sâmbătă, 1 februarie 2014

Still



“Așa precum corpurile ce tind în jos, dacă pornesc la vale, chiar dacă nimeni nu le mai împinge după prima mișcare, se avântă în ele însele într-o mișcare și mai repezită în jos, atâta vreme cât rămân cu chipul înclinat și supus acestei porniri, neaflându-se nimic care, prin împotrivire, să oprească pornirea lor, tot așa, dar dimpotrivă, sufletul eliberat de împătimirea sa pământească se avântă ușor și repede în mișcarea către cele de sus, ridicându-se de la cele de jos, spre înălțime. Și nefiind nimic care să-i oprească de sus pornirea (pentru că firea binelui este atrăgătoare pentru cele ce privesc spre el), sufletul se ridică mereu mai sus de la sine, întinzându-se împreună cu dorința după cele cerești spre cele dinainte, cum zice Apostolului (Flp 3, 14), continuând zborul spre ceea ce este mai sus.Pentru aceasta zice că și marele Moise, urcând mereu, nu se oprește niciodată din urcuș, nici nu-și pune vreun hotar în mișcarea spre înălțime, ci, odată ce a pus piciorul pe scara ce se sprijină de Dumnezeu, cum spune, Iacov, pășește pururea spre treapta de deasupra și nu încetează niciodată să se înalțe, prin aceea că mereu descoperă ceva deasupra treptei atinse în urcușul spre înălțime.

 

Dar ridicat prin astfel de înălțări, arde încă de dorință și e flămând de și mai mult. Și însetează încă de cele cu care să adăpa cât putea. Și, ca și când nu s-ar fi împărtășit încă, se roagă să dobândească, cerând lui Dumnezeu să i Se arate, nu cât poate să vadă, ci cât este Acela.

Iar mie mi se pare că aceasta o pătimește printr-o simțire de dragoste a sufletului simțitor față de Cel prin fire bun, suflet pe care nădejdea îl atrage pururea de la binele atins la binele văzut mai sus, aprinzându-i, prin ceea ce a dobândit, dorința spre ceea ce e ascuns. De aceea fierbintele îndrăgostit de Cel frumos, bucurându-se de Cel ce se arată mereu mai sus, ca de un chip al Celui dorit, dorește să se împărtășească de însăși fața arhetipului. Căci aceasta o voiește rugămintea îndrăzneață a dorinței ce trece peste toate hotarele: să se bucure de Cel frumos nu prin oglinzi și chipuri, ci față către față.

Iar glasul dumnezeiesc îi dă ceea ce cere prin cele ce nu-i dă, arătându-i prin puține cuvinte un adânc nemăsurat de înțelesuri. Căci marea dărnicie a lui Dumnezeu a binevoit să împlinească dorința lui, dar nu i-a făgăduit vreo încetare și săturare a dorinței. Pentru că nu S-ar arăta slujitorului pe Sine însuși, dacă ceea ce se vede din El ar fi de așa fel, că ar face să înceteze dorința celui ce vede. Căci a vedea pe Dumnezeu cu adevărat stă în aceea că cel ce privește spre El nu ajunge niciodată la sfârșitul dorinței de a-L vedea.”

Grigore de Nyssa, Despre viața lui Moise

Sursa:alinvara.wordpress.com

Mărturia impresionantă a supravieţuitoarei unui „avort eşuat”



Când se vorbeşte despre avort, se face întotdeauna la modul abstract, fără a lua în considerare ce anume se doreşte eliminat. Probabil că această mărturie exemplifică ce anume este ucis printr-un avort.

Numele meu este Gianna Jessen. Am 19 ani. Sunt originară din California, dar acum locuiesc în Franklin, Tennessee. Sunt adoptată şi sufăr de paralizie cerebrală. Mama mea biologică avea 17 ani şi era însărcinată în 7 luni şi jumătate când a decis să mă avorteze prin injectarea cu apă cu sare. Eu sunt persoana pe care ea a avortat-o. Am supravieţuit în loc să mor.

Mama mea era internată în clinică iar avortul trebuia să aibă loc la 9 dimineaţa. Din fericire pentru mine, medicul nu era în clinică atunci când m-am născut eu la 6 dimineaţa, pe data de 6 aprilie 1977. M-am grăbit. Sunt sigură că dacă el ar fi fost acolo, eu nu aş mai fi aici, căci misiunea lui era să pună capăt vieţii, nu să o susţină. Unii spun că sunt un „avort eşuat”, rezultatul unei acţiuni prost făcute.

Mai multe persoane au fost martore la intrarea mea în această lume. Mama mea biologică şi alte tinere fete care îşi aşteptau rândul la avort în clinică au fost primele care m-au văzut. Se spune că a fost un moment de isterie. Apoi, o infirmieră a sunat, se pare, la serviciul medical de urgenţă. Ei m-au dus la spital, unde am stat aproape trei luni. Nu erau prea multe speranţe în ceea ce mă privea: cântăream doar 1,6 kg. În zilele noastre au supravieţuit copii chiar mai mici. Un doctor a spus că aveam o mare dorinţă de a trăi şi că luptam pentru viaţă.

