luni, 24 februarie 2014

Muzică cu rădăcini...

Ar fi absurd să uităm rădăcinile noastre, rădăcinile omenirii. Pentru mine, în acest moment, ca o comoară simt că este Canon in D major de Johann Pachelbel. Este o bijuterie muzicală a inimii mele. Compusă pe la 1694 este dăruită publicului larg abia după 1919.
Treptat, trei viori intrând pe rând în scenă, plecând de la o piesă relativ simplă, dezvoltă împreună variaţiuni din ce în ce mai ornamentate şi mai complexe încercând să atingă astfel cerul sensibil al sufletului pentru ca apoi să coboare iar
precum un porumbel al păcii lăsând în urmă şi în viaţă bogata mireasmă a fericirii. 28 de variaţiuni ce te cuprind ca nişte sfori invizibile. Setez mereu pe repetiţie. Muzica lui îmi umple fiinţa de calm, de relaxare şi pace. Mă aşez pe canapea şi îmi las gândurile libere.
Asta înseamnă a mă lega cu strămoșii; asta mă leagă cu trecutul, prezentul și viitorul omenirii.





„Și pentru că muzica unește lumea, șapte muzicieni din șapte țări se întâlnesc în România pentru a da viață unui proiect inedit, în care muzica tradițională și jazzul se îmbină într-o armonie perfectă. Roots Revival România ne invită să ne redescoperim rădăcinile culturale prin accesarea tradițiilor care ne definesc. Concertul va avea loc în Bucureşti pe data de 1 martie la Sala Radio.
Ce înseamnă Roots Revival Romania? Înlăturarea tuturor prejudecăților legate de muzica tradițională prin oferirea unei noi perspective asupra lumilor sonore provenite din spațiul străvechi folcloric. După cum o spune și titlul, Roots Revival Romania ne invită să ne redescoperim rădăcinile culturale prin accesarea tradițiilor care ne definesc.
Primul proiect Roots Revival Romania a avut loc în 2013 și a reunit muzicieni din diferite țări, într-o tabără de creație din Maramureș. Timp de o săptămână, artiștii au creat spectacolul din temelii, prezentându-l apoi la Cimitirul Vesel de la Săpânța, dar și la Sala Radio din Capitală, cu un succes extraordinar.
Cred că nici nu încape vorba că un astfel de concert se lasă mult așteptat și că se merită participarea și le-aș asculta CD-ul cu multă încântare! Să tot trăiești așa...





Vatican: Angelus, 23 februarie 2014 - Pentru Aurelia



Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În lectura a doua din această duminică sfântul Paul afirmă: "Nimeni să nu se laude cu oamenii, căci toate sunt ale voastre: fie Paul, fie Apolo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele prezente, fie cele viitoare: toate sunt ale voastre, iar voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos al lui Dumnezeu" (1Cor 3,21-23). De ce spune asta apostolul? Pentru că problema pe care apostolul o are în faţa este aceea a diviziunilor în comunitatea din Corint, unde s-au format grupuri care făceau referinţă la diferiţii predicatori considerându-i conducătorii lor; spuneam: "Eu sunt al lui Paul, eu sunt al lui Apolo, eu sunt al lui Chefa..." (1,12). Sfântul Paul explică faptul că acest mod de a gândi este greşit, deoarece comunitatea nu aparţine apostolilor, ci ei - apostolii - aparţin comunităţii; însă comunitatea, în întregime, aparţine lui Cristos!

Din această apartenenţă derivă că în comunităţile creştine - dieceze, parohii, asociaţii, mişcări - diferenţele nu pot să contrazică faptul că toţi, prin Botez, avem aceeaşi demnitate: toţi, în Isus Cristos, suntem fii ai lui Dumnezeu. Şi aceasta este demnitatea noastră: în Isus Cristos suntem fii ai lui Dumnezeu! Cei care au primit o slujire de conducere, de predicare, de a administra Sacramentele, nu trebuie să se considere proprietari ai unor puteri speciale, stăpâni, ci să fie în slujba comunităţii, ajutând-o să parcurgă cu bucurie drumul sfinţeniei.

