marți, 18 februarie 2014

Împăcare, împăcare...

Când mă gândesc la suferința multor copii și oameni ce s-au îndepărtat unul de altul, nu pot să stau cu „mâna în sân” și să nu caut o rezolvare.
Din păcate sunt tot mai dese situațiile în care doi proaspăt însurăței, la nici trei-cinci ani de la căsătorie, își dau seama că nu se mai iubesc, ba mai mult, își spun că nu s-au iubit niciodată. Nimic mai fals. Pentru că nu puteau ajunge să se căsătorească dacă nu simțeau ceva autentic unul pentru altul. E drept că sunt și cazuri izolate când dorința de căsătorie este cauzată de bunuri materiale, ieșirea dintr-o situație sau dorința de a urca pe scara socială, dar acestea sunt rare. Însă de ce se ajunge mereu la dorința de despărțire? Poate rutina? Poate o altă persoană pe care o găsește unul dintre parteneri mai „colorată”? Poate saturația? Pot fi destule motive, însă căstătoria, ca instituție de sine stătătoare, este perpetuă (cel puțin din punct de vedere religios) așa că nimic nu ar trebui să-i zguduie temeliile în așa hal încât să se dărmâme. Ba mai mult, cei doi își jură veșnic iubire și ajutor la bine și la rău.
Avem deseori impresia că doar la bine vrem să fim implicați, când toate ne sunt „roz”, dar este fals și egost acest gând, fiindcă dificultățile apar tocmai pentru a consolida o relație. Și în acest proces iertarea are un cuvânt greu de spus. Noi trebuie să uităm trecutul pentru pacea prezentului și binele viitorului.
Însă mulți nu trec acest test al iertării și împăcării așa că iau decizia tranșantă de a se despărți. Fără a se gândi la ceea ce ar putea urma, la rănile cauzate, la copiii ce vor suferi lipsa celuilalt părinte.
În acest caz se apelează la un avocat, judecător etc., pentru ca matrimoniul lor să fie rupt. Eu în schimb aș spune că ambii ar trebui să se gândească mai mult la ceea ce vor să facă, să discute cu un consilir matrimonial și eventual, în cele din urmă, dacă situația nu se schimbă, să apeleze la un mediator.
Acesta are rolul de a găsi punctele forte ale relației celor doi și să încerce prin toate metodele posibile să-i ajute să se împace, dacă acest lucru nu este posibil, atunci măcar despărțirea lor să se facă în pace, fără multe daune morale și financiare care ar putea avea repercursiuni mult timp pentru ambi.
Uneori, poate, este înțelept să fii mai umil și să-l lași pe celălalt să vadă că nu este bine să „dai pasărea din mână pentru pasărea de pe gard”...

Un nou volum cu predicile de dimineață ale Papei Francisc



A ieșit ieri, 17 februarie, la Libreria Editrice Vaticana, al doilea volum cu predicile de dimineață rostite de Papa Francisc, comentând lecturile și Evanghelia din timpul Sfintelor Liturghii celebrate dimineața, la ora 7, în capela Sfânta Marta din Vatican, în perioada 9 decembrie 2013 – 31 ianuarie 2014.

Cele 81 de texte abordează numeroase argumente, de la denunțarea bârfei la iubirea aproapelui, de la nevoia de rugăciune la lupta împotriva diavolului, de la slujirea preotului la tema geloziei și a invidiei.

Cartea - care prezintă textele publicate zi de zi de  L`Osservatore Romano - face parte din seria Cuvintele Papei Francisc, care include deja alte șase opere: Vă cer să vă rugați pentru mine, Nu lăsați să vi se fure speranța, Bucuria de a evangheliza, Este bine să fim aici, Predicile de dimineață 1 și Să parcurgem căile păcii.

Traducere: ACC

Sursa:zenit.org

Efectul „mănâncă, roagă-te, iubește” și sfârșitul căsătoriei

Toată lumea știe că așteptările nerealiste pot distruge o relație. Asta nu ne împedică însă, pe cei mai mulți dintre noi, să avem așteptări tot mai mari de la celălalt, în timp ce ne supunem tendințelor sociale care ne fac să îi acordăm tot mai puțin timp. Iar efectele încep să se vadă în statisticile privind divorțurile.

