joi, 10 martie 2016

Spovada: jubileul inimii care-l bucură mai ales pe Dumnezeu



Sfântul Părinte s-a întâlnit vineri cu cei circa 500 de participanți la cursul anual promovat de Administrația Apostolică a Penitenței (Penitenzieria Apostolica) evenimentul având loc în Sala Regia (din Palatul Apostolic), în jurul orei prânzului.

Cursul își propune să-i ajute pe noii preoți și pe diaconi să se formeze cât mai bine în vederea administrării Sacramentului Reconcilierii, devenind tot mai conștienți de importanța slujirii ca duhovnici și mijlocitori ai milostivirii divine. "Acest sacrament necesită o pregătire adecvată și actualizată astfel încât cei care se apropie de scaunul de spovadă să poată atinge cu mâna măreția milostivirii, izvor de autentică pace interioară (Cf Bula Misericordiae Vultus, 17)", a spus Sfântul Părinte la începutul discursului adresat participanților la curs.

Amintind că "Sacramentul Reconcilierii este locul privilegiat pentru a experimenta milostivirea lui Dumnezeu și a celebra sărbătoarea întâlnirii cu Tatăl, pontiful le-a dat cursanților câteva sfaturi:

Papa Francisc: "Când ne ducem la scaunul de spovadă , în calitate de duhovnici, pentru a-i primi pe penitenți, frații și surorile noastre, trebuie să ne amintim că suntem pentru ei instrumente ale milostivirii lui Dumnezeu; să fim așadar atenți să nu împiedicăm acest dar al mântuirii! Confesorul este el însuși un păcătos, un om care are nevoie de iertare; în primul rând el nu poate exista fără milostivirea lui Dumnezeu, care l-a ales și l-a constituit (cf In 15,16) pentru această mare misiune. Confesorul trebuie să se încredințeze Domnului, cu atitudine de credință smerită și generoasă, având o singură dorință: ca penitentul să poată cunoaște iubirea Tatălui."

Definind momentul absoluțiunii, ca fiind "jubileul inimii, care-l bucură nu doar pe credincios și Biserică, cât mai ales pe Dumnezeu însuși", pontiful a spus:"Dragi frați, în acest timp, marcat de individualism, de multe răni și de tentația închiderii în sine, este un adevărat dar să vezi și să însoțești persoane care se apropie de milostivirea divină. Acest fapt implică și pentru noi toți o obligație și mai mare de coerență evanghelică și de bunăvoință paternă, fiind păstrători și niciodată patroni, atât a oițelor cât și a harului", a spus Sfântul Părinte.

În încheierea reflecției adresată participanților la cursul anual promovat de Administrația Apostolică a Penitenței (Penitenzieria Apostolica), papa Francisc ne-a îndemnat să punem în centrul Anului jubiliar Sacramentul Reconcilierii, "adevărat spațiu al Duhului Sfânt în care toți, confesori și penitenți, putem trăi experiența iubirii definitive și fidele, iubire a lui Dumnezeu față de fiecare dintre fii, o iubire care nu dezamăgește niciodată.

Făcând trimitere la exemplul Sfântului Leopold Mandic, care spunea deseori că "milostivirea lui Dumnezeu depășește orice așteptare a noastră", papa Francis a amintit că acest mare duhovnic obișnuia să le spună celor care sufereau: 'Avem în cer inima unei mame. Preacurata, Maica noastră, care a trăit la picioarele Crucii toată suferința posibilă pentru o ființă omenească, înțelege suferința noastră și ne mângâie'.

"Fecioara Maria, Refugiul păcătoșilor și Maica Milostivirii, să călăuzească și să susțină ministerul fundamental al Reconcilierii", s-a rugat papa Francisc la încheierea întâlnirii.


Sursa:ro.radiovaticana.va