vineri, 30 martie 2012

Cuvântul sculptează!

30 Martie – Filozofie greşită

Pe un student slab, care tocmai a dat foaia de examen goală, un coleg îl întreabă:
-Cum ţi-a mers la examen?
-Păi… putea să fie şi mai rău. Cel puţin nu am scris nici o nerozie.
-La câte întrebări ai răspuns?
-De răspuns… nu am răspuns la nici una, dar nici nu am greşit la nici una.
-Şi asta îţi dă speranţe?
-Normal! Cel puţin profesorul poate să vadă că ştiu că ceea ce ştiu nu răspunde la ceea ce el întreba, iar dacă ştiu ceea ce nu este, deja ştiu ceva legat de aceasta.

Foarte filozof băiatul. Dar şi foarte greşit.
Se spune că speranţa moare ultima. Atunci când această speranţă este întemeiată, când există un motiv pentru a spera, atunci aceasta se numeşte virtute. Însă dacă nu este întemeiată, este un viciu şi se numeşte prezumţie.
Există oameni care cred că Dumnezeu ar trebui să fie mulţumit pentru că nu fac nimic rău, la fel ca studentul convins că profesorul trebuie să-l treacă examenul doar pentru că nu a scris nici o nerozie la examen.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro