Un proiect îndrăzneţ, de construcţie a unui lăcaş de cult în care se
vor afla o biserică, o moschee şi o sinagogă, a fost lansat. Locul
construcţiei este Petriplatz, în inima capitalei Germaniei, Berlin.
Proiectul, intitulat "House of One", are nevoie de suport financiar din
partea tuturor celor care privesc cu ochi buni o astfel de iniţiativă.
Design-ul construcţiei a fost deja ales printr-un concurs, informează BBC News Magazine.
"Din punctul de vedere al unui evreu, oraşul unde a fost pus la punct un
plan pentru ca evreii să sufere este acum oraşul unde trei religii
monoteiste care şi-au pus amprenta asupra culturii europene îşi dau
mâna", a declarat unui dintre liderii religioşi, Rabbi Tovia Ben Chorin.
"Putem face asta. Sunt oameni care nu pot face asta în fiecare
grup, ceea ce e o problemă, dar trebuie să începem de undeva şi asta şi
facem", a mai precizat el pentru BBC.
Fiecare dintre cele trei religii va avea un spaţiu egal, dar repartizat
în mod diferit, precizează arhitectul proiectului, Wilfried Kuehn.
"De exemplu, sunt amenajate două nivele pentru moschee şi sinagogă şi
unul singur pentru biserică. Va fi o orgă în biserică, iar în moschee
sunt locuri unde se pot spăla picioarele", a declarat Kuehn.
Pastorul Gregor Hohberg susţine că "House of One" va fi
amplasată exact în locul în care s-a aflat prima biserică din Berlin,
construită în secolul al XII-lea. Biserica Sfântului Petru a fost
afectată puternic de bombardamentele de la sfârşitul celui de-al Doilea
Război Mondial din Berlin, iar ceea ce a rămas din ea a fost distrus
după război de autorităţile Germaniei de Est.
Proiectul are nevoie de 43.500.000 de euro, iar până în moment au fost strânşi 17.580 de euro, de la 336 de donatori.
Sursa