Biserica încredinţează astăzi mărturia acestui stil de viaţă pastorală noilor cardinali, cu care am celebrat astăzi sfânta Liturghie. Putem să-i salutăm cu toţii pe noii cardinali, cu aplauze. Să-i salutăm pe toţi! Consistoriul de ieri şi celebrarea euharistică de astăzi ne-au oferit o ocazie preţioasă pentru a experimenta catolicitatea, universalitatea Bisericii, bine reprezentată de provenienţa variată a membrilor Colegiului Cardinalilor, adunaţi strânsă comuniune în jurul Succesorului lui Petru. Şi fie ca Domnul să ne dea harul de a lucra pentru unitatea Bisericii, de a construi această unitate, pentru că unitatea este mai importantă decât conflictele! Unitatea Bisericii este a lui Cristos, conflictele sunt probleme care nu sunt mereu ale lui Cristos.

Momentele liturgice şi de sărbătoare, pe care am avut oportunitatea de a le trăi în decursul ultimelor două zile, să întărească în noi toţi credinţa, iubirea faţă de Cristos şi faţă de Biserica sa! Vă invit şi să-i susţineţi pe aceşti Păstori şi să-i asistaţi cu rugăciunea, pentru ca ei să conducă mereu cu zel poporul care le-a fost încredinţat, arătând tuturor duioşia şi iubirea Domnului. Dar câtă nevoie de rugăciune are un episcop, un cardinal, un papă, pentru ca să poată ajuta poporul lui Dumnezeu să meargă înainte! Spun "să ajute", adică să slujească poporul lui Dumnezeu, pentru că vocaţia episcopului, a cardinalului şi a papei este tocmai aceasta: să fie slujitor, să slujească în numele lui Cristos. Rugaţi-vă pentru noi, pentru ca să fim slujitori buni: slujitori buni, nu stăpâni buni! Toţi împreună, episcopi, preoţi, persoane consacrate şi credincioşi laici trebuie să oferim mărturia unei Biserici fidele faţă de Cristos, însufleţite de dorinţa de a-i sluji pe fraţi şi gata să meargă cu curaj în întâmpinarea aşteptărilor şi exigenţelor spirituale ale bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru. Sfânta Fecioară Maria să ne însoţească şi să ne ocrotească pe acest drum.

_______________

După Angelus

Salut pe toţi pelerinii prezenţi, îndeosebi pe cei veniţi cu ocazia Consistoriului, pentru a-i însoţi pe noii cardinali; şi mulţumesc mult ţărilor care au voit să fie prezente la acest eveniment cu delegaţii oficiale.

Salut pe studenţii din Tolosa şi comunitatea venezuelanilor care locuiesc în Italia.

Salut pe credincioşii din Caltanissetta, Reggio Calabria, Sortino, Altamura, Ruvo şi Lido degli Estensi; pe tinerii din Reggio Emilia şi pe cei din dieceza de Lodi; Asociaţia ciclistă din Agrigento şi pe voluntarii de la Protecţia Civilă din Bassa Padovana.

Tuturor vă doresc duminică frumoasă şi poftă bună. La revedere!

