din lume ar fi un dar sărac pentru aceste eroine.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
duminică, 2 septembrie 2012
Cuvântul sculptează!
2 Septembrie – Cutia cu săruturi
Un prieten mi-a povestit odată ce i s-a întâmplat cu fiica sa când avea trei ani. Se supărase pe ea pentru că stricase o coală de hârtie poleită de împachetat tăind-o şi ornând o cutie de pus sub bradul de Crăciun. În ziua următoare micuţa îi încredinţă cutia spunând:
-«Poftim, tată. Este cadoul meu.»
Deschise cu emoţie cutia şi o certă din nou pe fetiţă când observă că era goală:
-«Nu ştii că atunci când oferi cuiva un cadou, trebuie să fie ceva înăuntru? Cum ţi-a trecut prin minte să-mi faci cadou o cutie goală?»
Fetiţa, printre lacrimi şi sughiţuri, îi spuse:
-«Tati, dar nu este goală. Am umplut-o de sărutări pentru tine.»
Tatăl, emoţionat, o îmbrăţişă pe micuţă şi-i ceru iertare că nu văzuse în cutie sărutările ei.
Prietenul meu mai spunea că a continuat să păstreze mulţi ani pe măsuţa de noapte acea cutie şi că atunci când era trist o deschidea şi scotea din ea un sărut de la fiica sa care îl reînsufleţea.
Tuturor părinţilor le-a fost dată cu fiii lor o cutie aurită plină de săruturi şi cu greu cineva poate să aibă un cadou mai preţios.
Câtă gingăşie şi fericire produc aceşti micuţi!
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
sâmbătă, 1 septembrie 2012
Cuvântul sculptează!
1 Septembrie – Primii paşi
La puţin timp după alegerea lui Ioan al XXIII-lea ca Papă, seara, secretarul său, don Loris Capovilla, l-a întrebat care a fost impresia cea mai puternică din acea zi atât de bogată în evenimente, la ce se gândea în mijlocul atâtor solemnităţi.
Papa îi răspunse melancolic:
-«Mă gândeam la căsuţa mea de la Sotto il Monte, la tatăl meu şi la mama mea.»
În ziua, poate cea mai glorioasă din viaţa sa, şi la cei şaptezeci şi cinci de ani ai săi: „Mă gândeam la căsuţa mea… la tatăl şi la mama mea…”.
Prima etapă a copilăriei marchează întreaga viaţă. În această primă etapă suntem – aproape exclusiv – în mâinile părinţilor. Câtă importanţă are misiunea de educatori pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o!
Pot face minuni pe pământ. Prima şi cea mai grandioasă misiune va fi întotdeauna aceea de a educa propriii copii: „a modela oameni”.
Vor înţelege, într-adevăr, taţii şi mamele că datoria lor sublimă rămâne mereu educarea propriilor fii?