duminică, 4 februarie 2018

La Sfânta Liturghie nu bârfim despre cum se îmbracă ceilalți

Dialogul dintre Dumnezeu și poporul său a fost în centrul catehezei prezentată de papa Francisc la tradiționala audiență generală de miercuri în Piața Sfântul Petru, cu participarea a mii de pelerini din diferite țări. Pontiful a continuat seria catehezelor dedicată Sfintei Liturghii și s-a oprit de această dată la ”Liturgia Cuvântului”. Papa a criticat bârfele despre vestimentație care se fac uneori în timpul lecturilor, precum și controversatele situații în care Cuvântul lui Dumnezeu este înlocuit cu lecturi din ziare sau, în general, non biblice. Dar mai presus de toate, a insistat Sfântul Părinte, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie ascultat cu urechile și cu inima deschisă, pentru ca să ajungă la mâini și la faptele bune. Înainte de cateheză, lectorii au proclamat în diferite limbi începutul Scrisorii către evrei (1,1-2): ”După ce în trecut a vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, Dumnezeu, în aceste zile din urmă ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a făcut și veacurile”.
Vă oferim mai jos, în traducerea noastră de lucru, cateheza Sfântului Părinte:
«Dragi frați și surori, bună ziua! Continuăm astăzi catehezele despre Sf. Liturghie. După ce ne-am oprit la riturile de introducere a Sfintei Liturghii, să considerăm acum Liturgia Cuvântului, o parte constitutivă pentru că ne adunăm tocmai ca să ascultăm ceea ce Dumnezeu a făcut și înțelege să facă mai departe pentru noi. Este o experiență care se desfășoară ”în direct” și nu din auzite, pentru că ”atunci când în Biserică se citește Sfânta Scriptură, Dumnezeu însuși vorbește poporului său și Cristos, prezent în cuvântul său, vestește Evanghelia” (Rânduiala Generală a Liturghierului Roman, 29; cf. Sacrosanctum concilium 7 și 33). De câte ori, în timp ce se citește Cuvântul lui Dumnezeu, se fac comentarii de genul: uită-te la cutare sau la cutare, uite ce pălărie poartă cutare, e ridicolă. Și încep comentariile. Nu e adevărat? E adevărat? Trebuie să facem comentarii în timp ce se citește Cuvântul lui Dumnezeu? Vă întreb pe voi: trebuie să facem? Nu! (din Piață se răspunde: nu). Dacă bârfești cu lumea, nu asculți Cuvântul lui Dumnezeu. Când se citește Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie – prima lectură, a doua lectură, psalmul responsorial și evanghelia – trebuie să ascultăm, să ne deschidem inima pentru că Dumnezeu însuși ne vorbește, nu să ne gândim la alte lucruri sau să vorbim de alte lucruri. Ați înțeles? Nu cred că este bine înțeleasă. Vă voi explica ce se întâmplă la Liturgia Cuvântului.
Paginile Bibliei încetează să fie o scriere pentru a deveni cuvânt viu, rostit de Dumnezeu însuși. Prin cel care citește, Dumnezeu este cel care ne vorbește, ne interpelează pe noi, cei care ascultăm cu credință. Spiritul ”care a vorbit prin profeți” (Crezul) și a inspirat autorii sacri, face în așa fel încât ”cuvântul lui Dumnezeu lucrează cu adevărat în inimi ceea ce face să răsune în urechi” (Lecționar, Introducere, 9). Dar ca să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, este nevoie să avem și inima deschisă pentru a primi cuvântul în inimă. Dumnezeu vorbește și noi îi acordăm ascultare, pentru ca apoi să punem în practică cele pe care le-am auzit. Este foarte important să ascultăm. Uneori, probabil, nu înțelegem bine de ce sunt unele lecturi un pic dificile. Dar Dumnezeu ne vorbește într-un alt fel: în tăcere. Să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu. Nu uitați de acest lucru. La Sf. Liturghie, când încep lecturile, ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu.
Avem nevoie să-L ascultăm! Este, în realitate, o chestiune de viață, după cum bine ne amintește expresia incisivă potrivit căreia ”nu numai cu pâine trăiește omul, dar și cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu” (Mt 4,4). Viața pe care ne-o dă Cuvântul lui Dumnezeu. În acest sens, vorbim de Liturgia Cuvântului ca de o ”masă” pe care Domnul o gătește ca să hrănească viața noastră spirituală. Este o masă liturgică bogată, care se alimentează larg din comorile Bibliei (cf. SC 51), atât din Vechiul cât și din Noul Testament, pentru că în acestea Biserica vestește unicul și același mister al lui Cristos (cf. Lecționar, introd., 5). Să ne gândim la bogăția lecturilor biblice oferite de cele trei cicluri duminicale care, în lumina evangheliilor sinoptice, ne însoțesc în decursul anului liturgic, o mare bogăție. Doresc să amintesc aici și importanța Psalmului responsorial, a cărui funcție este să favorizeze meditarea a celor ascultate la prima lectură care îl precedă. Este bine ca Psalmul să fie valorificat prin cântare, cel puțin prin cântarea refrenului (RGLR, 61; Lecționar, introd. 19-22).
Proclamarea liturgică a lecturilor înseși, prin cântări derivate din Sfânta Scriptură, exprimă și favorizează comuniunea bisericească, însoțind drumul tuturor și al fiecăruia. Se înțelege, prin urmare, de ce unele opțiuni subiective, precum omiterea lecturilor sau înlocuirea loc cu texte non biblice, sunt interzise. Unii, am auzit că dacă este o știre, citesc ziarul, pentru că este știrea zilei. Nu! Cuvântul lui Dumnezeu este Cuvântul lui Dumnezeu! Ziarul îl putem citi după aceea. Acolo se citește Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul este cel care ne vorbește. A pune în locul acelui Cuvânt alte lucruri face mai săracă și compromite  dialogul dintre Dumnezeu și poporul său în rugăciune. Dimpotrivă, demnitatea amvonului și folosirea Lecționarului, disponibilitatea unor lectori și psalmiști buni. Dar căutați lectori buni, cei care știu să citească, nu cei care citesc și nu se înțelege nimic. Lectori buni. Trebuie să se pregătească și să facă repetiție înainte de Liturghie ca să citească bine. Aceasta creează un climat de tăcere primitoare, favorizează experiența dialogului celebrativ dintre Dumnezeu și comunitatea care crede.
După cum știm, cuvântul Domnului este un ajutor de neînlocuit pentru a nu ne rătăci, cum bine recunoaște psalmistul care, adresându-se Domnului, mărturisește: ”Candelă pentru pașii mei este cuvântul tău, lumină pe drumul meu” (Ps 119, 105). Cum vom putea să înfruntăm pelerinajul nostru pământesc, cu eforturile și încercările lui, fără a fi hrăniți și luminați cu regularitate de Cuvântul lui Dumnezeu care răsună în liturgie?
Desigur, nu e îndeajuns să asculți cu urechile, fără să primești în inimă sămânța Cuvântului dumnezeiesc, dându-i voie să rodească. Să ne amintim de parabola semănătorului și a rezultatelor diferite în funcție de diferitele feluri de teren (cf. Mc 4, 14-20). Lucrarea Spiritului Sfânt, care face ca răspunsul să fie eficace, are nevoie de inimi care să se lase lucrate și cultivate, astfel încât cele ascultate la Sfânta Liturghie să treacă în viața de zi cu zi, după îndemnul apostolului Iacob: ”Căutați să împliniți cuvântul, nu numai să-l ascultați, înșelându-vă pe voi înșivă” (Iac 1,22). Cuvântul lui Dumnezeu străbate un drum înăuntrul nostru. Îl ascultăm cu urechile, trece la inimă, nu rămâne în urechi, trebuie să meargă la inimă și de la inimă ajunge la mâini, la faptele bune. Acesta este parcursul pe care îl face Cuvântul lui Dumnezeu: de la urechi la inimă și la mâini. Să învățăm aceste lucruri. Vă mulțumesc».
La saluturile finale, Sfântul Părinte și-a exprimat bucuria de a-i primi pe directorii naționali ai Operelor pontificale misionare, încurajându-i ”să trăiască misiunea cu autenticitate, spirit de slujire și capacitate de mediere”. Remarcând, de asemenea, comemorarea liturgică a Sf. Ioan Bosco, ”părintele și învățătorul tineretului”, papa Francisc i-a îndemnat pe tineri să vadă în el un ”educator exemplar”, pe cei bolnavi, să-și pună întotdeauna încrederea, după exemplul său, în Cristos cel răstignit, iar pe soții recent căsătoriți, să alerge la mijlocirea lui pentru a-și asuma cu dăruire generoasă ”misiunea conjugală”. Primiți și Binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc la audiența generală, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
(rv – A. Dancă)