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu


Sursa:ercis.ro

Top 5 cele mai frumoase scrisori de dragoste

letter Pentru că de Valentine's Day v-am răsfățat cu un top al celor mai cunoscute cupluri de scriitori, n-am vrut să uit nici sărbătoarea de Dragobete și v-am pregătit un Top 5 cele mai frumoase scrisori de dragoste.
Epistole semnate de scriitori celebri către iubitele lor, norocoasele ființe care au avut prilejul să le vadă talentul pus în slujba sentimentelor.
1 Mihai Eminescu – Veronica Micle – un asemenea top nu-i poate ocoli pe îndrăgostiții emblematici ai literaturii române. Istoricii au scotocit prin toate cotloanele pentru a scoate la iveală documentele rămase în urma lor.
„Ieri am primit ultima ta scrisoare şi alaltăieri penultima. Iartă-mi gelozia şi explic-o prin depărtarea în care suntem unul de altul şi prin dispoziţia posomorâtă în care am rămas fără tine. De aceea, mi se şi urăşte o casă de unde plec dimineaţa şi nu vin decât spre seară pe la 6,7 obosit şi fără dispoziţie de lucru sau de citiri.”, Eminescu către Veronica.
2 Emil Cioran - Friedgard Thoma - la 70 de ani, filosoful se îndrăgostește de o tânără care avea jumătate din vârsta lui. În februarie 1981, Friedgard Thoma, pe atunci în vârstă de 35 de ani, mamă a unui copil şi doctorandă în filosofie, îi scrie pentru prima dată lui Emil Cioran, atrasă fiind de scrierile lui. Între cei doi s-a născut o profundă legătură intelectuală, materializată printr-o corespondenţă purtată între anii 1981 şi 1991.
„De când am fost izgonit din Paradis, m-am gândit în fiecare secundă la dumneavoastră şi nu mă pot gândi la nimic altceva. Aş vrea acum să zbor în Patagonia departe, departe de Dumneavoastră, la polul opus. Cu o oră în urmă am găsit cuvântul pe care l-am căutat zadarnic ieri sau azi: Leprosul, asta înseamnă să nu mai fiu cu dumneavoastră, să nu vă mai aud suspinele...”, Cioran către Friedgard Thoma.
3 Calistrat Hogaş – domnişoara P.V. - scriitorul s-a născut într-o familie de preoți cu mulți copii, la rândul său devenind o figură serioasă și capul unei familii numeroase. Cu toate acestea el a iubit în secret o tânără plecată al București. Legătura a fost făcută publică de către ultimul copil al lui Hogaș, Sidonia Hogaş. Din scrisori reiese că amanta lui Hogaş era cu mulţi ani mai tânără decât el, bărbatul adresându-i-se cu „Draga tatii”, „Puişoru’ tatei”, „Mititica tatei”.
„Mie n-ai voit să-mi scrii; am simţit în suflet o zguduire care semăna a începutul nebuniei; şi că nu mi-am pierdut minţile mă mir şi acum când îţi scriu... mă aflu încă teafăr, dar cu deznădejdea şi cu amarul în suflet”., Calistrat Hogaș către domnişoara P.V.
4 Lucian Blaga - Cornelia Brediceanu - ea era fiica renumitului politician lugojean Coriolan Brediceanu. Se cunoșteau din vremea când erau colegi de clasă la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. Dar adevărata întâlnire s-a petrecut la Viena, unde Lucian Blaga era student la Facultatea de Filosofie şi Biologie, iar Cornelia era studentă la Facultatea de Medicină.
,,Dacă tu eşti a mea, dacă tu îţi dăruieşti eul tău-mie, atunci şi eu o să-ţi dăruiesc ţie şi tuturor celorlalţi lucruri frumoase, unice în felul lor… Altfel, crede-mă, aş închide buzele şi aş tăcea viaţa întreagă, căci nu ar putea vorbi cineva, dacă te-a pierdut. Aş tăcea retras în mine, şi nimeni n-ar şti după moartea mea, că am trăit. Un singur izvor am pentru tot ceea ce fac: Tu!”, Lucian Blaga către Cornelia
5 Radu Stanca - Dorina Ghibu - regizorul, dramaturgul, poetul şi eseistul român născut la Sebeş, îi scria soţiei sale, actriţa Dorina Ghibu, scrisori de dragoste foarte emoţionante atât înainte de căsătorie, cât şi după. Unele au fost publicate într-un număr al revistei clujene Apostrof.
„Sunt tot numai aşteptare, numai dor de tine. Un singur gând, o singură râvnă: aceea de a fi, din nou, aproape de tine, aproape de îmbrăţişarea ta, de apa vie a buzelor tale – mereu dorindu-te, mereu setos de frumuseţea ta fără asemănare.”, Radu Stanca către soția sa.
Sursa
Foto

Ce ar trebui să ştie un creştin despre depresie şi anxietate

De multe ori, depresia şi anxietatea sunt privite ca fiind două subiecte sensibile şi greu de abordat dintr-o perspectivă creştină, dae sunt din ce în ce mai multe persoane care suferă din această cauză, motiv pentru care ar trebui să ţinem de câteva aspecte importante ale acestor afecţiuni.

Foto: dreamstime.comÎn general, în bisericile creştine predomină prejudecăţiile şi ideile greşite despre ceea ce este şi ce presupune depresia, de aceea, site-ul relevantmagazine.com propune câteva recomandări pe care creştinii ar trebui să le ştie şi să ţină cont de ele.