Sociologii spun că oamenii au azi mult mai multe așteptări de la o relație decât aveau în urmă cu, să spunem, 200 de ani. De fapt, întreaga definiție a relației a suferit modificări extraordinare comparativ cu două secole în urmă. De pildă, cei mai mulți ne așteptăm azi să ne căsătorim din dragoste. Anthony Giddens nota, în cartea lui, Sociologie, că „ideea fundamentării unei relații pe termen lung pe dragostea romantică s-a răspândit de-abia recent în societatea noastră și nu a existat niciodată în majoritatea celorlalte culturi. Numai în vremurile moderne, în societățile occidentale industrializate, a început să se facă o legătură între dragoste și sexualitate. (...) În Europa Evului Mediu, de regulă, nimeni nu se căsătorea din dragoste. Exista și o zicală medievală: «Dacă cineva își iubește cu patimă soția, aceasta înseamnă adulter.» În acele vremuri, și secole după, bărbatul și femeia se căsătoreau pentru a-și păstra proprietatea în interiorul familiei sau pentru a crește copii care să muncească în ferma familiei."

Căsătoria inițiatică

Un element care se remarcă vizibil în 2014, pe lunga listă a calitățlor de dorit la un partener, este ca acesta să fie capabil ne stimuleze dezvoltarea. Psihologul Eli Finkel, de la Universitatea Northwestern (SUA), spunea că azi cuplurile văd căsnicia ca pe „o călătorie a descoperirii de sine", un drum inițiatic care să ne ajute să ne înțelegem propria persoană, să ne împingă limitele și, eventual, să ne avanseze și în carieră. Însă aceste așteptări sunt deseori dezamăgite, din pricina timpului și efortului pe care le-ar implica realizarea lor.

Adesea, cei doi nu sunt în stare să împlinească așteptările psihologice ale celuilalt, fiindcă petrec tot mai puțin timp împreună și, ca urmare, nu își pot cunoaște unul altuia esența și dorințele intime. Ba mai mult, studii citate de Daily Mail arată că azi cuplurile petrec mai mult timp la serviciu și cu copiii lor decât o făceau acum 20 sau 30 de ani. În aceste circumstanțe, nu au timpul necesar sudării relației. Tocmai de aceea, unii ajung să își motiveze decizia de divorț cu mărturisiri de genul: „Da, încă îl iubesc, dar simt că nu mă dezvolt. Stagnez ca persoană, de aceea trebuie să renunț la această căsătorie."

Efectul Michelangelo

În sine, așteptarea ca acela pe care îl iubeşti să îţi fie partener într-o călătorie aventuroasă a vieții, una care să urmărească dezvoltarea personală reciprocă nu este un ideal greșit, ci unul care funcționează. Psihologii au numit asta „efectul Michelangelo": fiecre îl sculptează pe celălalt prin influența lui, ajutându-l să devină mai asemănător cu ceea ce partenerul „sculptat" consideră a fi eul lui ideal. În căsniciile (mai puține e drept) în care cei doi reușesc să facă asta, partenerii se declară mai fericiți. Însă asta presupune, spune Finkel, „ca partenerul să știe cu adevărat cine este și să îți înțeleagă și ție esența personală, ceea ce cere o investiție foarte mare de timp și resurse psihologice alocate calității relației în sine."

Abilități „must have”

Alți experți în relații confirmă această tendință: „Mulți par complet lipsiți de abilitățile de a menține o relație și nu reușesc să înțeleagă natura de dai-și-primești a unei căsătorii de succes", spune dr. Pam Spurr, citată de Daily Mail. „Aud de la parteneri listele lor interminabile de cerințe față de relație, dar când îi rog să spună sincer ce oferă ei, deseori se vede că dau foarte, foarte puțin."

Despre cum să te ferești de a fi în situația ingrată a celui care pretinde fără să ofere, dar și despre ce poți face pentru a-ți dezvolta relația, citește în materialul Demitizarea iubirii: dragostea nu se găsește, ci se construiește.

De ce să fii mediator?

