marți, 30 septembrie 2014

Papa Francisc: Satana prezintă lucrurile rele ca fiind bune cu intenţia de a distruge umanitatea

Satana prezentă lucrurile ca şi cum ar fi bune, dar intenţia sa este de a distruge omul, poate folosind motivaţii umaniste. Îngerii luptă împotriva diavolului şi ne apără – aceasta este în sinteză reflecţia Papei Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată luni, 29 septembrie 2014, dimineaţă, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican, în sărbătoarea sfinţilor Mihail, Gabriel şi Rafael, Arhangheli, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican. Lecturile zilei prezintă imagini foarte puternice istorisite de profetul Daniel: viziunea slavei lui Dumnezeu, cu Fiul Omului – Isus Cristos – în faţa Tatălui; apoi de Sfântul Ioan, în Apocalips, care istoriseşte despre lupta arhanghelului Mihail şi a îngerilor săi împotriva Balaurului cel mare, “şarpele de la început, cel care se numeşte diavol şi Satana, cel care înşeală lumea întreagă”, dar care a fost doborât.
Este apoi Evanghelia după Sfântul Ioan, în care Isus îi spune lui Natanael: “Veţi vedea cerurile deschise şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul Omului”. “Dar această luptă”, a spus Pontiful, “are loc după ce Satana încearcă să distrugă femeia care dădea naştere fiului. Satana încearcă întotdeauna să-l distrugă pe om: acel om pe care profetul Daniel îl vedea acolo, în slavă, şi despre care Isus îi spunea lui Natanael că va veni în slavă. Biblia ne vorbeşte de la început despre acest lucru: despre seducţia Satanei cu scopul de a distruge, poate din invidie. În Psalmul 8 se citeşte: ‘Tu l-ai făcut pe om mai presus de îngeri’, iar marea inteligenţă a îngerului nu putea suporta umilinţa ca o creatură inferioară să fie aşezată mai presus.”
De aceea, Satana încearcă să distrugă umanitatea şi pe noi toţi: “Multe proiecte, în afara propriilor păcatelor, numeroase proiecte de dezumanizare a persoanei umane sunt opera sa, pentru simplul fapt că-l urăşte pe om. Este viclean: aşa cum spune prima pagină din Cartea Genezei, este prefăcut. Prezintă lucrurile ca şi cum ar fi bune, însă intenţia sa este să distrugă. Iar îngerii ne apără. Îl apără pe om şi îl apără pe Omul-Dumnezeu, pe Omul superior – pe Isus Cristos, cel care este perfecţiunea umanităţii… De aceea, Biserica îi onorează pe îngeri, căci vor fi în slava lui Dumnezeu – sunt în slava lui Dumnezeu – pentru că apără marele mister ascuns de Dumnezeu: Cuvântul întrupat.”
“Îndatorirea poporului lui Dumnezeu este de a păzi în rândul său prezenţa omului Isus” pentru că “este cel care dă viaţă tuturor oamenilor”. În schimb, în proiectele sale de distrugere, Satana inventează “explicaţii umaniste” care se îndreaptă de fapt “împotriva omului, împotriva umanităţii şi a lui Dumnezeu”. “Lupta este o realitate cotidiană, în viaţa creştină: în inima noastră, în viaţa şi în familia noastră, în popoarele şi în bisericile noastre… Dacă nu luptăm vom fi învinşi. Însă Domnul a dat această misiune în special îngerilor: misiunea de a lupta şi a de a învinge. Iar cântul final din Apocalips, după această luptă, este foarte frumos: ‘Iată, acum a venit mântuirea, tăria şi împărăţia Dumnezeului nostru şi puterea Unsului său! Căci a fost izgonit învinuitorul, cel care îi acuza zi şi noapte’.”
La finalul predicii, Pontiful a îndemnat să ne rugăm la arhanghelii Mihail, Gabriel şi Rafael şi să recităm “acea rugăciune antică, dar foarte frumoasă, către arhanghelul Mihail, pentru a continua lupta în apărarea misterului cel mai mare al umanităţii: Cuvântul care s-a făcut Om, a murit şi a înviat. Aceasta este comoara noastră. Fie ca arhanghelul să continue să lupte pentru a o păzi. Să spunem împreună invocaţia către Arhanghelul Mihail (o versiune scurtă a rugăciunii scrise de Papa Leon al XIII-lea): ‘Sfinte Mihail arhanghele, apără-ne în luptă, ocroteşte-ne împotriva răutăţii şi curselor Diavolului; ne rugăm cu smerenie ca Dumnezeu să-l pedepsească; iar tu, prinţ al oştirilor cereşti, prin puterea dumnezeiască, aruncă-l în Iad pe Satana şi pe celelalte duhuri rele, care rătăcesc prin lume căutând să ruineze sufletele. Amin.'”

luni, 29 septembrie 2014

O lectie de viata impresionanta. Ce face acest barbat cand oamenii se apropie sa ii dea bani

Oamenii strazii sunt de obicei ocoliti de catre trecatori, dar mai sunt si cativa care se opresc in dreptul lor pentru a le da cateva monede.

Ceea ce face acest barbat este o adevarata surpriza. De fiecare data cand cineva se opreste ca sa ii dea bani, el ii returneaza si le mai da si el inca 20 de dolari.
Daca de cele mai multe ori se loveste de raspunsuri precum :"Cauta un loc de munca", sau "Eu muncesc pentru banii mei", cand intalneste oameni care se ofera sa il ajute, acestia raman impresionati de gestul lui si ajung ei sa ii multumeasca.
Majoritatea celor care i-au oferit un ajutor au fost oameni ai strazii sau batrani, iar cei 20 de dolari veniti din partea lui le-au fost de mare ajutor. 

duminică, 28 septembrie 2014

Chemarea din abis


Meditație pentru Duminica a XVIII-a după Rusalii (a Pescuirii minunate) Ev Lc 5,1-11
Există un înainte și un după în experiența de astăzi a lui Petru. Iar ceea ce se schimbă este diferența de percepție.