Depresia nu este ceea ce unii vor să te facă să crezi. Depresia nu este un defect de caracter, o tulburare din punct de vedere spiritual sau o dereglare emoţională şi nici măcar o alegere personală. Nu-i poţi cere unei persoane să nu mai fie deprimată, aşa cum nu-i poţi cere unei persoane care a murit să nu moară. Unii creştini îi compătimesc pe cei care suferă de depresie şi se gândesc că dacă ar avea măcar puţină credinţă, această problemă ar fi rezolvată. Bineînţeles, încrederea în puterea lui Dumnezeu este extrem de importantă, iar credinţa poate ajuta o persoană deprimată să treacă mai uşor prin aceasta, însă acest lucru nu înseamnă că trebuie exclus tratamentul medical sau psihiatric. Dacă o boală fizică este normal şi firesc să fie tratată din punct de vedere medical, o boală psihică, chiar dacă diferă de cea fizică şi este aproape invizibilă, trebuie tratată de asemenea, medical.

O boală mintală nu este un păcat. Anumite păcate, precum abuzul fizic, consumul anumitor substanţe pot provoca depresie, însă acest lucru nu înseamnă că persoana care suferă de depresie este vinovată de acest lucru. Atunci când depresia este privită drept un păcat, persoanele afectate de aceasta nu-şi dau seama de nevoia căutării unui tratament. De asemenea, ei nu-şi dau seama că trebuie să analizeze care sunt cauzele acesteia, pentru a o putea trata în mod corespunzător, lucru care derivă în atitudini greşite faţă de aceasta.

Biblia nu oferă „răspunsuri uşoare". Sfânta Scriptură oferă multă înţelepciune, încurajări şi alinare pentru cei care suferă de depresie şi anxietate, însă este important ca versetele în care se vorbeşte despre faptul că nu ar trebui să existe îngrijorare, să nu fie scoase din context. O altă greşeală pe care o poate face cineva cu o persoană care suferă de depresie este să încerce să o convingă de faptul că având această boală, ele nu-L ascultă pe Dumnezeu. Este ca şi cum ar pune mai multă sare pe rană. Cel mai bun ajutor care poate fi oferit unei persoane cu depresie este ca Biserica să se roage pentru ea şi să-i ofere tot sprijinul, înţelegerea şi căldura de care are nevoie.

Anxietatea şi depresia nu „arată" cum ne imaginam adesea. De multe ori, suntem surprinşi când auzim că o persoană, pe care noi o vedeam fericită şi bucuroasă, suferă de depresie. În general, persoanele care suferă de această afecţiune îşi ascund foarte bine simţămintele şi gândurile, chiar şi în faţa medicului, de teama prejudecăţilor care însoţesc depresia. Nu este uşor să identifici un caz de depresie, deoarece aceasta poate prezenta simptome contradictorii şi se manifestă diferit în funcţie de persoană. Este important ca Biserica să înveţe să recunoască simptomele depresiei şi să ofere sprijin şi încurajări persoanelor în cauză, pentru ca în felul acesta ele să se deschidă şi să fie dispuse să primească şi mai mult ajutor.

Biserica nu vindecă depresia. Chiar dacă biserica nu ar avea prejudecăţi faţă de cei care suferă de depresie şi anxietate, acest lucru nu este de ajuns pentru vindecarea acestora. Întâlnirile şi seminariile pot aduce multe beneficii, însă de ceea ce este cel mai important este dragostea, care îi face pe cei din jur să înţeleagă condiţia persoanei respective şi să-şi dorească să o ajute şi rugăciunile înălţate pentru ea. Biserica poate greşi în ceea ce priveşte felul în care abordează depresia şi anxietatea, însă Christos oferă vindecare, încurajare şi alinare celui care I-o cere, iar Biserica şi creştinii sunt invitaţi să-I urmeze exemplul.

7 semne că ar fi bine să mergi la un psiholog

Cu toţii trecem prin perioade de stres, de tristeţe, durere sau conflicte. Însă atunci când te afli în aceste stări îţi este greu să îţi dai seama dacă ai într-adevăr nevoie să consulţi un specialist sau vei reuşi să depăşeşti singur acest moment.
 
