miercuri, 13 noiembrie 2013

Planetele similare Terrei, care se află în zona locuibilă, nu sunt rare în Calea Lactee

în galaxia noastră, 22% dintre stelele similare Soarelui au o planetă asemănătoare Terrei, care se află în zona locuibilă. Aceasta este principala, și surprinzătoarea, concluzie a unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Studiul, intitulat ”The Prevalence of Earth-Size Planets Orbiting Sun-Like Stars” (Răspândirea planetelor de mărimea Terrei care orbitează pe orbita stelelor similare Soarelui), se bazează pe date transmise de telescopul spațial Kepler, până la ieșirea lui din funcțiune. Așa cum se arată pe site-ul PNAS: ”O problemă majoră pentru biochimie este legată de cât de comune sau de rare sunt în Univers planetele favorabile existenței vieții. Planetele mici din roci, pe care poate exista apă în stare lichidă, reprezintă ingredientul cheie pentru biologie. Am folosit telescopul spațial Kepler, al NASA, pentru a urmări, în cazul a pentru 42.000 de stele similare Soarelui, modificările periodice de luminozitate, care se produc atunci când o planetă trece prin fața astrului propriu. Am identificat astfel 603 planete, dintre care 10 aveau dimensiuni similare Terrei și care se aflau în zona locuibilă, cea care permite existența apei în stare lichidă la suprafața lor.” După ce au fost aplicate anumite corecții, care țineau seama de detectabilitatea, cu ajutorul telescopului spațial Kepler, a planetelor cu dimensiuni similare cu cele ale Terrei și care se află în zona locuibilă: ”S-a constatat că 22% dintre stelele similare Soarelui ar putea adăposti planete similare Terrei care să se afle în zona locuibilă. Cea mai apropiată stea care ar avea o asemenea planetă ar putea fi la o distanță de 12 ani-lumină.” O asemenea stea ar fi vizibilă cu ochiul liber.
habitablezone
O planetă se află în zona locuibilă din jurul unei stele, dacă temperatura la suprafața ei permite existența apei în stare lichidă (Credit:Petigura/UC Berkeley, Howard/UH-Manoa, Marcy/UC Berkeley.)
Rezultatele sunt extrem de spectaculoase și merită parcurs, măcar în treacăt, studiul publicat în PNAS. Ele reprezintă un puternic îndemn pentru dezvoltarea de noi telescoape spațiale, mult mai perfecționate decât telescopul spațial Kepler, care să fie destinate căutării de planete extrasolare și obținerii de informații mai amănunțite asupra acestora. Telescopul spațial Kepler, care este ieșit din funcțiune, supraveghea continuu 150.000 de stele, pentru a le măsura variațile periodice de luminozitate, care ar putea sugera existența unor planete în jurul lor. Pe viitor ar fi nevoie de telescoape care să fie capabile nu numai să identifice planete extrasolare ci și să poată analiza atmosfera lor. Compoziția atmosferei unei planete extrasolare poate oferi indicii extrem de importante asupra existenței vieții pe acea planetă.

O animație în care sunt prezentate rezultatele studiului ”The Prevalence of Earth-Size Planets Orbiting Sun-Like Stars”
Pe de altă parte, dincolo de entuziasmul provocat de rezultatul obținut, autorii studiului îndeamnă la o interpretare mai rece a concluziilor la care s-au ajuns. Faptul că o planetă similară Terrei se află în zona locuibilă a unei stele similare Soarelui nu înseamnă neapărat că acolo există viață. Geoffrey W. Marcy, cercetător la departamentul de astronomie al Universității Berkeley, California și unul dintre autorii studiului arăta că ”Unele dintre aceste planete ar putea avea atmosfere foarte groase, făcând ca suprafața lor să devină atât de fierbinte, astfel încât molecule similare ADN-ului să nu poată supraviețui. Altele ar putea adăposti viața. Încă nu cunoaștem întreaga gamă de planete și tipurile de mediu care sunt favorabile existenței vieții.