Simon îl ia în barcă pe Isus. Dar ei nu sunt cu adevărat "în aceeași barcă" așa cum crede Principele Apostolilor întru început. Cristos nu e un Rabbi ca oricare altul, căruia să-i dai lecții de pescuit, cu o oarecare condescendență. Când Petru descoperă acest lucru, văzând mulțimea de pești ce la cuvântul lui Isus aproape îi afundă barca, descoperă de fapt abisul ce-l desparte de Mântuitor: el, un sărman păcătos, iar ce-l ce-i stă în față, Fiul lui Dumnezeu! În momentul în care această percepție capătă vigoare în sufletul său, începe cu adevărat convertirea.

E la fel și pentru noi. Până nu percem cu adevărat, până nu trăim pe pielea noastră, în adâncul sufletului, în concretul vieții de zi cu zi, convingerea că suntem, așa cum spunea Padre Pio, viermi ai pământului  în fața lui Dumnezeu, până atunci suntem în "stand-by".

Avem o  viață pe care o  cunoaștem mai bine decât oricare altul. Avem un nume și o identitate în fața lumii. Dar în adâncul sufletului nostru Dumnezeu a sădit o perlă și o sămânță gata să încolțească și să ne reveleze adevărata identitate, adevărata misiune și adevăratul nume. Și asta e valabil nu doar pentru apostoli sau pentru sfinții din sinaxar. Ci pentru fiecare dintre noi, deoarece cu toții suntem chemați la sfințenie.

Fără doar și poate, știm regulile vieții noastre: ne cunoaștem slăbiciunile, păcatele și felurile în care reacționăm. Am putea oricând și oricare dintre noi să-i spunem lui Isus: "toată "ziua", zi de zi, am încercat și încerc să mă schimb. În apa în care "mă scald" nu prea sunt șanse..." 

Evanghelia de astăzi  ne scoate din această logică atât de umană și ne dă curaj: nu contează atât de mult cât suntem de experți, cât de multe sau de puține calități avem. Ceea ce schimbă cu adevărat  identitatea, numele și misiunea  noastră este un singur lucru: prezența lui Isus în barca noastră. El stă pe țărm și așteptă să urce... dacă ego-ul nostru îi va face spațiu.

PS Claudiu
Episcopul Curiei


Ev Lc 5,1-11
Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi Isus şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

sâmbătă, 27 septembrie 2014

A pus un pian in mijlocul strazii. Ce s-a intamplat cand un batran a inceput sa cante. Oamenii si-au stapanit cu greu lacrimile

Katriona Dean, o tanara din Canada a vrut sa faca un gest frumos pentru trecatorii de pe strada, asa ca si-a pus pianul pe trotuar, lasandu-i pe oameni sa incerce sa cante.

In momentul in care un batran s-a asezat in fata pianului si a inceput sa cante melodia "Say Something", a celor de la A great big world, trecatorii s-au oprit fascinati sa-l asculte.
Surprinsa in mod placut de pasiunea cu care batranul canta, Katriona a inceput sa-l filmeze, iar clipul publicat pe YouTube a devenit viral. 
Pianul din strada a fost pictat de catre Katriona si face parte dintr-o initiativa a tinerei de a aduce arta mai aproape de oameni.



vineri, 26 septembrie 2014

Sunt cei mai buni dansatori din toate timpurile. Ce au facut ei pe scena i-a lasat pe toti cu gura cascata

Charlie Womble si Jackie McGee au inceput sa formeze o pereche pe ringul de dans si sa invete impreuna tehnici din anul 1981.

In ciuda varstei inaintate, cei doi sunt cea buna pereche de dansatori pe care am vazut-o vreodata, iar de aici si cele mai bune premii la competitiile la care au participat.
Au mers impreuna la peste 300 de concursuri si au castigat numeroase premii. Au petrecut mai mult de 12 ani impreuna pentru a realiza astfel de rezultate, iar acum au ajuns la performanta de a strange curiosi in jurul lor de fiecare data cand se apuca sa danseze.
Miscarile de dans, chimia dintre ei, dar si felul in care reusesc sa se mentina pentru varsta pe care o au sunt lucruri demne de admirat, iar materialul video cu ei a strans aproape 3.000.000 de vizualizari pe youtube.

joi, 25 septembrie 2014

Povestea lor de viata te va impresiona pana la lacrimi. Nunta dintre o asistenta si un bolnav de scleroza a facut inconjurul lumii

Cand Adam a intalnit-o pe Hollie, in timpul in care ea era asistenta la un spital din Thousand Oaks, California, loc in care el era supus unui tratament pentru boala lyme, petreceau cateva ore pe saptamana impreuna si tot atunci au ajuns sa se indragosteasca unul de celalalt.

Dupa ce a invins aceasta boala, Adam a inceput sa petreaca din ce in ce mai mult timp alaturi de Hollie si fiul ei, Joshua. Au decis sa isi duca relatia la un alt nivel si sa se mute impreuna, dar tragedia s-a intamplat din nou: Adam a fost diagnosticat cu ALS, scleroza laterala amiotrofica.
Chiar daca inca de cand a fost diagnosticat cu aceasta boala, Adam a dus o lupta continua, iar trupul a inceput sa nu il mai ajute putin cate putin, Hollie a marturisit ca nimic nu s-a intamplat in relatia lor, iar dragostea dintre ei a ramas neatinsa.
"Imi spunea ca vrea sa isi petreaca restul vietii alaturi de mine, iar in ultimele lui zile de viata nu vrea decat sa imi vada fata, sa imi sarute buzele si sa doarma alaturi de mine. Mi-a spus ca daca vreau sa raman alaturi de el, lucrul pe care si-l doreste cel mai mult este sa ne casatorim", a marturisit Hollie.
Tanara a spus "Da", si desi Adam a fost condamnat la o viata in scaun cu rotile, cei doi si-au planuit o nunta perfecta. Desi nu a uitat nici macar atunci de boala de care sufera Adam, Hollie a spus ca isi aminteste de acea zi ca fiind perfecta.
Dansul mirilor a fost facut pe piesa celor de la Beatles, "In My Life", iar Hollie a stat in bratele lui, in timp ce Adam se rotea cu scaunul lui. Dupa ceremonie, verisorul lui Adam le-a facut o surpriza celor doi si le-a daruit un carton pe care statea scris de mana "Just Married", "Proaspat casatoriti", semn pe care l-au agatat de scaunul barbatului.
In luna octombrie a anului 2013, Adam a murit, dar Hollie nu a ramas cu niciun regret si isi aduce aminte de el drept un om puternic si cu sentimente extrem de puternice.

miercuri, 24 septembrie 2014

A salvat viata a peste doua milioane de bebelusi. La cei 77 de ani ai sai este numit erou in toate colturile lumii

James Harrison, in varsta de 77 de ani, din Australia, cunoscut drept "barbatul cu mana de aur", este un erou pe drept cuvant. Timp de 57 de ani a salvat viata a peste doua milioane de bebelusi.

