Isabel Aguero-Espejo Saavedra, în delicioasa lui carte Bolitas de Anis, povesteşte
următorul dialog cu unul dintre elevii săi:
-„Aflându-mă la o adunare de elevi de zece ani, a ieşit la un moment dat
tema despre viaţa de dincolo.
Un băiat, fără ocolişuri, m-a întrebat:
-Ei bine, să vedem, există viaţă sau nu?
-Când un copil iese din sânul mamei sale, termină o viaţă pentru a începe o
alta, se poate spune că este viu sau mort? – am improvizat eu, fără a şti
foarte bine încotro mă putea duce această metaforă îndrăzneaţă.
Băiatul ramase nemişcat. Surâse, după care spuse:
-Gata! Vasăzică a muri înseamnă a se naşte.
A se naşte înseamnă a intra în viaţă.
Însă viaţa pe pământ este o viaţă înconjurată de moarte. A trăi, de aici,
este un a muri puţin câte puţin, zi de zi.
Moartea este intrarea în viaţa veşnică, unde „nu mai este moarte, nici
doliu, nici plâns”: doar viaţa fără de sfârşit.
Dacă a se naşte înseamnă a intra în viaţă, a muri este cea mai deplină şi autentică
naştere.