luni, 13 octombrie 2014

Natural e cel mai bine!

Mulți cred că viața este mult mai plăcută dacă suntem sănătoși, și au dreptate. Însă astăzi, parcă prea ușor găsim remedii medicamentoase pentru absolut orice. Corpul nostru nu mai este lăsat să lupte singur, să-și formeze anticorpi.
Deși am crede că dacă avem o problemă, un medicament, care este ceva sintetic, ne rezolvă problemele, niciodată nu o va face fără a avea, în mică măsură măcar, un efect advers. Cei care s-au întors la remediile naturala sau le dau importanță, au înțeles că cel mai bine este să te întorci la „rădăcini”, la humusul din care suntem creați.
În genere, am văzut că dacă încerci remedii naturale, nu numai că te vindeci mai ușor, dar îți întărești și sistemul imunitar pentru a fi pregătit în cazul unui nou atac. Este adevărat că e mai simplu să apelezi la pilule când ai o problemă decât să îți prepare o „poțiune” vindecătoare mai ales când nu ai cele necesare iar pentru asta ar trebui să umbli să le cauți cine știe pe unde.
Am încredere în medicina naturistă deoarece ea se folosește de remedii naturale, de plante și, în principiu, de tot ceea ce ne oferă natura. M-a ajutat mereu și, sincer, foarte rar iau ceva sintetic. Chiar am și o gamă de produse ce le folosesc regulat, la un moment dat, la timpi bine stabiliți, și mereu dau „roade”. Nu este un lucru deosebit faptul că tot de ce avem nevoie se găsește la doar un pas de noi? Nu este de mirare că Mama Natură ne iubește!
Dacă cineva a înțeles acest fapt, atunci cu siguranță sunt domnul Mircea Hodârnău şi dr. Ladislau Rosenberg care au lansat DVD-ul „Terapia Rose” prin intermediul căruia invită oamenii să accepte un stil de viață sănătos, natural și conștiincios.



Vezi: http://www.mirceahodarnau.ro/tag/terapii-complementare şi http://www.doctornatura-wellness.blogspot.com.

Cine propune ideologia genului frizează ridicolul


Din nu ştiu ce motiv, la ordinea zilei nu este situaţia jalnică a sistemului de sănătate, condiţiile inumane în care cei mai mulţi dintre români muncesc zi de zi sau catastrofa demografică a ţării,  ci subiectul “Religia în şcoli” .

De la cosmonauţi până la candidaţi la preşedinţie şi alţi oameni de bine, toată lumea pare să îşi exprime părerea în spaţiul public, deşi de cele mai multe ori acestora le lipsesc cunoştinţe elementare despre subiectul pe care-l abordează.

În acest context am hotărât să acordăm spaţiu unei voci care s-a auzit mai puţin în această perioadă. Este vorba despre Biserica Română Unită cu Roma sau mai bine spus, Biserica Greco Catolică.

Una din cele mai importante voci din Sinodul Greco-Catolic, Episcopul de Oradea PSS Virgil Bercea, s-a arătat deschis să răspundă întrebărilor ActiveNews. 

Preasfinţia Voastră, discuţiile despre importanţa religiei în societatea românească, precum şi oportunitatea păstrării educaţiei religioase în şcoli s-au înteţit în ultima vreme. Cum se poziţionează Biserica Română Unită cu Roma pe acest subiect?
În 1754, la 11 octombrie, Episcopul Petru Pavel Aron deschidea ”Școlile de la Blaj” pentru copii tuturor românilor: ”fântânile darurilor”. Mircea Eliade spunea despre aceste școli, în 1954 la Paris: ”Făclia aprinsă la Blaj (…) n-a mai putut fi stinsă de atunci –, și nici nu se va stinge vreodată…”. Din acel moment, 1754, religia s-a studiat în școlile greco-catolice de la Blaj, Năsăud, Beiuș (…), a iluminat și a iradiat sufletele, viața și intelectul acelor învățăcei până în 1948 când Biserica Greco-Catolică a fost pusă înafara legii iar religia scoasă din programa de studiu. S-a reintrodus la începutul anilor 90 ai secolului trecut, după cum știm cu toții. Acum, depinde cum se propune generațiilor de astăzi această materie: o transformăm în un curs anost, insipid, obligatoriu care încarcă programa și viața elevului fără să-l entuziasmeze sau, îi dăm orei de religie sensul adevărat și deschidem sufletele și mințile tinerilor către idealuri și speranțe, către frumos și bine, către respect și considerație altruistă, către ”devenirea întru ființă” cum spunea Noica.

În spiritul fondatorului ”Școlilor de la Blaj” și în consonanță cu metodele moderne de predare, da, susținem ca Biserică necesitatea educației religioase propozitive, care are valoare și merită să fie predată în școli.

Unele voci susţin că ar fi mai bine ca educaţia confesională să fie înlocuită cu o istorie a religiilor. Cum vedeţi această propunere?
Deci, nu se poate face o confuzie și nici nu putem să propunem acest tip de alternativă. Cel care propune acest tip de alternativă este ipocrit și nu-și susține onest afirmațiile. Istoria religiilor, așa cum a gândit-o marele Mircea Eliade, și, care se predă în continuare în diverse Universități și Școli Academice din lume are nevoie de o bază și de convingeri solide pentru a nu crea inși vulnerabili, fără personalitate și fără respect față celălalt, de aproapele. Studiul Istoriei Religiilor presupune o cunoaștere bună a propriilor convingeri religioase, al valorilor morale și etice, al istoriei și geografiei, a literaturii și filosofiei altfel intrăm alunecăm spre un sincretism periculos ofuscând alteritatea. Istoria Religiilor și educația religioasă sunt două lucruri distincte, inconfundabile și independente una de cealaltă. Nu poate fi înlocuită una cu cealaltă.

Legat tot de şcoală, în momentul actual, există un program la nivelul Ministerului Educaţiei, intitulat “Sexul vs Barza”, care a fost conceput de mai multe ONG-uri. Acest program se vrea baza viitoarei materii numite “educatie sexuală”. In cadrul acestui program, se susţine că homosexualitatea sau avortul sunt lucruri normale. Aceşti oameni consideră că o astfel de materie trebuie predată obligatoriu, în schimb, cer acordul explicit al părinţilor pentru ora de religie. Credeti că este o coincidenţă? Credeţi că părinţii, familia ar trebui să aibă rolul primordial în stabilirea momentului in care copilului i se vorbeşte despre educaţie sexuală?
Nu este o noutate această abordare deoarece acest tip de experimente în țările occidentale funcționează deja de mulți ani. De fapt a început în secolul trecut prin cunoscuta, de acum, ”revolta tinerilor din 1968” care a schimbat paradigma culturală, printre altele, referitor și la sexualitate. Revoluția sexuală presupune, în materie de comportament sexual, o ruptură totală între sfera morală și cea emotivă pentru a fi considerat (sexul) doar și numai din punct de vedere fizic. Vedem că este o contrapoziție clară cu ceea ce propune creștinismul: unitatea indestructibilă dintre trup și suflet. În plus această ideologie promovează o ruptură netă între sexualitate și procreație motivată de factorul demografic. Totul este întors pe dos, și s-a dorit acest lucru. Priviți aceste generații și veți vedea că le-a fost furată bucuria adevărată de această exploatare insidioasă a componentei spirituale a persoanei umane. O spun ei în mod deschis.

Acum, aceste ONG-uri, ale noastre, preiau din această paradigmă doar părți care-i interesează, fără nici un discernământ. Păcat că nu învățăm din aceste experiențe, că ne lăsăm antrenați în acest joc aplatizant al istoriei recente când am putea oferi o alternativă tocmai în epoca mediatizării și a informației. Pe de altă parte păcat că părinții, pe baza informației care ne este la îndemână tuturor, nu-și impun un punct de vedere și acceptă tot ce dispune Ministerul la presiunea unor ONG-uri. Putem discuta mult pe această problematică.

Ar fi de acord Biserica Unită ca sa fie introdusa o materie de studiu, obligatorie, de educaţie sexuală în şcoală?
Întrebarea nu este corect pusă deoarece știm că la nivel european s-a descătușat o ideologie absurdă în acest sens, iar ideologiile știm bine unde ne conduc. ”Barza” mai vine astăzi la noi sau zâmbim înțelegător la această întrebare? Mai are valoare inocența copiilor sau aparține trecutului?