La varsta de 14 ani, Harrison a suferit a interventie chirurgicala, iar atunci a avut nevoie de peste 10 litri de sange. Si-a dat seama ca sangele primit a fost cel care i-a salvat viata, asa ca si-a propus ca atunci cand va implini varsta de 18 sa doneze si el la randului lui sange pentru cei care au nevoie.
Harrison a inceput sa doneze sange din anul 1954 si dupa cateva intalniri cu medicii a descoperit sa sangele lui contine un anticorp destul de neobisnuit care poate vindeca boala Rhesus, sau boala hemolitica a noului-nascut. Aceasta apare in cazul unei incompatibilitati imunologice intre mamica si sarcina ei, incompatibilitate derivata fie din neconcordanta grupelor de sange ABO, fie a Rh-ului. Boala este diagnostica la nasterea bebelusului, intrucat se iveste in cazurile in care femeile insarcinate nu fac analize de sange pentru determinarea grupei sanguine si a Rh-ului aferent. 
Faptul ca s-a descoperit acest lucru i-a determinat pe cei care se ocupau de Harrison sa ii faca o asigurare de viata in valoare de un milion de dolari. James era omul care putea sa salveze viata a milioane de bebelusi, asa ca sangele lui a ajuns la peste un milion de gravide.
In anul 2011, Harrison a donat o data de la trei saptamani si niciodata nu a lipsit. Chiar daca se afla in vacanta, se asigura ca se poate opri la un punct de donare pentru ca lucrurile sa decurga normal.
"Este nevoie de sange din ce in ce mai mult. O ora din viata voastra inseamna o viata pentru altcineva", a marturisit barbatul.

marți, 23 septembrie 2014

Când ești mic este ușor. Când ești mare, greu. Sau?!?

Mereu ne lovim de situații deosebite când vine vorba de a-i ajuta pe cei mici să crească. Dar uneori trebuie să ne gândim și la faptul că poate chiar noi avem nevoie de ajutor pentru a dărui apoi ceva eficient. Și, pentru că nu suntem a toate știutori, câțiva oameni inimoși s-au gândit să-i ajute pe părinți și copii să se înțeleagă, unii pe alții și pe cei din jur. Ediția întâi a festivalului Naţional de Parenting, ce va avea loc în perioada 26-28 septembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, îi va ajuta pe toți doritorii să descopere lucruri inedite.
Cu această ocazie vor participa cel puțin 47 de vorbitori atât români cât și străini ce ne vor invita la 10 ateliere adresate părinților dar și copiilor!


Poate că ți-am captat atenția și chiar te-ar interesa participarea la un astfel de eveniment. Ei, am o veste bună pentru tine, poți avea și tu șansa de a participa la workshopurile din cadrul festivalului.
Pentru mai multe informații despre ce se va întâmpla în zilele festivalului, vezi următoarele link-uri: site şi pagina de Facebook.


Sfântul Padre Pio din Pietrelcina (1887 - 1968)





Astăzi, 23 septembrie, întreaga Biserică Catolică îl sărbătorește pe Sfântul Padre Pio din Pietrelcina (1887 - 1968). Moştenitor spiritual al Sfântului Francisc de Assisi, Padre Pio din Pietrelcina a fost primul preot care a purtat întipărite în trup semnele răstignirii. Deja cunoscut lumii ca „Fratele stigmatizat”, Padre Pio, căruia Domnul îi dăduse carisme deosebite, s-a străduit cu toate puterile pentru mântuirea sufletelor. Numeroasele mărturii directe ale „sfinţeniei” Fratelui, ajung până în zilele noastre, însoţite de sentimente de recunoştinţă. Mijlocirea lui providenţială la Dumnezeu a fost pentru mulţi oameni cauză de vindecare a trupului şi de renaştere în Spirit.

Padre Pio din Pietrelcina, numit Francisc Forgione înainte de intrarea în mănăstire, s-a născut în Pietrelcina, la 25 mai 1887. A venit pe lume în casa unor oameni săraci în care tatăl, Grazio Forgione, şi mama, Maria Giuseppa di Nunzio, primiseră deja alţi copii. Încă de la o vârstă fragedă Francisc experimenta în sine dorinţa de a se consacra total lui Dumnezeu şi această dorinţă îl deosebea de ceilalţi copii de vârsta lui. Această „diferenţă” a fost observată de părinţii săi şi de prietenii săi. Povestea mama, Peppa, - „nu făcea nici o greşeală, nu era capricios, asculta mereu de mine şi de tatăl lui, în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară se ducea la biserică să îi viziteze pe Isus şi pe Sfânta Fecioară. În timpul zilei nu ieşea niciodată cu tovarăşii. Uneori îi spuneam: Franci, ieşi puţin să te joci. El refuza spunând: nu vreau să merg pentru că ei înjură”.

Din jurnalul părintelui Augustin da San Marco in Lamis, care a fost unul dintre directorii spirituali ai Părintelui Pio, aflăm că Padre Pio, încă din 1892, când avea doar cinci ani, trăia deja propriile lui experienţe carismatice. Extaze şi apariţii erau atât de frecvente încât copilul le considera absolut normale.

Cu trecerea timpului s-a putut realiza ceea ce Francisc visa cel mai mult: să îşi consacre viaţa Domnului. La 6 ianuarie 1903, la şaisprezece ani, a devenit cleric în Ordinul Capucinilor şi a fost sfinţit preot în Domul din Bnevento, la 10 august 1910. Aşa a început viaţa lui preoţească pe care, din cauza stării precare a sănătăţii, o va desfăşura mai întâi în diferite convente din Benevento, unde fratele Pio a fost trimis de superiorii săi pentru a-i favoriza vindecarea. Apoi, începând din 4 septembrie 1916, în conventul San Giovanni Rotondo, pe Gargano, unde, cu excepţia unor puţine şi scurte întreruperi, a rămas până la 23 septembrie 1968, ziua naşterii lui pentru cer.