Deseori vedem în lume nedreptăți, copii și bătrânei ce își caută deptatea dar nu o găsesc, și noi, cu mintea noastră bună, am vrea să-i ajutăm cumva, mai mult decât cu simple sfaturi. Tot vorbim noi între noi ce am putea face pentru a realiza o lume mai bună, dar acum există o soluție, și încă una bună, aceea de a deveni mediatori. Dacă vei citi în continuare, cronica luată de pe http://chinezu.eu/2014/02/04/medierea-ce-este-cum-functioneaza-si-pe-cine-ajuta/, vei înțelege mai bine cum poți și tu ajuta!

Cine te informează, care sunt costurile şi tipurile de conflict supuse medierii
1. Conform legii Legii nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, informarea asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar. Informaţiile despre mediatori sunt publice şi uşor de accesat. Chiar dacă legea medierii a apărut în 2006, ea a luat amploare în 2013, odată cu obligativitatea de informare cu privire la avantajele acestei proceduri. Astfel, lista completă a mediatorilor autorizaţi din România se găseşte pe site-ul Consiliului de Mediere (www.cmediere.ro) sau în listele afişate în anumite instanţe judecătoreşti. În afară de internet (site-uri şi bloguri tematice), alte soluţii de „acces“ ar mai fi prin intermediul avocaţilor sau prin recomandări din partea celor care au apelat la mediere.
2. Şedinţa obligatorie de informare cu privire la avantajele medierii (din 1 august 2013) şi şedinţa de mediere, deşi ambele fac parte din procesul de mediere, sunt două lucruri distincte. Prima face parte din măsurile luate de legiuitor în vederea degrevării instanţelor, este gratuită şi obligatorie în materiile prevăzute de art 13, Legea 115/2012. Dacă în urma informării, chiar având dosar pe rol, părtile doresc să soluţioneze conflictul prin mediere, atunci acestea încheie un contract de mediere cu biroul de mediator şi, din acest moment plătesc în cote egale (sau după cum hotărăsc) activitatea mediatorului sub forma unui onorariu, onorarii care pot varia între 400-800 lei/şedinţă.
3. Câteva exemple: neînţelegerile dintre soţi (divorţ, stabilirea exercitării autorităţii părinteşti, partaj, contribuţia la întreţinerea copiilor etc.), partaj succesoral (moştenire), conflicte care se referă la relaţiile de vecinătate (posesie, grăniţuire, strămutare de hotare şi orice alt conflict cu acest subiect), protecţia consumatorilor (cetăţeanul a primit un produs defectuos, nu s-au respectat clauze contractuale sau garanţii, existenţa unor clauze abuzive etc.), împrumuturi neachitate (credite, leasing-uri), litigiile de muncă, litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei (cu câteva excepţii) etc.
Nu toate conflictele pot fi supuse medierii (de exemplu, atunci când cetăţeanul a primit o amendă din partea statului, pentru că nu se poate negocia amenda), dar în principiu este vorba de orice cauză privind drepturi asupra cărora părţile pot dispune. De asemenea, tot conform legii, drepturile strict personale nu pot face, nici ele, obiectul medierii. Prin drepturi personale, se înţeleg drepturile privitoare la statutul persoanei, fără conţinut economic (stabilirea de paternitate, litigiile legate de religie, cultură, numele persoanei, dreptul la viaţă, sănătate şi integritate corporală, drepturile referitoare la onoare, reputaţie, dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice, artistice ori literare, de inventator etc.). De pildă, doi părinți care aleg să divorțeze prin procedura de mediere nu pot dispune prin acord ca fiul lor minor să nu fie școlarizat în nicio instituție – prin urmare, să i se interzică practic dreptul la educația generală obligatorie.

Portretul mediatorului
1. Poate deveni oricine mediator?
Aceeaşi lege, citată mai sus, spune că poate deveni mediator orice persoană care are capacitate deplină de exerciţiu şi care are studii superioare. Chiar şi un absolvent de Litere? Da! Şi nu numai. În acest moment, legea permite autorizarea mediatorului indiferent de profilul studiilor superioare: limbi străine, psihologie, istorie, maşini, calculatoare etc. Cunoștințele mediatorului în domeniile conexe medierii se vor resimți, cu siguranță, pe parcursul întregului proces. Studiile juridice nu sunt cerute în profesia de mediator, abilităţile de comunicare, da. După modul în care este abordat conflictul, medierea poate fi facilitativă, evaluativă, tranformativă şi narativă. Medierea practicată în Romania este cea facilitativă, adică mediatorul se concentrează asupra facilitării comunicării dintre părţi, prin tehnici specific, ajutându-le să comunice eficient pe subiectul conflictului şi să găsească împreună modalitatea de rezolvare. Medierea evaluativă este practicată de mediatorii cu experienţă extinsă în domeniul juridic (judecători, de exemplu) şi constă în poziţionarea mediatorului în calitate de expert. Astfel, el prezintă variantele care pot fi obţinute în instanţă, iar părţile negociază soluţii între aceste variante.
2. Medierea se poate realiza de unul sau mai mulţi mediatori.
În cazul în care avem de-a face cu doi sau mai mulţi mediatori, procedura în sine se numeşte co-mediere. Co-medierea poate avea loc, 1. la alegerea mediatorului solicitat iniţial de parte/părţi, cu acordul acestora şi 2., la solicitarea uneia dintre părţile (sau a părţilor) implicate în procedură. Pentru a se evita situaţiile de haos şi, mai ales, pentru ca procedura să fie cât mai eficientă şi productivă, în cazul în care mediatorii nu se cunosc sau nu au mai avut împreună astfel de proceduri, este recomandat ca aceştia să se întâlnească separat, să discute în detaliu şi să îşi stabilească strategia pe care o vor aborda. Acest aspect poate necesita mai mult timp. Co-medierea mai este recomandată şi în cazul in care o parte aparţine unui anumit grup etnic, iar atunci se selectează un mediator care să aparţină aceluiaşi grup etnic sau comunitate, pentru că, astfel, câştigă încrederea părţii respective.
3. Poate mediatorul refuza preluarea unui caz? Aşa cum părţile pot refuza apelarea la această procedură, şi în cazul mediatorilor se poate petrece acest lucru. Refuzul intervine atunci când una din părţi este o persoană apropiată, fiind afectate, astfel, principiile neutralităţii şi ale imparţialităţii. Sau atunci când în e vorba de un caz mai dificil pentru care nu se simte suficient de pregătit. „Eu, de exemplu, nu mai doresc sa preiau cazuri de divorţ în care sunt implicaţi şi minori. Am avut un singur caz şi am rămas uimită să văd că, pentru părinţi, minorii devin practic în partajul bunurilor comune. După această experienţă, am decis să mă ţin departe de acest domeniu“, argumentează Delia Daniu. Oricare ar fi motivaţia, de încălcare a unui principiu sau de natură emoţională, este recomandat ca mediatorul să le comunice părţilor de ce nu poate „juca“ acest rol şi să le recomande căutarea unui altuia. Încrederea este un element-cheie, practic, este punctul de plecare prin care îţi atragi clientul.
4. Dacă vreau să divorţez, găsesc un mediator specializat în acest domeniu?
Mediatorul poate fi specializat în mai multe domenii, însă acesta are, în același timp, și posibilitatea de a se orienta spre o anumită nișă, în funcție de aptitudinile, experiența și background-ul său profesional. În această situație, va fi mult mai pregătit într-un anumit domeniu și, deci, și mai eficient în procedurile desfășurate. În acest moment, prea puţini mediatori sunt specializaţi pe un anumit domeniu (există doar mediatori bancari), ei trebuie să fie capabili să medieze atât divorţuri, cât şi conflicte între societăţi comerciale, pentru că vorbim despre oameni, nu despre „speţe“. În viitor, există posibilitatea ca unii mediatori să fie cunoscuţi pentru experienţa în medieri care se referă la divorţuri, alţii în medieri care se referă la succesiuni, conflicte din domeniul bancar, al asigurărilor, sau medieri de malpraxis. Dar, în ceea ce priveşte strict specializarea ca mediator, aceasta nu se încheie odată cu absolvirea cursului. În fiecare an trebuie urmate cursuri de formare continuă.
5. Avocatul poate fi şi mediator?
Nu, în următorul context: un avocat care ia dosarul unui client nu poate exercita şi profesia de mediator pentru cele două părţi. Dacă medierea nu s-a încheiat cu un acord de mediere, atunci mediatorul care este şi avocat nu poate reprezenta în instanţă pe una din părţile care au participat la mediere. Profesionistul respectiv trebuie să aleagă în ce calitate preia conflictul: ori mediator până la capăt, ori avocat până la capăt (art 36, legea 192/2006). Există o serie de profesii care sunt incompatibile cu cea de mediator, conform propriilor legi de organizare. De pildă, judecătorii și procurorii în funcție sunt incompatibili cu orice alte funcţii publice sau private, incluzând astfel și medierea.
Pentru o mai bună înţelegere a diferenţelor dintre un avocat şi un mediator, Iulia-Cristina Uţă explică: „Prin definiţie, mediatorul este specialist în comunicare, avocatul în ştiinţe juridice. Avocatul reprezintă interesele clientului care l-a angajat, mediatorul este angajat de ambele părţi şi depune toate eforturile pentru ca interesele ambelor părţi să fie satisfăcute prin acordul de mediere. Avocatul este părtinitor, mediatorul este imparţial. Avocatul este un luptător pentru client de multe ori în detrimentul celeilalte părţi. Mediatorul este un pacificator, urmărind soluţia win-win, prin care ambele părţi trebuie să câştige în urma medierii“.

