vineri, 16 octombrie 2015

„Silence” de Scorsese - despre misterul credinței

De Matthew Becklo and Aleteia
Ecranizarea lui Silence, o carte din 1966 ce vorbește despre misionarii iezuiți din secolul al XVII-lea, este un proiect pe care Martin Scorsese îl avea în minte de mult timp. La un moment dat părea că filmul nu va fi realizat niciodată, totuși,  după o lungă așteptare premierea este prevăzută în 2016.
Romanul a fost scris de Shusaku Endo, scriitor supranumit și ”Graham Greene al Japoniei”.  Asemănarea nu e întâmplătoare. Amândoi erau talentați în scrierea dramelor, și erau uniți de o moștenire catolică care i-a ajutat să înțeleagă slăbiciunile și contradicțiile umane.
„Interesul nostru merge până la limita lucrurilor”, iubea să zică Greene citându-l pe Browning. „Granița subțire dintre devotament și trădare, dintre fidelitate și infidelitate, contradicțiile minții...”.
Prin Silence, Endo ne conduce în urmă cu patru secole într-o Japonie în care creștinii convertiți erau torturați și uciși în masă – iar prin acest parcurs contemplă ”granița subtilă” între a crede și a pune la îndoială existența lui Dumnezeu, între cunoașterea credinței și problema răului.
Scorsese spune că Silence i-a dat un anumit  ”tip de hrană” pe care a găsit-o „doar în puține opere de artă”. Într-o prezentare a cărții scria:
„Cum se povestește istoria credinței creștine? Dificultățile, crizele credinței? Cum se descrie lupta? Au fost mari romantici în secolul al XX-lea care au fost atrași de subiect – Graham Greene, Francois Mauriac, Georges Bernanos...[Endo] a înțeles conflictul credinței, necesitatea de a crede luptând cu vocea experienței. Voce care îndeamnă tot timpul pe credincioși să adapteze propriile convingeri lumii în care trăiesc, culturii lor....Este un paradox, și poate să fie extrem de dureros: în fața acestuia, să crezi și să pui la îndoială sunt antitetici. Eu totuși cred că merg împreună. Se alimentează reciproc. Îndoiala poate să ducă la singurătate, dar dacă coexistă cu credința- credința adevărată, credința puternică – poate conduce la o fericită comuniune. Este acel pasaj dureros și paradoxal – de la certitudine la îndoială, de  la singurătate la comuniune – pe care Endo îl înțelege foarte bine, și pe care-l pune în evidență foarte clar în Silence”.
Cartea Approaching Silence, recent apărută, conține un al doilea eseu al lui Scorsese care vorbește de puterea istorie și de cum se desfășoară în film:
„Romanul lui Endo tratează misterul credinței creștine, și prin extensie misterul credinței în sine. Rodriques învață, pas cu pas, că iubirea lui Dumnezeu e mult mai misterioasă decât știa el, și că El îi lasă pe oameni să acționeze mai mult decât înțelegem, și e totdeauna prezent...chiar și  în tăcere. Ce rol am ? Se întreabă Rodriques. De ce sunt ținut în viață? Când va fi martiriul meu? Cu siguranță nu va fi. Ceea ce semnifică că va avea un rol diferit de ceea ce se aștepta. Nu va urma pașii lui Isus. Acesta este lucrul cel mai dificil de înțeles.
Cum s-ar putea traduce paginile de la finalul unui roman abstract precum Moby-Dick sau Idiotul în imagini și acțiuni? Cum pot să filmez acele trăiri interioare sau acele emoții? Cum se poate arăta misterul credinței, și căile Domnului ? Răspunsul constă  în realizarea filmului – mergând în Taiwan, lucrând cu actorii, cameramanul, să filmăm și apoi să punem totul împreună, adăugând o peliculă aici și tăind una de acolo, mixând sunetul,  aranjând culorile și decizând că e gata. La un alt nivel, totuși, acel răspuns îl găsim chiar în cinematograf și în felul prin care ne indică ceea ce nu reușim să vedem”.
Dacă Scorsese are dreptate, atunci drumul acestei istorii de la cuvântul scris la marile ecrane este în sine o urmă a ”lucrării lente a lui Dumnezeu”.  Cu primul papă iezuit care conduce astăzi Biserica Catolică și cu un război global contra creștinilor care ia amploarea unei crize în toată lumea,  întărzierea de douzeci de ani poate că a fost mai mult providențială decât problematică, și Silence ar putea să devină filmul cel mai important al carierei lui Scorsese.

Traducerea: AMR

Sursa foto: Cappa Defina Productions


Sursa:aleteia.org