În această perioadă lungă, când evenimente de o deosebită importanţă nu modificau liniştea conventului, Padre Pio îşi începea ziua trezindu-se foarte devreme, cu mult înaintea zorilor, începând cu rugăciunea de pregătire pentru Sfânta Liturghie. Apoi cobora în biserică pentru celebrarea Euharistiei căreia îi urmau îndelungata mulţumire şi rugăciunea pe genuflexor în faţa lui Isus din Sfântul Sacrament. În sfârşit, numeroasele ore de spovezi.

Unul dintre evenimentele care au marcat profund viaţa Părintelui a fost cel din dimineaţa de 20 septembrie 1918 când, rugându-se în faţa Crucifixului din corul vechii bisericuţe, a primit darul stigmatelor, vizibile, care au rămas deschise, proaspete şi sângerânde, timp de jumatate de secol. Acest fenomen extraordinar a catalizat asupra Părintelui Pio atenţia medicilor, a cercetătorilor, a ziariştilor, dar mai ales a oamenilor obişnuiţi care, în decursul a câteva decenii au trecut prin San Giovanni Rotondo pentru a-l întâlni pe „sfântul” frate.

Într-o scrisoare adresată Părintelui Benedict, datată la 22 octombrie 1918, însuşi Padre Pio povesteşte despre „răstignirea” lui: „... ce să vă spun despre ceea ce mă întrebaţi cum s-a întâmplat răstignirea mea? Dumnezeul meu, ce confuzie şi ce umilire simt trebuind să manifest ceea ce Tu ai făcut în această meschină creatură a ta! Era în dimineaţa zilei de 20 a lunii trecute (septembrie) în cor, după celebrarea Sfintei Liturghii, când am fost surprins de odihnă, asemenea unui dulce somn. Toate simţurile interne şi externe, precum şi facultăţile sufletului se aflau într-o linişte de nedescris. În aceasta stare s-a făcut o linişte totală în jurul meu şi în mine; a intrat imediat o mare pace şi abandon totalei lipsiri de toate. Şi în timp ce toate acestea se făceau am văzut în faţa mea un personaj misterios, asemănător cu cel pe care l-am văzut în seara de 5 august, care se deosebea de acela doar prin faptul că acesta avea mâinile şi picioarele şi coasta din care ieşea sânge. Vederea lui m-a înspăimântat; ce simţeam în acel moment în mine nu aş putea să vă spun. Simţeam că mor şi aş fi murit dacă Domnul nu ar fi intervenit să îmi susţină inima, care simţeam că îmi iese din piept. Vederea personajului a dispărut şi eu am constatat că mâinile, picioarele şi coasta erau găurite şi că ieşea sânge din ele. Imaginaţi-vă sfâşierea pe care am experimentat-o atunci şi pe care continui să o experimentez aproape în fiecare zi. Rana din inimă lasă asiduu să iasă sânge, mai ales de joi seara până sâmbătă. Părinte al meu, mor de durere datorită sfâşierii şi a confuziei pe care o provoacă în adâncul sufletului meu. Mă tem că voi muri de atâta pierdere de sânge dacă Domnul nu ascultă gemetele sărmanei mele inimi şi nu îmi retrage această operaţie...”.

Timp de mulţi ani, deci, din toate părţile lumii credincioşii s-au dus la acest preot stigmatizat, pentru a obţine puternica lui mijlocire la Dumnezeu. Cincizeci de ani trăiţi în rugăciune, în umilinţă, în suferinţă şi în jertfă în care, pentru a pune în practică iubirea sa, Padre Pio a realizat două iniţiative în două direcţii: una verticală, spre Dumnezeu, prin înfiinţarea „Grupurilor de rugăciune”, cealaltă orizontală, spre fraţi, prin construirea unui spital modern: „Casa de Uşurare a Suferinţei”.

În septembrie 1968 mii de devoţi şi fii spirituali ai Părintelui s-au adunat în San Giovanni Rotodno pentru a comemora împreună a 50-a aniversare a stigmatelor şi a celebra a patra întâlnire internaţională a Grupurilor de Rugăciune. Nimeni nu şi-ar fi imaginat însă că la orele 2.30 din 23 septembrie 1968 se va termina viaţa pământească a Părintelui Pio din Pietrelcina.


Cei care doresc să afle mai mult despre minuni, vindecări și în general despre Padre Pio, pot accesa  site-ul următor: www.padrepio.catholicwebservices.com

 RUGĂCIUNE CĂTRE PREASFÂNTA INIMĂ A LUI ISUS (indicată de Padre Pio)

1. O Isuse al meu, care ai spus: "Adevăr vă spun, cereţi şi veţi primi, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide!", iată că eu bat, eu caut, eu cer harul.....
* Se recită: un Tatăl Nostru, Bucură-te Marie şi Slavă Tatălui
* La sfârşit:Preasfântă Inimă a lui Isus, mă încred şi sper în Tine.

 2. O Isuse al meu, care ai spus: "Adevăr vă spun, orice lucru veţi cere Tatălui în numele meu, El îl va da!", iată că Tatălui tău, în numele tău, eu cer harul . . . . .
* Se recită: un Tatăl Nostru, Bucură-te Marie şi Slavă Tatălui
* La sfârşit:Preasfântă Inimă a lui Isus, mă încred şi sper în Tine.

 3. O Isuse al meu, care ai spus: "Adevăr vă spun, cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece niciodată!", iată că încredinţat de infailibilitatea cuvintelor tale, eu cer harul...
* Se recită: un Tatăl Nostru, Bucură-te Marie şi Slavă Tatălui
* La sfârşit:Preasfântă Inimă a lui Isus, mă încred şi sper în Tine.

O Preasfântă Inimă a lui Isus, căreia îi este imposibil să nu aibă milă de cei nefericiţi, ai milă de noi, sărmani păcătoşi, şi dă-ne harurile pe care ţi le cerem prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei, blânda Mamă a Ta şi a noastră.
* Sfinte Iosife, tată purtător de grijă a Preasfintei Inimi a lui Isus, roagă-te pentru noi.