DECI VREI SĂ FACI O LUME MAI BUNĂ?

Povestea tinerei cu dizabilități care a sfidat idealurile frumuseții

Dr. Danielle Sheypuk se află în scaunul cu rotile de la vârsta de doi ani. Însă handicapul nu i-a alterat puternica ambiție. Pe lângă faptul că dr. Sheypuk este psiholog, militant pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și comentator media, ea a rupt baremele frumuseții, devenind primul model din istorie care a „pășit" pe podiumul de la Săptămâna Modei din New York în scaunul ei cu rotile.

Foto: dreamstime.comHandicapul tinerei de numai 36 de ani a fost cauzat de o boală ereditară, denumită atrofie musculată spinală, scrie Medical Daily. Boala de care suferă dr. Sheypuk este incurabilă, iar tratamentele aplicate în acest caz ajută doar la prevenirea complicațiilor și la stăpânirea simptomelor.

Afecțiunea cumplită nu i-a „furat" însă curajul cu care a sfidat idealurile frumuseții promovate în lumea modei, unde standardele privind aspectul sunt deosebit de stricte. Iar în acest mod, dr. Sheypuk a făcut un pas imens pentru reconstruirea încrederii în sine a tuturor celor care nu ating rigorile acestor standarde. Mai mult, în 2012, ea a fost distinsă cu titlul de Ms. Wheelchair New York.

„Oamenii cu dizabilități trebuie să vadă asta. Este o metodă de creștere a încrederii în sine. Poate transmite gândul că «dacă ea face asta și eu o pot face. Cui îi pasă de scaunul meu cu rotile?»", a declarat dr. Sheypuk, citată de Huffington Post.

Totodată, ea remarcă faptul că publicul alcătuit din persoane cu handicapuri, ale căror obiceiuri nu sunt mereu diferite de ale celorlalți oameni, este un public ignorat de către industria modei. „Persoanele cu dizabilități sunt o piață liberă a consumatorilor, în ceea ce privește moda. Citim reviste, facem cumpărături în magazine, dar nimic nu ne este adresat vreodată nouă."

Pe contul de Instagram al lui dr. Sheypuk poți vedea imagini inedite de la Săptămâna Modei și poți observa cum a radiat tânăra pe podiumul pe care a defilat în căruciorul ei cu rotile.

Necesitatea prezenței unor modele de urmat

Inițiativa a pornit de la designerul Carrie Hammer, care a dorit să schimbe puțin modul în care femeile își percep imaginea de sine. Astfel, ea a ales să aducă pe podium „modele de urmat", după cum a declarat artista pentru Huffington Post. „Este atât de important pentru mine ca femeile să aibă o imagine pozitivă despre corp și să fie puternicite în carieră și în viața lor. Linia mea de haine face rochii care să se potrivească femeilor. Nu facem rochii în care femeile trebuie să se potrivească", susține Hammer.

Drept rezultat, cei din public au simțit fiori atunci când au fost martori la defilarea lui Sheypuk, și acest lucru i-a ajutat să plece de la eveniment simțindu-se mai puternici, mărturisește artista.

