sâmbătă, 22 martie 2014

Acord istoric între marile religii pentru eradicarea formelor moderne de sclavie şi a traficului cu fiinţe umane


A fost semnat luni la Sala de Presă a Sf. Scaun aşa numitul „Global Freedom Network”, un acord între reprezentanţii marilor religii mondiale privind eradicarea formelor moderne de sclavie şi a traficului cu fiinţe umane, în colaborare cu „Walk Free Foundation”.

La conferinţa de presă au intervenit, din partea Bisericii Catolice, mons. Marcelo Sánchez Sorondo, cancelarul Academiilor Pontificale pentru Ştiinţe şi Ştiinţele Sociale; dr. Mahmoud Azab, reprezentând Marele Imam al Universităţii islamice Al-Azhar, din Egipt; Sir David John Moxon, din partea arhiepiscopului de Canterbury, pentru Comuniunea Anglicană, şi Andrew Forrest, fondatorul „Walk Free Foundation”.

Acordul revoluţionar semnat luni la Vatican, fără precedent în relaţiile dintre marile religii, îşi propune obiectivul curajos de a eradica sclavia moderne şi traficul de fiinţe umane până în 2020.

În Declaraţia Comună, semnatarii acordului „Global Freedom Network” evidenţiază potenţialul distrugător al sclaviei moderne şi traficului cu fiinţe umane şi face un apel la celelalte confesiuni creştine şi la celelalte religii să intervină pentru eradicarea acestor drame.

„Sclavia modernă şi traficul cu fiinţe umane sunt o crimă împotriva umanităţii”, se afirmă în Declaraţia Comună. Exploatarea fizică, economică şi sexuală a copiilor, femeilor şi bărbaţilor condamnă 30 de milioane de persoane la dezumanizare şi degradare. Fiecare zi în care continuăm să tolerăm această situaţie – se citeşte în Declaraţie - încălcăm de fapt umanitatea noastră comună şi ofensăm conştiinţa tuturor popoarelor.

Orice formă de indiferenţă faţă de victimele exploatării trebuie să înceteze, continuă Declaraţia Comună. Semnatarii acesteia îi îndeamnă pe toţi credincioşii religiilor şi respectivii lideri, guvernele şi toţi oamenii de bună voinţă să-şi dea adeziunea la mişcarea împotriva sclaviei moderne şi a traficului cu fiinţe umane, şi să susţină acordul „Global Freedom Network”.

Numai punând în practică, la nivel mondial, idealurile credinţei şi valorile umane împărtăşite, putem face astfel încât puterea spirituală, efortul concertat şi idea de eliberare să conclucreze la eradicarea definitivă a sclaviei moderne şi a traficului cu fiinţe umane din societatea noastră. Răul este produsul omului şi poate fi combătut de o voinţă inspirată de credinţă şi de angajarea omului.

Le aducem mulţumiri celor angajaţi în această bătălie – afirmă semnatarii - şi sperăm mult ca acest nou proiect să folosească drept încurajare ulterioară pentru angajarea lor în favoarea libertăţii fraţilor şi surorilor noastre în asuprire.

În ciuda eforturilor depuse de foarte multe persoane în atâtea ţări, sclavia modernă şi traficul cu fiinţe umane continuă să crească. Victimele sunt ţinute în ascuns: în locuri de prostituţie, în stabilimente şi plantaţii, pe vase de pescuit şi structuri ilegale, dincolo de uşile închise ale caselor private şi în multe alte locuri, în oraşe, sate şi periferii, din naţiunile mai bogate cât şi în cele mai sărace ale planetei.

Acordul „Global Freedom Network”, se mai citeşte în Declaraţia Comună, se va folosi de mijloacele credinţei: rugăciune, post şi caritate. Se va înfiinţa o Zi de rugăciune pentru victime şi libertatea lor. Toţi cei care au credinţă şi oamenii de bună voinţă vor fi invitaţi la reflecţie şi acţiune. Se vor înfiinţa reţele de rugăciune specifică în orice parte a lumii.

În cadrul Acordului, părţile semnatare se angajează să parcurgă toate căile posibile pentru a stimula acţiunea globală şi a eradica sclavia modernă şi traficul cu fiinţe umane.

În primul an de la semnarea Acordului se vor pregăti planuri de intervenţie vizând confesiunile religioase, familiile, şcolile, congregaţiile religioase, companiile multinaţionale, guvernele şi ţările din G20, invitate să susţină prin documente şi iniţiative specifice realizarea obiectivelor stabilite în Acord.

Omenirea actuală – încheie Declaraţia Comună - trebuie să fie eliberată de aceste rele teribile şi de aceste crime împotriva umanităţii. Orice mână şi orice inimă trebuie să se unească pentru a garanta această libertate tuturor celor care sunt în detenţie şi suferă. Acest Acord „marchează un început şi o promisiune: victimele sclaviei moderne şi ale traficului cu fiinţe umane nu vor fi uitate sau ignorate, toţi vor cunoaşte povestea vieţii lor. Vom păşi împreună către libertate”.

Acordul semnat luni la Vatican între marile religii defineşte sclavia modernă şi traficul cu fiinţe umane prin termenii generici care desemnează „privarea sistematică a individului de libertate”, în conformitate cu instrumentele legislative adoptate la nivel internaţional. Printre acestea, se află convenţiile privind prostituţia forţată, munca forţată, înrolarea copiilor în grupări armate, prostituţia infantilă, munca minorilor, sclavia provocată de datorii şi de căsătoriile forţate şi oricare altă formă de sclavie modernă şi trafic de fiinţe umane.


Sursa:ro.radiovaticana.va