 Se recită Bucură-te Regină.

si aici 

luni, 22 septembrie 2014

Cum ar fi lumea dacă s-ar elimina răul?



Cum ar fi lumea dacă omul ar reuşi să înlăture orice diferență? Ce s-ar întâmpla în cazul în care suferința ar fi în cele din urmă eliminată, împreună cu răul și războiul? Ce s-ar întâmpla dacă, cu prețul de a-şi a pierde libertatea, omul ar ajunge la unele dintre cele mai mari aspirațiile ale sale?

Eradicarea răului. Filmul The Giver, ecranizare a romanului lui Lois Lowry din 1993, răspunde la aceste întrebări. În centrul dramei sunt locuitorii unei "comunități" menite să fie perfectă, în care apare paradoxul unei utopii: pentru a eradica răul se ajunge la violentarea educaţională a omului, controlândul prin doze zilnice de anestezic al dorinței, astfel încât să nu se piardă, și lipsindu-l de memorie, să nu fie nostalgic după măreția trecutului.

Eliminarea libertăţii. "Oamenii sunt slabi. Când oamenii au libertatea de a alege, fac alegeri greșite." Astfel, șeful Consiliului Bătrânilor (Meryl Streep) justifică modul în care acesta conduce Comunitatea, eliminând diferenţele dintre bogați și săraci, forțând fiecare cetățean de a efectua anumite sarcini. Consiliul a convins oamenii că orice normă sau lege adoptată de către cei aflați la putere este în mod inerent corectă. Pentru a evita ca oamenii să greșească, familiile sunt alcătuite dintr-un bărbat și o femeie asexuaţi, nuclee în care este imposibil de a se certa dar în care iubirea lipsește, trăind doar un respect formal. Copiii aflaţi în grija lor, produşi şi selectaţi de geneticieni, sunt foarte sănătoşi, prietenoşi, în imposibilitatea de a încălca reguli, dar, de asemenea, incapabili să pună întrebările cele mai simple.

Moartea programată. În această comunitate este liniște și nu există nici un semn de bătrânețe sau de boală, pentru că atunci când acestea apar este activat procesul despărţirii, a moarţii programate de către Consiliu. Evident, nici un locuitor nu poate aspira la o schimbare, nevăzând și fiind domesticiţi de a trăi existența clasei de mijloc garantată de către bătrâni, care au avut grijă să le elimine amintirile sau rănile ce ar putea trezi în ei strigăte și dorințe ale omului.

Antidotul sistemului. Ar părea imposibilă ieşirea din această situaţie care privează omul de gustul pentru viață. În schimb, chiar și în cadrul Comunității, există un punct slab: The Giver (Jeff Bridges), care are memoria istoriei necesară sistemului pentru a se ridica și pentru a nu face greșelile din trecut și care trebuie să predea cunoștințele sale unei persoane anume aleasă. Cel care primeşte această misiune este tânărul Jones (Brenton Thwaites), care înţelegând pentru prima dată ceea ce sunt binele și dragostea, devine imediat conștient de cât de groaznică este societatea aparent ideală în care a crescut. Jones, deși speriat de durerea necunoscută până atunci și tulburat de conflictele isoriei, decide să accepte umanitatea aşa cum este, în întregime, descoperind necesitatea sacrificiului pentru a experimenta frumusețea, importanța durerii pentru a aspira la bine sau boala  pentru afla mai multe despre caritate și ospitalitate.

Rebeliunea. Când Jones face cunoscută iubirea prietenilor săi, încep şi aceştia să tânjească după libertatea de a se opune impostorului. Rebeliunea protagonistului este împotriva unei lumi aparent confortabile, dar care este anesteziată. Poate că multe școli americane care au interzis romanul, considerat prea violent, împiedicând citirea lui în școli, ar trebui să se gândească din nou.

Traducere: ACC


Sursa:www.tempi.it

Te-ai săturat?

Te-ai săturat să nu îți mai înțelegi copilul sau să te înțeleagă?
Crezi că l-ai scăpat de sub control și nu mai poți face nimic?
Crezi că nimeni nu te mai poate ajuta?
Nu te mai aștepți la o întoarcere din partea lui?
Te frământă viitorul lui?
Etc.!
Iată numai câteva întrebări ce îi pot face unui părinte creierii pane și nopțile de coșmar. Însă acum ai ocazia să rezolvi aceste situații și chiar să le găsești o rezolvare. Unde și cum? La ediția a festivalului Naţional de Parenting, ce se ţine între 26 şi 28 septembrie, la Sala Palatului din Bucureşti. Cu această ocazie, întreaga familie poate participa, cei mici fiind primiți în spații potrivite pentru ei unde vor fi prezentate programe pregătite special pentru ei!


Poate că ți-am captat atenția și chiar te-ar interesa participarea la un astfel de eveniment. Ei, am o veste bună pentru tine, poți avea și tu șansa de a participa la workshopurile din cadrul festivalului.
Pentru mai multe informații despre ce se va întâmpla în zilele festivalului, vezi următoarele link-uri: site şi pagina de Facebook.




duminică, 21 septembrie 2014

Un nou împărat, un nou popor, o nouă împărăție


Meditație pentru Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Ev Mc 8, 34-9,1.
“Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Duminica de astăzi, de după Înălțarea Sfintei Cruci, completează sensul sărbătorii din 14 septembrie, pregătită la rândul ei de evanghelia din Duminica de dinaintea Înălțării Sfintei Cruci.

Seria celor trei duminici începe prin a face o paralelă misterioasă între șarpele înălțat de Moise și crucea Mântuitorului. Ceea ce transpare în mod clar este faptul că un nou popor se naște, format din cei ce se încred cu tărie în cuvântul și promisiunea lui Dumnezeu: cei ce stau la picioarele Crucii și privesc înspre Cel răstignit cu credință.

