joi, 22 mai 2014

Papa Francisc: ”rugați-vă pentru pelerinajul meu în Țara Sfântă”


Peste 70 de mii de pelerini au luat parte la audiența generală de miercuri, 21 mai 2014, în Piața Sf. Petru. Papa Francisc a continuat catehezele despre darurile Spiritului Sfânt și a vorbit de această dată despre darul cunoașterii. Pontiful a lansat un apel la solidaritate cu populațiile din Balcani afectate de grave inundații și a cerut sprijinul rugăciunii pentru apropiatul său pelerinaj în Țara Sfântă, de la 24 la 26 mai.

”Dragi Frați și Surori, Bună ziua!

Astăzi aș dori să pun în lumină un alt dar al Spiritului Sfânt, darul științei. Când se vorbește de știință, gândul se îndreaptă imediat la capacitatea omului de a cunoaște tot mai bine realitatea înconjurătoare și de a descoperi legile care reglementează natura și universul. Știința care vine de la Spiritul Sfânt, însă, nu se limitează la cunoașterea umană: este un dar special, care ne conduce să percepem, prin intermediul creației, măreția și iubirea lui Dumnezeu și relația sa profundă cu fiecare făptură.

Când ochii noștri sunt luminați de Spiritul Sfânt, se deschid la contemplarea lui Dumnezeu, în frumusețea naturii și în măreția cosmosului, și ne conduc să descoperim cum fiecare lucru ne vorbește despre El, și fiecare lucru ne vorbește despre iubirea Lui. Toate acestea trezesc în noi o mare uimire și un sentiment profund de gratitudine! Este senzația pe care o simțim când admirăm o operă de artă sau oricare dintre minuni care sunt rod al ingeniozității și al creativității omului: în fața acestora, Spiritul Sfânt ne face să-L lăudăm pe Domnul din adâncul inimii noastre și să recunoaștem, în tot ceea ce avem și suntem, un dar inestimabil al lui Dumnezeu și un semn al iubirii sale nemărginite față de noi.

În primul capitol al Cărții Genezei, chiar la începutul Bibliei, se evidențiază că Dumnezeu este pe deplin mulțumit de creația Sa, subliniind în mod repetat frumusețea și bunătatea fiecărui lucru. La finalul fiecărei zile este scris: "Și a văzut Dumnezeu că este bine" (1,12.18.21.25), - și, dacă Dumnezeu vede că este un lucru bun și este un lucru frumos, și noi trebuie să avem această atitudine, să privim la creație ca la un lucru frumos și bun. Iată darul științei, a acestei frumuseți: să-l lăudăm pe Dumnezeu, să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit atâta frumusețe. Aceasta este calea. Iar Când Dumnezeu a terminat creația omului, nu a spus: "Și a văzut că era bine", ci a spus că era "foarte bine". Nu-i așa? Creația ne apropie de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu noi suntem lucrul cel mai frumos, cel mai măreț, cel mai bun al creației. (n.n. Cineva ar putea întreba). "Dar îngerii, părinte?" Nu, îngerii vin după noi, noi suntem mai mult decât îngerii! Dumnezeu ține la noi, așa cum spune și Cartea Psalmilor. Trebuie să-i mulțumim pentru aceasta.

Darul științei ne pune în sintonie profundă cu Creatorul și ne face părtași la limpezimea privirii și evaluării sale. Doar în această perspectivă reușim să vedem în bărbat și femeie culmea creației sale și împlinirea unui plan de iubire gravat în fiecare dintre noi, prin care ne recunoaștem ca fiind frați și surori.

Toate acestea reprezintă un motiv de seninătate și de pace și fac din creștin un vesel mărturisitor al lui Dumnezeu, după modelul sfântului Francisc din Assisi și a atâtor sfinți care au știut să laude și să cânte iubirea sa prin contemplarea creației. Însă, în același timp, darul științei ne ajută să nu cădem în unele comportamente excesive sau greșite. Creația nu este o proprietate de care putem dispune după bunul plac; și cu atât mai puțin poate fi doar proprietatea unora, câțiva la număr: creația este un dar, este un dar minunat făcut nouă de către Dumnezeu pentru a ne îngriji de el și a-l folosi în beneficiul tuturor, întotdeauna cu spirit de mare respect și gratitudine.

Al doilea comportament greșit constă în tentația de a ne opri la creaturi, ca și cum acestea ar putea reprezenta un răspuns la toate așteptările noastre. Darul științei ne ajută să nu cădem în această ispită. Dar aș vrea să revin la primul comportament greșit. Creația trebuie păstrată, nu luată în stăpânire. Trebuie să păstrăm creația. Este un dar făcut nouă de către Domnul: este darul lui Dumnezeu pentru noi. Noi suntem păstrătorii creației, iar când exploatăm creația distrugem semnul iubirii lui Dumnezeu. Distrugând creația îi spunem lui Dumnezeu: "Mie nu-mi place, nu este bun ce-ai creat; eu mă plac pe mine însumi". Iată, în aceasta constă păcatul. Înțelegeți? Păstrarea creației înseamnă păstrarea darului lui Dumnezeu și exprimarea mulțumirii față de Dumnezeu, spunându-i: "Da, eu am în stăpânire creația, însă este un dar primit de la tine, iar eu nu voi distruge niciodată un dar al tău".

Acesta trebuie să fie comportamentul nostru față de creație. Să o păstrăm, căci dacă o distrugem, creația ne va distruge pe noi. Să nu uităm acest lucru. Când am mers odată la țară, o persoană simplă, căreia îi plăcea mult florile și le îngrijea, mi-a spus: "Părinte, trebuie să păstrăm aceste lucruri frumoase dăruite nouă de către Dumnezeu. Creația ne-a fost încredințată pentru ca noi să o folosim bine. Ne-a fost dată să o păzim, nu să o exploatăm. Dumnezeu iartă întotdeauna. Da, este adevărat, iartă întotdeauna. Noi oamenii iertăm uneori, însă creația nu iartă niciodată, iar dacă noi nu păzim creația aceasta ne va distruge", a spus acea persoană simplă, de la țară. Acest lucru trebuie să ne dea de gândit și să-i cerem Duhului Sfânt harul de a înțelege bine darul creației, căci Dumnezeu a spus: "este bine, este bine, este bine, este darul pentru cel mai bun lucru pe care l-am creat: persoana umană". Mulțumesc!

După saluturile finale, în diferite limbi, Papa Francisc a lansat mai multe apeluri privind situația internațională și umanitară și a cerut credincioșilor să se roage pentru apropiatul său pelerinaj în Țara Sfântă.

”Sâmbăta viitoare încep călătoria în Țara Sfântă, țara lui Isus. Va fi o călătorie strict religioasă. Mai întâi, pentru a-l întâlni pe Fratele meu Bartolomeu I, la împlinirea a 50 de ani de la întâlnirea lui Paul al VI-lea cu Atenagoras I. Petru și Andrei se vor întâlni încă o dată și acest lucru este foarte frumos! Al doilea motiv, este să mă rog pentru pace în acea țară care suferă atât de mult. Vă cer să vă rugați pentru această călătorie!”.

”Gândul meu se îndreaptă din nou spre populațiile din Bosnia și Herțegovina și din Serbia, afectate grav de inundații, cu pierderi de vieți omenești, numeroși evacuați și pagube imense. Din nefericire, situația s-a agravat. Drept care vă îndemn să vă uniți la rugăciunea mea pentru victime și pentru toate persoanele încercate de această calamitate. Să nu lipsească acestor frați ai noștri solidaritatea noastră și sprijinul concret al comunității internaționale”.

”La 24 mai se celebrează comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria Ajutorul Creștinilor, venerată cu multă devoțiune în sanctuarul de la Sheshan, lângă Shanghai. Le cer tuturor credincioșilor să se roage pentru ca, sub ocrotirea Mariei, Ajutorul Creștinilor, catolicii în China să continue să creadă, să spere și să iubească, și să fie în orice circumstanță, ferment de conviețuire armonioasă în mijlocul concetățenilor lor”.

