marți, 6 noiembrie 2012

Cuvântul sculptează


6 Noiembrie – Cei trei prieteni


Un om avea trei prieteni intimi. Cu ei îşi împărţea viaţa şi faţă de ei avea un mare respect. Într-o zi, cineva l-a denunţat şi a trebuit să se prezinte la judecată. Ii era teamă să se prezinte singur în faţă judecătorului, fără cineva care să-l sprijine şi să-l apere. Din acest motiv hotărăşte să caute tovărăşia unuia dintre cei trei prieteni.
Îi propune primului iar acesta îi răspunde foarte serios:
-În viaţa de fiecare zi, tot ce-ţi doreşti: mă ai la dispoziţia ta, însă nu-mi cere să te însoţesc la judecătorie; este peste puterile mele.
Merge la cel de-al doilea cu aceeaşi propunere şi, la fel ca primul, şi cel de-al doilea se scuză spunând:
-Eu te însoţesc la judecată, însă nu-mi cere să mă prezint şi să intervin în faţă judecătorului. Nu sunt capabil să fac aceasta.
Merge, în cele din urma, la cel de-al treilea iar acesta, fără ezitare, răspunde:
-Sunt la dispoziţia ta întotdeauna. Te însoţesc la judecătorie şi-ţi voi fi alături la judecată pentru a-ţi sluji de sprijin şi apărare. Contează pe mine pentru absolut totul.

Primul prieten se numeşte Banul, al doilea Familia iar al treilea Comportamentul sau Conduita. Iar judecătorul se numeşte Dumnezeu.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro