miercuri, 30 martie 2016


7 psalmi de recitat în timpul Postului Mare

Recitarea psalmilor reprezintă un mod minunat de a ne ruga în orice moment al anului, deoarece transmit cel mai bine emoțiile sufletului și ne conduc mai aproape de Dumnezeu.
Din secolul al VII-lea, recitarea celor 7 psalmi penitențiali în timpul Postului Mare a devenit o practică spirituală. Acești psalmi, de fapt, exprimă durerea păcatelor noastre și ne amintesc de îndurarea lui Dumnezeu.
După recitarea fiecărui psalm, spunem: Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Psalmul 6, 2.
„Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt;
vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele”.
Psalmul 31, 8.
„Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea;
mântuiește-mă de cei ce m-au înconjurat”.
Psalmul 37, 21-22.
„Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu,
nu Te depărta de la mine;
Ia aminte spre ajutorul meu,
Doamne al mântuirii mele”.
Psalmul 50, 11-13.
„Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule
şi spirit drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la faţa Ta
şi Spiritul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale
şi cu spirit stăpânitor mă întăreşte”.
Psalmul 102, 2-3.
„Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita toate răsplătirile Lui.
Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale,
pe Cel ce vindecă toate bolile tale”.
Psalmul 130,1.
„Doamne, nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălţat ochii mei,
nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine”.
Psalmul 142, 6.

„Întins-am către Tine mâinile mele,
sufletul meu ca un pământ însetoşat”.


Traducere: Liviu Ursu


Sursa:it.aleteia.org

marți, 29 martie 2016

O rugăciune de exorcizare lăsată de Sfântul Anton

Potrivit tradiției populare, Sfântul Anton a dat o rugăciune unei femei sărace, care a cerut ajutorul împotriva ispitelor diavolului. Papa Sixtus al V-lea a gravat această rugăciune - cunoscută ca și deviză a Sfântului Anton de Padova - pe soclul obeliscului ridicat în 1586 în piața Sfântul Petru din Roma.

Iată varianta originală în latină:

Ecce Crucem Domini!
Fugite adversae partes!
Vicit Leo de tribu Juda,
Radix David! Aleluia!


Traducerea în română:

Iată crucea Domnului!
Fugiţi forţe potrivnice !
A învins Leul din seminţia lui Iuda
Rădacina lui David! Aleluia !


Această rugăciune scurtă este ca un scurt exorcism. Și noi o putem spune - în latină sau română - pentru a ne ajuta să depășim ispitele de tot felul.

Rugăciunea este inspirată de vesetul 5 al capitolului 5 din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul: “Et unus de senioribus dicit mihi ne fleveris ecce vicit leo de tribu Iuda radix David aperire librum et septem signacula eius“.  

“Şi unul dintre Bătrâni mi-a zis: Nu plânge! Iată, Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, El a biruit să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei“.


Traducere: ACC


Sursa:it.aleteia.org

luni, 28 martie 2016


Postul Mare în mesajul papal

Un timp privilegiat
De Enzo Bianchi
Postul Mare este un timp privilegiat, pentru fiecare creştin ca şi pentru întreaga Biserică, pentru a găsi adevărul: a găsi adevărul regăsind esenţialul vieţii creştine şi eliberându-se de acel "mai mult" care "vine de la cel rău" (Mt5,37); a găsi adevărul purificând propria vorbire de minciună; a găsi adevărul descoperind unitatea dintre a spune şi a face, dintre cuvânt şi acţiune, ambele chemate să asculte de marea poruncă a iubirii faţă de aproapele. Papa Francisc în mesajul pentru Postul Mare indică elementele fundamentale pentru acea găsire a adevărului care este vitală pentru a ajunge la convertire: ascultarea cuvântului profetic, cunoaşterea milostivirii lui Dumnezeu şi apoi "a fi milostivi".
Pentru creştin, la început este întotdeauna ascultarea, aşa cum pentru Dumnezeu "la început este Cuvântul" (cf. In 1,1). De aceea, toată viaţa creştină se află sub primatul ascultării şi cere o ascultare rugătoare, ascultătoare, eficace. Profeţii din vechea alianţă au afirmat că "ascultarea este mai valoroasă decât jertfa" (1Sam 15,22), pentru că deschide la cunoaşterea lui Dumnezeu cel viu, face să se nască încrederea într-un Dumnezeu credibil, generează iubirea faţă de El şi faţă de voinţa Sa. Când credinciosul în ascultare începe propriul drum de cunoaştere a Domnului, cunoaşte înainte de toate milostivirea sa, sentiment al unui tată (chesed) cu măruntaie de milostivire (rechem-rachamim), iubire viscerală mereu fidelă care nu dispare niciodată, chiar şi atunci când credinciosul sau comunitatea creştină în ansamblul său ajung să contrazică iubirea lui Dumnezeu până la ruperea alianţei. Da, comportamentul milostiv al lui Dumnezeu (cf. Ez 18,23; 33,11).
Această cunoaştere a iubirii milostive a lui Dumnezeu ne-a fost dată pe deplin de Isus, Fiul care ni l-a relatat pe Dumnezeu (exeghésato, în In 1,18): El care, răstignit, a voit să fie "numărat printre cei păcătoşi" (Is 53,12; Lc 22.37), cum a trăit mereu, ajungând la ei în îndepărtarea lor. Pentru aceasta Paul cu uimire şi prin experienţă pastorală va putea să vestească: "Pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi" şi "duşmani fiind, am fost reconciliaţi cu Dumnezeu" (Rom 5,8.10). Aceasta este milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi pe care trebuie să o cunoaştem şi să o experimentăm, pentru a deveni noi înşine bărbaţi şi femei ai milostivirii faţă de ceilalţi.
Astfel, papa Francisc ne aminteşte că trebuie "să facem milostivire" aproapelui nostru cu acte concrete şi zilnice. Precum samariteanul "a făcut milostivire" (Lc 10,37), tot aşa suntem chemaţi să facem în cotidian, în istorie, pentru că alături de noi este mereu săracul concret: înfometat, nehrănit, în fugă, străin, rebutat, uitat, cel din urmă... Conştiinţa noastă umană, instruită de cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să înveţe să vadă să-l "discearnă pe cel sărac" (cf. Ps 41,2), pentru a se simţi responsabil şi a-şi asuma acţiuni care să fie de eliberare, alinare, consolare de relele care-i chinuiesc pe cei săraci. Acţiuni şi fapte de milostenie faţă de trupuri şi faţă de vieţi psihice şi spirituale ale celorlalţi, care sunt întotdeauna trup şi spirit intim unite. Însă pentru papa - să nu uităm asta - săracii nu sunt numai primii destinatari ai carităţii noastre, ci sunt o catedră magisterială, pentru că pot să ne înveţe ceea ce noi nu ştim, adică "înţelepciunea crucii" (cf. 1Cor 1,17-18) pe care cel care nu este sărac n-o ştie. De cealaltă parte a istoriei, conform viziunii apocaliptice a lui Ioan, este mielul nevinovat, jertfit dar învingător asupra morţii (cf. Ap 5,7-14; 7,17), emblemă a oricărei victime, a oricărui persecutat, a oricărui drept nerecunoscut. Săracii sunt - nu încetează să spună papa Francisc - carnea lui Cristos, sunt tufişul arzând în care Dumnezeu este prezent în faţa celor cărora trebuie să ne prosternăm (cf. Ex 3,1-6).
Însă este semnificativ că printre săraci, papa ne invită să-i punem şi pe cei bogaţi: de ce? Înainte de toate pentru că mai devreme sau mai târziu se face parte din categoria săracilor, datorită bolii, bătrâneţii, izolării, nenorocirilor vieţii. Apoi pentru că bogatul, neştiind să se recunoască sărac, de fapt este mult mai mizerabil decât săracii înşişi. Bogatul care nu-l vede pe fratele aflat în nevoie, este un orb; dacă nu ascultă strigătul săracilor, este un surd; dacă nu ştie să împărtăşească ceea ce are, este destinat la o singurătate disperantă. Bogaţii să ştie: săracul pe care-l întâlnesc este unul care îi cheamă la convertire, este unul care trece ca să cerşească convertirea, este un adevărat învăţător care ne "face semn", ne indică o cale de mântuire. Moise, profeţii şi mai ales Evanghelia mereu continuă să avertizeze: "Lăsaţi-vă convertiţi şi rugaţi-vă: «Fă-ne, Doamne, să ne întoarcem şi ne vom întoarce» (Lam 5,21)".
(După L'Osservatore Romano)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu


Sursa:ercis.ro

duminică, 27 martie 2016

O reflecție pentru Postul cel Mare: în fond ce este păcatul?

Și cum e posibil ca Dumnezeu, care e Dumnezeu, să fie ofensat de o mizerabilă ființă umană păcătoasă?
Ne aflăm în perioada Postului Mare. Chiar dacă grija pentru viața în har este fundamentală în fiecare moment al vieții, Postul este o perioadă liturgică oportună pentru revederea aprofundată a vieții noastre de har și de unire cu Cristos.
De aceea, trebuie revăzut și raportul noastru cu păcatul.
Începem cu întrebarea: ce este păcatul?
Conceptul de păcat este destul de simplu: fundamental, păcatul este un act de egoism exagerat. Păcatul constă în a ne pune în prim plan pe noi înșine, lăsând la o parte pe Dumnezeu și pe ceilalți. Cedând în fața pasiunilor dezordonate ajungem să fim în centrul existenței noastre negând natura noastră, natură care ajunge la desăvârșire doar când se deschide pe deplin aproapelui și lui Dumnezeu.
Păcatul este refuzul de a instaura un raport de iubire cu Dumnezeu și cu ceilalți.
Păcatul este convertirea la creaturi și refuzul Creatorului.
În general, păcătosul caută doar plăcerile oferite de creaturi, nu vrea neapărat să-l refuze pe Creator. Se lasă sedus de satisfacții trecătoare primite de la creaturi, deși, păcătosul știe implicit că acționează contra iubirii Creatorului. Simte că plăcerea pământească nu-l ajută, dar chiar și așa nu-i rezistă. Din această cauză păcatul îl rănește pe păcătos, îndepărtându-l de împlinirea oferită de Dumnezeu.
Acesta este motivul pentru care păcatul ofensează pe Dumnezeu: nu pentru că Dumnezeu ca atare ar fi umilit, ci pentru că noi înșine, păcătuind, ne micșorăm înaintea măreției pe care El ne-o oferă.
Pentru Isus, păcatul se naște în interiorul omului (cfr. Mt. 15,10-20). Și de aceea este necesară transformarea interioară, a inimii.
Pentru Isus, păcatul este o formă de sclavie: omul se lasă prins de puterea răului, valorificând în mod fals lucrurile din această lume, lăsându-se atras de ceea ce îi aduce plăcere imediat, de satisfacții sensibile care nu satură setea noastră de iubire și împlinire.

Traducere:AMR


Sursa:it.aleteia.org

sâmbătă, 26 martie 2016

Dușmanul omului

De Danilo Salezze

„Diavolul în împrejurări similare acționează cu aceleași mijloace. Cu aceeași tactica cu care l-a ispitit pe Adam în raiul pământesc, la fel a fost ispitit și Isus în pustiu, și cu aceleași mijloace este ispitit fiecare creștin în lumea aceasta. L-a ispitit pe primul Adam prin mâncare, slavă deșartă și putere, și ispitindu-l l-a învins; l-a ispitit pe noul Adam, pe Isus Cristos, în același fel, dar în ispitirea lui a fost biruit, deoarece cel ispitit nu era doar un om, ci era chiar Dumnezeu”. (Sfântul Anton, Predici)
 
În acest articol am hotărât să mă abat puțin de la regulă. De altfel nu voi comenta o sărbătoare importantă din această perioadă, folosindu-mă de cuvintele sfântului Anton, dar, din câte îmi aduc aminte că se vorbea prin locurile mele natale, și se spunea că lunile estive sunt „diavolești”, așa că aleg să mă ocup de el. „Diavolul și ceilalți demoni au fost creați din natura lor buni de către Dumnezeu, dar de la ei înșiși s-au transformat în răi” ne amintește Conciliul Lateran IV, iar actualul nostru Catehism adaugă: „Îndărătul alegerii neascultătoare a părinților noștri se afla o voce ispititoare care se opune lui Dumnezeu, și care, din invidie i-a făcut să cadă în moarte”. Literalmente, „diavol” (dia-bolos) este cel care „se pune de-a curmezișul” între om și Dumnezeu, încercând ca cei doi interlocutori să se acuze reciproc. „Nesătul de mândrie”, așa cum îl numește sfântul Anton, pretinde că rebeliunea lui are proporții universale și izbăvitoare, făcând în așa fel „ca omul să cadă într-o greșeală dublă, a trupului și  a sufletului”. „Șarpele străvechi” ne așteaptă la colțurile întunecimii pentru a ne arunca în stradă, să scoată din noi rădăcinile credinței și speranței. În același mod a încercat și cu sfinții: o știa prea bine Parohul de Ars, tulburat ani la rândul de el; la fel de bine știa și Pius de Pietrelcina când scria următoarele: „Aceștia nu încetau defel să-mi dea pace”. Dar Satana ne ispitește – ba chiar cu îndoieli care mai de care - și prin atâția liberi cugetători: de la cei care îi neagă existența (preferații săi, după câte se pare), până la cei care îi reclamă domnia universală; de la cei care îl văd ca și pe sfătuitorul Anticristului ce va să vină, până la cei – așa cum întâlnim în opera Faust a lui Goethe – ce-și vând sufletul în schimbul unei presupuse clipe „de fericire supremă”. Printre amintirile mele de când eram copil se află imaginea acelui tinerel Ferdinand (viitorul sfânt Anton) care, așa cum ne spune tradiția, tulburat de prezența celui Rău în timpul rugăciunii, îl îndepărtează făcând un semn al crucii pe lespedea rece, semn care va rămâne gravat acolo.

Altminteri, sfântul Anton în ministerul său a intuit totdeauna perfect semnele prin care lucra cel rău, fără a le da niciodată o importanță exagerată. Era poate deja prezent într-un mod subtil în abația de la Lisabona, fără îndoială foarte prezent, însă, în tiranul Ezzelino Romanul, admonestat de sfântul Anton ca fiind „un câine turbat” vărsător de sânge nevinovat; în avarul ce își închisese inima in cufărul plini cu bani; în păcătosul care nu-și mărturisea preotului păcatele și nu căuta să se îndrepte; poate chiar în anumiți preoți ai Bisericii care nu se pășteau decât pe ei înșiși.

Prin cuvinte, pe care le vom numi „moderne”, sfântul Anton îl aseamănă pe diavol cu un „exactor” teribil care „o dată i-a dat părintelui nostru Adam o monedă a păcatului, iar acum nu mai contenește s-o ceară înapoi în fiecare zi cu strădania cămătarului”. Sfântul descrie foarte bine cum acționează în noi ispititorul, care e foarte șiret ca un „negustor de piață”: „Mai înainte face o plimbare în jurul terenului, adică în jurul minții omului, cercetează cu mare atenție care viciu poate fi mai atacat, și apoi începe să ne ispitească pe fiecare după câte a aflat”. E impresionant cum sfântul Anton a analizat progresia lucrării Satanei, dar omul o neglijează constant, spunând mereu și apărându-și presupusa libertate: „În felul acesta diavolul, mai întâi îi leagă păcătosului ochii, apoi îl leagă în lanțurile obiceiurilor rele și îl aruncă în temnița încăpățânării, ca să nu mai poată ieși la lumina mărturisirii”.

Dar, după sfântul Anton, omul e capabil să depășească răutatea prin chiar viclenia maestrului îndărătnic: „Rușine niciodată mai suprinzătoare ca atunci când diavolul trebuie să roșească la un păcat al omului pe care nu el l-a iscat, când omul însuși, dizgrațiat, de acel păcat al său, nu roșește!”. Sunt păcate colective și personale de care noi nu roșim niciodată: păcate împotriva vieții (câte sute de mii de avorturi în Europa în fiecare an?); împotriva demnității umane, a noastră și a altora; împotriva nevinovăției celor mici, violată de liberalismul mediatic. Apoi păcatele diabolice ale drogurilor și avariției, genocidele uitate imediat, distrugerea creației. Sfântul Anton ne pune pe buze o rugăciune de eliberare, un adevărat și personal exorcism pe care noi toți îl putem împlini cu credință și simplitate, invocându-l pe Domnul cu aceste cuvinte: „Iată Crucea Domnului! Fugiți, puterilor dușmane! Învinge Leul din tribul lui Iuda, rădăcina lui David”. Chiar sfântul Anton a recomandat-o unei femei care, cuprinsă de disperare, dorea să-și ia viața. Acolo unde lucrătorul cel rău ne încalecă fricile noastre prin crucile de fiecare zi, Crucea lui Isus ne eliberează, în ceasul acesta și în cel de pe urmă.


Sursa:mesagerulsfantulanton.com

vineri, 25 martie 2016

Șapte lucruri despre îngeri pe care s-ar putea să nu le cunoști

Mulți dintre noi când eram copii rosteam rugăciunea Îngerul Păzitor, însă adulți fiind avem tendința să uităm importanța și puterea pe care îngerii o au în viața noastră.
New Age a semănat  multă confuzie cu privire la adevărul despre îngeri, la cum putem să comunicăm cu ei și ce putere au asupra vieții noastre.
O listă de lucruri despre îngerii păzitori pentru evitarea confuziei:
  1. Sunt reali
Biserica Catolică nu a inventat îngerii păzitori pentru adormirea copiilor. Îngerii păzitori sunt reali. „Existența ființelor spirituale, netrupești, pe care Sfânta Scriptură le numește în mod obișnuit îngeri, este un adevăr de credință. Mărturia Scripturii este la fel de clară ca și caracterul unanim al Tradiției” (CBC, 328). Sunt numeroase exemple de îngeri în Biblie.
„Când sunteți ispitiți, invocați pe îngerul vostru. El vrea să vă ajute  mai mult decât doriți voi să     fiți ajutați! Ignorați pe diavol și nu vă fie teamă de el; tremură și fuge la vederea îngerului vostru păzitor” (Don Bosco)
  1. Toți avem unul
„Fiecare credincios are alături de el un înger ca ocrotitor și păstor, pentru a-l conduce la viață” (Sf. Vasile cel Mare). Îngerul păzitor e al nostru nu putem să-l „împrumutăm”. Sunt atât de importanți pentru sănătatea noastră spirituală încât Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un înger personal. „Mare este demnitatea sufletului omului, întrucât fiecare om are de la începutul vieții  un înger trimis să-l protejeze”. (Sf. Ieronim )

  1. Ne conduc în Cer (dacă le permitem)
„Îngerii oare nu sunt toți spirite slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?” (Ev 1,14). Îngerii noștri păzitori ne protejează de rău, ne asistă în rugăciune, ne împing spre decizii înțelepte, ne reprezintă în fața lui Dumnezeu. Sunt în măsură să acționeze asupra simțurilor și a gândirii noastre, dar nu asupra voinței noastre. Nu pot să aleagă în locul nostru, dar ne încurajează în orice chip să alegem adevărul, bunătatea și frumusețea.

  1. Nu ne părăsesc niciodată
„Dragi prieteni, Domnul este mereu aproape și lucrează în istoria umanității, și, de asemenea, ne însoțește prin îngerii Săi, pe care astăzi Biserica îi venerează ca fiind ”Păzitori”, adică slujitori divini pentru fiecare om. De la început și până în ora morții, viața umană este înconjurată de protecția lor neîncetată” (Papa Benedict al XVI-lea). Nu există niciun motiv să fim disperați sau să ne simțim singuri, deoarece îngerii sunt alături de noi și mijlocesc continuu pentru sufletele noastre. Sunt mereu alături de noi pe Pământ, și sigur vor rămâne lângă noi în Cer.

  1. Îngerul tău păzitor nu e strămoșul tău
Diferit de ceea ce des se crede și se zice pentru consolarea celor aflați în doliu, îngerii nu sunt persoane moarte. Îngerii sunt creaturi spirituale cu inteligență și voință, creați de Dumnezeu pentru mărirea Lui și pentru slujirea Lui eternă.

  1. Dă un nume pisicilor tale nu îngerului tău păzitor
„Pietatea populară față de Sfinții Îngeri, legitimă și salutară, poate duce totuși la unele devieri, de exemplu.... este condamnabilă practica populară de a da nume Îngerilor, excepție Mihail, Gabriel și Rafael pe care-i regăsim în Scriptură” (Îndreptar asupra pietății populare și liturgice, 217)

  1. Nu sunt tineri heruvimi ce cântă la harpă deasupra norilor. Sunt ființe spirituale puternice care luptă pentru sufletul tău
„Cristos este centrul lumii îngerești. Îngerii sunt ai săi: „Când va veni Fiul omului în slava sa cu toți îngerii împreună cu El (Catehismul Bisericii Catolice, 331). Îngerii sunt superiori oamenilor, chiar dacă aici sunt trimiși să ne slujească, pentru că sunt constant în prezența lui Dumnezeu. Au multe puteri spirituale și capacități pe care oamenii nu le au. Să nu te gândești la îngerul tău păzitor precum la un personaj din desenele animate. E alături de tine să te protejeze, să te apere și să vegheze asupra ta. Poți să ceri îngerului tău păzitor să mijlocească pentru tine, și ar trebui să o faci! Mulți nu își dau seama de ajutorul ce vine prin intermediul acestor ființe spirituale. Amintește-ți că, Tatăl nostru ceresc  ne vrea în Rai cu El. Însă trebuie să alegem să folosim tot ceea ce El ne dăruie ca să obținem harul necesar să intrăm în Cer. Îngerul vostru păzitor să vă poată conduce în milostivirea lui Dumnezeu, a iubirii Sale și a bunătății Sale.
Înger a lui Dumnezeu, care ești păzitorul meu drag, fii alături de mine, aici, în fiecare zi să mă luminezi și să mă protejezi, să mă cârmuiești și să mă povățuiești. Amin.

Traducere: AMR


Sursa:it.aleteia.org

Postul Mare e o perioadă de insistență, nu doar de abstinență

Ani de zile am trecut prin Postul Mare foarte cu stângul. Complet pe lângă ce ar fi trebuit să fac. Să mă explic.
Mai întâi, într-o primă perioadă, pe de o parte, încercam să evit ideea că trebuie să facem penitență, abstinență. Partea, să zicem neplăcută, a Postului Mare. Pe de altă parte, îmi căutam propriile sacrificii, uneori complet fanteziste, în loc să citesc, cu întreaga Biserică, Psalmul 50, și restul textelor, și să urmez liniștit înțelepciunea Bisericii, de sute și sute de ani. Apoi, au urmat niște ani în care m-am îndepărtat de Biserică, și nu mă gândeam foarte mult la Postul Mare, mergeam doar de Paști la biserică. Am descoperit din interior postul, da, pe la 35 de ani.
E greu, da, să intri într-un parcurs creștin. Nu e doar reținerea de la mâncare, e și reținerea de la o dorință, altfel normală, de a sărbători, de a celebra, a te mândri cu ce faci, chiar și de a face antrenament, cantonament, training. Chiar dacă vrem să postim, o facem ca la fitness: nu mâncăm nimic, iar apoi ne prezentăm la Dumnezeu foarte mândri de rezultat; iată, nu am mâncat trei zile, sunt tare. Dumnezeu dorește, însă, să îi facem Lui loc, să descoperim că fără el nu putem face nimic, sau nu are sens mai nimic. Să ne exersăm mușchii, în Postul Mare, e tocmai inversul sensului Postului Mare.
Într-un fel, din moment ce e Postul cel Mare, e cu siguranță e altceva decât o competiție despre câte zile pot să nu fac nimic interesant sau să nu mănânc nimic interesant. Provocarea, deci, e să descoperi ce poate fi mai mult decât simpla numerotare a zilelor sau a meselor. Ce altceva e Postul Mare? E o apropiere de Dumnezeu, simplu. Ce poate fi mai interesant, până la urmă? O apropiere cu orice preț, cu orice sacrificiu. Altfel spus, cu luarea la puricat a lucrurilor care ne separă de El.
Isus ne amintește că păcatul, sub toate formele, ne separă de El, dar fac asta și imaginile puerile despre Dumnezeu și creștinism, zona de confort și imaginile prea umanizate sau culturale despre religie și biserica. Dumnezeu e dincolo de tot ce adunăm noi despre el trecând prin viață, și e o perioadă din an în care facem curățenie de noi înșine pentru a primi mai bine vizita celui care vrea să ne fie parte din viață, și nu doar duminica la ora 10. Insistăm să dăm la o parte tot ce era plin de noi înșine, și unde ar putea fi loc pentru Dumnezeu.
În ultimii trei ani, așa cum au fost, am trăit niște posturi făcute cu suflet, fără resentimente, fără frică, fără gânduri duble. Nu a fost neapărat ceva extraordinar ca rezultat, dar am fost mândru în sensul de „bucuros” de aceste ultime perioade de post, am mers cu curaj între frații mei creștini, și mai ales, m-am bucurat, ca să spun așa, de slujbele din Săptămâna Mare. Am mers fără jumătate de măsură, și am primit cadouri spirituale fără jumătate de măsură.
Postul nu e ceva trist. E trist să îl ratezi, pentru că e cel mai intens parcurs de apropiere de Dumnezeu care e propus nouă, Bisericii, în timpul anului. Înseamnă că atunci, adică acum, e momentul în care vom primi acest har de a ne apropia repede, mult și bine de Dumnezeu.
De Chipul lui, și nu de performanțele noastre.
„Dacă închini lui Dumnezeu unele sacrificii fără re­zervă, Dumnezeu îți va rezerva bucurii fără amestec.” (Monseniorul Ghika)
Ion Cosmovici


Sursa:episcopiabucuresti.ro

I LOVE MOZART – un CONCERT DE GALĂ sub bagheta dirijorului Tiberiu SOARE

Fundația Calea Victoriei vă invită la un concert efervescent dedicat lui W. A. Mozart, în 5 mai, de la 19:00, la Sala Radio - Studioul de concerte "Mihail Jora", pentru a sărbători 260 de ani de la nașterea celui mai îndrăgit compozitor din toate timpurile.
Afis I Like Mozart
Dirijorul Tiberiu Soare şi Symphactory Orchestra ne vor acompania într-o călătorie miraculoasă şi strălucitoare în universul lui Mozart, însufleţită de vocile unor artişti tineri, foarte talentaţi: soprana Diana Ţuguimezzosoprana Martiniana Antonie şi baritonul Jean-Kristof Bouton.
Publicul va avea parte de o seară memorabilă, în care va fi răsfățat cu momente de grație din opere celebre semnate W.A. Mozart: Nunta lui FigaroCossi fan tutteDon Giovanni și Răpirea din Serai.
Ne vom îndrăgosti de suntele instrumentelor, ne vom emoționa ascultând vocalize și duete splendide, ne vom amuza de comicul personajelor și vom aplauda miracolul muzicii mozartiene.
Charismaticul Tiberiu Soare ne va povesti despre geniul lui Mozart, despre frumusețea aparte a muzicii sale, despre contrastele și sublimul muzical în creația compozitorului austriac din secolul al XVIII-lea.
La finalul concertului publicul se va bucura de lansarea cărții “VORBE DESPRE MUZICĂ ȘI MUZICIENI”, o incursiune în lumea marilor muzicieni și a muzicii clasice - din Baroc până în zilele noastre - în stilul inconfundabil, sincer și fermecător al dirijorului Tiberiu Soare. Autorul va oferi autografe tuturor celor care doresc să își amintească de această întâlnire dintr-o seară muzicală de excepție.
Biletele la concert se pot achiziţiona prin reţeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV sau online pewww.eventim.ro.
Categorii de bilete:
Categoria I – 100 ron
Categoria II – 80 ron
Categoria III – 65 ron

Fundația Calea Victoriei este o instituție culturală independentă care concepe din 2007 cursuri și evenimente în domenii culturale și de dezvoltare personală. Misiunea noastra este să inspirăm tinerii și adulții prin arte și științe umaniste, abordate într-o manieră interactivă.

joi, 24 martie 2016

4 obiceiuri cotidiene pentru a păstra vie credința

Trebuie să stăm toată ziua în biserică?

             Gilbert Keith Chesterton scria: „Dacă am putea argumenta că scopul real al vieții umane este jocul, atunci pămantul ar fi doar câmpul de muncă, iar cerul ar fi câmpul de joc.”
             Viață nu este ușoară. Ea este uneori dură, indiferent de locul în care te afli. Provocările cu care ne confruntăm ne pot îndepărta de la credință. În acest context, ce putem face pentru a ne păstra mereu vie credința atât timp cât deocamandată ne aflăm în câmpul de muncă?
             Participarea la Sfântă Liturghie cu singuranță ar fi un început bun, dar doar asta e ceea ce trebuie să facem? Sfântul Toma de Aquino ne spune că nu.
             „ Pentru a ajunge în cer, avem nevoie de o continuă rugăciune. După botez, chiar dacă suntem puri, concupiscența ne poate ataca chiar din interior pentru a ne face să fim pătați asemenea atacurilor care vin din exterior, din partea necuratului.”
             Obiceiurile noastre zilnice reprezintă cheia pentru a debloca secretul rugăciunii continue și pentru a aprofunda relația noastră cu Dumnezeu, astfel încât atunci când vom ajunge la porțile cerului, să avem parte de o reuniune cu toți prietenii vechi și nu una care să pară a fi doar o adunare a celor cunoscuți.
 Care sunt cheile rugăciunii continue?
            1. Oferta zilei.
            John McCloskey descrie oferta zilei că fiind îngenunchierea și rostirea unor cuvinte simple, din inimă pentru oferirea zilei măririi lui Dumnezeu. „Fiecare poate alege cuvintele folosite. Eu am o rugăciune simplă și foarte scurtă, dar care o rostesc în fiecare dimineață, neîntrerupt.”
            Începând ziua cu o rugăciune, îi dedicăm Domnului întreagă zi, iar Acesta ne dă puterea de a lupta cu toate greutățile cu care ne vom confrunta pe parcursul acesteia.
             2. 15 minute de lectură spirituală.
            Aceast lucru poate fi descris că fiind „câteva minute de lectură sistematică a Noului Testament pentru a identifica cuvintele și acțiuniile Mântuitorului”. Sfântul Josemaría spunea: „Nu neglijați lectura spirituală pentru că a făcut mulți oameni sfinți„. O modalitate de a face acest lucru este citirea zilnică a unui pasaj din Biblie sau poate o carte care ne poate ajuta să creștem relația noastră cu Dumnezeu.
            3. 15 minute de rugăciune silențioasă.
             Rugăciunea mentală este foarte simplă. Constă în unirea sufletească totală cu Dumnezeu, dedicând timpul vorbirii și ascultării. Pentru Dumnezeu contează mult ceea ce ne deranjează. Grija acestuia se aseamănă mult modului în care un părinte este interesat de ziua copilului sau atunci când acesta este plecat la școală. Dumnezeu vrea să știe tot despre viața noastră.
            Motivul pentru care El vrea să știe dorințele cele mai profunde se datorează faptului că acest lucru ajută la apropierea noastră de Tatăl Ceresc. Ca în orice relație, dezvăluirea sentimenelor unei alte persoane face ca între acestea să se nască o legătură invizibilă, care poate dura toată viața.
             4. Un examen de conștiință.
            Mccloskey ne explică de ce este important să ne facem un examen de conștiință seara, înainte de a merge la somn.
             „Tu stai jos, invoci Spiritul Sfânt să te lumineze apoi timp de câteva minute, privești înapoi la ceea ce ai făcut în decursul zilei. Te întrebi dacă te-ai comportat precum copilul său, fie acasă, la locul de muncă sau chiar la întâlniriile cu prietenii. Este foarte important mai apoi să aprofunezi aspectul care trebuie îmbunătățit pentru a duce o viață care să tindă spre sfințenie. Nu în ultimul rând, trebuie să mulțumim pentru lucrurile bune care s-au întâmplat dar și să cerem iertare pentru situațiile în care am eșuat în mod voluntar”.
            Este foarte important să conștientizăm greșelile și să îi cerem iertare și putere pentru a le putea depăși. Uneori un medicament poate fi greu de înghițit, dar poate conține remediul pentru a ne vindeca. Chiar dacă  ne este greu să conștientizam ceea ce am greșit, este foarte important să nu ne plecăm pe o ureche și să trecem ușor, scuzându-ne că totul s-a petrecut independent de noi.
             Toate cele 4 obiceiuri descrise mai sus sunt foarte puternice pentru a ne face să trecem prin încercările acestui câmp al muncii și pentru a păstra vie conversația continuă cu Dumnezeu.
 „Apropindu-ne de Dumnezeu, El se apropie de noi” (Iacov 4,8).


Traducere: Orian Remus Anghel


Sursa:it.aleteia.org

miercuri, 23 martie 2016

5 moduri prin care diavolul ne atacă în timpul Postului Mare

Atunci Domnul a zis către Satan: "Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta" (Iov 1, 12).
          Isus a fost ispitit în pustiu. Și Postul Mare este un timp de pustiu. Potrivit Catehismului, în timpul „celor patruzeci de zile solemne ale Postului Mare, Biserica se unește, în fiecare an, cu misterul lui Isus în pustiu”. Prin urmare, este normal ca și noi să ne simțim tentați în această perioadă. Dar Dumnezeu nu permite nimic din ce n-ar putea rândui spre bine. El poate folosi ispitele și atacurile diavolului pentru convertirea, transformarea și sfințirea noastră.
Iată câteva dintre atacurile celui rău pe care le-ați putea experimenta în Postul Mare:
1. Tentația distragerii
Puritatea inimii înseamnă să îți dorești un singur lucru” (Søren Kierkegaard).
          Postul Mare se poate reduce rapid la a face prea multe lucruri sau la a nu face niciunul. Diavolul vrea să ne facă să ne înecăm în penitențe sau să ne facă să ne simțim descurajați încă de la început, ca apoi să ne predăm. Problema este că Postul Mare ar trebui să-L privească pe Dumnezeu, nu activitățile noastre, inspirate de intenții bune.
          În timpul Sfântului și Marelui Post ar fi mai bine să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute să ne concentrăm asupra unui singur lucru important, iar apoi, în ciuda greșelilor noastre, să-I cerem harul de a persevera.
2. Tentația de a judeca
Orgoliul a fost acela care i-a transformat pe îngeri în diavoli; este umilința care îi face pe oameni egali cu îngerii” (Sfântul Augustin).
          Dacă suntem mai disciplinați decât cei din jurul nostru sau dacă voința noastră este mai puternică decât a lor, am putea fi tentați să petrecem Postul Mare comparându-ne cu alții. Acest lucru este exact ceea ce vrea diavolul. El vrea să credem că noi suntem mai buni decât alții și să devenim mândri.
          Dacă avem această tendință, cel mai bun antidot este reprezentat de alegerea unei penitențe absolut imposibil de realizat în mod perfect. Aceasta este cu siguranță o provocare pentru mândria noastră. Ne va ajuta să înțelegem că Postul Mare nu are nimic de-a face cu ființe perfecte, cu excelarea întru totul și cu judecarea altora. Mai degrabă are de-a face cu conștientizarea faptului că suntem păcătoși și avem mare nevoie de har din partea lui Dumnezeu.
3. Tentația auto-îmbunătățirii
          Postul poate deveni mai degrabă o ocazie de a pierde în greutate, sau un motiv de a întrerupe obiceiurile proaste care au devenit toxice pentru viața noastră, decât o tentativă de apropiere de Dumnezeu. Și diavolului i-ar plăcea ca să axăm Postul Mare doar pe noi înșine.
          De obicei, ne pricepem să ne iubim pe noi înșine și nu ne pricepem să-i iubim pe alții. De aceea este foarte important să selectăm penitențele care ne permit să ne dezvoltăm iubirea față de alții, într-un mod dezinteresat și fără egoism. Să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute!
4. Tentația dezbinării
De unde vine dezbinarea? De la diavol! Dezbinarea vine de la diavol! Fugiți de luptele interne, vă rog!” (Papa Francisc).
          Dezbinarea reprezintă unul dintre instrumentele preferate ale diavolului. El instaurează între creștini rivalități, confuzie, gelozie, furie și paranoia. El vrea ca noi să vedem în ceilalți creștini un inamic, decât să recunoaștem că singurul inamic din mijlocul nostru este el (și noi înșine, când îi permitem să acționeze între noi).
          Așa că, cu siguranță în timpul Postului Mare diavolul va încerca să incite la dezbinare între creștini în casele noastre, în parohiile noastre și chiar on-line. Dacă utilizați mai multe surse de lectură on-line, v-ați putea adresa această întrebare în Postul Mare: „Acest conținut mă ajută să-i iubesc mai mult pe frații mei creștini, sau mă îndreaptă spre dezbinare?”.
          Un fost judecător al Curții Supreme din Italia și totodată un catolic devotat, Antonin Scalia, a spus: „Atac ideile, nu persoanele”. Acesta este un semn de o mare personalitate. Reprezintă distincția care este pe cale de dispariție în societatea noastră. Dacă ceea ce citești sau scrii on-line se concentrează pe atacarea persoanelor, ci nu pe unitate în iubirea lui Cristos, ar putea reprezenta instrumentul prin care diavolul te împiedică pe tine (și pe alții) să perseverezi în viața spirituală.
5. Tentația descurajării
Tentațiile, descurajarea și anxietatea sunt produsele pe care ni le oferă inamicul” (Padre Pio).
          Nimic nu-i place mai mult diavolului decât să ne facă să ne simțim mizerabili asemenea lui. El știe că dacă ne simțim descurajați vom fi mai puțin dispuși să cooperăm cu harul lui Dumnezeu. De aceea, în timpul Postului Mare, diavolul ne-ar putea tenta să nu trăim spiritul de pocăință specific perioadei. Ne-ar putea face să ne simțim într-un faliment continuu, ca și cum nu am fi în măsură să trăim Postul Mare. Problema e că nimeni nu este. Dacă vă gândiți că sunteți, nu veți alege penitențele adecvate.
          Nu are sens să rămânem blocați în descurajare, dacă credem cu adevărat în mesajul Evangheliei. Trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu cu strigăte de bucurie pentru că ne-a salvat de mediocritate și de păcat. Știm că dacă Isus a murit, a și înviat! Iar harul și bucuria sunt acum disponibile pentru ca noi să fim transformați. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru asta!

Traducere: Liviu Ursu


Sursa:it.aleteia.org