”Tot sâmbăta viitoare, la Aversa (Italia) vor fi proclamați Fericiți Mario Vergara, preot misionar (PIME), și Isidor Ngei Ko Lat, laic și catehet, uciși în 1950 în Birmania, din ură față de credința creștină. Fidelitatea lor eroică față de Cristos să fie de încurajare și exemplu pentru misionari și în special pentru cateheți, care în țările de misiune desfășoară o lucrare apostolică prețioasă și de neînlocuit, pentru care întreaga Biserică le este recunoscătoare”.

Sursa:ro.radiovaticana.va

Descarcă o carte...

:)

:)

Muzica pentru cei aleși!

Deseori ne amețim cu multa muzică ce se comercializează doar de dragul de a avea ce asculta, însă în lumea aceasta mai există și artiști, poate mai puțin cunoscuți, care nu tind spre un câștig material ci mai ales pentru a transmite ceva și ceea ce fac, fac din dragoste față de această artă. Un artist pe care, sincer, eu nu-l cunoșteam până acum dar care m-a atras imediat ascultându-i piesele pe youtube, a fost Alina Manole, care cu timbrul său deosebit are puterea de a pătrunde toate încăperile minții (îmi plac tare mult gândurile transmise!) și ale inimii (pentru că muzica ei se aplică precum un balsam, și este plăcut!).
Așadar, am descoperit acest om extraordinar care deja mă fascinează nu numai cu muzica dar am fost ispitit să-i citesc și gândurile postate pe blog-ul personal, și vă spun că are o imaginație bogată și mă bucur să văd oameni care, deși sunt foarte ocupați, continuă să scrie mai ales de dragul fanilor. Pe mine m-ați cucerit! Cel puțin de astăzi sunt ca abonat la acest blog (blog.alinamanole.ro) și sper ca și alții să profite de această oportunitate de a avea în lumea virtuală (dar mai ales în realitate) astfel de persoane deosebite.
Am spus, nu o cunoșteam până azi pentru că se pare că nu este un om ce își dorește să iasă înainte fără merite și, categoric, are multe, drept pentru care, cu siguranță în viitor va fi chemată în față, pe scenă, pentru a ne reprezenta. Cu o astfel de voce caldă ar trebui să ne reprezinte țara la concursurile ce se pot vedea și astăzi și unde câștigă tot felul de neaveniți într-ale muzicii, sincer, să nu dau exemple...
Vă vorbesc despre acest om minunat deoarece acum, în curând, va avea loc un eveniment important pentru viața artistică a Alinei Manole, respectiv un concert de lansare al noului ei album ce va avea loc în datele de 2 și 3 iunie începând cu ora 19.30 la Teatrul Excelsior.

Și, pentru că particip și la o campanie care mă ispitește să scriu o poveste plecând de la piesa de mai jos, iată ce a ieșit :) (Dar ascultă mai întâi piesa!)