Premiză: respect pe fiecare persoană umană indiferent de gândire, convingeri religioase, orientare și exprimare. Persoanele mature sunt responsabile de actele și acțiunile proprii.

Revenind la subiect – observăm că sexualitatea exacerbată din media și cea virtuală au efecte extrem de nocive asupra elevilor și tinerilor. Argumentele elementare în favoarea introducerii educației sexuale în școli sunt: rata crescută a infectării cu SIDA, gravidanțele nedorite în adolescență, violența sexuală, rata crescută a emigrării, etc. În contrapartidă ar fi educarea elevilor și tinerilor la o viață virtuoasă, elegantă și salutară, la respect și frumos, la tărie și caracter – coordonate elementare transmise la ora de religie, de literatură și istorie, de dirigenție și bune maniere unde se pot aborta și integra, la o anumită vârstă, și problematicile de educație sexuală. Evident, trăim într-o lume a informației în timp real dar puritatea copiilor rămâne. Persoana umană are valoare unică și irepetabilă în sine și nu este un obiect de consum și apoi de aruncat la coș. Iubirea incumbă respect și dăruire nu adrenalină și prepotență. Riscul introducerii ca materie de studiu este foarte mare – de fapt sunt presiunile diverselor grupuri de interese și lobby-uri la nivel de instituții europene. Dar, aici, nu trebuie să uităm că pentru aceste Instituții, dincolo de ”recomandări” rămâne ferm principiul subsidiarității pentru statele membre UE. Frizăm absurdul când vorbim despre ”cetățenia intimă” sau ”ideologia genului” și punem în discuție legile naturale. Rămân stupefiat că, referitor la aceste argumente vânturate pe piață, comunitatea academică și cercetătorii în științele genetice și al populațiilor nu iau atitudine fermă. Conform acestor ideologii și afirmații totul negociabil și ”ar fi bine să ajungem la un consens” în materie de educație sexuală, comportamente și determinări genetice, dar nu este așa. Despre Dumnezeu, consideră acești exegeți, este inutil să mai vorbim. Distrugem totul: bunul simț, legile naturale, datul firi. Este importantă buna pregătire a profesorilor și a părinților în materie de educația sexuală pentru a transmite, la timpul oportun, copiilor și elevilor cunoștințele necesare în această materie într-un context armonic. Cred că am fost suficient de explicit și respectuos.

În încheiere v-aş întreba cum vă explicaţi că există persoane care se declară adepte ale “principiilor creştine”, dar în acelaşi timp s-au manifestat şi manifestă explicit în favoarea promovării homosexualităţii, ba chiar şi a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Poate exista o compatibilitate între cele două?

Trăim într-o epocă în care totul se vrea relativizat – trăim într-o ”dictatură a relativismului” spunea Papa Benedict al XVI-lea. Nimic nu mai este valabil conform principiilor elementare, nimic nu este definitiv și, nici cel puțin legile naturale nu mai au valoare, le ignorăm. Eu îmi sunt suficient mie însumi, eu îmi sunt etalon mie însumi: totul este permis, totul este fluid și nimic stabil. Principiile etico-creștine cu atât mai mult trebuie reduse în desuetudine, trebuie delegitimat totul. Această logică este contorsionată.
Dar, înțelegând astfel epoca ne dăm seama că aceste persoane care se declară adepte ale ”principiilor creștine” au foarte puține cunoștințe în materie de creștinism la modul general. Pot accepta că sunt nevinovate pentru că a lipsit educația creștină dar, la ora actuală posibilitatea de a se informa, pentru oricine, este extrem de facilă. Părerea mea este că aceste persoane doresc să fie pe val, să fie în trend, la modă. Dă bine să fii în toate bărcile. Acest relativism exacerbat este dovada unei ”sărăcii spirituale” spunea, de data aceasta, Papa Francisc. Deci nu trebuie să-i condamnăm foarte tare ci ar trebui să-i ajutăm, să le fim aproape, să-i încurajăm să cunoască și să poarte în social și, cu atât mai mult în politică, valorile evanghelice care dau sens și frumusețe vieții.

Sursa:activenews.ro