miercuri, 20 august 2014

Rugăciunea Papei într-o țară care respinge adesea persoanele cu dizabilități, iar numărul avorturilor atinge cote alarmante



După cum a fost prevăzut, vizita Papei Francisc în Coreea de Sud a fost marcată de vizitarea și rugăciunea dintr-un cimitir pentru copii avortați. Sfântul Părinte s-a rugat în fața statuii Sfintei Familii ce se ridică în mijlocul unui gazon plin de cruci mici și albe, care simbolizează nenumăratele avorturi și copiii uciși de-a lungul anilor în Coreea. Suveranul Pontif s-a rugat în tăcere, mass-media interpretând gestul ca pe un semnal foarte puternic al Papei, care a spus că vrea să evite subiectele "controversate" pentru a fi în măsură să se concentreze asupra grijii pastorale și a vizitării "periferiei".

Cimitirul este situat în parcul unui centru pentru persoane aflate în situații de risc (Centrul Kkottoghnae) construit în 1976 în Dieceza de Cheongju. Centrul Kkottoghnae se datorează operelor cartitabile ale P. John Oh, fondatorul comunității “fraților și surorilor Kkottoghnae a lui Isus”, care a deschis acest loc pentru a-i primi pe cei săraci, bolnavi, persoane fără adăpost, fără forme legale, persoane cu handicap și alcoolici. Centrul oferind astăzi ajutor pentru aproximativ 5.000 de oameni aflați în nevoie.

În acest sens, rugăciunea Papei Francisc a fost de o mare importanță, într-o țară în care respingerea persoanelor cu dizabilități este adesea o regulă, iar avortul, în ciuda restricțiilor semnificative introduse în 1953, este autorizat pentru a elimina copiii cu malformații severe.

În fapt, în Coreea de Sud, avortul este foarte practicat. Autoritățile fiind împotriva familiilor mari au făcut propagandă pentru controlul nașterilor în numele creșterii economice. În ultimii ani, fiind un dezastru din punct de vedere al natalității - unul dintre cele mai scăzute din lume – guvernul s-a văzut obligat să schimbe politica din nou, din motive economice.

Traducere: ACC


Sursa:riposte-catholique.fr

Trei rude ale Papei Francisc au murit într-un accident de mașină în Cordoba, Argentina


Papa Francisc plânge moartea a trei dintre rudele sale care au fost ucise într-un accident rutier în apropiere de Cordoba, Argentina.

Este vorba de soția și cei doi copilași ai nepotului Papei. Emanuel Horacio Bergoglio, 35 de ani, fiul fratelui Suveranului Pontif, a fost grav rănit în accidentul de mașină, în timp ce Valeria Carmona și cei doi copilași Antonio, în vârstă de 8 luni și Jose de 2 ani au decedat.

În urma verificărilor efectuate de poliția argentiniană, mașina acestora care se deplasa regulamentar a fost lovită de un camion ce a ieșit dintr-o stație de benzină. Șoferul a fost rănit. Nepotul Papei este acum internat în spital în stare critică. "A fost internat cu traumatisme multiple, fractură a brațului drept și o perforare a ficatului pentru care a fost supus unei intervenții chirurgicale", au declarat medicii.

Papa Francisc "a fost informat" de moartea rudelor sale și fiind "profund întristat" de vestea tragică "îi invită pe toți cei care îi înțeleg durerea să i se alăture în rugăciune." Acest lucru a fost anunțat de către purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi. Toți colaboratorilor săi apropiați, precum și angajații Sfântului Scaun au anunțat că se alătură Papei Francis în rugăciune și sunt alături de el în acest moment greu care i-a afectat familia.

Să ne unim și noi în rugăciune cu Sfântul Părinte.

Traducere: ACC


Sursa:www.today.it