Stătea rezemat pe zidul mâncat de ploi și vânturi ce s-au împerecheat cu timpul pentru a se cunoaște istoricul acestui loc. Stătea pe loc dar gândurile îi zburau galopând spre zări unde se întâlneau cu ultimele raze de Soare care le îmbrățișa a încurajare și le spunea: „Curaj, va veni!”
Aștepta acolo de aproape o oră dar parcă stătea de 30 de ani și inima îi bătea de ar fi vrut să evadeze și să fugă acasă și să se ascundă undeva, să se izoleze. Nu primise niciodată o veste de la ea. Ea plecase în lume și se pierduse în mulțime și nu credea că se va ține de cuvânt, de acea promisiune de când erau doar de 7 ani: „Peste 30 de ani hai să ne întâlnim aici, în acest loc în care am făcut acest pact! Nu mai plânge, mă voi întoarce, promit! Țin prea mult la tine dar nu pot face nimic, părinții mă duc acolo, nu eu vreau!” A plâns ani întregi gândindu-se la acel pupic pe obraz și acel șoptit „Te iubesc!” lăsat în urmă ca un fin parfum dintr-o sticluță mică și valoroasă ca inima ei scumpă.
O ploaie măruntă îi mătură gândurile ce s-au înălțat ca niște zmeie conduse de briza ușoară ce indicaseră norilor din timpul zilei direcția munților unde primesc un pic de răceală pentru a plânge cu fulgi de nea peste crestele înalte.
Unde s-ar duce nicăieri nu îi este mai bine ca în acest loc plin de ierburi și flori ofilite, pentru că acel loc devenise portul despărțirii, al ultimei atingeri, al primului și ultimului sărut. Și deși plecase... ancorase toată ființa în inima lui. Rămase sculptată precum un basorelief în inima lui. Și de câte ori nu ar fi dorit să o scoată de acolo...
Nu mai știa absolut nimic despre ea, dispăru precum o fantomă speriată de oameni, nu mai știa dacă trăiește, dacă va veni. Iar acest ultim gând îl rodea precum o carie un copac ce trăise suficient să vadă războaie sângerânde, foamete și boli ucigașe iar acum se vedea pus la pământ de o minusculă insectă. „Poate că m-a uitat!” își spunea el oftând în aerul răcoros ce cădea ca o plapumă pufoasă peste orașul ce se întuneca precum inima lui așteptândă.
Stelele apăreau victorioase, una câte una, pe cerul bătrân și el simțea în spate împunsătura tot mai apăsătoare a deznădejdii, clipele deveneau minute, minutele ore, iar orele infinite... Ea nu mai apărea...
Și-a șters ultimele lacrimi din ochi și s-a întors să plece, nu mai avea rost, uitase de el...
După colț, o domniță frumoasă, căzută la pământ, părea că se străduiește să repare o rană din fusta-i ruptă în urma unei căzături. Încă era prinsă într-o parte de o sârmă scăpată din zidul dărâmat și tristețea rupse barajul inimii și îi inundă sufletul. Era captivă și plângea ca și cum își pierduse până și viața. El s-a aplecat spre ea și a spus doar un tremurător „Maria”. Întâlnirea privirii lor a scânteiat în abisul nopții ce se lăsase, erau iar împreună. A prins bine brațul ei și a ridicat-o iar în spate fusta ei a țipat a eliberare și au căzut unul în brațele celuilalt. Ea, tristă: „nu puteam să te întâlnesc așa. Îmi era rușine!” El, strângându-o mai tare în brațe: „Îmi este indiferent, doar dumneata contezi...”
Din apropiere, ca un cânt de pasăre de noapte, lansate în toate direcțiile, se răspândeau notele blânde împreunate cu vocea catifelată a Alinei cu piesa De 30 de ani... era parcă scrisă și interpretată pentru ei...


Mai multe informații despre artista Alina Manole, vezi:



Îmblânzirea limbajului


De multe ori, dezbaterile importante pentru viaţa noastră şi a societăţii noastre se dau în jurul conceptului de libertate şi aşa-numitei oportunităţi acordate în statele democratice de a decide singur pentru propria viaţa şi, nu de puţine ori, pentru viaţa celor neputincioşi, precum copiii încă nenăscuţi, bătrânii fără discernământ şi a tuturor celor care, în faţa societăţii, tind să-şi piardă valoarea.

În Enciclica Evangelium Vitae, Sf. Ioan Paul al II-lea atrăgea atenţia că problema principală a insensibilităţii de care dă dovadă societatea contemporană are rădăcini mult mai adânci. Acesta spunea:

„În căutarea rădăcinilor celor mai adânci ale luptei între «cultura vieţii» şi «cultura morţii», nu ne putem opri la ideea perversă de libertate amintită mai sus. Trebuie să ajungem în centrul dramei trăite de omul contemporan: eclipsa simţului lui Dumnezeu şi al omului, tipică pentru contextul social şi cultural dominat de secularism, care cu tentaculele sale pătrunzătoare ajunge uneori să pună la încercare înseşi comunităţile creştine. Cei care se lasă contaminaţi de această atmosferă, intră cu uşurinţă în vârtejul unui teribil cerc vicios: pierzând simţul lui Dumnezeu, se tinde şi la pierderea simţului omului, al demnităţii şi vieţii sale; la rândul ei, violarea sistematică a legii morale, în special în materia gravă a respectului faţă de viaţa umană şi de demnitatea ei, produce un gen de umbrire progresivă a capacităţii de percepere a prezenţei dătătoare de viaţă şi mântuitoare a lui Dumnezeu” (Evangelium Vitae 21).

În această lume în care Dumnezeu pare a fi eclipsat de inteligenţa democratică, libertatea cetăţenilor este de multe ori îngrădită printr-o manipulare subtilă a percepţiei lor. Astfel, printr-o serie de campanii publicitare, campanii de lobby politic şi de o aşa-numită îmblânzire a limbajului, lucruri care ar fi părut imposibil de imaginat acum câteva zeci de ani, precum omorârea celor bolnavi sau a celor cu handicapuri, au devenit din ce în ce mai actuale în societatea drepturilor omului.

De aceea, astăzi auzim de nenumărate ori vorbindu-se despre avort, eutanasie, fertilizare umană in vitro, şi nu întotdeauna conştientizăm cu adevărat despre ce este vorba. Atunci când lumea foloseşte de nenumărate ori expresii precum „întrerupere de sarcină” suntem tentaţi să trecem cu vederea că, în realitate, este vorba despre omorârea voluntară a unui copil care încă nu s-a născut. Acest avort voluntar îmblânzit artificial printr-un limbaj camuflator, această crimă, pare mult mai simplu de digerat pentru societatea în care toţi au dreptul la viaţă, dar unora le este pur şi simplu refuzat dreptul de a trăi. Şi în cazul eutanasiei, nu este vorba despre o moarte bună, sensul iniţial al cuvântului, ci este vorba despre un omor voluntar al unei persoane care din diferite motive nu mai doreşte să trăiască. Iniţial se vorbea despre omorârea celor care suferă din cauza unor boli foarte grave şi sunt aproape de moarte, dar astăzi din ce în ce mai des sunt omorâte în mod legal, în anumite ţări, persoane care pot fi sănătoase fizic.

La fel se întâmplă şi în cazul fertilizării in vitro sau al altor proceduri medicale sau sociale controversate din punct de vedere moral: utilizându-se un limbaj îmblânzit, camuflat şi, de multe ori eronat, se încearcă schimbarea percepţiei opiniei publice pentru a nu boicota o serie de atrocităţi contemporane promovate intens de anumite ideologii şi grupuri de interese.

Exemplele de limbaj îmblânzit sunt atât de des întâlnite în viaţa noastră cotidiană, încât dacă vom observa cu o mai mare atenţie limbajul pe care-l au politicienii, mass-media şi cei din jurul nostru, vom constanta că, de foarte multe ori, percepţia ne este alterată de folosirea unor expresii şi cuvinte care s-au îndepărtat de adevăr. Iar acest lucru se întâmplă pentru a elimina emoţiile din dezbaterile societăţii, pentru că omul care simte nedreptatea şi este înduioşat de minunăţia vieţii este greu de manipulat şi imposibil de înduplecat pentru a accepta atrocităţi precum omorârea copiilor nenăscuţi şi a celor care sunt consideraţi inutili de către societate.