În cele din urmă am ieşit din spital şi am fost dată spre îngrijire unei familii de părinţi adoptivi. Am fost diagnosticată cu paralizie cerebrală ca urmare a avortului. I s-a comunicat mamei mele adoptive că era puţin probabil să pot să merg de-a buşilea sau să păşesc. Nu puteam nici să stau în şezut. Prin rugăciunile şi devotamentul mamei mele adoptive şi ale altor persoane, mai târziu, am reuşit în cele din urmă să stau în şezut, să merg de-a buşilea şi să stau în picioare. Cu sprijin la picioare am reuşit să merg cu puţin înainte să împlinesc 4 ani.

Diana de Paul, fiica mamei mele adoptive, m-a adoptat legal câteva luni mai târziu; departamentul de servicii sociale nu i-a permis să o facă mai devreme. Am continuat cu terapia iar după 4 operaţii pot acum să merg fără niciun ajutor. Nu este uşor întotdeauna: uneori cad, dar am învăţat să o fac cu graţie după 19 ani.

Sunt fericită că trăiesc. Era să mor. Îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru viaţa pe care mi-a dăruit-o. Nu mă consider un produs secundar al fecundării, o mulţime de celule sau vreo altă denumire dată copiilor înainte să se nască. Cred că nici una dintre persoanele zămislite nu este aşa ceva. Am cunoscut şi alţi supravieţuitori ai avorturilor şi toţi sunt recunoscători pentru viaţă. Acum câteva luni am cunoscut o altă supravieţuitoare a unui avort prin injectare cu soluţie salină. Numele este Sara şi are doi ani. Suferă şi ea de paralizie cerebrală, dar diagnosticul ei nu este unul optimist. Medicul care a produs avortul a injectat-o atât pe mamă, cât şi pe făt. Sara a fost injectată în cap. Eu am văzut şi locul în care a fost înţepată. Când vorbesc, nu o fac doar pentru mine, ci şi pentru alţi copii, ca Sara, care încă nu pot vorbi, pentru cei care supravieţuiesc. În ziua de astăzi un copil este copil doar dacă ne convine. Dacă momentul nu este oportun, situaţia se schimbă. Un copil continuă să fie copil dacă mama suferă un accident la două, trei sau patru luni. Atunci când este avortat, este considerat o mulţime de celule. Ce înseamnă asta? Eu nu văd nicio diferenţă. Dumneavoastră vedeţi?

Trebuie să respectăm dreptul la viaţă.

Mărturia video aici.

Sursa:stiripentruviata.ro

O vizită a Papei Francisc în România, ocazie excepţională: ministrul de externe, Titus Corlăţean



Ministrul de externe al României, Titus Corlăţean, după o vizită scurtă dar intensă, efectuată marţi 28 ianuarie, la Vatican, a spus într-un amplu interviu acordat redacţiei române Radio Vatican  că o vizită a Papei Francisc în România „ar fi, din punct de vedere politic, o ocazie excepţională”. Desigur, a subliniat cu prudenţă diplomatică ministrul de externe, o asemenea posibilitate implică şi dialogul cu Bisericile din România, în continuitate cu spiritul de colaborare consolidat în urmă cu 15 ani de vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea. Ministrul Titus Corlăţean a ţinut să menţioneze că în cadrul colocviilor la nivel înalt, desfăşurate marţi la Vatican, a transmis omologului său, arhiepiscopul Dominique Mamberti, Secretar pentru Raporturile cu Statele, admiraţia şi speranţa cu care „şi noi, în România, privim la mesajul Papei Francisc”, fiind „un mesaj care denotă foarte multă dragoste, caritate, bunătate, inimă deschisă faţă de cei în nevoie, şi o modestie de care Biserica creştină în general are nevoie”.

La solicitarea întrebărilor noastre, ministrul de externe al României a subliniat raporturile excelente dintre România şi Sf. Scaun şi modul în care relaţiile bilaterale se transformă în importante colaborări sectoriale, precum educaţia, cultura, sănătatea şi cultura ospitalităţii.

În acelaşi timp, ministrul Corlăţean, care a primit marţi prestigioasa distincţie „Pro Merito Melitensi” din partea Ordinului Suveran de Malta, a evidenţiat şi contribuţia valorilor creştine la construcţia proiectului european, mai ales într-un anotimp cultural de o complexitate fără precedent în istoria recentă. În această privinţă, a afirmat ministrul, e nevoie de „înţelepciune politică” „pentru a pune în valoare principiile şi valorile creştine autentice”.

Vizita la Roma a ministrului de externe al României – se citeşte într-un comunicat al ministerului - se înscrie în contextul consultărilor periodice cu Sfântul Scaun, Ordinul Suveran Militar de Malta şi Republica Italiană şi reflectă totodată obiectivele comune privind intensificarea cooperării în plan regional, european şi internaţional.


Sursa:ro.radiovaticana.va