marți, 11 noiembrie 2014

Mic îndreptar de credință

O incursiune sintetică şi accesibilă în istoria, doctrina şi trăirea credinţei creştine

De Michel Kubler

Pentru a redescoperi, în viaţa tumultuoasă de astăzi, sensul existenţei şi pentru a ne reconfigura relaţiile cu ceilalţi şi cu lumea, ne întrebăm, mulţi dintre noi, ce mai înseamnă a crede, ce foloase ar putea să aducă practicarea credinţei şi, mai presus de toate, cum să ne „întoarcem la inimă”.

Părintele Michel Kubler, teolog şi jurnalist, propune aici o remarcabilă incursiune pe calea credinţei, prezentând într-un limbaj clar şi accesibil, pas cu pas, cele mai importante repere ale istoriei creştinismului, modul în care s-a elaborat doctrina creştină, articulările ei, originea şi semnificaţia sacramentelor, marile cuvinte creştine şi biblice care călăuzesc acţiunea şi implicarea creştinului, etapele unei vieţi spirituale...

„Esenţialul vieţii spirituale? Să descopăr că sunt iubit de Dumnezeu, izbăvit de către El de tot ce mă abate de la viaţa lui şi călăuzit de El pe calea ce duce la El. Să descopăr această iubire într-o bună zi, şi apoi fără încetare. Tocmai în această iubire, în această izbăvire şi în această tovărăşie pot să-mi aflu puterea de a mă converti, adică de a-mi orienta întreaga existenţă – tot ce sunt şi tot ce am, tot ce pot şi tot ce ştiu – spre El şi spre ceea ce descopăr treptat ca fiind voinţa sa în ce mă priveşte. O voinţă a cărei împlinire va fi de acum toată căutarea mea şi care va constitui toată bucuria mea.“ (Michel KUBLER)

P. MICHEL KUBLER (n. 21 ianuarie 1955, Villé, Bas-Rhin, Franţa) este preot asumpţionist (din 1989), doctor în teologie al Universităţii Catolice din Lyon, fost redactor-şef pe probleme religioase al cotidianului La Croix şi colaborator la Bayard Presse. Din 2010 până în 2014, este delegat al Superiorului provincial din Franţa pentru misiunea în Orient a congregaţiei asumpţioniste. Stabilit la Bucureşti în septembrie 2010, contribuie la reînfiinţarea comunităţii asumpţioniste, în 2011 devine rector al parohiei catolice francofone „Sacré-Coeur”, iar din 2012 ţine cursuri la Facultatea de Teologie Romano-Catolică. În prezent conduce, tot la Bucureşti, Centrul de Studii Bizantine şi Întâlniri Ecumenice „Sfinţii Petru şi Andrei”. Din 2014 a fost numit asistent al Superiorului provinciei asumpţioniste din Europa, nou înfiinţată. Printre lucrările sale, individuale sau în colaborare, se numără: Dieu, Yahweh, Allâh (împreună cu Katia Mrowiec şi Antoine Sfeir, Bayard Jeunesse, 2004), La grâce de vivre (interviuri cu Mons. Joseph Doré, Bayard, 2005), Benoît XVI, pape de Contre-Réforme? (Bayard, 2005). A participat multă vreme la emisiunea C dans l`air, la postul TV France 5.

Recunoașterea virtuților eroice ale Marthei Robin


Papa Francisc a semnat decretul de recunoaștere a virtuților eroice ale Marthei Robin, mistică franceză și purtătoare a stigmatelor. Rămâne să se mai recunoască un miracol ca urmare a mijlocirii ei pentru a fi beatificată.

Marthe Robin s-a născut pe 13 martie 1902 la Châteauneuf-de-Galaure (Drôme). Este al șaselea și ultimul copil al lui Joseph Robin și Amélie-Célestine Chosson. În 1903 Marthe s-a îmbolnăvit de febră tifoidă. Va scăpat cu puțin de moarte și, după două luni de boală, a început să își revină, dar rămâne totuși fragilă întreaga copilărie.

Pe 1 decembrie 1918,  Marthe Robin a căzut din nou bolnavă, intrând într-o comă de patru zile. Medicii care au examinat-o s-au gândit că este vorba despre o tumoare cerebrală.  A ieșit din aceasta fază acută și și-a revenit de-a lungul a câteva săptămâni, dar boala a progresat și Marthe a rămas parțial paralizată.

Experiența bolii începută în 1918 merge în paralel cu apropierea de Dumnezeu. Marthe trece cu răbdare prin încercările vieții încercând să se facă utilă, făcând activități ce țin de croitorie pentru a-și ajuta familia. În 1925 Marthe a scris un act de abandon și de iubire către voința lui Dumnezeu, prin care își exprimă dorința să aparțină în întregime lui Iisus și începe să îndrăgească tot mai mult Euharistia.

La 25 martie 1922, după mărturia sorei sale Alice, Marthe are o viziune a Fecioarei Maria. Conform mărturiei culeasă în momentul anchetei diocezei din 1986, această viziune este urmată de alte apariții particulare. Cristos îi apare Marthei Robin în noaptea de 4 decembrie 1928. Ea mărturisește această apariție părintelui Faure, preotul parohiei ei și decide să se dăruiască în totalitate lui Dumnezeu și de a-I oferi suferința sa, unită cu a Lui într-o rugăciune a iubirii. Spiritualitatea Marthei se dezvoltă și se centrează tot mai mult în jurul patimilor lui Hristos și a Euharistiei.

Începând cu 1930 ea încetează să se mai hrănească, cu excepția ostiei consacrate, mod de a se hrăni ce durează până la moartea sa, 51 de ani mai târziu. La începutul lunii octombrie 1930, conform mărturiei părintelui Malmann, ea primește stigmatele, iar din octombrie-noiembrie 1931, conform propriei sale mărturii, ea începe să sufere patimile lui Cristos în fiecare vineri, fenomen pe care îl va trăi în continuare, în fiecare săptămână până la moartea sa în 1981 și ai cărui martori sunt toți apropiații și mulți preoți.

Datorită bolii Marthe e obligată să rămână închisă în camera ei, dar cu toate acestea nu va rămâne departe de lume. Din 1928 Marthe are un părinte spiritual, abatele Faure, preotul parohiei sale. Astfel în octombrie 1934, la inițiativa sa, o școală de fete este creată la Châteauneuf-de-Galaure, care se va dezvolta rapid. În 1936 îl întâlnește pe George Finet, un preot din Lyon, care devine și va rămâne până la moarte părintele ei spiritual. Acesta o ajută să fondeze primele Cămine ale Carității la Châteauneuf-de-Galaure. Laicii participă la viața spirituală din căminul Marthei sub supravegherea unui preot. Aici la Châteauneuf-de-Galaure se organizează reculegeri de câte cinci zile pentru toți cei care doresc, mai mult de 2000 de persoane participând la astfel de zile de reculegere și comuniune spirituală. Cei care participau la aceste retrageri spirituale puteau să ajungă să o vadă pe Marthe. În cincizeci de ani, Marthe a întâlnit astfel, în mod individual, mai bine de 100 000 de persoane, printre care și sute de preoți si episcopi.

După un articol lesalonbeige.blogs.com, ACC