miercuri, 11 iulie 2012

Cuvântul sculptează!

11 IULIE

A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine?

2 Samuel 9.1

Când David - omul după inima lui Dumnezeu - a fost încoronat pe tron a cercetat dacă mai există vreo sămânţă din spiţa lui Saul, împotrivitorul lui cel mai mare, dar nu ca să-l judece ci ca să-i facă bine din pricina lui Ionatan, prietenul său. Mefiboşet, fiul lui Ionatan a fost primit foarte bine, aşa cum citim în 2 Samuel cap. 9.

Şi astăzi pentru oamenii păcătoşi mai este har şi aceasta din pricina lui Isus Cristos. Nu este lumea împovărată de păcate, plină de necazuri? Şi totuşi Dumnezeu mai are răbdare. Dar oamenii merg din rău în mai râu, unii chiar se împotrivesc harului lui Dumnezeu. Dumnezeu însă care niciodată nu a fost duşmanul oamenilor nu s-a împietrit faţă de ei. Ce va fi cu soarta acelora care leapădă oferta lui Dumnezeu? Aş dori ca dumneata să nu fi un astfel de împotrivitor, stimate cititor. De aceea, recunoaşte chiar acum starea ta de păcătoşenie şi primeşte graţierea pe care ţi-o dă astăzi Dumnezeu, prin Isus Cristos. Mâine s-ar putea să fie prea târziu.

Când te hotărăşti să primeşti mântuirea în dar prin credinţa în jertfa Domnului Cristos duşmanul sufletului tău îţi va şopti că dacă nu faci cutare sau cutare lucru nu vei fi mântuit. În felul acesta este dată la o parte Evanghelia lui Cristos, căci Evanghelia îmi descoperă pe Dumnezeu coborându-se la mine în starea în care sunt păcătos, vinovat, ticălos şi pierdut prin vina mea; mai mult: Dumnezeu îmi aduce iertarea DEPLINĂ a tuturor păcatelor mele şi o mântuire deplină de la pierzare, prin ceea ce a făcut Isus pe cruce. Evanghelia îmi spune că Dumnezeu este TOTUL şi eu NIMIC. „Dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Cristos” (Gal. 2.21). Mântuirea se primeşte prin credinţa în lucrarea care a făcut-o El. Noi trebuie să luăm de-a gata ceea ce a făcut în locul nostru. Aceasta nu înseamnă că pot să-mi fac de cap în faptele firii pământeşti. Întrucât SUNT mântuit, prin harul Lui pot să umblu în faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce cred în Isus.


Sursa AICI