Religia care poate fi ereditară

Pe măsură ce portretul religiosului român se schimbă, iar statisticile indică o scădere a numărului de credincioși ortodocși practicanți, devine limpede că tradiționalul „o să mor în religia în care am apucat" nu mai este o realitate atât de răspândită precum a fost.
Foto: mercatornet.comCaracterul ereditar al credinței nu se mai manifestă la fel de puternic precum în trecut. Tot mai mulți tineri renunță la credința pe care au experimentat-o, în anii copilăriei, acasă. Unii în favoarea altor religii, cei mai mulți însă, în favoarea niciuneia. Sociologii religiilor vorbesc, în acest context despre un „declin al familiei" și despre „eroziunea influenței parentale".

Însă există și statistici care sugerează că educația primită în familie este, de departe, cel mai puternic factor determinant pentru viața religioasă a copiilor, chiar și la maturitatea acestora - ipoteză pe care Jana Riess o argumentează într-un material publicat de RNS.

Riess face o recenzie a celor mai importante idei din cartea Families and Faith: How Religion Is Passed Down across Generations, scrisă de Vern Bengtson, pe care a editat-o pentru publicare la Oxford. „Vestea bună", scrie ea, „este că, de fapt, copiii încă sunt mai predispuși să rămână în religia părinților lor, decât să o părăsească". În carte, această idee este susținută statistici care indică faptul că similaritatea religioasă părinți-copii nu a scăzut deloc în utlimii 35 de ani (1970-2005).

Bazându-se pe observații statistice privind ce funcționează și ce nu funcționează în educația religioasă a copiilor, Bengtson face în carte și o serie de recomandări pentru părinți:

1. Rămâneți căsătoriți, și căsătoriți-vă cu persoane de aceeași religie. „Un factor decisiv pentru educația religioasă a copiilor este căsătoria intrareligioasă", spune el.

2. Implicați bunicii. Odată cu creșterea speranței de viață, aceștia au început să fie mai mult timp prin preajma celor mici, iar influența lor are un impact semnificativ asupra transmiterii moștenirii religioase.

3. Fiți flexibili, iubitori și blânzi. „Căldura parentală este cheia unei transmiteri de succes," scrie Bengtson. Interesant, influența tatălui s-a dovedit a avea un impact chiar mai mare decât cea a mamei, în privința transmiterii sentimentelor religioase. „Când relația tată-copil era strânsă, afectuoasă și afirmantă, copilul păstra mai des religia părinților, decât atunci când tatăl era rece, distant sau autoritar, indiferent cât de evlavios ar fi fost, sau câte eforturi instructive ar fi făcut pentru a le preda copiilor religia. Relațiile sunt cruciale."

4. Fiți expliciți și exprimați-vă deschis intenția de a fi un model de credință pentru copiii voștri.

5. Nu îi forțați, însă, să fie religioși. Un studiu citat de Bengtson a arătat că de multe ori adulții convertiți la maturitate întâmpină dificultăți în a transmite religia lor copiilor lor, în comparație cu cei „ne-convertiți". Interpretarea lui Bengtson privind acest studiu este că, deseori, doar unul dintre părinți se convertește, generând un climat interreligios pentru copil, în care influența bunicilor este diferită de cea a părinților, iar părintele convertit face eforturi zeloase, adeea forțându-și copiii să asculte.

6. Acceptați că forțele generaționale sunt, în mare parte, în afara controlului vostru.
Chiar și după ce „au făcut totul ca la carte" unii prinți pot observa că nu a fost îndeajuns pentru ca ai lor copii să rămână credincioși practicanți. Bengtson pune acest lucru pe seama particularităților milenialilor, între care una importantă este că deși au o relație cu Dumnezeu, nu pun un semn de egalitate între aceasta și calitatea de membru într-o instituție religioasă.