Și mai multe inițiative

În ultima perioadă, am fost martorii unui fenomen de reinventare a standardelor nerealiste ale frumuseții, menit să le reconstruiască încrederea în sine a celor care aspiră, ori se simt amenințați de ele.

Videoclipul realizat de Globl Democracy sau campania Dove Evolution sunt doar două exemple care stau mărturie faptului că perfecțiunea poate fi atinsă, cel puțin pe „hârtie", prin intermediul artificiilor. Procesul de atingere a idealului de frumusețe este realizat prin intermediul produselor de machiaj, de aranjare a părului, toate încununate, adesea, de prelucrarea imaginii, cu stil și talent, în programe specializate de manipulare a fotografiilor.

Însă inițiativele îndrăznețe au încercat în diferite feluri să readucă la realitate aceste standarde mult prea ridicate ale frumuseții, cu care suntem bombardați, poate, zilnic. Regatul Unit, de exemplu, a recurs la metoda de cenzurare a imaginilor prelucrate digital, care prezintă modele cu un aspect impecabil și, totodată, nerealist, scrie The Collegian. De asemenea, în cadrul Săptămânii de Modă de la NY de anul acesta, brandul DKNY a ales să își prezinte colecțiile de haine și prin intermediul „oamenilor reali", nu numai cu ajutorul modelelor.

Iar anul trecut, organizația elvețiană de apărare a drepturilor persoanelor cu handicap, Pro Infirmis, a avut îndrăzneața inițiativă de a crea manechine după corpul persoanelor cu dizabilități. Astfel, modele de plastic cărora le lipsea un membru, care aveau o formă deformată a corpului sau baston au fost amplasate în vitrinele magazinelor de pe cea mai cunoscută stradă din Zurich, Bahnhofstasse.

Poate însă cel mai emoționant manifest realizat în scopul de redescoperire a frumuseții adevărate se regăsește într-o scrisoare adresată de un tată fiicei sale și tuturor femeilor din lume „care au nevoia să audă cuvintele unui tată". În epistola sa, Kelly M. Flangan i-a explicat fetiței sale de numai patru ani cum ar trebui să privească sensul cuvintelor cu care sunt bombardate femeile într-un raion de cosmetice și i-a dezvăluit acel element secret care o face cu adevărat frumoasă: „Unde se ascunde frumusețea ta? În interior." 


oPhone trimite mesaje parfumate

Un laborator din Paris a creat oPhone, un dispozitiv capabil să trimită oNotes, „mesaje” aromatice către alte dispozitive oPhone de oriunde din lume.
Directorul laboratorului, David Edwards, a venit cu ideea când încă era profesor la Harvard și a lucrat la acest proiect împreună cu studenții săi. „Noi creăm profiluri aromatice unice. Apoi le introducem în oChip care reproduce cu fidelitate acele parfumuri”, spune Blake Armstrong, director al Vapor Communications, partenerul laboratorului parizian Le Laboratoire.
Edwards spune că primele patru cipuri care vor fi încorporate în primele dispozitive oPhone pot face combinații de mii de arome care persistă 20 – 30 de secunde după producere.
Parfumurile sunt puse la punct cu ajutorul lui Marlène Staiger, un expert cu simț olfactiv extrem de sensibil.
„Imaginați-vă că sunteți la cumpărături online și doriți să știți cum miroase un anumit brand de cafea. Pur și simplu citeși mesajul oNote și îi simți imediat aroma”, spune Edwards.
Rezultatul este un norișor cu diametrul de aproximativ 15 cm deasupra lui oPhone care se disipează încet.
Prima ediție oPhone, în versiune Beta va avea loc până la sfârșitul acestui an urmând ca în 2015, Le Laboratoire să lanseze oPhone pentru consumatori.

Capcanele filmelor religioase

Anul 2014 se anunță a fi anul producțiilor cinematografice cu temă religioasă. Vom putea vedea pe marile ecrane filme precum „Son of God", „Noah", „Exodus", care implică mari actori și regizori și care ajung să coste și sute de milioane de dolari. Marile companii producătoare investesc și se luptă să cucerească segmentul de public creștin, dar vor reuși?