Încheiem tot cu un citat din învăţătura Sf. Ioan Paul al II-lea:

„În contextul social de astăzi, marcat de o luptă dramatică între «cultura vieţii» şi «cultura morţii», trebuie să se maturizeze un puternic simţ critic, în stare să discearnă adevăratele valori şi exigenţele autentice. Se impune urgent o mobilizare generală a conştiinţelor şi un efort etic comun pentru a pune în mişcare o mare strategie în favoarea vieţii. Toţi împreună trebuie să construim o nouă cultură a vieţii: nouă, adică în stare să înfrunte şi să rezolve problemele inedite de astăzi privitoare la viaţa omului; nouă, pentru că e însuşită cu o convingere mai solidă şi mai activă din partea tuturor creştinilor; nouă, pentru că e în stare să stârnească o confruntare culturală serioasă şi curajoasă cu toţi. Urgenţa acestei cotituri culturale e legată de situaţia istorică pe care o străbatem, dar se înrădăcinează în însăşi misiunea evanghelizatoare proprie Bisericii. Într-adevăr, Evanghelia tinde să «transforme dinăuntru, să reînnoiască omenirea»; e ca aluatul care dospeşte toată frământătura (cf. Mt 13, 33) şi, ca atare, e destinată să impregneze toate culturile şi să le însufleţească din interior, pentru că exprimă întregul adevăr asupra omului şi asupra vieţii lui” (Evangelium Vitae 95).

A. C. Hrişman

Sursa:ro.radiovaticana.va

Mulți ani să ne trăiești, Danone!


Dacă tot împlinește 15 ani Danone de când este prezent pe piața românească cu produsele sale delicioase din lapte, iată că este și vremea urărilor. Și, drept cadou, a primit un nou site care să-i reprezinte și mai bine „personalitatea” adolescentină.


Site-ul http://www.danone.ro, este atractiv cu multe informații utile, fotografii de calitate și te pune la curent cu modul în care se realizează minunatul produs (apopo de asta, dacă dorești, pe site este o secțiune unde te poți încrie pentru a vizita fabrica!). Tot acolo aflii, spre exemplu, miturile legate de iaurt sau istoricul mărcii Danone ce începe în Barcelona anilor 1919, etc.


Nu ne rămâne decât să sperăm că Danone va veni curând și cu alte produse la fel de bune, cu concursuri de tot felu și să-i vedem la fel de implicați în campanii de ajutor al celor care au nevoie așa cum o face și acum.


La mulți ani să ne trăiești Danone!

Hai nu mai aștepta și intră pe http://danone.ro!

   

În mâinile Papei Francisc o carte în care este amintită şi Biserica Greco-Catolică din România


Părintele profesor Renzo Lavatori din Roma, care este deja cunoscut în România prin conferinţele sale, prin traducerile în limba română a cărţilor dânsului, a avut oportunitatea de a se întâlni cu Sfântul Părinte Papa Francisc cu prilejul aniversării a 50 de ani de preoţie.

După celebrarea Sfintei Liturghii împreună cu Sfântul Părinte, Pr. Renzo Lavatori a avut ocazia de a-l saluta şi a schimba două cuvinte cu Sanctitatea Sa, înmânându-i totodată Sfântului Părinte şi o carte scrisă de dânsul împreună cu Ruggero Poliero intitulată Il Prete: Identità e Missione. Squarcio sul suo Mistero [Preotul: Identitate şi Misiune. O viziune asupra Misterului său]. Această carte este un amplu studiu asupra misterului sacerdotal, iar în cadrul acestui studiu, pr. Renzo Lavatori aminteşte într-o notă integrativă de Biserica Greco-Catolică din România care urmează tradiţia bizantină; după câteva date istorice, precizează faptul că tânărul care simte vocaţia la preoţie, are această posibilitate de a alege între a fi preot celib sau preot căsătorit. Pr. Renzo Lavatori pune în evidenţă coexistenţa celor două tradiţii latină şi bizantină, care în specificitatea lor comportă profesiunea aceleiaşi credinţe şi legătura substanţială cu episcopul Romei, succesorul lui Petru, semnul unităţii Bisericii Catolice. Prin urmare nu există conflictualitate sau contrapunere sau rivalitate între aceste două tradiţii, nu este vorba de o gradualitate mai mare sau mai mică a ministerului sacerdotal. Este necesar în schimb să se recupereze o profundă şi vitală uniune între aceste două moduri diferite de a trăi preoţia.

Diacon Aurel RUS