Evanghelia sărbătorii ne vorbește de un nou Împărat, pentru un nou popor și ne descrie un nou fel de a împărății. Tronul este crucea, iar în loc să primească daruri, noul Împărat dăruiește totul. Își dăruiește hainele soldaților, își dăruiește Mama ucenicilor, își dăruiește Spiritul, iar în final își deschide inima pentru a revărsa peste noi apa și sângele dătătoare de viață, sub forma tainelor Botezului și a Euharistiei.

În evanghelia de astăzi vedem lupta continuă între două Împărății: cea care se naște la picioarele Crucii și Împărăția acestei lumi. Două împărății aflate într-o continuă confruntare și în sufletele noastre. Înțelegem logica celei de-a doua, contemplând figura lui Pilat. Acesta face câteva încercări de a-l salva pe Isus, dar nu are forța necesară de a se împotrivi răului, tocmai fiindcă sensul crucii și al sacrificiului este absent. De aceea împărăția acestei lumi, oricât de frumoasă și de seducătoare ar părea, nu posedă vitalitatea salvifică a Împărăției cerurilor și este sursă continuă de ambiguități și de compromisuri. Dacă vrea cineva să-l urmeze pe Isus, trebuie să se lepede de ea.

Prezența crucii în viața noastră ne aduce aminte de Maica Sfântă, cea pe care sub cruce am primit-o de Mamă. Despre Ioan, ne spune evanghelia că a luat-o din acea clipă în casa sa. Orice creștin trebuie să o primească și să o păstreze pe Maria în casa sufletului său. Este darul Mântuitorului în momentul de maximă suferință. 

Cele trei duminici menționate ne amintesc astfel două criterii esențiale pentru adevărata credință: Sfânta Cruce și Maica Domnului. Vom știi dacă suntem cu adevărat creștini, atunci când acestea marchează viața noastră de zi cu zi.

PS Claudiu
Episcopul Curiei


Ev Mc 8, 34-9,1.
”În vremea aceea chemând Isus la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru mărirea Tatălui său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.

A fi părinte înseamnă o bucurie în plus

Pentru că, din păcate, atunci când vin pe lume copilașii, nu vin cu un prospect sau o carte de instrucțiuni, acestea trebuie descoperite treptat. Dacă este prea târziu, uneori poate fi fatal. Însă, este bună și experiența... mai ales pentru următorii copilași. Și pentru că este nevoie să fim la curent cu cele mai noi tehnici, pentru părinți, în zilele următoare, mai precis 26 şi 28 septembrie, la București în cadrul Sălii Palatului, va avea loc un festival, respectiv Festivalul Naţional de Parenting.
Știu că mulți se întreabă de ce ar participa la un astfel de eveniment, iată și zece motive, venite din partea organizatorilor:

·         Vei intelege de ce metodele "de pe vremea mea" au nevoie sa fie inlocuite astazi;
·         Iti vei face viata mai usoara intelegand cum sa actionezi constient si nu sa reactionezi furios, mai mereu;
·         Vei afla ca pentru a putea creste frumos copii , ai nevoie de infornare corecta;
·         Vei renunta la autosuficienta educarii "la intamplare", aruncand niste seminte "sa vedem ce iese";
·         Vei primi in "trusa pentru acasa" multe instrumente practice pe care le poti folosi la nevoie;
·         Iti vei da seama ca si atunci cand nu vorbesti de fapt spui ceva si copilul "te citeste", chiar daca tu nu esti constient de acest lucru;
·         Vei face singur diferenta intre educatie si dresaj, descoperind astfel o serie de beneficii;
·         Iti vei dezvolta curiozitatea pentru a cauta solutii functionale si eficiente pe termen lung fara cearta si scandal;
·         Vei invata cum sa ai o relatie armonioasa cu copiii tai, asa cum poate ti-ai dorit-o si tu cand erai de varsta lor;

·         Iti vei creste increderea in tine si in acest fel vei fi un model demn de urmat pentru copiii tai.


Poate că ți-am captat atenția și chiar te-ar interesa participarea la un astfel de eveniment. Ei, am o veste bună pentru tine, poți avea și tu șansa de a participa la workshopurile din cadrul festivalului.
Pentru mai multe informații despre ce se va întâmpla în zilele festivalului, vezi următoarele link-uri: site şi pagina de Facebook.


sâmbătă, 20 septembrie 2014

Cântă suflete al meu...

Ai încercat vreodată să te lași dus de val și să cânți ceva, nici de tine auzit nicicând, din cauza fericirii te te-a cuprins ori a frumosului din jur? Nu de alta dar mie mi se întâmplă des... Și mă apuc și compun așa, fără să vreau, dar din păcate nu reușesc să îmi „prind” melodiile din cauză că nu știu să le scriu... pe portativ, bineînțeles. Cu toate acestea, când mă prind că muza îmi este în apropiere, mă înregistrez. Cam asta este muzica sufletului meu...
De ce spun despre acestea? Pentru că mă gândesc la improvizarea muzicii, la modul în care vrei să transmiți ceva. Că o piesă, dată, să spunem, la zece artiști, aceștia o vor transmite în mod personal, după cum simt ei. În curând se va întâmpla și la noi astfel de lucruri prin grija celor de la Roots Revival

Roots Revival Romania, pentru cei ce nu știu, este un proiect multicultural susținut de Sensiblu și care a ajuns în anul acesta la cea de-a doua ediție. De curând ne îmbucurau cu o serie de piese din Maramureș ce au fost adunate pe un CD ce merită căutat, procurat și ascultat: Chapter One: Maramureș. Speram ca și de această dată să ne bucurăm de un astfel de cadou și iată că plecând de la prezentul turneu ce promovează cel de-al doilea disc - Colors of Maria, înregistrat live la Sala Radio în primăvara acestui an, publicul larg căutător de muzică frumoasă, cultă, are acest prilej!


Pe scena Roots Revival Romania vor urca: Mehdi Aminian (IRAN) – Ney; Mehmet Polat (TURCIA) – Oud; Leila Renault (FRANȚA) – Bas; Emmanuel Hohvannisyan (ARMENIA) – Duduk; Hristina Beleva (BULGARIA) – Gadulka; Monica Madas (ROMANIA) – Voce; Maria Casandra Hausi (ROMANIA) – Voce; Aleix Tobias Sabater (SPANIA) – Percutie. 