Foto: dreamstime.comParamount Pictures, în parteneriat cu New Regency Productions, a hotărât să investească 125 de milioane de dolari în filmul „Noah", regizat de Darren Aronofsky, iar 20th Century Fox l-a cooptat pe regizorul Ridley Scott pentru filmul „Exodus", rolul lui Moise fiind jucat de actorul Christian Bale. Riscurile pe care și le asumă atât casele de producție, cât și regizorii și actorii principali vin în urma succesului neașteptat de anul trecut al miniseriei „Biblia", difuzat pe History Channel și care revine anul acesta pe marile ecrane sub numele „Son of God".

Miniseria, care a dramatizat conținutul Bibliei în cinci episoade a câte două ore, s-a bucurat de o audiență uimitoare de 95 de milioane de telespectatori, motiv pentru care Hollywoodul simte că e un moment bun pentru a face profit de pe urma relatărilor biblice.

Însă există o mare diferență între a realiza o serie de filme-documentar pentru micul ecran, cu scopul principal, de a ilustra cât mai exact Biblia, și a face filme 3D, cu efecte speciale, pentru marele ecran. Hollywoodul a stârnit numeroase controverse aprinse în trecut, când a tratat teme religioase. Personajele biblice sunt privite ca sacrosancte, iar Hollywoodul rănește audiența profund creștină atunci când își impune propria viziune aspra lor. De aceea, pentru o lungă perioadă de timp, până în prezent, audiența creștină, văzută ca fiind dificilă, a fost intenționat ignorată.

Caz de studiu: Noe

Blockbusterul „Noah" nici nu a ajuns pe marile ecrane și a început să cauzeze controverse și conflicte între compania producătoare, care încearcă să își protejeze investiția, și regizor, care impune o viziune proprie ce trebuie să fie pe placul persoanelor de orice religie, dar și al ateilor. Pare o situație din care nimeni nu va fi mulțumit, nici compania, nici regizorul, dar nici publicul.

Paramount a devenit sceptică privind desfășurarea unui Noe cu mari conflicte interioare și a hotărât să facă teste pentru a vedea cum răspund creștinii. Regizorul, căruia nu i s-a mai întâmplat asta niciodată, a fost profund rănit în orgoliul creator și nu a vrut ca totuşi cineva să vadă secvențe din filme înainte de vreme.

Creștinii recrutați au semnalat mai multe probleme, fiind deranjați de lipsa de fidelitate față de povestea din Biblie, dar mai ales de Noe, un personaj extrem de negativ, sumbru, bețiv și, în general, „intens" în toate sensurile negative, scrie The Hollywood Reporter.

Totuși decizia companiei a fost să sprijine viziunea regizorului și, astfel, proiectul a putut continua. Vicepreședintele Paramount a mărturisit că vor lansa o campanie de publicitate menită să comunice faptul că filmul este mai mult rodul imaginației lui Aronofsky.

Comparând filmul cu miniseria „Biblia", acesta a declarat că dacă miniseria a fost eficientă în respectarea Bibliei și în comunicarea cu audiență creștină, acest film este „mai mult creativ, și de aceea ar fi mai corect să spunem că a fost inspirat din povestea lui Noe".

Unul dintre creștinii care au fost chemați la test nu a putut să spună decât că Noe este „un nebun religios, irațional" care este fixat pe probleme moderne, precum suprapopularea planetei și degradarea mediului înconjurător.

Studioul și principalul său consultant în materie de religie, Grace Hill Media, spun că au primit reacții pozitivii din partea mai multor lideri religioși. Pastorii Bisericii Hillsong (o megabiserică penticostală) au văzut filmul și au fost de acord să îl sprijine în comunități. Ben Field, directorul Departamentului de film și televiziunii al bisericii spune că, „dacă te aștepți să fie cuvânt cu cuvânt din Biblie, o să ai un șoc. Creștinii se pot supăra, dar noi suntem entuziasmați că un studiu precum Paramount investește în filme religioase."

Care este concluzia? Pastorul Bisericii Hillsong a promovat filmul în fața câtorva mii de credincioși, spunând: „Vă veţi delecta vizionându-l, dacă nu sunteți prea religioși."