Identificarea şi rezolvarea problemelor mintale este o prioritate a comunităţii psihiatrice. Pe lângă suferinţa inutilă la care ne supunem singuri nedorind să fim consiliaţi, e posibil să avem o problemă psihică reală care se poate înrăutăţi dacă nu căutăm ajutor.
 
„Cu cât cineva caută ajutor mai repede, cu atât mai uşor poate scăpa de probleme. Va fi nevoie de mai puţin timp, de mai puţin efort şi de mai puţin stres în rezolvarea lor“, este de părere psihologul american Daniel J. Reindenberg.
 
Psihologii atribuie rata scăzută a celor care caută ajutor multor mituri legate de o vizită la terapeut. Există îngrijorarea că „numai nebunii se duc la specialişti“, că este un semn de slăbiciune dacă ceri ajutorul sau că, pur şi simplu, tratamentul mănâncă timp şi bani.
 
Tratamentul tău nu trebuie să reprezinte o analiză făcută de patru ori pe săptămână. Am pacienţi care vin doar la două şedinţe într-un an de zile. Oamenii cred că vor deveni dependenţi de terapeut, dar nu e adevărat“, adaugă dr. Mary Alvord, psiholog.
 
Aşadar, care sunt semnele care ar trebui să ne avertizeze că este timpul să căutăm ajutor specializat? „Huffington Post“ a consultat trei psihologi, Daniel Reindenberg, Mary Alvord şi Dorothea Lack, pentru a ne informa despre ce anume ar trebui să ne trimită în cabinetul specialistului atunci când simţim că suntem la pământ, când ne simţim copleşiţi de probleme zilnice şi, mai ales, atunci când capacitatea noastră de a funcţiona zi de zi este diminuată.
 
1. Tot ce simţi este la  intensitate maximă
 
„Cu toţii ne înfuriem sau ne întristăm, însă cât de intens şi cât de des? Ne împiedică să ne ducem la capăt activităţile de zi cu zi?“, ne întreabă Alvord. Să te simţi copleşit de furie sau de tristeţe zi de zi ar putea indica o problemă mai adâncă, însă mai trebuie să cauţi un indiciu: exagerarea.
 
Atunci când apare o provocare neplănuită, presupui imediat că se va întâmpla ceva rău? Această formă intensă de anxietate, în care fiecare îngrijorare este exagerată, poate fi un indiciu că trebuie să cauţi ajutor de specialitate.
 
Această exagerare poate fi de-a dreptul paralizantă, poate conduce la atacuri de panică şi chiar la izolare“, spune Alvord.
 
2. Ai suferit o traumă şi îţi ocupă toate gândurile
 
Durerea pierderii unui om drag, o despărţire sau pierderea slujbei pot fi evenimente care să te facă să te gândeşti la consultarea unui terapeut. „Tindem să ne gândim că aceste sentimente vor trece de la sine, dar nu totdeauna se întâmplă aşa“, spune Alvord. Durerea cauzată de o pierdere ne poate împiedica să funcţionăm, ne poate face să ne izolăm de prieteni sau familie. 
 
Alţi oameni tind să răspundă sentimentelor de durere într-o manieră agitată: hiper-socializare, inabilitatea de a mai sta singur, pierderea somnului. Şi acestea sunt semne care trebuie să ne trimită la specialist.
 
3. Dureri de cap inexplicabile şi un sistem imunitar scăzut
 
„Problemele psihice ne pot afecta organismul“, spune Alvord. Cercetările confirmă faptul că stresul se poate manifesta sub forma multor tulburări fizice, de la un stomac deranjat permanent şi dureri de cap, până la răceli frecvente şi un libido scăzut. „Contracţii involuntare ale muşchilor (dar nu după o şedinţă de exerciţii fizice) sau dureri de gât pot fi semne ale stresului şi ale problemelor emoţionale“, notează Reindenberg.
 
4. Bei ca să uiţi
 
Dacă bei alcool exagerat de mult sau te foloseşti de substanţe halucinogene, şi chiar dacă te gândeşti cât de mult ai bea ca să uiţi, poate fi un semn că vrei să amorţeşti sentimentele cărora nu le poţi face faţă.
 