Cred că sufletele lor vibrează pe o anumită frecvență și noi, ca buni ascultători și iubitori de muzică de calitate, trebuie să ne acordăm după ei urechile și sufletul. Numai în acest fel vom reuși să ne bucurăm de adevărata artă ce stă în artist. Știi, el pune sămânța, depinde doar de pământul sufletului nostru...


Biletele pentru aceste evenimente se găsesc pe Eventim.ro sau în magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturești și Humanitas.

Și iată programul turneului:

Craiova: 23 septembrie Teatrul Marin Sorescu
Timișoara: 25 septembrie – Teatrul National
Oradea: 26 septembrie – Casa Sindicatelor

Cluj-Napoca: 28 septembrie – Filarmonica Transilvania
Sibiu: 29 septembrie – Casa Sindicatelor
Brașov: 1 octombrie – Centrul Reduta
Iași: 3 octombrie – Teatrul Luceafarul
Galați: 4 octombrie – Casa Studentilor
Constanța: 6 octombrie – Casa Sindicatelor
București: 11 octombrie – Sala Radio
București: 12 octombrie – Sala Radio

Taina Euharistiei pentru Copii. Când? Cum și De ce?



În riturile orientale inițierea creștină a copiilor începe la Botez, urmat imediat de Mir și de Euharistie, în timp ce în ritul roman (latin) ea se continuă timp de câțiva ani de cateheză, desăvârșindu-se mai târziu cu Mirul și Euharistia, culme a inițierii lor creștine[1]. „Prin sacramentele/tainele inițierii creștine – Botezul, Mirul și Euharistia – sunt puse temeliile oricărei vieți creștine. «Participarea la natura divină, dăruită oamenilor prin harul lui Cristos, comportă o anumită analogie cu originea, creșterea și susținerea vieții naturale. Într-adevăr, născuți la o viață nouă prin Botez, credincioșii sunt întăriți prin sacramentul Mirului și primesc în Euharistie pâinea vieții veșnice. Astfel, prin aceste sacramente ale inițierii creștine, ei primesc tot mai mult bogățiile vieții divine și înaintează spre desăvârșirea iubirii»”[2].
În mod justificat, ne putem întreba fiecare dintre noi, de ce ambele rituri numesc la fel cele trei sacramente ale inițierii, însă fiecare le aplică diferit? Ei bine, vom constata că a fi catolic, nu presupune să fim toți romano-catolici, ci putem fi și de alte rituri. Nici un rit, nu este inferior altuia, toate sunt egale ca și demnitate, doar că presupun „metodologii” diferite care ne conduc la același rezultat: salus animarum – mântuirea sufletelor.
De multe ori suntem tentați să credem că majoritatea este cea care deține „adevărul” sau că este mai desăvârșită, iar a fi diferit, este sinonim cu a fi considerat „inferior”. Fiecare membru al corpului uman este diferit, dar toate membrele la un loc, alcătuiesc un singur trup (1 Cor. 12. 12-27): mâini, picioare, gură, nas etc., niciunul nu este inferior celuilat, toate alcătuiesc un corp unitar, iar fiecare dintre aceste membre sunt indispensabile unei vieți normale. Lipsa unui membru sau a mai multora, ne fac să constatăm un handicap, adică: deficiență senzorială, motorie, mintală sau orice altă infirmitate a unei persoane[3]. Biserica Catolică, este alcătuită din mai multe Biserici, cu diferite tradiții și rituri, acest aspect îi conferă diversitate, culoare și bogăție, iar unitatea Catolică este conferită de adevărul doctrinal, care este unul și același pentru toate Bisericile Catolice.
Canonul 697 CCEO[4] dispune: „Inițierea sacramentală în misterul mântuirii se completează cu primirea Divinei Euharistii; de aceea Divina Euharistie să fie administrată credinciosului creștin cât mai repede, după Botez și ungerea cu Sfântul Mir, conform normei de drept particular al propriei Biserici Sui Iuris”.
Congregația pentru Bisericile Răsăritene, printr-o Instrucțiune[5] prin care comentează și recomandă spre aplicare anumite norme canonice, care țin de cultul liturgic, afirmă referitor la canonul mai sus citat: „Din cauze istorice și culturale această practică a fost abandonată de Biserica Apuseană, iar inițierea baptismală a fost conferită copiilor în diferite momente succesive. Vechea uzanță s-a păstrat neatinsă, în schimb în mod neîntrerupt în Răsărit. Această legătură este atât de puternică încât, cu termenul de «Botez» se înțeleg, de obicei, toate acele trei faze ale inițierii creștine: acesta este titlul care le este atribuit în multe euhologii în manuscris sau tipărite[6].
Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, este legislația oficială inclusiv a Bisiericii Române Unite din România, iar Legislatorul Suprem, cel care a studiat atent Codul înainte de promulgare este Suveranul Pontif, Ioan Paul al-II-lea, Papă care, prin Decretul de promulgare Sacri Canones[7] din 1990 afirma: „Atenta și fidela grijă față de rituri trebuie să devină supremul scop al tuturor legilor Bisericii, care este concetrat cu totul spre iconomia mântuirii sufletelor. Nutrim o mare speranță vis-a-vis de acest cod, ca el să fie pus în practica vieții de zi cu zi, într-o manieră fericită”.
Catehismul Bisericii Catolice, referitor la Sacramentul Inițierii afirmă următoarele: „Prima Împărtășanie Euharistică. Devenit fiu al lui Dumnezeu, îmbrăcat în haina de nuntă, neofitul este primit «la ospățul de nuntă al Mielului» și primește hrana vieții celei noi, Trupul și Sângele lui Cristos. Bisericile orientale păstrează o conștiință vie a unității inițierii creștine, dând Sfânta Împărtășanie tuturor celor care au primit Botezul și Mirul, chiar și pruncilor, amintindu-și de cuvintele Domnului: «Lăsați copiii să vină la mine și nu-i opriți» (Mc 10, 14)”.
Pe aceeași linie teologică, Ioan Paul al-II-lea în Constituția Apostolică Fidei Depositum redactată pentru publicarea Catehismului Bisericii Catolice spunea: „După reînnoirea liturgiei și noua codificare a Dreptului Canonic al Bisericii latine și a canoanelor Bisericilor orientale catolice, acest Catehism va aduce o contribuție foarte importantă la lucrarea de reînnoire a întregii vieți bisericești, voită și pusă în aplicare de Conciliul Vatican II[8]”.
Ne întrebăm ce sens are Împărtășirea unui copil, oricum purificat de păcat prin Botez?
Ca sacrament și loc al prezenței Domnului sub chipul Pâinii și Vinului, Sf. Taină a Împărtășaniei constituie o modalitate de «conectare ontologică» la Vița de vie a «mlădițelor» umane, o «re/activare» continuă a celulelor Organismului sacramental al Bisericii, prin această «transfuzie euharistică», ce permite unirea omului cu Dumnezeu în chip misterios/miraculos”[9].
Însă, trebuie să distingem două momente euharistice din viața unui copil: primul, cel de Împărtășire imediat după mometul primirii Botezului și Sf. Mir, care este obligatoriu conform normelor liturgice, canonice și motivațiilor teologice, iar al doilea nefiind întotdeauna clar defint, din cauza diferitelor practici. De aici se nasc și anumite întrebări: mai Împărtășim copilul după Botez sau nu? Până la ce vârstă poate fi Împărtășit în continuu un copil? Întrerupem Împărtășirea de după botez imediat, până la «Prima Sf. Împărtășanie»?
Aceeași Instrucțiune a Congregației Pentru Bisericile Răsăritene afirmă: „În fine, administrarea Sfintei Euharistii copiilor de curând botezați nu se limitează numai la momentul celebrării inițierii. Euharistia este Pâinea Vieții iar copiii trebuie să se hrănească constant cu ea de atunci înainte, pentru a crește spiritual. Modalitatea participării lor la Euharistie va corespunde capacității lor: la început va fi diferită de a adulților, inevitabil mai puțin conștientă și puțin rațională, dar se va dezvolta progresiv, prin harul și pedagogia Tainei, pentru a crește «până la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos»” (cf. Ef. 4, 13). Sfânta Taină este întotdeauna un dar care operează cu eficacitate, în diferite feluri așa cum diferită este fiecare persoană. Anumite celebrări speciale care corespund diferitelor etape ale creșterii umane pot avea o oarecare utilitate, eventual, pentru pedagogia credinței pot însoți într-un mod specific indispensabila catehizare a copiilor și a tinerilor, dar trebuie să fie clar că inițierea la Taina lui Hristos este totală încă de la primirea primelor trei Sfinte Taine[10]”.
Bisericii, i se lasă posibilitatea de a progresa organic, de a se adapta la timpurile actuale, însă întotdeauna ținând cont de trecut, în contact cu prezentul, gândind în perspectivă pentru viitor, însă întotdeauna într-o notă de coerență atât teologică cât și pastorală.
De aceea, conform celor mai sus citate, Biserica ne învață că este benefic pentru copii să stea cât mai mult în contact cu Hristos, prin intermediul Sacramentului Euharistiei. De unde se înțelege, că ei pot fi Împărțășiți în continuu până la o vârstă relativă a priceperii 4-6 ani. Ține foarte mult de fiecare preot paroh care, cunoscând bine credincioșii încerdințați lui spre păstorire, să aprecieze pe fiecare copil în parte (cât de repede a ajuns la vârsta priceperii binelui și a răului), ținând cont de familia din care provine, educația, capacitățile copilului etc., și astfel va decide până la ce vârstă îl poate Împărtăși pe fiecare în parte. Copiii rămânând în continuare în contact cu Biserica prin cateheze, ore de religie, din momentul în care preotul paroh, hotărăște că un copil nu mai poate fi Împărtășit deoarece discerne binele de rău, îl trece pe acesta într-o altă etapă a pregătirii speciale, pentru conștientizarea adaptată nivelului lor de a înțelege importanța și semnificația Sf. Euharistii și implicit a necesității de a-și analiza conștiința, prin Spovadă înainte de Sf. Cuminecare.
 Tot din motive de coerență teologică, pedagogică și liturgică, momentul solemn al reapropierii copilului de Sf. Euharistie poate fi numit: Prima Sf. Spovadă și Euharistie Solemnă, în loc de «Prima Sfântă Împărtășanie[11]», deoarece varianta întâi este mai logică și mai coerentă, cu prescrierile Legislatorului Suprem, adică Suveranul Pontif. Biserica Catolică va fi mereu sensibilă, atentă și prezentă la adaptarea propriilor metode pastorale spre o cât mai bună apropiere de credinciosul creștin, însă întotdeauna fixată solid pe teologia sa, de care nu poate face abstracție, toate cu un singur scop: salus animarum.

