miercuri, 4 februarie 2015

Îndatorirea creștinilor este să răspândească pretutindeni...

”Îndatorirea creștinilor este să răspândească pretutindeni puterea mântuitoare a Evangheliei, devenind misionari și vestitori ai Cuvântului lui Dumnezeu”: a spus papa Francisc duminică, 1 februarie 2015, la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, recitată împreună cu credincioșii în Piața Sfântul Petru. Pontiful a anunțat cu aceeași ocazie că la 6 iunie 2015 va efectua o vizită apostolică la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina, pentru încurajarea credincioșilor catolici și consolidarea fraternității și a păcii.
Redăm mai jos alocuțiunea papei Francisc de la rugăciunea ”Angelus”.

”Dragi frați și surori, pagina Evangheliei din această duminică (cf Marcu 1,21-28) îl prezintă pe Isus care, împreună cu mica sa comunitate de discipoli, intră în Cafarnaum, orașul în care trăia Petru și care în vremea aceea era cel mai mare oraș din Galileea. Evanghelistul Marcu relatează că Isus, fiind sâmbătă în ziua aceea, a mers imediat la sinagogă și a început să învețe (v. 21). Aceasta ne face să ne gândim la primatul Cuvântului lui Dumnezeu, Cuvânt de ascultat, de primit și de vestit. Sosind la Cafarnaum, Isus nu amână vestirea Evangheliei, nu se gândește mai întâi la acomodarea logistică – desigur, necesară – a micii sale comunități, nu zăbovește în cele organizatorice. Preocuparea sa principală este comunicarea Cuvântului lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt. Iar lumea din sinagogă rămâne uimită pentru că Isus ”îi învăța ca unul care are autoritate și nu în felul cărturarilor” (v. 22).

Ce înseamnă «cu autoritate»? Înseamnă că în cuvintele omenești ale lui Isus se simțea toată puterea Cuvântului lui Dumnezeu, se simțea credibilitatea însăși a lui Dumnezeu, inspiratorul Sfintelor Scripturi. Una din trăsăturile Cuvântului lui Dumnezeu este că face ceea ce spune. Cuvântul lui Dumnezeu corespunde voinței sale. Noi, în schimb, de multe ori, spunem cuvinte goale, fără rădăcină sau cuvinte superflue, cuvinte care nu corespund adevărului. În schimb, Cuvântul lui Dumnezeu corespunde adevărului, este unit la voința sa și face ceea ce spune. Într-adevăr, după ce a predicat, Isus își arată imediat autoritatea sa eliberându-l pe un om, prezent în sinagogă, care era stăpânit de diavol (cf vv.23-26). Tocmai autoritatea dumnezeiască a lui Cristos a trezit reacția satanei, ascuns în acel om; la rândul său, Isus a recunoscut imediat vocea celui rău și i-a poruncit cu asprime: «Taci și ieși din el!» (v. 25). Cu singura putere a cuvântului său, Isus eliberează persoana de cel rău. Și încă o dată cei care erau de față au rămas uimiți: «El poruncește până și duhurilor necurate și ele i se supun» (v. 27).

Evanghelia este cuvânt de viață: nu asuprește persoanele, dimpotrivă, îi eliberează pe cei care sunt sclavi ai multelor duhuri necurate din această lume: vanitatea, alipirea de bani, mândria, senzualitatea… Evanghelia schimbă inima, schimbă viața, transformă înclinațiile spre rău în propuneri de bine. De aceea, îndatorirea creștinilor este să-i răspândească pretutindeni puterea mântuitoare, devenind misionari și vestitori ai Cuvântului lui Dumnezeu. Ne sugerează aceasta însăși pagina Evangheliei de astăzi care se încheie cu o perspectivă misionară: «Și îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileei» (v. 28). Noua învățătură învățată de Isus cu autoritate este cea pe care Biserica o duce în lume, împreună cu semnele eficace ale prezenței sale: învățătura de autoritate și lucrarea eliberatoare a Fiului lui Dumnezeu devin cuvinte de mântuire și gesturi de iubire ale Bisericii misionare.

Amintiți-vă întotdeauna că Evanghelia are puterea de a schimba viața. Nu uitați de acest lucru. Ea este Vestea cea bună, care ne transformă numai când ne lăsăm transformați de ea. Iată de ce vă cer mereu să aveți un contact zilnic cu Evanghelia, să o citiți în fiecare zi, o pericopă, un text, să o meditați și să o aveți mereu la voi, în buzunar, în geantă. Să vă hrăniți zi de zi din acest izvor inepuizabil de mântuire. Nu uitați: citiți un text din Evanghelie în fiecare zi! Este puterea care ne schimbă, ne transformă, schimbă viața, schimbă inima.

Să invocăm mijlocirea de mamă a Fecioarei Maria, Cea care a primit Cuvântul și l-a născut pentru lume, pentru toți oamenii. Ea să ne învețe să fim ascultători statornici și vestitori credibili ai Evangheliei lui Isus”.

La saluturile finale, papa Francisc a menționat grupurile de pelerini din Italia, Liban, Egipt și Spania. Totodată, Pontiful a încurajat ”Ziua pentru viață” care se celebrează duminică în Biserica din Italia pe tema ”Solidari pentru viață”, solicitând în această privință ”o reînnoită recunoaștere a persoanei umane și o grijă mai adecvată a vieții, de la concepere până la sfârșitul ei natural”. ”Când ne deschidem vieții și slujim viața – a mai spus papa Francisc – simțim puterea revoluționară a iubirii și blândeții, inaugurând un nou umanism: umanismul solidarității”.

Primiți și Binecuvântarea Apostolică invocată de papa Francisc duminică la rugăciunea ”Angelus”, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.


Sursa:ro.radiovaticana.va