Substanţele halucinogene sau alcoolul pot fi înlocuite chiar şi de mâncare. „Schimbări ale apetitului pot semnala că ai o problemă. Şi mâncatul prea mult pe fond nervos, şi mâncatul prea puţin sau deloc ne semnalează o problemă care nu poate fi rezolvată de la sine“, continuă Reindenberg.
 
5. Primeşti avertizări de la serviciu
 
Modificarea stilului de lucru este un semn al unor probleme psihologice. Dacă te simţi rupt de toate, nu te poţi concentra şi nu-ţi poţi îndeplini sarcini care înainte erau uşoare, este timpul să discuţi cu un specialist. „Adulţii petrec multă vreme la serviciu, aşa că oamenii care observă primii modificări în comportament sunt şi cei care trebuie să compenseze pentru munca nedepusă, exact ca într-o familie“, spune Reindenberg.
 
6. Nu mai găseşti plăcere în nimic
 
Dacă dansul, cititul, filmele sau întâlnirile din club şi-au pierdut interesul pentru tine, mai ales dacă înainte obişnuiai să le faci pe toate, este un semn că trebuie să te consulţi cu un terapeut.
 
7. Prietenii tăi sunt îngrijoraţi de tine
 
Uneori prietenii pot observa schimbări pe care tu ai greutăţi în ale identifica. Nu ezita să iei în considerare opinia prietenilor tăi. „Dacă cineva din viaţa ta începe să fie îngrijorat cu privire la atitudinea ta şi îşi exprimă îngrijorarea, este un semn pe care ar trebui să-l iei în calcul“, conchide Reindenberg.
 

Povestea din spatele omului care a trăit 256 de ani

Potrivit unor articole publicate în anii 1930 de Time Magazine şi New York Times, chinezul Li Ching-Yun a trăit 256 de ani, a îngropat 23 de neveste şi a crescut 180 de descendenţi.
Chiar a trăit atât de mult? Yuen a fost un instructor de arte marţiale şi cunoscător de plante medicinale.
Atunci când a fost întrebat despre secretul longevităţii lui, Li a răspuns: „Păstraţi o inimă liniştită, staţi aşezaţi ca o broască ţestoasă, mergeţi rapid ca un porumbel şi dormiţi ca un câine”.
Li a explicat că secretele unei longevităţii incredibile sunt calmul interior şi pacea minţii. Dieta lui s-a bazat în mare parte pe orez şi vin. Conform New York Times, Li credea că orice persoană ar putea trăi cel puţin un secol în condiţiile în care obţine pacea interioară.
Într-o zi, în timp ce îi învăţa pe studenţii săi arte marţiale, le-a spus acestora ca şi-a încheiat misiunea în viaţă şi este timpul să meargă acasă. Li a murit la 6 mai 1933.
Cum era de aşteptat, nu se cunosc prea multe despre viaţa timpurie a lui Li Ching-Yun. Ştim că el a fost născut în provincia Sichuan din China, unde a şi murit. Ştim de asemenea că până la a zecea sa aniversare, Ching-Yun era alfabetizat şi a călătorit în Kansu, Shansi, Tibet, Annam, Siam şi Manciuria colectând plante. După aceea, lucrurile devin un pic neclare...
Se pare că, timp de peste o sută de ani, Li a continuat să-şi vândă propriile ierburi şi ulterior a vândut ierburi colectate de alţii.
Poate vă gândiţi că la 256 de ani corpul său se prezenta scorojit, decrepit şi cu o piele zbârcită care arată înfiorător. Nimic mai fals. Mulţi au fost uimiţi de tinereţea pe care o afişa în ciuda vârstei.
Li susţinea că s-a născut în 1736 şi a trăit 197 ani. Cu toate acestea, în 1930, Wu Chung–chien, decanul Universităţii Minkuo, a găsit înregistrări care dovedesc că Li s-a născut în 1677. Înregistrările arătau că Guvernul imperial chinez l-a felicitat când a împlinit 150 şi 200 de ani. Să fi uitat el de propria lui zi de naştere? Era vorba despre aceeaşi Li Ching-Yun?
Se poate remarca aspectul tineresc al lui Li dintr-un articol publicat în 1928 de New York Times, în care arăta ca un bărbat de circa 60 ani. Are oare corpul uman abilitea aceasta inerentă?