marți, 8 martie 2016

Păcatul duce la orbirea spirituală, ispitirile încețoșează inima

Starea de orbire a spiritului nu îngăduie o bună vedere. Tentațiile încețoșează ochii sufletului și duc la miopia ochilor inimii. Să ne redobândim vederea pentru că viața nu depinde ce ceea ce se posedă! Acest îndemn, rostit de papa Francisc a fost adresat de pontif vineri după-amiază (4 martie), în timpul celebrării penitențiale desfășurată în Bazilica Sfântul Petru, cu prilejul inițiativei "24 de ore pentru Domnul".  Desfășurată în întreaga lume, inițiativa s-a dorit un îndemn de a descoperi Sacramentul Reconcilierii în timpul Postului Mare.

Atrăgând atenția asupra efectelor devastatoare ale orbirii spirituale, Sfântul Părinte a spus că cine pierde vederea inimii, nu mai reușește să distingă ceea ce este esențial în viață, rămânând cu privirea fixată doar pe ceea ce este superficial.

Papa Francisc: "Câte nu sunt oare tentațiile care au forța de a ne încețoșa privirea inimii, făcând-o să devină mioapă? Cât este de superficial și de greșit să credem că viața depinde de ceea ce se posedă, de succes, de admirația celor din jur; [cât este de superficial și de greșit să credem] că economia este alcătuită doar din profit și din consum; că dorințele personale trebuie să prevaleze asupra responsabilității sociale! Dacă privim doar la propriul Eu, devenim orbi, fără viață, aplecați asupra noastră, lipsiți de bucurie și de libertate. Ce urât lucru… ."

Doar apropierea lui Isus ne ajută să înțelegem că stând departe de El ne simțim privați de ceva important, de acea lumină binevoitoare care ne îndeamnă să nu rămânem închiși în starea de obscuritate generată de orbirea spirituală. Prezența lui Isus ne ajută să simțim nevoia de a fi mântuiți, această trebuință marcând începutul vindecării sufletești.

Referindu-se la timpul special pe care-l trăim, la Jubileul Milostivirii, la celebrarea penitențială Sfântul Părinte ne-a îndemnat să renunțăm la tot ceea ce îngreunează parcursul nostru spre Domnul, îndemnându-i totodată pe păstorii spirituali la o atenție sporită, pentru a fi în măsură să audă strigătul, deseori ascuns, al acelora care vor să-l întâlnească pe Domnul:

Papa Francisc: "Acest Jubileu al Milostivirii este o perioadă favorabilă pentru merge în întâmpinarea Domnului, pentru a cunoaște iubirea Sa și a ne întoarce la El din toată inima… să aruncăm tot ceea ce ne împiedică să fim sprinteni în mersul spre El, fără teama de a renunța la tot ceea ce ne dă siguranță, la cele de care suntem legați; să nu rămânem așezați; să ne ridicăm, să regăsim statura noastră spirituală, în picioare, cu demnitatea de fii iubiți care stau în picioare în fața Domnului pentru a fi priviți în ochi de El, pentru a fi iertați și recreați. Poate că în prezent, cuvântul care ajunge la inima noastră este același de la creația omului: 'Ridică-te. Dumnezeu ne-a creat în picioare. Ridică-te!'"

"Avem datoria de a revedea acele comportamente care, câteodată, nu-i ajută pe ceilalți să se apropie de Isus; orarele și programele care nu vin în întâmpinarea nevoilor reale ale acelora care ar vrea să meargă să se spovedească", a mai spus Sfântul Părinte evidențiind că, dacă regulile omenești ajung să valoreze mai mult decât dorința de iertare, "astfel de comportamente rigide ar putea ține credincioșii la distanță față de bunătatea lui Dumnezeu".

Atrăgând atenția asupra necesității de a nu diminua exigențele Evangheliei, papa Francisc a spus că nu trebuie să se riște zădărnicirea dorinței de împăcare cu Tatăl, căci dorința Lui este de a-și vedea fiul întors acasă:

Papa Francisc: "Suntem trimiși să inculcăm curaj, să susținem și să conducem la Isus. Noi avem misiunea de a fi doar însoțitori, pentru ca întâlnirea cu Domnul să fie personală, intimă, iar inima să se poată deschide cu sinceritate și fără teamă față de Mântuitorul. Să nu uităm: doar Dumnezeu acționează în fiecare persoană. Evanghelia ne relatează că este El cel care se oprește și se interesează de orb; este El cel care cere să-i fie adus; este El cel care-l ascultă și îl vindecă. Noi, păstorii sufletești, am fost aleși pentru a suscita dorința convertirii, pentru a fi instrumente care facilitează întâlnirea, pentru a întinde mâna și a da dezlegarea făcând astfel încât milostivirea sa să fie vizibilă și operativă; pentru ca orice bărbat și orice femeie care vine să-și mărturisească păcatele să găsească la scaunul de spovadă un tată, un tată care-l așteaptă, un tată care-l iartă."


Sursa:ro.radiovaticana.va

ADEVĂRUL ISTORIC despre ZIUA FEMEII

8 martie sărbătorește o BAIE de SÂNGE și o MINCIUNĂ mondială. De ce a fost INVENTATĂ această SĂRBĂTOARE: Nimic suav, nimic gingaș. Ghioceii sunt mânjiți!
Uniunea Sovietică s-a născut din zvârcolirile bolșevice ale Zilei Internaționale a Drepturilor Femeii. Pentru a fi livrată la export ca Sărbătoare Mondială, comuniștii i-au inventat o istorie nouă, mai captivantă și curățată de crime. Suntem pe 8 martie 1857, la New York. Orașul foșgăie de trecători, vânzători ambulanți, căruțe, biciclete, automobile. Din depărtare se aude un vuiet nelămurit care tot crește. Se apropie. Este o coloană de câteva mii de muncitoare textiliste.
Nemulțumite de condițiile de muncă și viață, ele au declanșat greva și acum își strigă revendicările în stradă. Aliniate ordonat, rânduri-rânduri, majoritatea încă tinere, mărșăluiesc cu pumnul drept strâns ridicat spre cer, cu pletele fluturând în vântul călduț al primăverii. Pe bulevardele largi, însorite, printre buildingurile semețe ale tinerei metropole, cu vocile lor cristaline, dar ferme, cer în cor salarii egale cu bărbații și reducerea programului de muncă.
Așa s-a născut Ziua Internațională a Femeii, din curajul unor proletare bărbate de a spune nu îmbuibaților, rapacilor patroni americani. Ce tablou încântător! Atâta doar că este fals. Un fals grosolan, plămădit la Paris în redacția publicației comuniste L’Humanité, finanțate de Moscova, sub semnătura militantelor Yvonne Dumont, Claudine Chomat și Madeleine Colin. Un fals care avea să cucerească lumea.
Petrograd, 8 martie 1917: femeile de la Uzinele Putilov au ieșit în stradă. Așa a început Revoluția Bolșevică


Totuși, cum s-a născut 8 martie?
În realitate, la Congresul celei de-a doua Internaționale Socialiste din august- septembrie 1910, de la Copenhaga, Clara Zetkin, sprijinită de Rosa Luxemburg, propune instituirea unei zile internaționale a femeii. Fără însă a se stabili vreo dată precisă, fie ea 8 martie sau alta.

FOTO: Clara Zetkin (dr.) și buna ei prietenă, Rosa Luxemburg, „mamele” comuniste ale Zilei Femeii


Născută în 1857 (poate că anul de naștere să le fi inspirat pe mistificatoarele de la L’Humanité), nemțoaica Zetkin (Eissner pe numele de fată) este o militantă marxistă și feministă, învățătoare și jurnalistă. Exilată, după ce Bismarck interzice mișcarea socialistă, ajunge în Elveția, leagănul Bolșevismului latent, unde îl cunoaște pe revoluționarul rus Osip Zetkin, al cărui nume de familie îl adoptă, deși nu se mărită cu el.
Alături de prietena ei, poloneza evreică Rosa Luxemburg, Zetkin se numără printre cele mai proeminente figuri ale Ligii Spartacus (Spartakusbund), aripa de extremă stânga a Partidului Social Democrat German, care în 1918 se rupe și formează Partidul Comunist German. Exilată din nou, Clara Zetkin se refugiază în URSS, unde moare în 1933. Cenușa ei este îngropată lângă zidul Kremlinului, alături de rămășițele lui Stalin, Suslov, Kalinin, Brejnev sau Andropov.
Propunerea unei Zile Internaționale a Femeii proletare de către Clara Zetkin a urmărit un dublu scop: confiscarea revendicărilor feministe (vot universal, egalitatea salariilor etc.) de către mișcarea socialistă, dar și contracararea influenței feministelor burgheze asupra muncitoarelor, explică Françoise Picq, specialistă în Istoria Feminismului.
„Li s-a interzis femeilor socialiste să poarte lupte comune cu feministele burgheze. Tradiția Zilei Internaționale a Femeii a fost la început o alegere sectară, pentru care feminismul și socialimul se excludeau”, spune Picq citată de Slate.fr.
Ghioceii pătați cu sânge
Ca urmare a deciziei Internaționalei a II-a de la Copenhaga, pe 19 martie 1911 au loc manifestații în Germania, Austria și Danemarca. În Rusia, ziua este celebrată pe 3 martie 1913, apoi pe 8 martie 1914.
Pe 8 martie 1917 (23 februarie, pe stil vechi), Ziua Femeii este din nou organizată în Rusia, pe fondul unor importante fierberi sociale. Cu câteva zile în urmă (3 martie / 18 februarie), la Uzinele de armament Putilov, cele mai mari din Petrograd, se declanșase greva. Pe 5 martie, din lipsă de aprovizionare cu materii prime, Uzinele Putilov se închid. Muncitorii adunați în fața porților închise pleacă să protesteze în stradă.
Zvonurile despre iminenta raționalizare a pâinii toarnă gaz peste foc. Celebrarea Zilei Femeii din 8 martie / 23 februarie furnizează ocazia perfectă: toate nemulțumirile își găsesc cadrul în care să răbufnească.
Așa va începe Revoluția din Februarie ce se va continua cu Revoluția din Octombrie. Pe 15 / 2 martie Țarul Nicolae al II-lea abdică în favoarea fratelui său, Mihail. Însă haosul nu mai putea fi oprit și acesta renunță la coroană chiar a doua zi. Începea instaurarea comunismului. Din vâltoarea Zilei Femeii se năștea Uniunea Sovietică. Nimic suav, nimic gingaș. Ghioceii sunt mânjiți de sânge!
În 1921, URSS adoptă 8 martie ca Zi a Femeii, în memoria evenimentelor care au marcat începutul revoluției bolșevice. După al II-lea Război Mondial, ziua de 8 martie este generalizată în tot Lagărul Roșu: Europa Răsăriteană, China, Vietnam, Cuba. Ziua Femeii se impune ca sărbătoare exclusiv comunistă.
Până când, în 1955, în scenă intră L’Humanité, cu povestea despre manifestația romantică a textilistelor, care, chipurile, ar fi avut loc cu un veac în urmă la New York. Nimeni nu are minima curiozitate să verifice veridicitatea istorică. Așa ar fi putut descoperi că nici un ziar american nu pomenește nimic despre vreo manifestație. Deși câteva sute sau mii de femei mărșăluind în stradă, într-o țară în care cowboyii încă se mai războiau cu indienii, trebuie să fi fost o știre de senzație.
Minciuna le-a venit mănușă
Mistificatoarele de la L’Humanité au reușit mai mult decât își propuseseră. Transformarea lui 8 martie din sărbătoare a mamelor și, implicit, a familiei, într-o zi de luptă pentru eliberarea și emanciparea femeii găsește un teren fertil în mișcările stângiste din Occident. Faptul că mitul plasează acțiunea muncitoarelor în America, simbolul Capitalismului opresor, nu face decât să-i crească atractivitatea. Feministele din Statele Unite, încântate că își descoperă o legitimitate istorică, importă aproape imediat 8 martie peste ocean. Feministele din Europa occidentală le imită grabnic.
În 1977, ONU încurajează țările lumii să adopte 8 martie ca zi de celebrare a drepturilor femeilor și a păcii internaționale. În 1982, vine și rândul „țării-mamă” să adopte mitul fondator. Yvette Roudy, ministru pentru Drepturile Femeii, oficializează ziua de 8 martie. „Am vrut să-i explicăm mistificarea lui Yvette Roudy. Dar aceasta îi convenea de minune: un mit care celebra lupta femeilor în cadrul luptei de clasă”, mărturisește cercetătoarea franceză, amintim, ea însăși o adeptă a Feminismului.
Ce a urmărit L’Humanité?
Vreme de 22 de ani, nimeni nu și-a pus problema autenticității mitului feministelor americane. În 1977, Françoise Picq și alte patru cercetătoare vor să verifice povestea. Picq declară: „Am întâlnit mai multe variațiuni privind decorul - soare primăvăratec sau viscol - sau protagonistele - textiliste, țesătorese, croitorese; accentul era pus când pe lupta împotriva represiunii, când pe jurămîntul solemn de a se reîntâlni în fiecare an. Dar toate textele erau de acord asupra datei și locului - 8 martie 1857, New York - și asupra semnificației fondatoare a evenimentului”.
Evident că acesta crea mai multă emoție decât o reuniune obscură a femeilor în anticamera Internaționalei Socialiste. Urcând pe firul istoriei, cele cinci descoperă prima știre despre „eveniment” în L’Humanité din 1955. „De ce a fost nevoie, în plin Război Rece, să dai sărbătoririi Zilei Femeii o origine mai veche, mai spontană decât cea a unor membre de partid? De ce s-a dorit detașarea zilei de 8 martie de istoria sa sovietică”, și-a pus problema grupul de cercetătoare.
Se pare că la originea mistificării ar fi stat tensiunile din mișcarea comunistă franceză, dintre Confederația Generală a Muncii (CGT) și Uniunea Femeilor Franceze (UFF). „Madeleine Colin dorea să reancoreze 8 martie de istoria luptei femeilor militante, în vreme ce UFF o transformase într- un fel de Zi a Mamelor, ca în URSS”, explică Françoise Picq. În lagărul comunist, sărbătoarea de 8 martie nu mai era tocmai o zi de luptă a femeilor. „Cum li se dădea voie să plece cu două ore mai devreme de la serviciu, femeile preferau să profite și să meargă la coafor”, spune cercetătoarea.
Ziua în care Femeia devine Bărbat
În România, Ziua Femeii a păstrat acea tentă familială specifi că fostului lagăr comunist: fl ori, pupături, mici cadouri, petreceri. În Occident, însă, 8 martie este o zi de proteste, de manifestații. De afi rmare a Identității Femeii Emancipate. O Zi a Femeii-Bărbat. A anti-Femeii.

FOTO: Afișul marșului de 8 martie 2015 de la Nancy


Iată, de exemplu, cum se va sărbători 8 martie 2015 în aceeași Franță unde s-a născut mistificarea istorică: la Paris va avea loc al Patrulea Marș Mondial al Femeilor, organizat o dată la cinci ani. „Câtă vreme toate femeile din lume nu vor fi libere, vom rămâne în marș”, se arată pe site-ul organizatoarelor. „Marșul Mondial al Femeilor vrea să termine cu Patriarhatul, cu Capitalismul și cu Rasismul, cele trei sisteme de represiune care ne controlează viețile în lumea întreagă”, își mai propun organizatoarele.
De notat că acțiunea se bucură de sprijinul ofi cial al Guvernului Francez, care le pune militantelor propriul site (www. gouvernement.fr) la dispoziție pentru a se exprima.
O simplă căutare pe google va oferă un tablou al mișcărilor de protest programate în Occident și de acest 8 martie: Sexismul, Drepturile Reproducerii, Opresiunea, Avortul, Biserica, Austeritatea, Egalitatea, Progresul, toate acestea și multe altele sunt motive pentru ca duminică mii și mii de femei să iasă în stradă și să lupte. Nu rareori aceste proteste se lasă cu violențe.
În România, femeile încă se bucură de zambile.


Sursa:www.evz.ro

O profesoară de religie a fost aleasă Miss Germania

După ce a studiat teologia catolică la Universitatea din Kassel în Hesse, Lena Broder s-a dedicat predării religiei catolice într-o școală din Havixbeck, un oraș din Renania de Nord-Vest în apropiere de Munster. Astfel, după cum subliniază kath.net, prima profesoară devenită Miss Germania permite să se depășească ideile preconcepute și să vedem că frumusețea, cultura și credința pot merge împreună.

Este un vis din copilărie realizat și, prin urmare, Lena Broder își va consacra un an pentru îndatoririle sale de regină a frumuseții, având dorința ca apoi să continue să servească Biserica Catolică și transmiterea credinței. Poate că va avea aceeași soartă cu Olalla Oliveros, fotomodel și actriță, cunoscută și recunoscută, care a lăsat totul în urmă pentru a se dedica lui Dumnezeu devenind călugăriță. Însă acest lucru aparține viitorului...
Traducere: ACC