Sursa:ro.radiovaticana.va

sâmbătă, 3 februarie 2018

Zece sfaturi simple ale Sfântului Ioan Bosco pentru toți părinții

1. Valorizați-vă copilul. Atunci când este respectat și prețuit, tânărul progresează și se maturizează.
2. Credeți în copilul vostru. Chiar și tinerii cei mai „dificili” au bunătate și generozitate în inimile lor.
3. Iubiți-vă și respectați-vă copilul. Arătați-i în mod clar că sunteți alături de el, privindu-l în ochi.
4. Lăudați-vă copilul ori de câte ori aveți ocazia. Fiți onești: căruia dintre noi nu-i place să primească un compliment?
5. Înțelegeți-vă copilul. Lumea de astăzi este complicată și competitivă. Se schimbă în fiecare zi. Încercați să înțelegeți acest lucru. Poate că fiul vostru are nevoie de voi și așteaptă doar un gest din partea voastră.
6. Bucurați-vă împreună cu copilul vostru. La fel ca părinții, tinerii sunt atrași de un zâmbet; bucuria și umorul îi atrag pe copii ca mierea.
7. Apropiați-vă de copilul vostru. Trăiți cu copilul vostru, trăiți în mediul său. Faceți cunoștiință cu prietenii săi. Încercați să cunoașteți încotro se duce și cu cine își petrece timpul. Participați cu prietenie la viața sa.
8. Fiți coerenți cu copilul vostru. Părinții nu au dreptul de a le cere copiilor să aibă atitudini pe care ei nu le au. Cine nu este serios, nu poate să ceară seriozitate. Cine nu respectă, nu poate cere respect. Copilul vede foarte bine toate aceste lucruri, probabil din cauza faptului că își cunoaște părinții mai mult decât îl cunosc ei.
9. Prevenirea este mai bună decât pedepsirea copilului. Persoana fericită nu simte nevoia de a face ceea ce nu este corect. Pedeapsa rănește, durerea și amărăciunea rămân și vă separă de copil. Gândiți-vă de două, de trei, de șapte ori înainte să pedepsiți. Niciodată cu mânie. Niciodată.
10. Rugați-vă împreună cu copilul vostru. La început s-ar putea să vi se pară ciudat, dar credința trebuie alimentată. Cine îl iubește și îl respectă pe Dumnezeu, îl va iubi și îl va respecta și pe aproapele. Când vine vorba de educație, nu puteți pune deoparte credința.

Traducere: Liviu Ursu


Sursa:papaboys.org

vineri, 2 februarie 2018

5 motive pentru care îți convine ca persoana cu care te-ai căsătorit să fie mai îndrăgostită de Dumnezeu decât de tine