Pr. Alexandru Ploștinaru
Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj


[1] CATEHISMUL BISERICII CATOLICE (CBC), Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, 1993, nr. 1233.
[2] Ibidem, nr. 1212.
[3] DICȚIONARUL EXPLICATIV AL LIMBII ROMÂNE (DEX), Univers Enciclopedic Gold, București 2012. p. 458.
[4]  ENCHIRIDION VATICANUM 12 (CCEO), Documenti Ufficiali Della Santa Sede 1990, Codice dei Canoni delle Cheise Orientali, Edizioni Dehoniane Bologna, 2005.
[5] CONGREGAȚIA PENTRU BISERICILE RĂSĂRITENE, Instrucțiune Pentru Aplicarea Normelor Liturgice Ale Codului Canoanelor  Bisercicilor Orientale, Libreria Editrice Vaticana, Roma, 1996, p. 40.
[6] Ibidem, p. 40.
[7] ENCHIRIDION VATICANUM 12, op.cit., pp. 415-423.
[8] CBC, op. cit. nr. 1233.
[9]EUGEN JURCA, Ritualul Sfântului Botez Des-tăinuiri Catehetice, Editura Galaxia Gutemberg, Târgu Lăpuș, 2009, pp. 252-253.
[10] CONGREGAȚIA PENTRU BISERICILE RĂSĂRITENE, op. cit.  pp. 46-47.
[11] Notă –„Prima Sfântă Împărtășanie”, conform înțelesului cuvintelor, presupune neîmpărtășirea copilului imediat după Botez, ci direct pentru prima dată, când va fi la vârsta priceperii, aspect necoerent cu liturgica și teologia ritului nostru).