miercuri, 14 octombrie 2015

C.S. Lewis despre diavol și „punctul de vedere istoric”

C.S. Lewis, „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” traducere de Sorana Corneanu.
„Dragul meu Amărel,
(…) Vei vedea că, după părerea multor scriitori politici de orientare creștină, creștinismul a luat-o pe orientări greșite încă de la începuturi. Ideea ne poate ajuta dacă încurajăm, odată în plus, concepția unui „Iisus istoric”, de recuperat prin îndepărtarea „excrescențelor și pervertirilor târzii”, pentru ca astfel să poată fi corectată întreaga tradiție creștină. Printre membrii ultimei generații am încurajat contruirea unui astfel de „Iisus istoric” pe linii liberale și umaniste; acum promovăm un nou „Iisus istoric”, în termeni marxiști, catastrofici și revoluționari. Avantajele unor astfel de proiecte, pe care avem intenția să le actualizăm la fiecare treizeci de ani, aproximativ, sunt multiple.  În primul rând, oricare dintre ele are potențialul de a canaliza devoțiunea umană spre ceva ce nu există, pentru că fiecare Iisus istoric este foarte puțin istoric. Documentele spun ce spun și nu pot fi adăugite; prin urmare, pentru fiece nou „Iisus istoric”, mărturiile trebuie ajustate, suprimând unele lucruri, exagerând altele și punând la lucru acel soi de ipoteze (strălucite, cum i-am învățat pe oameni să le numească), pe care nimeni n-ar da doi bani în viața obișnuită, dar care sunt prea de ajuns ca să adune o recoltă întreagă de noi Napoleoni, noi Shakespeari și noi Swifți în cataloagele de toamnă ale oricărui editor(…)
„Doar studioșii mai citesc cărți vechi, dar și pe ei i-am pus la respect, încât acum, dintre toți oamenii, de la un studios te aștepți cel mai puțin să câștige înțelepciune din lecturile sale. Am reușit asta inculcându-le punctul de vedere istoric. Pe scurt, prin punctul de vedere istoric înțelegem că, atunci când un învățat întâlnește vreo afirmație într-un autor vechi, singura întrebare pe care nu și-o pune este dacă afirmația este sau nu adevărată. Ce intreabă el este cine l-a influențat pe autorul respectiv, în ce măsură este afirmația cu pricina coerentă cu ce spune autorul în alte cărți, ce fază anume din dezvoltarea autorului, sau din istoria generală a gândirii, ilustrează ea, cât de des a fost greșit interpretată (în special de colegii învățatului în cauză), care a fost percepția critică din ultimii zece ani și care este „dezbaterea actuală asupra chestiunii”. Încercarea de a-l privi pe autorul cel vechi ca pe o posibilă sursă de cunoaștere- adică de a admite că ceea ce a spus el i-ar putea transforma gândurile și comportamentul- i-ar părea de o naivitate vecină cu prostia. Și de vreme ce nu putem înșela întreaga rasă umană în orice moment, e foarte important să ținem fiecare generație la distanță de toate celelalte; pentru că acolo unde studiul invită la dialogul între epoci, există întotdeauna pericolul ca erorile caracteristice uneia să fie corectate prin adevărurile caracteristice celeilalte. Dar, lăudat fie Tatăl nostru și punctul de vedere istoric, marii învățați își trag acum la fel de puțin inspirația din trecut precum cel mai neșcolit mecanic pentru care „istoria e o cioacă”
Cu  afecțiune, unchiul tău,
SFREDELIN


Sursa:alinvara.wordpress.com