Isus ne propune să iubim cu o iubire care cuprinde totul în viața noastră. Ne învață o nouă puruncă și ne dă coordonatele pentru ca legăturile noastre afective să ajungă acolo unde trebuie. Căsătoria nu este la marginea acestei iubiri și a acestor instrucțiuni pe care Domnul le oferă mereu. Să-l iubim pe Dumnezeu este porunca cea mai importantă, și din aceasta derivă, ca o consecință logică, iubirea pentru aproapele.
Să ne iubim soțul, să ne iubim soția ca pe noi înșine este o exigență a iubirii, dar adevărul este că are o mare marjă de eroare. Nu iubim bine, permitem lucruri care nu sunt corecte, suntem egoiști, nerăbdători și nu întotdeauna avem grijă unul de celălalt cum ar trebui. E clar că nimeni nu vrea să facă aceasta propriului soț,propriei soții dar se întâmplă. Isus cunoaște bine această fragilitate umană din cauza cărei suferim toți: amorul propriu. Cunoaște iubirea noastră slabă și vrea să ne ajute oferindu-Se El însuși ca model. Știe că dragostea noastră nu e demnă să fie imitată. Este și va fi întotdeauna mai bine să iubim precum El ne-a iubit (Io 13,34). Iubirea lui transcende complet iubirea noastră, deoarece caracteristica sa principală e că provine de la Dumnezeu.
Dorim să vă lăsăm câteva idei pentru meditat ca să vedeți care sunt prioritățiile sufletului vostru. Dacă Dumnezeu ocupă primul loc, toate celelalte raporturi (cu atât mai mult căsătoria) vor fi sub influența acestei iubiri, și va fi mult mai bine dacă soțul/soția vostru/voastră iubește pe Dumnezeu mai mult decât pe voi, astfel veți fi siguri că și voi veți primi iubirea sa infinită.
  1. O inimă plină dăruie mai multă iubire decât o inimă care e goală.
Nu există bine mai mare decât să știi și să te simți iubit de Dumnezeu. Acest lucru dă vieții o mare siguranță neputându-se reduce doar la faptul că suntem acceptați și valorizați; înseamnă că viața noastră are sens. Cine este plin de acea iubire, cine trăiește din acea iubire este și capabil să o împărtășească, va iubi mai bine.
  1. Cine are fundament solid va putea și să construiască bine.
Referindu-se la viața de cuplu, papa Francisc spune că pentru a trăi împreună este necesar pentru cei doi ca relația lor să aibă fundament solid. Doar cine își construiește viața într-un mod solid și nu face schimbări în fiecare moment, cine este capabil să construiască relații care rămân în timp și cine edifică propria viață în mod planificat și responsabil va putea să construiască și să ducă mai departe o căsătorie solidă și rezistentă la orice. Cine repune sufletul în Dumnezeu are un comportament afectiv mai previzibil, este o persoană de încredere, și e tocmai acest lucru ceea ce căutăm când ne gândim să construim viața noastră alături de o altă persoană.
  1. Dacă știi cui să ceri nu-ți va lipsi niciodată nimic.
Putem să căutăm înlocuitori oriunde: lucruri, emoții, persoane...., lucruri care aparent ne fac fericiți, ne împlinesc, ne dau un sens și ne motivează....dar există doar unul singur care dă ceea ce nu dispare în timp: Dumnezeu. Papa Francisc ne învață că la fel cum zicem în rugăciunea Tatăl Nostru „Dă-ne nouă astăzi pâinea noastră cea de toate zilele”, soții pot să învețe să se roage și așa: „Doamne, dă-ne nouă astăzi iubirea cea de toate zilele”.
  1. Dacă înțelegi ce înseamnă să-L slujești pe Dumnezeu și pui în practică, la fel  va face și familia ta.
Cine-L iubește pe Dumnezeu din tot sufletul pune darurile pe care le-a primit în mâinile Lui și încearcă să facă din propria viață un act plăcut Lui. Dacă această persoană se îndrăgostește și formează o familie, va putea să-și realizeze vocația de a fi biserică domestică colaborând la proiectul lui Dumnezeu în creșterea copiilor printr-o mărturie de fidelitate și de ajutor reciproc. Sfântul Josemaria Escriva explică foarte bine zicând că „soții creștini trebuie să fie conștienți de faptul că sunt chemați să se sfințească sfințind, că sunt cheamați să fie apostoli și că primul lor apostolat se desfășoară în casă. Trebuie să înțeleagă opera supranaturală care implică formarea unei familii, educarea fiilor, exemplul creștin în societate. Din această conștientizare a propriei misiuni depinde în mare parte eficacitatea și succesul vieții lor: fericirea lor”.
  1. Cine știe că e iertat va ști mereu să ierte și să ceară iertare
Cine-L iubește pe Dumnezeu a trebuit să facă pace cu El de mai multe ori. Condiția noastră de fragilitate și de păcat ne face să vedem erorile noastre cu onestitate și să cerem sincer iertare. Acest exercițiu de umilință, de reconciliere și de-a face pace cu Dumnezeu, este baza pentru a ierta și de a cere iertare când soțul nostru/soția noastră nu face lucrurile foarte bine, sau când noi înșine greșim. Papa Francisc se referă la acest aspect cu umor:
„Isus, care ne cunoște bine, ne învață un secret: să nu terminăm niciodată ziua fără să nu ne cerem iertare, fără ca pacea să nu se întoarcă în casa noastră, în familia noastră. Se întâmplă ca soții să se certe, dar mereu este ceva, ne-am certat... Poate ați fost nervoși, poate era nevoie de un anumit fel de mâncare, dar vă rog amintiți-vă aceasta: niciodată să nu terminați ziua fără să faceți pace! Niciodată, niciodată, niciodată!”
Sperăm că te-ai convins că ceea ce contează este ca soțul tău/soția ta să fie mai îndrăgostit/îndrăgostită de Dumnezeu decât de tine. Atenție! Aceasta nu înseamnă că ține mai puțin la tine!
Traducere: AMR


Sursa:it.aleteia.org