sâmbătă, 7 iulie 2012

Căci Tu eşti nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule! În Tine mă încred din tinereţea mea.

Psalmul 71.5

Pe lângă dragoste şi credinţă, nădejdea este una dintre principalele caracteristici ale creştinismului. Nădejdea este definită ca fiind încredere în sprijinul, în ajutorul altuia, certitudine că ceva va fi favorabil. Nădejdea este o forţă care îţi pune mintea să exploreze fiecare posibilitate şi să depăşească orice obstacol.

La bătrâneţe, pictorul francez Henri Matisse a fost anchilozat de o artrită gravă. Când a fost întrebat de ce mai ia penelul între degetele-i umflate, a răspuns: „Durerea trece, frumuseţea rămâne“. Pe când lucra la pictarea Capelei Sixtine, Michelangelo a devenit aşa de descurajat, încât a dorit să renunţe. Însă în fiecare dimineaţă, nădejdea îl îndemna să urce din nou pe schelă, pentru a-şi duce la capăt frumoasa lucrare.

Întreţinerea nădejdii este unul din mijloacele cele mai bune împotriva otrăvii nemulţumirilor. Nădejdea, asemenea luminii, oricât de mică ar fi, înfrumuseţează şi înveseleşte drumul vieţii. De aceea, cititorule, nu-ţi pierde nădejdea! Poţi supravieţui multor pierderi, însă moartea nădejdii îţi paralizează sufletul. Nădejdea rămâne o siguranţă, o încredere deplină. Ultimul cuvânt al lui Dumnezeu pentru tine nu este niciodată suferinţă, necaz, ci este ajutor, mângâiere, bucurie.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-03-05?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-03

Cuvântul sculptează!

7 IULIE

DUMNEZEU a zis: Să se facă lumină! Şi a fost lumină. DUMNEZEU a văzut că lumina era bună.

Geneza 1.3-4

Facerea lumii în cele şase zile înseamnă nu numai creaţie, ci şi o lucrare de refacere a pământului pentru a fi locuibil pentru oameni, în starea aceea de „pustiu şi gol" mai întâi Dumnezeu a făcut lumina. Nu pentru că lui Dumnezeu i-ar fi trebuit lumină pentru lucrarea Lui ci pentru că lumina este o creaţie minunată a Lui, temelia celorlalte lucrări. Dumnezeu se reliefează în lumină după cum El însuşi este lumină. Unde ajunge lumina, întunericul se îndepărtează. „Iată că nici întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul ca lumina" (Ps. 139.12). Aceste două noţiuni sunt preluate de Cuvântul lui Dumnezeu şi folosite în chip duhovnicesc. Dumnezeu este şi Izvorul luminii duhovniceşti. El lasă ca lumina să cadă în inima întunecată a omului pentru a îndepărta această stare. În felul acesta arată Duhul lui Dumnezeu oamenilor starea nenorocită la care i-a dus păcatul. Cine vrea să primească această lumină şi crede în jertfa Domnului Isus de la cruce, adusă pentru iertarea păcatelor, primeşte iertare şi pace. În felul acesta inima este salvată de întunericul păcatului.

Tot de lumină are nevoie şi fiecare credincios în parte. Când un copil al lui Dumnezeu lasă ca lumina Cuvântului Sfânt să pătrundă cu toată intensitatea sa în inimă se va produce o schimbare în părerile şi gândurile cele vechi. Toate par de atunci încolo schimbate şi într-o lumină nouă. Biblia pare o carte nouă. Scăpaţi de atmosfera întunecată care învăluie sistemele religioase, creştinul va putea vedea totul în lumina cerească a Scripturii, parcă ar fi o întoarcere din nou la Dumnezeu. În încurcătura religioasă a zilelor noastre fiecare avem nevoie de lumina sfântă a Bibliei pentru a putea recunoaşte adevărul. Rămâne pentru fiecare o problemă, dacă vrea să lase pătrunderea luminii de Sus în inimă sau dacă se mai hrăneşte cu lumina slabă pe care o dă omul.


Sursa AICI