joi, 2 februarie 2012

Criza economică: poarta spre un guvern mondial

Un economist leton susţine că actuala criză economică a fost generată artificial şi că scopul este crearea unui guvern mondial.

guvern mondial

Dmitri Smirnov, lector la Şcoala Superioară de Studii Economice Ventspils din Letonia, a devenit cunoscut în anul 2008, când serviciile de securitate letone l-au arestat pentru „atentat la adresa sistemului financiar al ţării", după ce anticipase o agravare a crizei economice în Letonia şi o devalorizare a monedei naţionale, notează financiarul.ro.

„Criza va duce la faliment statele zonei euro, iar pentru datorii li se va lua independenţa. Euro nu este în pericol. Dimpotrivă, pentru a salva euro, toţi trebuie să adere la zona euro şi să-şi piardă independenţa. Se va spune că putem supravieţui doar împreună. Avem nevoie să creăm un stat totalitar, să-i adunăm pe toţi în aceeaşi oală, pentru a-i subjuga", a declarat Smirnov într-un interviu acordat postului de radio Baltkom 93,9.

Economistul leton este de părere că actuala criză globală a fost generată în mod artificial, cu un scop concret, iar politicienii europeni şi americani lucrează pentru unul şi acelaşi grup de persoane, care poate fi numit convenţional „guvernul mondial".

În opinia lui Smirnov, bugetele naţionale vor fi eliminate, iar toate veniturile fiscale vor fi transferate la Bruxelles, unde se va decide cine şi cât să primească din bugetul comun. Altfel spus, cheltuielile participanţilor la zona euro vor fi decise la nivel central.

Un al doilea val al crizei, aşteptat anul viitor (anul acesta n.n.), va aduce UE în pragul colapsului, iar ţările europene vor fi puse în faţa alegerii - fie un stat unic, fie falimentul. „De fapt, nu va fi nicio alegere, vor face aşa cum li se va spune", precizează economistul de origine rusă, care anticipează că, la sfârşitul crizei, până şi SUA vor înceta să mai existe. Întreaga planetă va fi guvernată de un guvern mondial.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Criza-economica:-poarta-spre-un-guvern-mondial-4671.html

Cuvântul sculptează!

2 Februarie – Agitaţia logodnicei

În ajunul nunţii, când totul era pregătit, logodnica începe să plângă. Mama sa, îngrijorată, caută să o liniştească. În cele din urmă îi spune:

-Uite, draga mea, şi eu m-am căsătorit şi, mulţumesc lui Dumnezeu, mi-a mers foarte bine…

-Da, mamă, – răspunde fiica – însă tu ai avut mai mult noroc decât mine.

-Cum aşa? De ce spui asta?

-Normal. Tu te-ai căsătorit cu tata, însă eu mă voi căsători cu unul străin familiei noastre.

Căsătoria îl transformă pe „străin” într-un membru al familiei, în încă un membru. În acelaşi fel, Botezul ne introduce în familia lui Dumnezeu.

Însă în timp ce căsătoria nu-l schimbă în interior pe cel care-o încheie, Botezul, da! El presupune o transformare interioară reală a celui care se botează, o schimbare care îl înalţă şi-l divinizează.

Cel căsătorit trebuie să-şi schimbe atitudinea faţă de familia din care ajunge să facă parte. Botezul de asemenea, presupune şi pretinde o viaţă nouă şi, ca atare, o atitudine diferită faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi: atitudine de fiu faţă de Dumnezeu şi atitudine de frate faţă de ceilalţi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro