miercuri, 30 martie 2016


7 psalmi de recitat în timpul Postului Mare

Recitarea psalmilor reprezintă un mod minunat de a ne ruga în orice moment al anului, deoarece transmit cel mai bine emoțiile sufletului și ne conduc mai aproape de Dumnezeu.
Din secolul al VII-lea, recitarea celor 7 psalmi penitențiali în timpul Postului Mare a devenit o practică spirituală. Acești psalmi, de fapt, exprimă durerea păcatelor noastre și ne amintesc de îndurarea lui Dumnezeu.
După recitarea fiecărui psalm, spunem: Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Psalmul 6, 2.
„Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt;
vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele”.
Psalmul 31, 8.
„Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea;
mântuiește-mă de cei ce m-au înconjurat”.
Psalmul 37, 21-22.
„Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu,
nu Te depărta de la mine;
Ia aminte spre ajutorul meu,
Doamne al mântuirii mele”.
Psalmul 50, 11-13.
„Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule
şi spirit drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la faţa Ta
şi Spiritul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale
şi cu spirit stăpânitor mă întăreşte”.
Psalmul 102, 2-3.
„Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita toate răsplătirile Lui.
Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale,
pe Cel ce vindecă toate bolile tale”.
Psalmul 130,1.
„Doamne, nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălţat ochii mei,
nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine”.
Psalmul 142, 6.

„Întins-am către Tine mâinile mele,
sufletul meu ca un pământ însetoşat”.


Traducere: Liviu Ursu


Sursa:it.aleteia.org